Preluarea datoriei şi cesiunea de datorie
| Comentarii |
|
preluarea datoriei şi cesiunea de datorie, Introducere. Reglementare. Noţiune. Definiţie. Trăsături caracteristice. Modalităţi directe de preluare a datoriei. Maniera de realizare a opozabilităţii faţă de creditor. Efectele cesiunii de datorie până la acordul creditorului sau în cazul refuzului său de a accepta cesiunea. Efectele cesiunii de datorie după acordul creditorului. Ineficacitatea preluării datoriei. Procedeele prin care se poate realiza indirect cesiunea de datorie. Preluarea/cesiunea de datorie ca accesoriu al transmiterii unui bun sau cesiunii unui contract. Preluarea datoriei prin cesiunea de contract.
Introducere.
În vechiul cod civil nu exista o reglementare generală a cesiunii de datorie. Cu toate acestea, unii autori au identificat ca posibilă o asemenea operaţiune, însă nu în manieră directă (o asemenea cesiune, cu titlu principal, se lovea de ideea caracterului personal al raportului obligaţional care nu permitea o înlocuire a debitorului fară consimţământul expres al creditorului'), ci în manieră indirectă - prin intermediul altor operaţiuni (cum ar fi delegaţia perfectă sau stipulaţia pentru altul) sau cu titlu accesoriu (în cazul datoriilor ataşate unui bun care este înstrăinat - obligaţiile propter rem sau obligaţiile scriptae in remf sau în manieră universală prin succesiune, de exemplu.
Posibilitatea transmisiunii laturii pasive a raportului obligaţional prin acte cu titlu particular (pe cale convenţională) a generat însă o dispută majoră în doctrină şi jurisprudenţă. în timp ce unii autori au admis principial ideea posibilităţii unei cesiuni de datorie, alţi autori s-au exprimat vehement împotriva acestei posibilităţi invocând caracterul personal al raportului obligaţional. Disputa nu a ocolit nici dreptul românesc, unde chestiunea cesiunii de datorie a fost repusă în discuţie pe terenul cesiunii de contract. într-o anumită măsură, legiuitorul tranşează această problemă, fără a înlătura însă definitiv urmările posibile ale disputelor anterioare, aliniindu-se în acest mod dreptului comparat modem care admite posibilitatea preluării de datorie sau cesiunii de datorie, individual sau în contextul unei cesiuni de contract sau de poziţie contractuală.
Astfel, noua reglementare a transmisiunii obligaţiilor, include atât o posibilitate a transmisiunii laturii active a raportului obligaţional - creanţa (v., cesiunea de creanţă şi subrogaţia personală), cât şi una a transmisiunii laturii pasive a raportului obligaţional, adică a datoriei, pe care legiuitorul o numeşte „preluarea datoriei”, punând accent pe obligaţiile asumate de terţul care se obligă să execute o datorie născută în raporturile dintre debitorul şi creditorul raportului obligaţional iniţial.
Domeniul preluării de datorie este însă mai vast decât cel identificat iniţial pentru cesiunea de datorie, mai ales că, în noua reglementare, aflăm o sumă de articole dedicate cesiunii convenţionale de contract, operaţiune care implică în mod necesar şi o cesiune de datorie.
Reglementare.
Codul civil reglementează cu titlu direct preluarea datoriei în art. 1599-1608, dedicând operaţiunii întregul Capitol III („Preluarea datoriei”) din Titlul VI („Transmisiunea şi transformarea obligaţiilor”), din Cartea a V-a („Despre obligaţii”). Capitolul III, cuprinde două secţiuni - una este dedicată caracteristicilor generale şi modalităţilor prin care se poate realiza cu titlu direct preluarea de datorie (Secţiunea 1), cealaltă este dedicată preluării de datorie prin contract încheiat cu debitorul (Secţiunea 2). în noul cod subzistă şi majoritatea posibilităţilor de transmisiune indirectă a datoriei, cu precizarea că unele dintre acestea (delegaţia imperfectă, în special) nu se mai regăsesc reglementate distinct deoarece se suprapun parţial ca domeniu de aplicare cu cesiunea de datorie şi cesiunea de contract.
Noţiune. Definiţie. Trăsături caracteristice.
