Rezerva succesorală

Comentarii

1

rezerva succesorală, Reglementare. Definiție. Terminologie. Importanţa şi rolul instituţiei. Moştenitorii rezervatari. Caracterele juridice ale rezervei. Probleme speciale în legătură cu instituţia rezervei. Rezerva soţului supravieţuitor

Reglementare

În vechea reglementare, rezerva succesorală era reglementată în 2 (două) acte normative:

• Codul civil, Cartea III “Despre diferitele moduri în care se dobândeşte proprietatea”, Titlul II “Despre donaţiuni între vii şi despre testamente” (după Titlul I “Despre succesiuni”), Capitolul IV “Despre partea disponibilă a bunurilor şi despre reducţiune”, Secţiunea I “Despre partea disponibilă a bunurilor” (art. 841 - 846) şi Secţiunea II “Despre reducţiunea donaţiunilor şi a legatelor" (art. 847 - 855)

• Legea nr. 319 /10/06/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 133 din 10/06/1944 şi intrată în vigoare: 10/06/1944, devenită lege prin Decretul nr. 1126 /1944.

Noul cod civil a reunit şi îmbunătăţit conţinutul tuturor reglementărilor anterioare, dându-le un cadru unic: Cartea IV “Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul III “Liberalităţile”, Capitolul IV “Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive”, Secţiunea I “Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă” (art. 1086 -1090) şi Secţiunea II “Reducţiunea liberalităţilor excesive “ (art. 1091 - 1099)

Definiție

Nici una din reglementările în vigoare la această dată nu defineşte rezerva succesorală sau cotitatea disponibilă, ci doar stabileşte indirect rezerva, prin raportarea la cotitatea disponibilă. Doctrina a dat mai multe definiţii celor două instituţii, toate definiţiile având cam acelaşi conţinut. Cele mai potrivite sunt însă chiar cele incluse în noul Cod civil. Astfel, conform acestuia Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoş-teniri (articolul 1.086) iar Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin liberalităţi (articolul 1.089).

După cum se poate observa, cele două sunt părţi ale aceluiaşi întreg, neputând fi concepute una în absenţa celeilalte. Despre legătura dintre ele, cea mai potrivită exprimare o considerăm a fi Rezerva şi cotitatea disponibilă sunt deci, două noţiuni inseparabile una de alta, întrucât ele constituie cele două faţete ale aceleaşi medalii, ceea ce nu este obligatoriu pentru una este pentru cealaltă şi invers.

Terminologie

Pentru a denumi partea din masa succesorală la care anumiţi moştenitori au dreptul în virtutea legii, vechiul Cod Civil nu foloseşte nicăieri termenii exacţi de “rezervă succesorală” şi “cotitate disponibilă”. Singurul loc în care se foloseşte expresia “rezerva legală” este articolul 901 din Codul civil: Cheltuielile cererii pentru predare sunt în sarcina succesiunii, fără ca cu aceasta să se poată reduce rezerva legală; de asemenea, în alte articole din Cod decât cele din capitolul consacrat expres temei este menţionat termenul de “moştenitori rezervatari” (art. 889, 891, 895).

Pentru a denumi partea din masa succesorală de care defunctul putea dispune neîngrădit şi prin liberalităţi, vechiul Cod Civil foloseşte expresiile:

„parte disponibilă”, „porţiune disponibilă” şi „cantitate disponibilă”.

Spre deosebire de legislaţia veche, noul Cod civil consacră expres termenii de „rezervă succesorală” şi „cotitate disponibilă”.

Importanţa şi rolul instituţiei

Ideea “împărţirii” patrimoniului unei persoane în două: partea care “pleacă” şi partea care “rămâne” a apărut încă din dreptul roman şi dăinuie până astăzi în sistemul de drept romano-german. Faptul că există, conduce la întrebarea: este constituţională această instituţie? nu se încalcă astfel libertatea individului de a face ceea ce doreşte cu bunurile pe care “le-a muncit”?

