Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei
| Comentarii |
|
subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei, Reglementare. Noţiune şi funcţii. Noţiune. Definiţie. Mecanism de funcţionare. Tipuri de subrogaţie personală. Subrogaţia convenţională. Subrogaţia legală. Efectele subrogaţiei. Efectele subrogaţiei parţiale.
Reglementare. Noţiune şi funcţii.
Subrogaţia este reglementată în Capitolul II („Subrogaţia”), Titlul VI („Transmisiunea şi transformarea obligaţiilor”), Cartea a V-a („Despre obligaţii”), art. 1593-1598 Noul Cod Civil, unde sunt stabilite regulile privitoare la plata obligaţiilor prin subrogare sau înlocuire. Totodată, deoarece subrogaţia este şi o modalitate de plată, se face trimitere la ea şi în art. 1474 alin. (3) noul cod civil cu ocazia indicării persoanelor care pot face o plată valabilă, în numele sau doar pentru debitor.
Chiar din reglementarea menţionată şi din denumirea pe care o poartă, se înţelege că subrogaţia înseamnă o înlocuire (o substituire) a uneia din părţile raportului obligaţional cu o altă persoană. Această substituire se poate realiza în diverse maniere (de la cesiunea de creanţă şi până la novaţia subiectivă, cesiunea de contract sau preluarea de datorie). Cu toate acestea, subrogaţia reglementată în secţiunea mai sus menţionată este doar cea incidenţă mecanismului plăţii - este vorba de acea substituire a unuia din subiecţii raportului obligaţional cu ocazia efectuării plăţii (adică a executării obligaţiei). De aceea, putem spune că, în primul rând, subrogaţia personală este o modalitate de plată - de aceea se vorbeşte uneori de plata prin subrogaţie a unei obligaţii. în plan secund, subrogaţia personală este o modalitate de transfer a! creanţei, expresia modernă şi tot mai utilizată a acestui procedeu de plată. Treptat, mecanismul subrogaţiei personale a câştigat teren şi s-a desprins de concepţia tradiţională care i-a dat naştere - subrogaţia, sub presiunile comerţului a devenit un mijloc de a asigura opozabilitatea unei creanţe şi totodată un mijloc ce stă la baza unor mecanisme contractuale necunoscute tradiţional, cum ar fi factoring-ui şi prin acesta a devenit implicit şi un instrument specific creditului.
Noţiune. Definiţie. Mecanism de funcţionare. Tipuri de subrogaţie personală.
Ca mijloc de transmitere a obligaţiilor, subrogaţia constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional (creditor iniţial) cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă (subrogat, solvens sau creditor prin subrogaţie), dobândind toate drepturile creditorului plătit. Noul creditor care îl înlocuieşte pe creditorul plătit a fost iniţial un terţ faţă de raportul născut între creditor şi debitor. Definiţia prezentată, desprinsă din textele legale care guvernează felurile subrogaţiei şi efectele acesteia (art. 1593 şi art. 1597 noul Cod Civil), ilustrează funcţia dublă a subrogaţiei personale: o modalitate de realizare a plăţii şi un mijloc de transmisiune a obligaţiilor.
Plata prin subrogaţie are un rol considerabil în practică. Astfel, sunt frecvente situaţiile când o altă persoană plăteşte datoria debitorului, cum ar fi un fidejusor, un codebitor solidar sau chiar un terţ dezinteresat. Toate aceste persoane care plătesc datoria altuia fără intenţia de a-1 gratifica se pot subroga în drepturile creditorului plătit devenind titulari ai creanţei respective. Plata prin subrogaţie are ca efect stingerea creanţei faţă de creditorul iniţial. Dar, debitorul rămâne mai departe obligat faţă de solvens, care devine noul său creditor, înlocuindu-1, în raportul juridic de obligaţii, pe creditorul iniţial. Cu toate acestea, trebuie observat că efectul subrogator ca urmare a plăţii efectuate de către un terţ nu este totdeauna o consecinţă automată a plăţii efectuate de un terţ. De aceea, art. 1474 alin. (3) noul Cod Civil prevede următoarele: „Plata făcută de un terţ stinge obligaţia dacă este făcută pe seama debitorului. în acest caz, terţul nu se subrogă în drepturile creditorului plătit decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.” Aşadar, nu orice plată făcută cu intenţia de a stinge datoria debitorului va produce efect subrogator, ci numai cea care se face în anumite condiţii de care legea leagă efectul subrogator -este vorba de condiţiile prevăzute de art. 1480 şi unn., referitoare la subrogaţia consimţită de părţi sau la subrogaţia legală de drept.
