Realizarea și aplicarea dreptului
| Comentarii |
|
realizarea și aplicarea dreptului, 1. Realizarea dreptului. Noțiune și concept 2. Modurile de realizare a dreptului 3. Fazele de aplicare a dreptului 4. Idei principale
1. Realizarea dreptului. Noțiune și concept
Dreptul este un produs social extrem de complex, dar și extrem de important în reglementarea relațiilor interumane. Practic, în societatea modernă nu se poate trăi în afara normelor juridice, în afara instituțiilor juridice, încât existența oamenilor în afara fenomenului juridic este de neconceput.
Dreptul este garantul ordinii sociale. După cum arată R. Von Ihering, dreptul există pentru a se realiza. Realizarea este viața și realitatea dreptului; ea este chiar dreptul. Însă ordinea socială fără realizarea și aplicarea dreptului rămâne un simplu deziderat. Punerea în practică a regulii de drept impune existența unui angrenaj complex înlăuntrul căruia găsim subiecte de drept, organe de stat, organizații nestatale, instituții. Realizarea dreptului este puternic influențată de alte mijloace și mecanisme nonjuridice, cum ar fi cele din domeniul economic sau politic etc.
În esență, putem defini realizarea dreptului ca fiind procesul social de implementare a prescripțiilor normelor de drept prin care subiectele de drept respectă și pun în executare regulile normative, în vreme ce organele etatice aplică dreptul potrivit limitelor și competențelor legale.
2. Modurile de realizare a dreptului
A. Respectarea prescripțiilor normelor juridice
Libertatea reprezintă o aspirație logică specifică oricărei ființe umane. Libertatea, sub toate formele ei, este garantată de orice constituție democratică și de orice stat de drept, însă libertatea individului are anumite limite legale și ea trebuie exercitată în așa fel încât libertatea celorlalți să nu fie atinsă.
Astfel, pentru a nu periclita în vreun fel libertatea celorlalți, este suficient ca orice subiect de drept să respecte interdicțiile impuse de normele prohibitive. În acest fel, prin abținerea de la săvârșirea faptelor interzise, interdicția impusă de legiuitor prin comandamentul normativ este realizată. În concluzie, abținerea subiectului de drept de la orice încălcare a regulii juridice nu creează raporturi juridice. În schimb, normele juridice prohibitive creează raporturi juridice în cazul în care sunt încălcate, iar pentru restabilirea ordinii de drept este necesară aplicarea sancțiunii legale.
În acest sens, se apreciază că eficacitatea sancțiunii, privită ca factor de modelare a conduitei umane, rezidă în trei elemente: gradul de probabilitate a aplicării unei sancțiuni, nivelul de raționalitate al subiectelor de drept în cauză și însemnătatea relativă și înșelătoare a avantajelor scontate prin încălcarea normei de drept. De aici putem desprinde concluzia că oamenii respectă legea deoarece: sunt animați de un spirit de conservare, sunt presați de societate, le este teamă de pedeapsă sau, pur și simplu, respectă legea deoarece știu că așa este normal și în beneficiul propriu, dar și în beneficiul societății.
Sancționarea comportamentului ilicit nu atrage după sine neapărat o pedeapsă penală (de multe ori privativă de libertate). Sancțiunile pot fi și de ordin contravențional (plata unei amenzi contravenționale), dar și civile (plata de daune-interese în caz de nerespectare a unei clauze contractuale).
Realizarea dreptului prin respectarea prescripțiilor juridice presupune următoarele atitudini ale subiectelor de drept:
1. Îndeplinirea cerințelor legale, imperative sau permisive;
2. executarea normei juridice în vederea valorificării drepturilor subiective, dar cu respectarea libertății celorlalți.
B. Aplicarea normei juridice de către organele de stat competente
Această operațiune are la bază o formă și o procedură oficială și se înfăptuiește prin elaborarea unor documente de aplicare, generatoare de raporturi juridice. Specificul acestei forme de realizare a dreptului este faptul că în cadrul raportului juridic ce se naște unul dintre subiecte este întotdeauna un organ de stat cu competențe și prerogative proprii.
După cum se precizează în cadrul raporturilor juridice din această categorie, doar se constată sau se recunosc drepturi și obligații care își află temeiul real în norma juridică însăși.