Conform articolului 44 din Constituţie, dreptul de dispoziţie al fiecărei persoane asupra bunurilor sale poate fi exercitat în mod liber şi neîngrădit, dar cu respectarea limitelor determinate de lege. Este o dispoziţie cam vagă având în vedere că nimeni şi nimic nu stabileşte exact care sunt aceste limite şi până unde pot merge acestea. în general, graniţa este mai mult sau mai puţin echivalentul expresiei folosite de grupurile care militează împotriva discriminării de orice fel “fac ce vreau atâta vreme cât nu îi deranjez pe alţii”. De fapt, este vorba de a ştii unde se termină interesul privat şi unde începe cel public. în situaţia de faţă vorbim de graniţa dintre dreptul individului de a dispune în mod liber şi neîngrădit de ceea ce deţine şi necesitatea de a ocroti interesele moştenitorilor săi. Este într-adevăr necesar ca interesele moştenitorilor unei persoane să facă obiectul unor reglementări normative? De ce ar trebuie să se preocupe legiuitorul, societatea de fapt, de o chestiune până la urmă “de familie”? Răspunsurile la aceste întrebări au fost de-a lungul timpului multe şi diverse şi desigur că sistemul de drept romano-german a înclinat mereu spre “da, trebuie” şi a reglementat instituţia rezervei în timp ce cel anglo-saxon a promovat mereu libertatea testamentară a individului, mergând până la a-i permite să-şi lase averea unor căţei sau pisici (-J)

Una peste alta, esenţial este că legislaţia noastră, fidelă celei franceze, permite ocrotirea de către lege a unei anumite categorii de moştenitori, prezumaţi a fi cei mai apropiaţi defunctului, mai precis „celor care i-au dat viaţă şi celor cărora le-a dat viaţă”, la care se adaugă soţul supravieţuitor. Dintre numeroasele argumente care au sprijit de-a lungul timpului instituţia rezervei succesorale amintim doar câteva:

- de multe ori toată sau o mare parte din averea defunctului este tot o moştenire de familie, deci

- nu e produsul muncii sale, sau, chiar dacă e produsul muncii sale, baza a fost tot ceva moştenit din familie, ceea ce face ca ideea conservării măcar a unei părţi în familie să nu mai pară atât de anti-democratică

- pentru identitate de raţiune - de regulă o mare parte din masa succesorală este parte a

- comunităţii de bunuri create de-a lungul vieţii împreună sau cu sprijinul soţului supravieţuitor

- suntem oameni şi de aceea fiecare dintre noi este subiectiv şi poate fi relativ uşor supus de-a

- lungul vieţii captaţiei şi sugestiei, mai ales în perioadele de slăbiciune datorate vârstei, stării de sănătate sau pur şi simplu valurilor vieţii. Cu toţii, ne-am confruntat, nu o dată, cu persoane care la noi în birou şi-au înstrăinat averea unuia sau altuia, membrii sau ne-membrii ai familiei şi nu după multă vreme au regretat şi au făcut tot posibilul să desfacă ce-ar fi trebuit considerat bun făcut.

Analizând cele de mai sus putem spune că instituţia rezervei are cel puţin două FUNCŢII principale:

• una “familială ”, de a evita ca familia defunctului să fie deposedată de bunuri în profitul străinilor
• una individuală, de a asigura o egalitate minimală între moştenitori, de a evita ca unul dintre ei să fie avantajat în raport cu comoştenitoriî săi.

Moştenitorii rezervatari

Aşadar, care sunt moştenitorii cărora, datorită legăturii lor prezumat profunde cu defunctul, legea le acordă mai mult decât celorlaţi? Este vorba în primul rând de “cei care i-au dat viaţă şi cărora le-a dat viaţă”, rude în linie dreaptă cu defunctul, la care se adaugă cel “cu care şi-a împărţit viaţa ” (cel puţin în teorie) - soţul supravieţuitor.

Conform vechiului Cod Civil (art. 841-843) sunt moştenitori rezervatari numai descendenţii defunctului şi ascendenţii privilegiaţi. Conform Legii nr. 319 /1944, art. 2, este moştenitor rezervatar şi soţul supravieţuitor. Noul Cod Civil stabileşte prin articolul 1.087 aceeiaşi moştenitori rezervatari: soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.

Rezerva descendenţilor

Conform articolului 841 din vechiul Cod Civil, „liberalităţile fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moartea-i lasă un copil legitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii, peste a patra parte dacă lasă trei sau mai mulţi”.

După cum se poate observa, rezerva succesorală este stabilită indirect, prin raportarea la cotitatea disponibilă, astfel încât vom avea:

Conform art.842, „Sunt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii descendenţii de orice grad”, indiferent dacă provin din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Dreptul la rezervă este guvernat până la un punct de aceleaşi reguli ca şi dreptul la moştenire, în sensul că descendenţii îşi pot cere drepturile numai cu respectarea principiilor care guvernează devoluţiunea legală a moştenirii. De asemenea, ei sunt rezervatari indiferent dacă vin la moştenire direct sau prin reprezentare.

