Proprietatea comună în devălmăşie și pe cote-părți (comparație)
| Comentarii |
|
proprietatea comună în devălmăşie și pe cote-părți (comparație), 1. Asemănări 2. Deosebiri
1. Asemănări
Între cele două tipuri de proprietate comună există următoarele asemănări:
a) ambele sunt modalităţi ale dreptului de proprietate ce implică prezenţa concomitentă a cel puţin doi titulari asupra aceluiaşi bun sau asupra aceleiaşi mase de bunuri;
b) în ambele cazuri, deşi sunt mai multe subiecte de drept între care, în special sub regimul noului Cod civil, există chiar o anumită organizare a modului de exercitare a dreptului de proprietate, aceste subiecte nu formează o persoană juridică, subiect unic, ci rămân, fiecare în parte, subiecte de sine stătătoare;
c) în ambele cazuri, actul final de încetare a proprietăţii comune îl constituie partajul, care, practic, aşa după cum am arătat, se desfăşoară după reguli identice.
2. Deosebiri.
Ca deosebiri între coproprietatea pe cote-părţi şi proprietatea comună în devălmăşie menţionăm:
a) pe câtă vreme la proprietatea comună pe cote-părţi fiecare coproprietar are determinată o cotă-parte abstractă din drept, la proprietatea în devălmăşie nu sunt determinate în niciun fel astfel de cote. Numai cu prilejul împărţelii bunurilor devălmaşe, când deci devălmăşia încetează, se vor preciza cotele cuvenite fiecăruia dintre titulari;
b) având determinate cotele lor părţi din drept, fiecare coproprietar poate să dispună de partea care i se cuvine, putând deci să o înstrăineze; o asemenea posibilitate nu există în cazul proprietăţii comune în devălmăşie, tocmai datorită faptului că nu sunt determinate cotele-părţi ale fiecărui titular;
c) coproprietatea pe cote-părţi poate exista independent de anumite calităţi juridice ale coproprietarilor sau de anumite raporturi preexistente între aceştia; proprietatea comună în devălmăşie are, într-un anumit sens, cel puţin până în prezent, respectiv chiar şi sub regimul noului Cod civil, un caracter intuitu personae existenţa ei depinde de calitatea subiectelor dreptului. Ea se prezintă sub forma comunităţii legale a soţilor ce are ca obiect bunurile dobândite de ei în timpul căsătoriei şi este determinată de existenţa raporturilor rezultate din căsătoria titularilor acestei comunităţi. Încetarea raporturilor menţionate are drept consecinţă încetarea a înseşi proprietăţii comune în devălmăşie, a cărei raţiune de a fi dispare.împrejurarea că, potrivit art. 667 NCC, proprietatea comună în devălmăşie ia naştere nu numai prin efectul legii, dar şi prin act juridic, nu este de natură să schimbe această concluzie;
d) există, de asemenea, deosebiri de izvor între cele două forme ale proprietăţii comune. Pe când coproprietatea pe cote-părţi se poate naşte din contract, lege, succesiune, uzucapiune etc., proprietatea comună în devălmăşie apare ca urmare a alegerii de către soţi a regimului matrimonial al comunităţii legale; desigur, nu se poate pierde din vedere că, în prezent, „calea" către alte situaţii de proprietate de-vălmaşă rămâne „deschisă” (art. 667 NCC);
e) cât priveşte actele care pot fi încheiate cu privire la bunurile comune, regimul lor juridic este diferit în cadrul celor două forme de proprietate comună, chiar dacă, spre deosebire de regimul juridic anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în privinţa proprietăţii comune obişnuite regula unanimităţii a fost mult atenuată prin dispoziţiile art. 640-641 NCC; în orice caz, la proprietatea devălmaşă, bunăoară, am arătat că fiecare dintre soţi poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum şi acte de dobândire a unor asemenea bunuri, pe când actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale a bunurilor comune nu vor putea fi încheiate decât cu acordul ambilor soţi.
