Raportul juridic
| Comentarii |
|
raportul juridic, 1. Definiție. Premisele raportului juridic 2. Trăsăturile raportului juridic
1. Definiție. Premisele raportului juridic
Conform prof. S. Popescu, raportul juridic reprezintă o relație socială reglementată de drept. In opinia prof. N. Popa , raportul juridic poate fi definit ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conținând un sistem de interacțiune reciprocă între participanți determinați, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coercițiunii statale.
Se poate afirma că, sub incidența normei juridice, relațiile sociale ce se stabilesc între oameni se transformă în raporturi juridice. Rezultatul acțiunii normelor juridice îl constituie tocmai raporturile juridice, iar, în funcție de diferitele ramuri de drept, se nasc diverse raporturi juridice (de exemplu, raport juridic de drept civil, de drept penal, de drept constituțional etc.) Esențial de reținut este faptul că raportul juridic se diferențiază de celelalte raporturi sociale tocmai prin faptul că este reglementat de o normă juridică, prestabilită.
Sintetizând, autorii C. Voicu și A.C. Voicu au arătat că:
> raportul juridic se deosebește de alte categorii de raporturi sociale prin faptul că legătura socială dintre participanți este reglementată de o normă juridică;
> raportul juridic reprezintă principala formă de realizare a dreptului, pentru că, prin intermediul său, prescripțiile cuprinse în normele juridice sunt traduse în viață;
> raportul juridic se naște în momentul în care intră în acțiune norma juridică;
> raportul juridic reprezintă axul de legătură dintre norma juridică (regulă generală, tipică, impersonală și obligatorie) și viața socială, realitate concretă;
> raportul juridic obligă oamenii (participanții direcți) să se comporte în maniera pe care o prevede norma juridică;
> raporturile juridice cunosc o mare varietate, datorită diversității relațiilor sociale ce sunt supuse reglementării juridice;
> raportul juridic este cel care conferă participanților drepturi și obligații corelative;
> exercitarea drepturilor și executarea obligațiilor sunt garantate prin intervenția forței de constrângere a statului.
Prin urmare, putem defini raportul juridic ca fiind relația socială reglementată de norma juridică, impunând o anumită conduită subiecților de drept, conduită a cărei respectare poate fi obținută pe calea coerciției puterii statale.
Pornind de la această definiție, se reține că premisele raportului juridici ar fi: norma juridică, subiectele de drept și faptele juridice. S-a afirmat că, în ansamblul premiselor ce condiționează raportul juridic, norma juridică exercită rolul fundamental. Celelalte premise (subiecte de drept, faptele juridice) se află, la rândul lor, în strânsă interdependență cu norma juridică. Evident, în cadrul acestei interdependențe, pot să apară nuanțe diferite, de la o ramură de drept la alta. Astfel, spre exemplu, în cadrul raporturilor juridice de drept internațional, calitatea de subiect de drept a statului suveran primează. In alte situații, raportul juridic poate să apară direct din norma juridică, fără a mai fi nevoie de un fapt care să prilejuiască intrarea în acțiune a dispoziției sau a sancțiunii normei de drept.
2. Trăsăturile raportului juridic
Conform unei opinii izolate, trăsăturile raportului juridic ar fi următoarele: raporturile juridice sunt raporturi sociale, raportul juridic are un caracter ideologic și raportul juridic se manifestă ca raport de voință.
Ne alăturăm opiniei exprimate în literatura de specialitate conform căreia au fost reținute, ca trăsături caracteristice ale raportului juridic, următoarele:
a. Raportul juridic este un raport social;
b. Raportul juridic este un raport de suprastructură;
c. Raportul juridic este un raport volițional;
d. Raportul juridic este un raport valoric;
e. Raportul juridic reprezintă o categorie istorică.
a. Raportul juridic este un raport social care se stabilește întotdeauna între oameni, fie numai între persoane fizice sau juridice, fie între persoane fizice sau juridice și organe ale statului, fie numai între organele statului. Se poate afirma că, și în situația în care unele raporturi juridice se referă la bunuri, în realitate, ele nu încetează a fi raporturi sociale, adică relații între oameni.
b. Raportul juridic este un raport de suprastructură, deoarece raporturile de drept suportă influența tuturor raporturilor sociale (materiale și ideologice). În acest sens, trebuie menționat faptul că în doctrină s-a acceptat unanim ideea potrivit căreia relațiile de proprietate formează axul în jurul căruia gravitează toate reglementările juridice.
Ca raporturi de suprastructură, raporturile juridice se pot manifesta într-un grad de independență relativă față de raporturile materiale, putând ființa și ca o creație a normei de drept. Asemenea raporturi sunt, spre exemplu, raporturile juridice procesuale.
c. Raportul juridic este un raport volițional, trăsătură care rezultă din aceea că raportul juridic presupune întotdeauna implicarea oamenilor, a voinței acestora relativă la legăturile ce se formează între aceștia. Relația socială reglementată de norma juridică implică participarea conștientă, voită a omului la relația socială ce se stabilește. Ca raport cu caracter volițional, raportul juridic este terenul pe care se întâlnesc două voințe: voința statală, exprimată în norma de drept, care consacră drepturile și obligațiile participanților, și voința subiectelor. Din această perspectivă, în doctrina de specialitate se vorbește de dublul caracter volițional al raportului juridic.
În funcție de atitudinea subiectelor de drept, raporturile juridice se pot clasifica în raporturi de conformare, prin care se realizează dispoziția normei juridice, și raporturi sancționatoare, prin care se realizează sancțiunea normelor juridice.
Pe de altă parte, în manifestarea dublului caracter volițional al raportului juridic, trebuie să se țină seama de specificitatea fiecărei ramuri de drept. De exemplu, în ramurile de drept privat, cum ar fi dreptul civil sau dreptul muncii, majoritatea raporturilor juridice se nasc în temeiul voinței individuale, în timp ce în ramurile de drept public, cum ar fi dreptul administrativ, dreptul penal, de cele mai multe ori inițiativa raportului juridic o are organul de stat, ca reprezentant al voinței statale.
Acest mecanism ce presupune colaborarea dintre voința generală și cea individuală, indiferent de caracterul normei juridice (permisiv sau prohibitiv), reprezintă metoda prin intermediul căreia norma juridică își pune amprenta asupra comportamentului uman, influențând astfel și relațiile sociale.
d. Raportul juridic este un raport valoric. Atâta timp cât norma juridică își propune să apere valorile sociale esențiale pentru societate, este evident că și raportul juridic care este rezultatul acțiunii normei juridice asupra relațiilor sociale nu poate avea decât un caracter valoric.
e. Raportul juridic este o categorie istorică, deoarece de-a lungul timpului raporturile juridice au fost influențate de organizarea socială sub imperiul căreia s-au născut. În funcție de etapa istorică pe care societatea umană o traversează, și normele juridice au un anumit conținut, fapt ce se reflectă direct și asupra raporturilor juridice.