Plata prin subrogaţie prezintă avantaje, în acelaşi timp, pentru solvens, care se subrogă în drepturile creditorului, pentru debitor, cât şi pentru creditorul plătit. Celui subrogat îi sunt transmise, în momentul plăţii toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului [art. 1594 alin. (1) noul Cod Civil], adică şi toate garanţiile şi accesoriile obligaţiei pe care o plăteşte. Terţul dobândeşte astfel o poziţie mai bună decât ceilalţi creditori ai debitorului, lipsiţi de garanţii. Pe de altă parte, de regulă, debitorul este scutit de ameninţarea sau presiunea creditorului iniţial şi beneficiază implicit de o prelungire a termenului de plată (pentru că, datoria trebuie să fie scadentă pentru ca plata să aibă efectul obişnuit şi, atunci, se presupune că operaţiunea va genera o întârziere în stingerea datoriei debitorului). Nu în ultimul rând, creditorul plătit îşi vede realizat dreptul de creanţă fără a fi necesar să-l urmărească pe debitor.
în lipsa subrogaţiei, cel care face plata datoriei debitorului (adică în toate cazurile în care condiţiile speciale ale subrogaţiei nu sunt respectate, dar plata este totuşi făcută către creditor) ar avea un drept de regres împotriva acestuia, după caz, pe temeiul contractului de mandat, contractului de împrumut, gestiunii de afaceri sau, în cazul în care niciuna din ipotezele de mai sus nu ar fi aplicabile, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. Indiferent însă ce temei ar invoca, el ar avea poziţia unui simplu creditor chirografar şi ar trebui să suporte concursul tuturor celorlalţi creditori ai debitorului, riscând în caz de insolvabilitate totală sau parţială a acestuia. Aceste riscuri se înlătură prin efectele subrogării sale în locul creditorului plătit, beneficiind de toate garanţiile creanţei, cum ar fi: o ipotecă, un drept de gaj, un privilegiu etc.
Legiuitorul instituie două tipuri de subrogaţie prin plată [art. 1593 alin. (2) noul Cod Civil]: subrogaţia convenţională (art. 1594-1595 noul Cod Civil) şi subrogaţia legală (art. 1596 noul Cod Civil), care produc aceleaşi efecte (art. 1597-1598 noul Cod Civil). Pe de altă parte, art. 1598 noul Cod Civil, ne permite să constatăm că legiuitorul distinge şi între subrogaţia totală şi subrogaţia parţială, după cum plata efectuată de terţ este totală sau parţială.
Subrogaţia convenţională.
Subrogaţia convenţională îşi are izvorul în acordul de voinţă dintre terţul care plăteşte şi creditorul plătit sau dintre terţul care plăteşte şi debitorul obligaţiei. Aşadar, subrogaţia convenţională poate fi: subrogaţie consimţită de creditor şi subrogaţie consimţită de debitor. Subrogaţia trebuie să fie expresă - adică efectul subrogator să fie menţionat în mod expres în act şi, în vederea realizării opozabilităţii faţă de terţi, ea trebuie să fie constatată printr-un înscris [art. 1593 alin. (3) noul Cod Civil].
A. Subrogaţia consimţită de creditor (ex parte creditoris). Această subrogaţie operează prin acordul de voinţă (condiţia subliniază exigenţa consimţământului creditorului la efectuarea plăţii prin subrogaţie şi totodată la efectuarea înlocuirii sale cu plătitorul)3 realizat expres între creditorul iniţial şi terţul care plăteşte datoria debitorului (art. 1594 noul Cod Civil). Nu este necesar şi consimţământul debitorului. Mai mult, „orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă” [art. 1594 alin. (2) teza a 11-a noul Cod Civil]. Textul legal este criticabil şi inexplicabil în condiţiile în care art. 1474 alin.
