Punerea în întârziere a creditorului
| Comentarii |
|
punerea în întârziere a creditorului, Definiție. Reglementare. Condiţii. Efectele punerii în întârziere a creditorului.
Definiție. Reglementare.
Punerea în întârziere a creditorului este o instituţie juridică de reglementare nouă, preluată din codificările modeme de legiuitorul român şi care reprezintă o inovaţie în dreptul civil român, nefiind existentă sub actuala întindere juridică în vechiul cod. în concepţia modernă a raportului obligaţional, se reţine că plata este constituită dintr-un mecanism complex. Pentru ca efectul extinctiv al plăţii să se producă, este necesar ca executarea din partea debitorului să fie conformă, adică să respecte principiul executării întocmai a obligaţiei [consacrat, între altele de art. 1510 alin. (1) şi de art. 1492 alin. (1) Noul Cod Civil], urmare a principiului executării în natură a acestuia (pentru sistemele de drept continental). Pe lângă executarea conformă, este necesară şi preluarea executării de
către creditor', dublată de acceptarea executării de către acelaşi creditor. Dacă executarea conformă şi acceptarea ei se produc, obligaţia este stinsă prin plată. Pe de altă parte, în cazul în care executarea este conformă, acceptarea din partea creditorului este obligatorie. Mai mult, uneori, executarea din partea debitorului nu se poate produce dacă nu există concursul creditorului care refuză să preia sau să efectueze actele pregătitoare executării. Tocmai aceasta este situaţia la care se referă instituţia punerii în întârziere a creditorului: în cazul în care debitorul face creditorului o ofertă de executare conformă, dar acesta din urmă refuză să preia executarea şi să accepte oferta, debitorul este îndreptăţit să treacă la punerea în întârziere a creditorului, somându-1 să accepte oferta sa şi, dacă nici în acest fel nu produce efecte, trecând la consemnarea bunului la dispoziţia creditorului, la oferta de plată urmată de consemnaţiune sau la vânzarea publică. Efectul acestor mecanisme juridice este divers: debitorul va putea proba intenţia sa de executare confonnă şi, dacă trece mai departe de simpla notificare a creditorului (la consemnarea sau vânzarea publică), se produce efectul extinctiv obligaţional al plăţii.
Atunci când am analizat sancţiunea obligaţiei am arătat că într-o interpretare largă se apreciază că ea constă nu numai în mijloacele juridice aparţinând creditorului pentru realizarea dreptului său, ci şi din mijloace juridice aflate la dispoziţia debitorului pentru a se libera de datorie în cazul în care creditorul refuză să primească prestaţia. Un astfel de mijloc juridic recunoscut debitorului este procedura punerii în întârziere a creditorului în vederea preluării executării.
Punerea în întârziere a creditorului este reglementată de art. 1510-1515 noul Cod Civil, cu scopul de a da posibilitatea debitorului de a se libera de obligaţia sa faţă de creditor. Definiţia este sugerată de chiar art. 1510 noul Cod Civil, care prevede că punerea în întârziere a creditorului poate fi utilizată de debitor, atunci când creditorul „refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător, sau când refuză să îndeplinească actele pregătitoare fară de care debitorul nu îşi poate executa obligaţia.”
Condiţii.
Punerea în întârziere a creditorului poate fi utilizată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe o ofertă de plată conformă din partea debitorului (art. 1510 noul Cod Civil, vorbeşte de „plata oferită în mod corespunzător”);
b) creditorul să refuze în mod nejustificat să accepte plata astfel oferită de debitor sau
să refuze efectuarea acelor acte pregătitoare fară de care debitorul nu poate să îşi execute obligaţia.
Punerea în întârziere a creditorului se poate face prin intermediul oricărui act menit să aducă la cunoştinţa creditorului intenţia de executare din partea debitorului şi să îl determine pe creditor să îşi îndeplinească propriile obligaţii legate de executare. In această privinţă, Codul se dovedeşte liberal şi nu cuprinde nicio prevedere legată de forma acestei notificări. Presupunem că, după modelul punerii în întârziere a debitorului (art. 1522 noul Cod Civil), somarea creditorului poate avea loc printr-o notificare scrisă care poate fi comunicată creditorului prin intermediul executorului judecătoresc sau prin intermediul oricărui alt mijloc ce asigură dovada comunicării [art. 1522 alin. (2) noul Cod Civil]. Notificarea creditorului este însă doar prima fază a mecanismului punerii în întârziere a creditorului. Deşi credem că efectul punerii în întârziere a creditorului se realizează pe calea oricărui tip de somaţie pentru primirea executării şi că anumite efecte (cele prevăzute de art. 1511 noul Cod Civil) se produc oricum pe calea acestui act, pentru ca punerea în întârziere a creditorului să aibă efect liberator prin intermediul ofertei reale de plată şi al consemnaţiunii, este necesară respectarea formelor prescrise pentru aceste instituţii de art. 586-590 C. pr. civ. - între altele, notificarea creditorului să accepte executarea oferită de către debitor trebuie făcută prin intermediul unui executor judecătoresc (art. 587 C. pr. civ.).
