Reintegrarea în locuință
| Comentarii |
|
Reintegrarea în locuință, măsură care se poate dispune pe calea unei hotărâri judecătorești, potrivit procedurii de drept comun sau procedurii urgente a ordonanței președințiale.
Măsura reintegrării vizează persoanele deținătoare ale unui drept locativ, lipsite efectiv de folosința spațiului printr-un act samavolnic, ce încalcă o situație de fapt și care nu poate fi confirmat, chiar dacă este conform unui drept, de vreme ce nimănui nu-i este permis să-și facă singur dreptate.
Cererea de reintegrare este admisibilă numai dacă aceasta este necesară și posibilă. Jurisprudența a considerat admisibilă reintegrarea pe calea ordonanței președințiale în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ., dacă locatorul și-a încălcat obligația contractuală, aceea de a asigura chiriașului folosința pașnică a locuinței pe toată durata locațiunii.
Instanța supremă a reținut că cerința urgenței este îndeplinită și în materia reintegrării în spațiul ocupat abuziv de pârât, atâta timp cât reclamantul are dreptul să dețină spațiul în baza unui contract de închiriere. S-a concluzionat ca fiind lipsită de relevanță juridică datarea ulterioară de către pârâtul locator a acestui act, cu ocazia înregistrării lui la administrația financiară.
De asemenea, chiriașul poate fi reintegrat în spațiu, chiar pe calea ordonanței președințiale dacă părăsirea de către acesta a spațiului locativ a avut un caracter temporar, până la finalizarea de către locator a lucrărilor de reparații. În acest caz însă, instanța este datoare să stabilească cu certitudine dacă mutarea a avut >
un caracter temporar, generată de necesitatea, urgența și amploarea reparațiilor, ceea ce în unele situații, implică recurgerea la procedura de drept comun.
Prin desființarea în temeiul art. 4041 C. proc. civ. a titlului executoriu, în baza căruia locatarul a fost evacuat sau a înseși executării silite, acesta este îndreptățit la întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare acesteia.
În cazul în care restabilirea situației anterioare, respectiv reintegrarea nu a fost dispusă de către instanța care a desființat titlul executoriu sau actele de executare și nici de către instanța de rejudecare a fondului, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente [art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.] pe calea unei acțiuni separate de reintegrare, înlăuntrul termenului de prescripție pentru valorificarea dreptului de creanță.
Instanța supremă a concluzionat că plecarea unuia dintre soți din locuința comună datorită alungării sale sau chiar din proprie inițiativă, în cazul deteriorării relațiilor acestora, nu echivalează cu renunțarea la locuință și aceasta cu atât mai mult în cazul în care există copii din căsătorie, cu care unul dintre părinți a plecat din locuință și care au drepturi locative proprii.
Plecarea din locuință în astfel de situații este vremelnică, pe durata conflictului, până la soluționarea eventualului proces de divorț. Așa fiind, acțiunea de reintegrare în locuință a soției care a plecat ori a fost alungată este întemeiată.
Totuși, în cazul în care de la părăsirea domiciliului conjugal de către unul dintre soți a trecut mult timp, fără să se fi întreprins niciun demers pentru reintegrarea în locuință, nu se mai poate folosi în acest scop procedura ordonanței președințiale, deoarece nu se justifică nici situația de urgență, nici luarea vreunei măsuri vremelnice, grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și nici prevenirea vreunei pagube iminente, care nu s-ar putea repara.