(1) şi (2) prevăd, în materie de plată făcută de un terţ, cel puţin două excepţii care contravin acestei prohibiţii [creditorul trebuie să refuze plata dacă debitorul îl înştiinţează că se opune la aceasta, respectiv, dacă „natura obligaţiei sau convenţia părţilor (sic!) impune ca obligaţia să fie executată numai de debitor” art. 1474 alin.
(2), parte finală]. Textele legale sunt, din păcate, incompatibile în această privinţă.
Potrivit legii, pe lângă faptul că subrogaţia trebuie să fie stipulată expres [art. 1593 alin. (3) noul Cod Civil], mai este necesar şi ca ea să fie concomitentă cu plata.
Pentru aceasta, de regulă, ea se stipulează chiar în chitanţa de plată semnată de creditor. Subrogaţia nu poate fi consimţită după ce s-a făcut plata, deoarece obligaţia nu mai există; din moment ce a fost plătit, creditorul nu poate subroga pe altul în dreptul său, devreme ce raportul obligaţional s-a stins. De asemenea, subrogaţia intervenită înainte de a face plata nu poate opera, pentru motivul că, în acest caz, suntem în prezenţa unei cesiuni de creanţă. Cu toate acestea, întrucât, între părţi, efectele plăţii se produc în manieră consensuală, nimic nu se opune ca părţile să redacteze un înscris recognitiv ulterior plăţii şi care să consemneze efectuarea plăţii. Aceasta se poate întâmpla, deoarece, art. 1593 alin. (3) noul Cod Civil prevede că exigenţa înscrisului este necesară numai pentru opozabilitatea faţă de terţi, fără a prevedea şi exigenţa datei certe - omisiune care poate crea prejudicii grave creditorilor debitorului prin faptul că un înscris fară dată certă se poate redacta practic oricând! Cu toate acestea, proba subrogaţiei consimţită de creditor trebuie să se facă după regulile dreptului comun aplicabile probei actelor juridice, iar pentru a dovedi că subrogaţia a fost concomitentă cu plata şi pentru a o face opozabilă terţilor este necesar ca înscrisul sau chitanţa în care a fost stipulată să aibă dată certă. De aceea, conchidem că, pentru a evita fraudarea celorlalţi creditori ai debitorului, este necesar ca înscrisul care probează plata, în cazul subrogaţiei consimţite de creditor, să poarte dată certă.
B. Subrogaţia consimţită de debitor (ex parte debitoris). Potrivit art. 1595 noul Cod Civil, subrogaţia consimţită de debitor are loc prin acordul de voinţă intervenit între debitor şi un terţ, de la care debitorul se împrumută pentru a-1 plăti pe creditor, subrogând pe terţul împrumutător în drepturile creditorului său iniţial. Nu este necesar consimţământul creditorului. Dacă ei refuză să primească plata, debitorul poate recurge la procedura punerii în întârziere a creditorului care, după validarea ei, are efect liberatoriu de datorie.
Având în vedere caracterul excepţional al acestei operaţii şi nevoia preîntâmpinării unor eventuale fraude, art. 1595 alin. (2) noul Cod Civil, prevede că, pentru a fi valabilă, subrogaţia consimţită de debitor este necesar să îndeplinească anumite condiţii:
a) actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei să îmbrace forma înscrisului cu dată certcf;
b) în actul de împrumut să se stipuleze expres că debitorul a împrumutat suma de bani pentru a face plata datoriei sale faţă de creditor;
c) în chitanţa de plată să se arate expres că plata s-a făcut cu suma împrumutată de debitor de la terţ - pe care legiuitorul îl numeşte în textul legal „noul creditor”. Prin urmare, rezultă că, dacă în respectarea tuturor acestor condiţii terţul împrumutător este recunoscut ca şi creditor (sau „nou creditor”), exigenţa caracterului expres al subrogaţiei [prevăzută de art. 1593 alin. (3) noul Cod Civil] este realizată.
Subrogaţia legală.