Trăsăturile actelor de aplicare a dreptului și diferențele față de actele normative:
a. au un caracter concret, care se referă la o anumită situație de fapt, în schimb normele juridice sunt generale și impersonale;
b. actul de aplicare a dreptului naște, modifică sau stinge un raport juridic, în schimb regula de drept nu generează automat un raport de drept;
c. În privința acțiunii în timp, observăm că actele de aplicare a dreptului sunt influențate de elaborarea și comunicarea părților interesate, în vreme ce actul normativ este producător de efecte juridice din momentul publicării sau la o dată ulterioară și precizată. De remarcat faptul că norma juridică încetează să-și mai producă efectele prin ajungerea la termen sau prin abrogare, în schimb efectul în timp al actelor de aplicare este influențat de natura acestora (penale, civile etc.), de tipul de litigiu, de urgența măsurilor etc.;
d. actele de aplicare pot fi elaborate de toate cele trei puteri din stat (legislativă, executivă, judecătorească).
3. Fazele de aplicare a dreptului
Aplicarea dreptului reprezintă un proces minuțios, de mare acuratețe și cu implicații socio-umane deosebite. Acest proces este strâns legat de cerințele stabilirii corecte a situației de fapt și de aplicarea normei juridice corespunzătoare. Aplicarea dreptului este subordonată principiului aflării adevărului, dar și ocrotirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Marea majoritate a normelor de drept se realizează, respectiv își ating scopul pentru care au fost elaborate, printr-o conduită conformă cu prevederile normelor de drept, a tuturor subiecților cărora li se adresează: cetățeni, organizații, organe de stat. Respectarea întocmai a obligațiilor ce decurg din contractul de muncă, respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, abținerea de la săvârșirea unor infracțiuni etc. reprezintă un comportament conform cu prevederile unor norme de drept și deci constituie o formă de realizare a dreptului. În activitatea practică, însă, normele juridice nu se pot realiza numai prin respectarea lor de către cetățeni sau diferite organizații obștești. Atingerea scopurilor prevăzute în normele de drept presupune, uneori, o activitate de organizare și asigurare a executării prevederilor normative din partea organelor de stat.
Aplicarea dreptului parcurge următoarele faze:
a. Stabilirea stării de fapt reprezintă prima fază a aplicării dreptului, dar și cea mai importantă, întrucât de aceasta sunt legate următoarele faze. Organele competente trebuie să țină cont de împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, de circumstanțe, conjuncturi, motivații etc., în esență, se va ține cont de toate elementele relevante care pot să lămurească situația de fapt. Împrejurările la care am făcut referire sunt denumite fapte juridice. În vederea identificării corecte a situației de fapt, organul de stat este ținut să lămurească toate elementele ce pot duce la aflarea adevărului. Pentru aceasta este nevoie să se folosească de probe care pot fi: înscrisuri, martori, interogatoriu, expertize de specialitate, confruntările părților implicate în eveniment etc.
b. Alegerea normei juridice reprezintă a doua etapă a procesului de aplicare a dreptului. În cadrul acestei etape, misiunea organului competent este de a stabili norma juridică aplicabilă situației de fapt corect reținute. Operațiunea respectivă se desfășoară cu respectarea principiului legalității. Activitățile specifice organului de aplicare constau în: desemnarea regulii de drept incidente, constatarea valabilității normei juridice, corelația și, eventual, coroborarea cu alte norme de drept.
c. Interpretarea dreptului presupune activități de lămurire a conținutului actului normativ. Întrucât regulii de drept i se va da un caracter concret, este necesar ca organul de aplicare a dreptului să stăpânească foarte bine mijloacele și metodele de interpretare a normei juridice.
d. Elaborarea și emiterea actului de aplicare reprezintă faza finală a procesului de aplicare a dreptului. Operațiunea cuprinde două elemente: elementul rațional, prin care factorul competent, după o profundă analiză prealabilă, înțelege cu exactitate situația de fapt, cu luarea în considerare a tuturor elementelor relevante și a circumstanțelor cauzei, și elementul volitiv, care reprezintă o manifestare de voință prin care împrejurările sunt încadrate într-o normă de drept, urmând calificarea juridică a acestor împrejurări, întrucât cele două elemente se realizează cu respectarea legii, este evident că actul de aplicare rezultat trebuie să îmbrace și condițiile de formă prevăzute, pentru a putea produce efecte juridice depline.
Actele de aplicare se deosebesc în funcție de organul emitent. De exemplu, în cazul instanțelor judecătorești, sentințe sau decizii, dar și încheieri, care au valoarea juridică a unor hotărâri judecătorești parțiale și care sunt întocmite la finele fiecărei ședințe de judecată; organele administrative întocmesc procese-verbale de constatare sau sancționare; executorii judecătorești întocmesc, de exemplu, procese-verbale de sechestru asupra bunurilor debitorului etc.
4. Idei principale
> Realizarea dreptului reprezintă un proces social prin care subiectele de drept respectă actele normative, iar statul, prin organele competente, aplică regula juridică;
> Libertatea fiecărui cetățean este limitată de drepturile celorlalți;
> Aplicarea dreptului se face printr-o procedură oficială însoțită de documente de aplicare.