în contextul vechiului Cod civil, cesiunea de datorie era definită ca fiind acea operaţiune juridică prin care un debitor (numit debitor cedent), transmite datoria sa unei alte persoane (numită debitor cesionar), care se obligă, de regulă, în locul său, faţă de creditorul cedat'. Totuşi, preluarea datoriei, astfel cum este ea reglementată de noul cod, prin art. 1599 noul Cod Civil, cuprinde un domeniu mai vast decât cel al cesiunii de datorie, deoarece ea se poate realiza şi în altă manieră decât prin intermediul unui acord dintre debitorul iniţial şi terţul care preia datoria şi anume, prin intermediul unui acord între creditor şi terţul care preia datoria [art. 1599 alin. (1) lit. b) noul Cod Civil]. în realitate însă, această formă de preluare a datoriei reprezintă o novaţie prin schimbare de debitor, după cum vom vedea, şi este reglementată distinct în cadrul novaţiei (art. 1609-1614 noul Cod Civil), deşi îi sunt aplicabile şi prevederile aferente Secţiunii 1 a Capitolului III. în contextul discuţiei despre preluarea de datorie, trebuie să reţinem că aceasta reprezintă operaţiunea juridică prin care datoria unui debitor (debitorul iniţial) este preluată de un terţ faţă de raportul obligaţional iniţial (debitorul nou) care va fi obligat împreună cu debitorul iniţial sau singur, liberându-I pe primul de datorie, faţă de creditorul raportului obligaţional iniţial (creditor).
Chiar dacă, în denumirea prezentă în noul cod, accentul cade pe obligaţiile asumate de către debitorul cesionar, sensul operaţiunii este exact acelaşi (cu unele nuanţări), din moment ce art. 1599 noul Cod Civil, vorbeşte de transmiterea de către debitor a obligaţiei de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie. Pe de altă parte, efectul, în principiu, liberator al preluării de datorie, este prevăzut de art. 1600 noul Cod Civil, conform căruia: „Prin încheierea contractului de preluare a datoriei, noul debitor îl înlocuieşte pe cel vechi, care, dacă nu s-a stipulat altfel şi sub rezerva art. 1601, este liberat”. Aşadar, excepţiile de la caracterul liberator al cesiunii de datorie sunt date de existenţa unei stipulaţii contrare sau de lipsa consimţământului la cesiune al creditorului (este cazul la care se referă art. 1605 noul Cod Civil).
Observaţia preliminară pe care trebuie să o facem pe marginea acestei reglementări este aceea că noua reglementare a preluării de datorie are un caracter limitat de natura personală a raportului obligaţional - ea nu poate opera fară acordul creditorului. Pe de altă parte, astfel cum vom observa, o consecinţă a aceluiaşi caracter personal al raportului obligaţional face ca preluarea de datorie să se situeze la limita dintre transmisiunea propriu-zisă a obligaţiilor şi transformarea lor, întrucât, astfel cum rezultă din prevederile art. 1602 noul Cod Civil, transmisiunea laturii pasive a raportului obligaţional nu operează în integralitatea ei - excepţia principală fiind dată de situaţia garanţiilor iniţiale ale datoriei consimţite de terţi, care se sting în lipsa acordului acestor terţi la preluarea de datorie [a se vedea alin. (3)].
Prin „simetrie aparentă” cu cesiunea de creanţă, cesiunea de datorie se caracterizează prin următoarele elemente-condiţii:
a) existenţa unei datorii vechi care se transmite la debitorul cesionar cu toate accesoriile, garanţiile [excepţia notabilă fiind cea referitoare la garanţiile consimţite de terţi care se sting, în lipsa unui acord din partea acestora - art. 1602 alin. (3) noul Cod Civil] şi cu toate mijloacele de apărare şi excepţiile ce o însoţesc (art. 1603 noul Cod Civil);
b) debitorul cesionar poate să rămână singurul îndatorat faţă de creditorul cedat, debitorul cedent fiind liberat - însă numai în condiţiile existenţei acordului expres din partea creditorului cedat (art. 1605 noul Cod Civil);
c) transferul datoriei s-ar realiza prin acordul de voinţă intervenit exclusiv între cedent şi cesionar fără consimţământul creditorului cedat',/«ra însă a-i fi opozabil creditorului în lipsa unui acord expres din partea acestuia (art. 1605-1608 noul Cod Civil);
d) transformarea parţială a raportului obligaţional originar prin stingerea garanţiilor consimţite de terţi pentru a garanta executarea obligaţiei iniţiale [art. 1602 alin. (3) noul Cod Civil].