Subrogaţia legală operează de plin drept, ex lege, fără a fi necesar consimţământul creditorului plătit sau al debitorului a cărui datorie se plăteşte [cu precizările pe care deja le-am făcut în materie de plată realizată de către un terţ - v., art. 1474 alin. (3) noul Cod Civil]. Astfel, potrivit art. 1596 noul Cod Civil, subrogaţia operează de drept (adică „automat”, fară a mai fi necesară îndeplinirea vreunei condiţii speciale), în următoarele cazuri:
a) în folosul celui care, fiind el însuşi creditor al aceluiaşi debitor, plăteşte pe un alt creditor, ce are preferinţă. Astfel, un creditor chirografar plăteşte pe un creditor privilegiat sau ipotecar şi se subrogă în drepturile acestuia. Tot astfel, un creditor ipotecar a cărui ipotecă are un rang inferior plăteşte pe un creditor ipotecar cu rang superior, subrogându-se în drepturile creditorului plătit;
b) în folosul celui care, dobândind un bun ce face obiectul unei garanţii asupra acestuia (privilegiu sau ipotecă mobiliară sau imobiliară sau o altă garanţie), plăteşte pe titularul creanţei, pentru a preîntâmpina urmărirea bunului, adică scoaterea lui la vânzare publică sau preluarea sa în contul creanţei şi a-1 păstra în patrimoniul său;
c) în folosul celui care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interesul să stingă datoria şi îl plăteşte pe creditor. Intră în această categorie: codebitorul solidar, codebitorul dintr-o obligaţie indivizibilă, fidejusorul;
d) în folosul moştenitorului care plăteşte din bunurile sale datoriile moştenirii. Acceptând succesiunea, moştenitorul răspunde pentru datoriile succesiunii numai cu şi în limitele activului acesteia - intra vires hereditatis. Uneori, însă, pentru a evita o urmărire inoportună a unui bun succesoral, moştenitorul poate avea interesul să plătească pe un anumit creditor al moştenirii, subrogându-se în acest mod, în drepturile acestuia;
e) în alte cazuri prevăzute de lege. Intră în această categorie, de exemplu:
i. subrogaţia care se realizează în cazul asigurărilor, dacă riscul asigurat s-a produs, când societatea de asigurări se subrogă ex lege în drepturile asiguratului despăgubit împotriva celui vinovat de producerea prejudiciului. In acest sens art. 2210 alin. (1) noul Cod Civil, prevede: „In limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane”.
ii. de asemenea, se mai poate identifica o asemenea subrogaţie legală şi în cazul înstrăinării bunului obiect al locaţiunii, când dobânditorul se subrogă în drepturile locatorului iniţial, conform art. 1813 C. civ. Cu toate acestea, subrogaţia realizată în acest ultim caz se produce şi cu privire la obligaţiile vechiului locator, astfel încât avem de a face cu mai mult decât o simplă subrogaţie legală — cu o cesiune legală de contract (vom analiza această chestiune distinct în cadrul preluării de datorie şi cesiunii de contract);
iii. un alt caz de subrogaţie personală legală este cea prevăzută în cazul plăţii nedatorate, de art. 1342 alin. (2) noul Cod Civil, care prevede că cel care a plătit către un accipiens de bună-credinţă, iar plata nu se poate restitui din motivele indicate de art. 1342 alin. (1) noul Cod Civil, „are un drept de regres împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit”.
Efectele subrogaţiei.
Efectul principal al subrogaţiei [art. 1597 alin. (2) noul Cod Civil], indiferent că este legală sau convenţională, este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit şi poate exercita toate drepturile şi acţiunile acestuia împotriva debitorului. De asemenea, el beneficiază şi de toate garanţiile care însoţesc creanţa, întrucât textul legal prevede că „subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia” [art. 1597 alin. (2), teza 1 noul Cod Civil]. în raporturile dintre subrogat şi debitor, respectiv persoanele ţinute la garanţie, ultimele două categorii pot opune creditorului toate „mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului iniţial” [art. 1597 alin. (2), teza a Il-a noul Cod Civil]. Ceea ce presupune posibilitatea acestora de a invoca orice cauze de încetare sau de nevalabilitate a datoriei pretinse de terţul subrogat (nulitatea absolută sau relativă a contractului din care rezultă creanţa, cauze de stingere a datoriei sau de considerare ca stinsă a acesteia).