în situaţia în care descedenţii vin la moştenire prin reprezentare rezerva lor va fi calculată, întocmai ca şi cotele lor legale de moştenire, “pe tulpini”. Spre exemplu, daca defunctul X a avut doi fii, A şi B, din care B predecedat cu doi fii la rândul său, M şi N, care vin prin reprezentare la moştenirea lui X, rezerva descendeţilor va fi de 2/3 (1/3 pentru A şi 1/3 pentru M şi N, fii lui B, care la rândul lor şi-o vor împărţi între ei în mod egal), nu de 3/4, chiar dacă sunt trei descendenţi şi nu doi.

Rezerva ascendenţilor privilegiaţi

Conform articolului 843 din vechiul Cod Civil, „Liberalitatile, prin acte intre vii sau prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor, daca în lipsa de descendenţi, defunctul lasa tata si mama sau peste trei sferturi, daca lasa numai pe unul din părinţi”.

După cum se poate observa, rezerva succesorală este stabilită indirect, prin raportarea la cotitatea disponibilă, astfel încât vom avea:

Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii defunctului, adică tatăl şi mama acestuia, din căsătorie, din afara căsătoriei sau/şi din.adopţie. Pentru situaţiile rare în practică (având în vedere abograrea legii) de adopţie cu efecte restrânse, dacă la moştenire ar veni 3 sau 4 părinţi (fireşti şi adoptatori), rezerva lor ar fi tot de 1/2 şi s-ar împărţi între ei în mod egal iar cotitatea disponibilă va fi tot de 1/2.

Cuantumul rezervei şi al cotităţii disponibile în noul Cod civil

Noul cod nu a modificat nici clasele de moştenitori, nici cotele lor şi nici nu a adus nici o atingere principiului proximităţii gradului de rudenie. Ceea ce s-a modificat a fost cuantumul rezervei, introducându-se cu inspiraţie regula valabilă astăzi doar pentru soţul supravieţuitor: rezerva este 1/2 din cota legală care i s-ar fi cuvenit succesorului în cauză.

Caracterele juridice ale rezervei

Din textele care o reglementează se pot desprinde pentru rezerva succesorală câteva caractere juridice definitorii.

1.) Rezerva este o parte a moştenirii - pars hereditatis, nu este o simplă creanţă contra succesiunii.

Beneficiarul rezervei are dreptul la partea sa de bunuri care fac efectiv parte din patrimoniul succesoral (sau ar fi trebuit să facă parte din acesta, dacă defunctul nu le-ar fi înstrăinat prin liberalităţi), nu în echivalent; singurul caz în care moştenitorul rezervatar trebuie să se mulţumească cu echivalentul a ceea ce i se cuvine este situaţia prevăzută de articolul 855 Cod civil, conform căruia în cazul în care donatarul a înstrăinat bunul „dăruit”, el va întregi cotitatea disponibilă cu un echivalent valoric evaluat la momentul decesului donatorului. Nu trebuie să se înţeleagă că moştenitorul rezervatar va primi neapărat bani; donatarul poate aduce orice alt bun, esenţială este valoarea acestuia. Din acest punct de vedere Codul civil român diferă de legislaţia franceză-"mamă", care permite moştenitorului rezervatar să urmărească bunul în natură, chiar dacă el se află deja, la propriu, în mâinile unui terţ. Soluţia adoptată de legiuitorul român este mult mai potrivită întrucât conferă o mult mai mare siguranţă circuitului

civil (cu atât mai mult astăzi, când este atât de actuală problema cu băncile care nu pun ipotecă pe bunuri dobândite prin donaţie sau care chiar au ajuns să ceară declaraţii aberante cu valoare de pacte asupra unei succesiuni nedeschidc).

De asemenea, de menţionat că rezervatarul are dreptul să-şi ceară partea în natură, nu are obligaţia să o facă; de altfel, în practică cel mai adesea se ajunge la înţelegeri de natură financiară prin care părţile îşi compensează reciproc „neajunsurile” suferite.

2) Dreptul la rezervă se naşte în persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii, în conformitate cu dispoziţiile legii, fără să ţină cont de voinţa defunctului.