Trăsăturile cesiunii de datorie nu puteau fi identice cu cele ale cesiunii de creanţă. Este, astfel cum am arătat deja, în afară de orice discuţie că respectul drepturilor şi necesitatea asigurării realizării lor fac inadmisibilă transmiterea datoriei dintr-un raport de obligaţie fără consimţământul creditorului. încrederea pe care o are, de regulă, creditorul în solvabilitatea şi cinstea debitorului său este de natură a exclude posibilitatea înlocuirii lui, fară consimţământul creditorului, cu un debitor nou, care ar putea fi insolvabil. în egală măsură, schimbarea debitorului iniţial interesează deopotrivă şi pe cei care s-au obligat să garanteze acea datorie (fidejusor, proprietarul bunului gajat sau ipotecat). Tocmai de aceea, preluarea de datorie nu e admisibil să producă efecte integrale în raporturile dintre debitorul cedent şi debitorul cesionar, fără acordul creditorului (în ce priveşte creanţa principală) şi fară cel al terţilor garanţi (în ce priveşte garanţiile consimţite de aceştia).
Modalităţi directe de preluare a datoriei.
Conform art. 1599 noul Cod Civil, transmisiunea datoriei se poate realiza pe două căi directe: a) prin contract încheiat între debitorul iniţial (debitor cedent) şi noul debitor (debitor cesionar) şi b) prin contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care acesta din urmă îşi asumă obligaţia. în al doilea caz, avem, în realitate, de a face, cu o novaţie prin schimbare de debitor, astfel cum este ea prevăzută de art. 1609 alin. (2) noul Cod Civil De aceea, al doilea caz reprezintă o preluare a datoriei, dar nu şi o cesiune a acesteia. Vom analiza parţial fiecare caz de transmisiune a datoriei reglementat de art. 1599 noul Cod Civil
A. Preluarea datoriei realizată prin contract încheiat între debitorul iniţial (debitor cedent) şi noul debitor (debitor cesionar). Reglementată de art. 1599 lit. a) noul Cod Civil, această manieră de transmisiune şi totodată de transformare a obligaţiei reprezintă o cesiune de datorie care se realizează prin intermediul unui acord de voinţe între debitorul iniţial (debitor cedent) şi terţ (debitor cesionar). între părţi, această convenţie produce efecte depline în virtutea principiului forţei obligatorii a contractului (art. 1270 noul Cod Civil). Faţă de creditorul cedat, care are calitatea de terţ faţă de acest contract, cesiunea de datorie nu este însă opozabilă, în virtutea principiului relativităţii efectelor contractului şi opozabilităţii acestuia (art. 1280-1281 noul Cod Civil). De aceea, pentru realizarea opozabilităţii faţă de creditor a efectului translativ al datoriei şi pentru liberarea debitorului cedent este necesar acordul creditorului (art. 1605 noul Cod Civil). Odată îndeplinite aceste cerinţe, cesiunea de datorie produce efecte depline, noul debitor înlocuindu-1 pe cel vechi (art. 1600 noul Cod Civil). Prin excepţie (art. 1601 noul Cod Civil), „Debitorul iniţial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă se dovedeşte că noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimţit la preluare, fară a cunoaşte această împrejurare.”
Maniera de realizare a opozabilităţii faţă de creditor.
Conform art. 1606 noul Cod Civil, oricare dintre contractanţi (debitorul cedent sau debitorul cesionar), poate comunica creditorului contractul de preluare a datoriei, solicitându-i acordul la această operaţiune - este vorba de un act similar notificării prevăzute de art. 1578 noul Cod Civil,în materie de cesiune de creanţă şi prin care debitorului cedat i se comunică transferul creanţei în favoarea cesionarului. Partea care comunică creditorului cedat contractul, solicitându-i să îşi exprime acordul, poate stabili un termen rezonabil pentru ca acesta din urmă să îşi exprime poziţia faţă de preluare de datorie. în cazul în care ambele părţi au comunicat creditorului cesiunea, stabilind termene diferite, creditorul poate să răspundă în termenul cel mai lung dintre cfcle două. în sfârşit, dacă în termenul acordat, creditorul nu răspunde, preluarea este considerată refuzată [art. 1607 alin. (1)-(3)noul Cod Civil]2.