Subrogatul are la dispoziţie, pe lângă acţiunile creditorului plătit, şi o acţiune proprie contra debitorului izvorâtă din mandat, gestiune de afaceri sau îmbogăţire fără justă cauză, după caz, prin care poate obţine, nu numai ceea ce a plătit creditorului iniţial, ci şi eventualele cheltuieli făcute sau daune suferite cu această ocazie. Latitudinea de a alege una sau alta dintre acţiunile pe care le poate exercita aparţine subrogatului, care va recurge la acea acţiune care îi este mai favorabilă. Este de presupus însă, că subrogatul va alege întotdeauna acţiunile pe care i le conferă subrogaţia sau, cel puţin, că va invoca efectele subrogaţiei alături de beneficiile acţiunii întemeiată pe figurile juridice de mai sus (nimic nu se opune acestui aspect), subrogaţia fiind singura care conferă subrogatului garanţiile asociate creanţei iniţiale.
Efectele subrogaţiei parţiale.
Când plata a fost făcută doar parţial, subrogaţia în drepturile creditorului va opera şi ea parţial, deci numai în măsura plăţii efectuate. în principiu, subrogaţia ar trebui să se producă proporţional cu plata efectuată. Din interpretarea per a contrario a art. 1598 noul Cod Civil, rezultă acest lucru: dacă creditorul iniţial nu este titularul unei garanţii pentru plata creaţiei sale, subrogaţia se produce proporţional cu plata făcută, ceea ce înseamnă că subrogatul parţial şi creditorul iniţial vor putea pretinde proporţional plata creanţei şi fară a avea vreo cauză de prioritate unul faţă de celălalt (ambii sunt creditori chirografari, prin ipoteză). Cu toate acestea, odată efectuată plata parţială, dacă creditorul iniţial este titularul unei garanţii, între creditorul iniţial şi subrogat se naşte un concurs cu privire la încasarea creanţei, iar subrogarea nu se mai realizează proporţional, ci unul dintre cei doi -creditor iniţial sau subrogat parţial, va avea prioritate. Acest conflict este soluţionat de art. 1598 noul Cod Civil, astfel:
a) când creditorul iniţial este titularul unei garanţii, el are prioritate în exercitarea drepturilor sale pentru partea neplătită din creanţă - preferinţa faţă de noul creditor are semnificaţia instituirii unei cauze de prioritate în obţinerea plăţii. După încasarea integrală a restului de datorie de la debitor de către creditorul iniţial, următorul îndreptăţit la plată este subrogatul. Rezolvarea acestui conflict nu produce niciun efect însă în concursul cu ceilalţi eventuali creditori care, prin ipoteză, sunt subsecvenţi atât creditorului iniţial, cât şi subrogatului care beneficiază de garanţiile iniţiale ale datoriei;
b) dacă totuşi creditorul iniţial s-a obligat faţă de noul creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogaţia, atunci subrogatul este preferat creditorului iniţial. Excepţia de la excepţie îşi are, astfel, temeiul într-o înţelegere expresă dintre creditorul iniţial şi subrogat, prin care creditorul renunţă implicit sau explicit la cauza sa de preferinţă. '
Tot o oarecare subrogaţie parţială se produce şi în alte situaţii când, totuşi, creanţa iniţială se transmite fără o parte din accesoriile creanţei iniţiale, chiar dacă avem de a face tot cu o subrogaţie. Astfel, când subrogatul este un codebitor solidar care a plătit întreaga datorie, el va beneficia de garanţiile creanţei fără ca obligaţia să rămână solidară în raporturile cu ceilalţi codebitori. Solidaritatea pasivă operează numai în raport cu creditorul iniţial. Concluzia se desprinde din prevederile art. 1456 noul Cod Civil, care prevede că, după plata datoriei de către un codebitor solidar, regresul său este divizibil faţă de ceilalţi debitori obligaţi iniţial solidar. Şi în cazul indivizibilităţii, codebitorul obligat indivizibil nu dobândeşte faţă de ceilalţi codebitori decât dreptul la plata echivalentului părţilor lor din datorie [art. 1432 alin. (1) noul Cod Civil]. De asemenea, în cazul fideiusorului care a plătit datoria garantată prin fideiusiune, deşi se produce o subrogaţie de drept, ea este doar parţială deoarece, conform art. 2313 alin. (1) noul Cod Civil, „(...) fideiusorul care a plătit datoria are regres împotriva celorlalţi fideiusori pentru partea fiecăruia”.
