Pierderea dreptului locativ după divorț
| Comentarii |
|
Pierderea dreptului locativ ca urmare a divorțului, în Noul Cod Civil, în Capitolul VI „Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților”, Secțiunea 1 „Locuința familiei”, legiuitorul tranșează explicit problema atribuirii beneficiului contractului de închiriere la desfacerea căsătoriei, statuând și criteriile de atribuire.
În primul rând, se are în vedere folosința locuinței de către ambii soți. Dacă aceasta nu este posibilă, ori soții nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți [art. 324 alin. (1) C. civ.].
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului și produce efecte față de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă [art. 324 alin. (3) C. civ.]
De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de atribuire a beneficiului contractului de închiriere unuia dintre soți, contractul de închiriere a celuilalt soț și deci drepturile locative ale acestuia încetează.
Legislația anterioară
Articolul 271 din Legea nr. 114/1996, în prezent abrogat prin Legea nr. 71/2011, statua că, în caz de divorț, dacă soții nu au convenit altfel, beneficiul contractului privitor la locuință se atribuie soțului căruia i s-au dat în îngrijire copiii, iar în cazul în care nu sunt copii, soțului care a obținut divorțul.
Prin art. I.7 din Legea nr. 196/1997 de aprobare a O.U.G. nr. 40/1997 - art. 28 pct. 1 din Legea nr. 114/1996, a fost expres abrogat, creându-se astfel un vid legislativ.
Singurele reglementări în materie erau acelea din art. 38 alin. (4) C. fam., care statua că la soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosința locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor și cele ale art. 6131 și 6132 C. proc. civ., care statuau că instanța învestită cu soluționarea divorțului, rămâne competentă să analizeze și cererile accesorii referitoare la atribuirea locuinței.