Efectele cesiunii de datorie până la acordul creditorului sau în cazul refuzului său de a accepta cesiunea.
între părţi, astfel cum am arătat deja, efectele cesiunii sunt guvernate de principiul forţei obligatorii [art. 1270 alin. (1) noul Cod Civil]. în intervalul de timp de până la acceptarea de către creditor a contractului de preluare de datorie, părţile acestuia pot să îl modifice sau(să îi pună capăt [art. 1606 alin. (3) noul Cod Civil]. Pe de altă parte, cât timp creditorul nu şi-a exprimat acordul sau a refuzat să aprobe cesiunea, operaţiunea nefiindu-i opozabilă, rezultă că raportul obligaţional iniţial subzistă, debitorul iniţial rămânând debitor al creditorului. Cu toate acestea, între părţi, cesiunea produce efecte şi, chiar în lipsa acordului creditorului, debitorul cesionar trebuie să execute la timp obligaţia preluată, liberându-1 astfel pe debitor [art. 1608 alin. (1) noul Cod Civil]. în ceea ce îl priveşte pe creditor, neacceptând cesiunea, acesta nu are niciun drept propriu împotriva debitorului cesionar - ceea ce presupune că nu îi va putea solicita acestuia în mod direct să execute obligaţia faţă de el însuşi [art. 1608 alin. (2) noul Cod Civil]. Eventual, pe calea acţiunii oblice, creditorul ar putea invoca drepturi proprii şi în raport cu cesionarul datoriei (art. 1560-1561 noul Cod Civil), precum şi în cazul în care un asemenea efect este prevăzut în contract [pentru partea finală, a se vedea art. 1608 alin. (2) noul Cod Civil].
Efectele cesiunii de datorie după acordul creditorului.
După acordul creditorului, noul debitor îl înlocuieşte pe cel vechi şi îl liberează pe acesta din urmă de obligaţia de plată faţă de creditor (art. 1600 şi art. 1605 noul Cod Civil). Efectul liberator nu se produce dacă noul debitor era insolvabil la data preluării datoriei şi creditorul nu a cunoscut acest lucru (art. 1601 noul Cod Civil). Totodată, extrem de important este să se reţină că, în condiţiile art. 1600 noul Cod Civil, părţile pot conveni ca debitorul nou să nu îl înlocuiască pe cel vechi (excepţie expres indicată de art. 1600 noul Cod Civil, de la regula substituirii debitorului iniţial). Caz în care, creditorul va beneficia de doi debitori: debitorul iniţial şi noul debitor şi vor subzista două obligaţii, fiecare cu accesoriile şi garanţiile sale.
In raporturile dintre creditor şi noul debitor, creditorul se poate prevala de toate drepturile pe care le avea contra vechiului debitor, după cum noul debitor poate invoca împotriva creditorului toate apărările, excepţiile, cauzele de stingere a datoriei sau de amânare a plăţii pe care le putea invoca vechiul debitor, fără a putea opune însă: a) mijloacele de apărare pe care le-ar putea invoca în raportul obligaţional dintre el şi vechiul debitor; b) excepţiile persoanele ale vechiului debitor (cum ar fi nulitatea relativă pentru viciile de consimţământ); c) compensaţia între debitorul iniţial şi creditor - toate efecte fireşti ale principiilor forţei obligatorii şi relativităţii efectelor contractului [art. 1602 alin. (1) şi art. 1603 noul Cod Civil]
In sfârşit, în ce priveşte efectele asupra garanţiilor creanţei iniţiale', a) dacă este vorba de garanţii consimţite de către debitorul iniţial şi care pot fi despărţite de persoana debitorului, acestea se menţin în totalitate [art. 1602 alin. (2) noul Cod Civil]; în acest sens, dacă avem de a face cu garanţii instituite de legiuitor, acestea se menţin şi ele, însă nu ca efect al dispoziţiilor alin. (2) menţionat, ci datorită efectului translativ al cesiunii de datorie care produce efecte şi asupra accesoriilor creanţei [art. 1602 alin. (1) noul Cod Civil]4; b) dacă este vorba de garanţii consimţite de terţi cu privire la creanţa iniţială, fie că este vorba de garanţii personale (fideiusiunea)5, fie că este vorba de garanţii reale (ipoteca sau gajul), acestea se vor stinge ca efect al acceptării de către creditor a preluării de datorie, cu excepţia cazului în care aceste persoane au consimţit la menţinerea garanţiei [art. 1602 alin. (3) noul Cod Civil]1; c) în sfârşit, dacă este vorba de o preluare de datorie în cadrul căreia nu se convine la liberarea debitorului iniţial (în condiţiile art. 1600 noul Cod Civil), toate garanţiile vechii obligaţii se menţin în totalitate în favoarea creditorului, alături de orice eventuale garanţii care aduc după sine obligaţia asumată de terţ de a achita datoria faţă de creditor.