In cazul în care punerea în întârziere prin intermediul notificării creditorului nu produce efectele dorite, debitorul este îndreptăţit să treacă la una din unnătoarele faze ulterioare ale mecanismului punerii în întârziere a creditorului, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 1512-1514 noul Cod Civil:
a) consemnarea bunului la dispoziţia creditorului (art. 1512 noul Cod Civil) presupune depunerea bunului cert sau bunurilor generice consemnabile pe care debitorul îl/le datorează creditorului, în depozit, la dispoziţia creditorului care poate să îl ridice atunci când consideră, realizând astfel şi preluarea executării oferite de debitor. Procedura este reglementată de Codul de procedură civilă. Cheltuielile consemnării revin, însă, creditorului (cel puţin pot fi recuperate de la creditor);
b) oferta reală de plată urmată de consemnaţiune priveşte obligaţia debitorului de a plăti o sumă de bani sau de a preda bunuri de gen şi cuprinde trei faze: oferta reală de plată făcută de debitor creditorului prin intermediul executorului judecă
toresc, somându-1 să se prezinte într-un anumit loc şi la o anumită dată pentru a primi plata; consemnarea sumei de bani sau a lucrului la dispoziţia creditorului, atunci când nu se prezintă la somaţie sau se prezintă, dar refuză a primi plata; validarea consemnării de către instanţa de judecată prin hotărâre rămasă definitivă. Debitorul este liberat de datorie din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a validat consemnarea;
c) vânzarea publică este reglementată ca manieră de liberare forţată a debitorului de obligaţiile sale de art. 1514 noul cod civil Ea constă în posibilitatea debitorului de a vinde în mod public bunul/bunurile datorate creditorului, pentru ca apoi să consemneze la dispoziţia sa preţul obţinut din vânzare. Condiţiile sunt următoarele: i. natura bunului datorat creditorului să facă imposibilă consemnarea (bunul este perisabil, de exemplu) sau depozitarea lui necesită costuri de conservare considerabile; ii. debitorul să notifice în prealabil creditorului intenţia sa de a trece la vânzarea publică a bunului/bunurilor datorate [prin excepţie, „Dacă bunul este cotat la bursă sau pe o altă piaţă reglementată, dacă are un preţ curent sau are o valoare prea mică faţă de cheltuielile unei vânzări publice, instanţa poate încuviinţa vânzarea bunului fără notificarea creditorului” - art. 1514 alin. (2) noul Cod Civil]; iii. debitorul să obţină încuviinţarea instanţei judecătoreşti pentru efectuarea vânzării publice [art. 1514 alin. (1) noul Cod Civil].
Efectele punerii în întârziere a creditorului.
Efectele punerii în întârziere a creditorului sunt graduale, în funcţie de faza până la care debitorul a înaintat în cadrul acestui mecanism juridic:
a) în primul rând, punerea în întârziere prin intermediul notificării unei oferte de executare conforme, atrage după sine prezumţia de bună-executare (faptului că debitorul este gata la un anumit moment să îşi îndeplinească obligaţiile sale). Astfel, punerea în întârziere astfel efectuată, va fi un bun mijloc de probă' pentru îndeplinirea condiţiilor invocării excepţiei de neexecutare sau existenţei unei neexecutări rezolutorii şi invocării subsecvente a rezoluţiunii;
b) în al doilea rând, de la data notificării, creditorul preia riscul imposibilităţii fortuite de executare, iar debitorul nu este ţinut să restituie creditorului fructele bunului datorat culese după data punerii în întârziere a creditorului [art. 1511 alin. (1) noul Cod Civil];
c) în al treilea rând, creditorul este ţinut să repare prejudiciul generat de întârzierea în executarea obligaţiei sale de preluare a executării, precum şi să suporte cheltuielile de conservare a bunului datorat şi pe care a refuzat nejustificat să îl preia [art. 1511 alin. (2) noul Cod Civil];
d) efectul extinctiv. în cazul în care, în urma notificării, creditorul se prezintă la locul indicat în somaţie şi preia executarea (încasând suma de bani sau preluând bunul cert sau bunurile generice oferite de debitor), obligaţia se stinge de la această dată (art. 588 C. pr. civ.). în sfârşit, utilizarea ofertei conforme de executare (adică reale) urmată de consemnaţiune, atrage după sine stingerea obligaţiei debitoruluii. Stingerea are un caracter definitiv dacă operaţiunea consemnării bunului a fost validată de instanţa de judecată, sau dacă aceeaşi consemnare a fost acceptată de către creditor. Până la validarea acesteia, sau până la acceptarea din partea creditorului, efectul extinctiv este provizoriu şi se prezumă doar că debitorul şi-a executat obligaţia (este vorba de o prezumţie relativă de executare). Tocmai de aceea, debitorul poate să retragă bunul consemnat până la momentul validării (şi să revoce astfel efectele ofertei sale de executare conformă, cu privire la stingerea obligaţiei, dar nu şi cu privire la alte efecte ale punerii în întârziere a creditorului). în acest caz, „creanţa renaşte cu toate garanţiile şi toate celelalte accesorii ale sale din momentul retragerii bunului” (art. 1515 noul Cod Civil).