B. Preluarea de datorie realizată prin contract încheiat între creditor şi noul debitor. Preluării de datorie, în maniera contractului încheiat în mod direct între creditor şi noul debitor care preia datoria debitorului iniţial, îi sunt aplicabile dispoziţiile generale în materia preluării de datorie (art. 1599-1604 noul Cod Civil) şi nicio dispoziţie dintre cele aplicabile preluării de datorie prin contract încheiat cu debitorul (art. 1605-1608 noul Cod Civil).
Astfel, odată încheiată convenţia de preluare a datoriei între creditor şi noul debitor, efectul translativ al datoriei în sarcina noului debitor se realizează fară alte formalităţi, noul debitor înlocuindu-1 pe cel vechi care este liberat de plată (art. 1600 noul Cod Civil), cu excepţia cazului în care noul debitor era insolvabil la data convenţiei preluării de datorie şi creditorul a consimţit la această operaţiune crezând că terţul este solvabil (art. 1601 noul Cod Civil). în ceea ce priveşte transmisiunea accesoriilor creanţei, întocmai cum am arătat mai sus, în cazul cesiunii de datorie, „creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată” [art. 1602 alin. (1) noul Cod Civil].
Efectele translative ale datoriei în sarcina noului debitor, efectele asupra mijloacelor de apărare, ca şi efectele în privinţa garanţiilor, sunt guvernate de aceleaşi reguli ca şi la cesiunea de datorie (transmisiunea se realizează cu toate accesoriile mai puţin garanţiile consimţite de terţi; creditorul poate invoca împotriva debitorului toate drepturile pe care le avea contra celui vechi; noul debitor se poate apăra invocând toate apărările pe care le avea vechiul debitor faţă de creditor, cu excepţia compensaţiei şi excepţiilor personale cum ar fi cele legate de viciile de consimţământ; garanţiile consimţite de debitorul iniţial se menţin dacă pot fi detaşate de persoana debitorului; garanţiile consimţite de terţi se sting dacă nu cumva aceştia au consimţit expres la menţinerea lor şi în condiţiile preluării de datorie), prezentate deja mai sus (art. 1602-1603 noul Cod Civil). în plus, mai trebuie să reţinem şi că, între preluarea de datorie prin contract încheiat între creditor şi terţ, efectele sunt similare novaţiei prin schimbare de debitor [art. 1609 alin. (3) noul Cod Civil], în principiu, nici în acest caz nefiind necesar acordul debitorului iniţial. De aceea, efectele novaţiei prin schimbare de debitor, pot fi deopotrivă invocate (este vorba de art. 1611-1614 noul Cod Civil).
Ineficacitatea preluării datoriei.
Dacă preluarea datoriei este desfiinţată (ca efect al oricărei cauze de desfiinţare a contractelor), obligaţia debitorului iniţial renaşte, cu toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobândite de terţii de bună-credinţă [art. 1604 alin. (1) noul Cod Civil]. În plus, creditorul poate chiar solicita daune-interese celui care a preluat datoria, cu excepţia cazului în care acesta din urmă dovedeşte că nu este răspunzător de desfiinţarea contractului de preluare de datorie şi de prejudiciile cauzate creditorului.
Procedeele prin care se poate realiza indirect cesiunea de datorie.
Pe lângă mijloacele reglementate de legiuitor de transmisiune a datoriei (prevăzute de art. 1599 noul Cod Civil), trebuie considerate, chiar şi în contextul noii reglementări, pe deplin funcţionale mijloacele prin care se poate realiza indirect cesiunea de datorie. Aceste mijloace indirecte de transmisiune au efecte parţial diferite de cele reglementate de art. 1599 şi urm. noul Cod Civil Prin unele din aceste mijloace creditorul dobândeşte un al doilea debitor, fară a pierde dreptul său faţă de debitorul iniţial şi prin altele creditorul dobândeşte un drept împotriva unui nou debitor, primul debitor fiind liberat. Disocierea deplină faţă de mijloacele reglementate expres de cod, uneori nu poate fi făcută. între altele şi pentru că reglementarea cuprinsă în art. 1599 şi urm. noul Cod Civil, nu trebuie neapărat să privească o cesiune cu titlu principal. Ea poate fi parte dintr-un contract complex care să prevadă şi cesiunea de datorie şi de aceea efectele se suprapun de cele mai multe ori. Caracterul direct este dat însă de existenţa unei convenţii referitoare în mod direct la transmisiunea datoriei.
în contextul vechiului Cod civil, s-a susţinut că ar trebui incluse în această categorie expromisiunea, adpromisiunea sau delegaţia imperfectă, delegaţia perfectă, novaţia prin schimbare de debitor şi stipulaţia pentru altul (ca mijloace prin care creditorul dobândeşte un drept propriu împotriva noului debitor şi păstrează drepturile existente faţă de vechiul debitor sau dobândeşte un drept nou renunţând la drepturile existente împotriva vechiului debitor). în noua reglementare, astfel cum vom putea observa, o asemenea transmisiune indirectă se poate realiza în continuare prin stipulaţia pentru altul, deoarece toate celelalte ipoteze sunt deja acoperite de reglementarea preluării de datorie (art. 1599 şi urm. noul Cod Civil).
în ce priveşte delegaţia imperfectă, în contextul vechiului Cod civil, aceasta avea loc atunci când creditorul delegatar accepta pe debitorul delegat, dar nu consimţea la liberarea delegantului (debitorul iniţial), păstrând doi debitori, atât pe delegant (debitorul iniţial), cât şi pe delegat (noul debitor). Astăzi, delegaţia imperfectă este cuprinsă în reglementarea expresă a cesiunii de datorie realizată prin contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor. Astfel, conform art. 1608 alin. (2) noul Cod Civil, în cazul acestei operaţiuni, „Creditorul nu dobândeşte un drept propriu împotriva celui obligat să libereze pe debitor, cu excepţia cazului în care se face dovada că părţile contractante au voit altfel.” Din textul legal se deduce că, în ipoteza unei stipulaţii contractuale (este vorba de contractul dintre debitorul iniţial - cedent şi cel nou - cesionar sau de un acord tripartit la care să fi participat şi creditorul)', în patrimoniul creditorului, cu consimţământul acestuia bineînţeles, se poate naşte un drept propriu faţă de noul debitor. Dacă însă creditorul nu a consimţit expres la cesiunea de datorie (conform art. 1605 noul Cod Civil), operaţiunea dintre debitorul cedent şi debitorul cesionar nu va duce la liberarea debitorului cedent (art. 1600 noul Cod Civil). Acordul creditorului la dobândirea unui drept propriu împotriva noului debitor poate să fie diferit de acordul său cu privire la cesiunea datoriei (care poate fi chiar refuzată). Este vorba de acordul său pretins de efectele relativităţii efectelor contractului cu privire la naşterea unui drept - aşadar, de un acord similar celui existent în cazul stipulaţiei pentru altul (prevăzut expres de art. 1286 noul Cod Civil, care impune acceptarea stipulaţiei pentru altul de către terţul beneficiar pentru ca dreptul născut din această operaţiune în favoarea terţului să existe). Pe de altă parte, însuşi art. 1600 noul Cod Civil, ne întăreşte această susţinere, în condiţiile în care prevede că liberarea debitorului iniţial în cazul preluării de datorie se produce numai „dacă nu s-a stipulat altfel”. De unde rezultă, din nou, că debitorul iniţial poate fi ţinut în continuare alături de noul debitor la executarea obligaţiei şi, de asemenea, că creditorul va avea astfel doi debitori. Iată cum, delegaţia perfectă sau imperfectă este în totalitate acoperită de reglementarea expresă a preluării de datorie. Tocmai de aceea, astăzi, nu mai trebuie să o considerăm un mijloc distinct şi indirect de transmisiune a datoriei. Aceeaşi observaţie trebuie făcută şi cu privire la delegaţia perfectă şi la novaţia prin schimbarea debitorului.
Delegaţia perfectă reprezenta, în contextul vechiului Cod civil, o novaţie prin schimbarea debitorului. Ambele procedee se deosebeau în vechea reglementare, de modul în care era admisă cesiunea de datorie veritabilă prin aceea că ele aveau ca efect stingerea obligaţiei vechi împreună cu accesoriile şi garanţiile sale şi naşterea unei noi obligaţii; atât novaţia, cât şi delegaţia perfectă se puteau realiza numai cu consimţământul creditorului. Astăzi, aceste observaţii nu îşi mai găsesc actualitatea, deoarece, astfel cum am arătat deja, şi preluarea de datorie prin contract încheiat între creditor şi noul debitor nu se deosebeşte ca efecte prin nimic faţă de novaţia prin schimbare de debitor (art. 1602-1604 noul Cod Civil, pentru preluarea de datorie, respectiv art. 1611-1614 noul Cod Civil, pentru novaţia prin schimbare de debitor), astfel încât se poate susţine că acoperă şi efectele acestei figuri juridice în ipoteza în care creditorul consimte la liberarea vechiului debitor (conform art. 1600 noul Cod Civil).
Stipulaţia pentru altul (reglementată de art. 1284-1288 noul Cod Civil) poate constitui un astfel de procedeu atunci când stipulantul este debitor al terţului beneficiar în cadrul unui alt raport juridic preexistent. în contractul intervenit între stipulant şi promitent se poate stipula că promitentul se obligă să plătească terţului beneficiar, creditor al stipulantului, datoria stipulantului. Astfel, terţul beneficiar (dacă acceptă stipulaţia în condiţiile art. 1286 noul Cod Civil) poate cere executarea prestaţiei de la promitent, dreptul său născându-se direct din contractul încheiat de promitent cu stipulantul. Cu toate acestea, creditorul, care este şi terţ beneficiar, îşi păstrează şi dreptul său originar împotriva stipulantului având astfel doi debitori. Suntem în prezenţa a două obligaţii distincte; dreptul terţului beneficiar ce poate fi valorificat contra promitentului este independent de raportul juridic existent între el şi stipulant; terţul beneficiar nu poate invoca împotriva promitentului garanţiile pe care i le-a consimţit stipulantul în cadrul raportului juridic iniţial.
Preluarea/cesiunea de datorie ca accesoriu al transmiterii unui bun sau cesiunii unui contract.
Preluarea de datorie se mai poate realiza (şi acest tip de preluare este curent), în anumite cazuri expres prevăzute de lege, şi ca un efect accesoriu al transmiterii unui bun. Este vorba, de cele mai multe ori de o cesiune de datorie. Se pot reţine în sfera acestei maniere de transmisiune a datoriei:
a) art. 1811 noul Cod Civil, în materie de locaţiune, care prevede opozabilitatea contractului de locaţiune faţă de dobânditorul bunului închiriat, dacă nu s-a prevăzut în contractul de locaţiune ca şi cauză de încetare înstrăinarea bunului (art. 1812 noul Cod Civil). Astfel, de exemplu, dacă locatorul vinde imobilul închiriat, cumpărătorul este obligat să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare. Opozabilitatea se realizează în manieră diferită conform art. 1811 noul Cod Civil: i. în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea a fost înscrisă în cartea funciară; ii. în cazul celor neînscrise în cartea funciară dacă data certă a locaţiunii este anterioară celei a înstrăinării; iii. în cazul mobilelor supuse unei forme de publicitate dacă locatarul a îndeplinit acestea formalităţi; d) în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosinţa locatarului. Prin realizarea opozabilităţii locaţiunii faţă de noul proprietar se produce, de fapt, o cesiune de datorie - obligaţiile din contractul de locaţiune se transmit noului dobânditor. Cu toate acestea, se transmite, odată cu datoria, şi calitatea de creditor al obligaţiilor locatarului. De aceea, credem că avem de a face mai degrabă cu un caz particular de cesiune de contract, care se realizează prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie [art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil], fară consimţământul cocontractantului cedat. Din perspectiva datoriei - adică a laturii pasive a acestei cesiuni, trebuie să observăm că, deşi dobânditorul imobilului este ţinut să respecte închirierea, proprietarul iniţial rămâne îndatorat în continuare la executarea obligaţiilor sale, faţă de locatar, la fel ca şi în cazul preluării datoriei prin contract încheiat între debitorul iniţial şi terţul debitor [art. 1599 lit. a) noul Cod Civil]. Prin derogare însă de Ia dreptul comun al preluării de datorie, dar şi al cesiunii de contract: i. liberarea locatorului iniţial, prin excepţie de la prevederile în materie de preluare de datorie şi de la cele aferente cesiunii de contract (art. 1600, respectiv art. 1317-1318 noul Cod Civil), se produce şi fară consimţământului creditorului cedat (astfel cum rezultă din prevederile art. 1813 noul Cod Civil) şi în plus, ii. toate garanţiile constituite anterior de către locatar sau de terţi în favoarea locatarului pentru executarea obligaţiilor sale, se menţin în totalitate (art. 1814 noul Cod Civil). întreaga operaţiune, deşi reprezintă şi o cesiune de contract, nu trebuie completată cu prevederile aferente acestei operaţiuni juridice (art. 1315-1320 noul Cod Civil), deoarece toate efectele acestei cesiuni sunt derogatorii de la dreptul comun. Ceea ce trebuie să reţinem în contextul locaţiunii şi al preluării de datorie, este că, prin înstrăinarea bunului obiect al locaţiunii, se realizează şi o cesiune de datorie, într-o manieră derogatorie de la dreptul comun al acestei operaţiuni ca şi de la regimul cesiunii de contract;
b) dobânditorul unui bun asigurat este ţinut să respecte contractul de asigurare încheiat de către autorul său şi asigurător, având însă şi posibilitatea de a-1 rezilia - este vorba, în realitate, din nou, de o cesiune legală de contract cu executare succesivă. Cazul este expres prevăzut de art. 2220 noul Cod Civil, conform alin. (1) al acestui text legal: „Dacă nu s-a convenit altfel, înstrăinarea bunului asigurat nu determină încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între asigurător şi dobânditor”. Aşadar, asigurarea continuă de plin drept în beneficiul dobânditorului. înstrăinătorul este liberat de datorie pentru viitor graţie voinţei tacite a asigurătorului, cu excepţia cazului în care omite să notifice asigurătorului înstrăinarea survenită, caz în care rămâne obligat să plătească primele de asigurare care devin scadente ulterior datei înstrăinării [art. 2220 alin. (2) noul Cod Civil];
c) mai este şi cazul obligaţiilor reale care se transmit o dată cu bunul şi îl obligă pe noul proprietar - este vorba de aşa-numitele obligaţii propter rem la definirea cărora, atât dreptul pozitiv, cât şi doctrina şi-au adus contribuţia semnificativ în ultimii ani - este vorba de acele obligaţii strâns legate de un lucru, mobil sau imobil astfel încât se transmit în mod necesar odată cu acesta;
d) în general, putem reţine că avem de a face cu o transmisiune cu titlu accesoriu a unei datorii şi în toate celelalte situaţii în care legiuitorul însuşi reglementează excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractului. în această privinţă, art. 1280 noul Cod Civil, prevede suficient de limpede că un contract nu produce efecte faţă de terţi „dacă prin lege nu se prevede altfel”. De asemenea, cu referire la situaţia despre care tocmai discutăm, art. 1282 alin. (2) noul Cod Civil, prevede că: „Drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor.”
Preluarea datoriei prin cesiunea de contract.
Cesiunea de datorie se mai poate realiza şi în maniera unei operaţiuni distinct reglementate de legiuitor - cesiunea de contract (art. 1315-1320 noul Cod Civil). Astfel cum am observat, cesiunea de contract care implică şi o preluare de datorie, se poate realiza cu titlu accesoriu, odată cu transferul dreptului de proprietate asupra unui bun (a se vedea cazurile de mai sus - locaţiunea şi asigurarea). Datorită complexităţii acestei operaţiuni juridice şi implicaţiilor pe care le are, am ales să facem o analiză distinctă a acestei operaţiuni într-o secţiune distinctă. Urmăm în acest mod opţiunea legiuitorului care a ales să confere o reglementare aparte cesiunii de contract.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Preluarea datoriei şi cesiunea de datorie