3) Dreptul de a invoca rezerva este un drept personal, acţiunea în reducţiune este exclusiv personală, nu o pot intenta creditorii şi nu este solidară, fiecare rezervatar o solicită pentru el.

4) Rezerva este reglementată de norme imperative, de ordine publică; nimeni nu poate deroga de la aceste norme: nu se pot modifica cotele de rezervă, nu se pot stabili alţi moştenitori rezervatari.

5) Despre rezervă s-a stabilit că are un caracter colectiv, atât în privinţa bunurilor cât şi a persoanelor, adică reprezintă o masă de bunuri, o cotă dintr-o universalitate, care se atribuie unui grup de moştenitori şi nu moştenitorilor rezervatari individual, cu excepţia soţului supravieţuitor; în ceea ce îl priveşte pe acesta există autori (dintre care cel mai semnificativ este Chirică) care sunt de părere că inclusiv rezerva lui are caracater colectiv şi se include în rezerva succesorală). Deci, dacă în acceaşi clasă de rezervatari, chemată la moştenire, fac parte mai mulţi rezervatari, rezerva li se va atribui acestora în indi-viziune şi ulterior rezerva stabilită global li se atribuie fiecăruia în parte, pe cote părţi, individual, ceea ce nu modifică caracterul colectiv al rezervei.

Probleme speciale în legătură cu instituţia rezervei

Instituţia rezervei succesorale este una complexă şi poate fi privită din mai multe unghiuri. Doctrina i-a alocat un spaţiu destul de larg şi s-au formulat mai multe teorii, în legătură cu problemele pe care le ridică, s-au exprimat opinii convergente, dar şi divergente, care au dus la soluţii diferite când s-a pus problema aplicării lor în practică. Pc de altă parte, chiar şi din perspectiva practicienilor, instituţia rezervei poate fi abordată diferit. în funcţie de specificul muncii sale, unele nuanţe îl vor preocupa pe judecător, altele pe avocat, altele pe notarul public. Fără a avea pretenţia de a acoperi măcar o parte din probleme, atribuţiile unui notar public în legătură cu această instituţie pot

Rezerva soţului supravieţuitor

Conform articolului 2 din Legea nr. 319 /1944; „liberal ităţile făcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din drepturile prevăzute de art. 1 (care se referă la drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu clasele de moştenitori) în favoarea soţului supravieţuitor”.

fi grupate în două categorii, în funcţie de momentul în care se află părţile care i se adresează. Astfel, vom distinge după cum:

• titularul patrimoniului despre care se discută este în viaţă; în acest caz, munca notarului va consta mai ales în a consilia părţile în legătura cu actele pe care se pregătesc să le încheie şi care prin natura lor pot afecta eventualele drepturi ale viitorilor moştenitori rezervatari ai celui în cauză, cum ar fi:

• liberalităţi între vii - în special donaţii, inclusiv sub forma partajelor de ascendent

• testamente care cuprind legate sau /şi partaje de ascendent

• acte de înstrăinare ale unor bunuri din patrimoniu, care ar putea intra sub incidenţa articolului 845 din Codul civil (prezumţia de liberalitate)

• titularul patrimoniului despre care se discută a decedat deja; în acest caz, cel mai adesea, notarul public este sesizat cu dezbaterea procedurii succesorale şi efectuarea partajului, caz în care, dacă părţile se înţeleg, munca notarului va consta în a stabili, printre altele:

• dacă există acte încheiate de defunct care ar putea aduce atingere drepturilor moştenitorilor pe care legea îi consideră rezervatari şi dacă da, în ce proporţie

• dacă există moştenitori rezervatari şi care sunt drepturile lor ce va rămâne în final beneficiarilor liberalităţilor

După cum se poate observa, misiunea notarului este dificilă şi în cazul în cazul în care vorbim despre un patrimoniu al unei persoane încă în viaţă, dar şi despre cel al uneia care a decedat deja şi care nu mai poate reveni asupra nici unei decizii care i-a afectat în vreun fel sau altul bunurile. In legătură cu această ultimă situaţie, trebuie să facem precizarea că până acum în practică au fost relativ rare cazurile în care notarii au eliberat certificate de moştenitori în care să vorbească despre rezervatari şi chiar acte de partaj între moştenitorii rezervatari şi legatari. Binenţeles asta nu înseamnă că nu au făcut deloc - pentru că nimic nu împiedica părţile să se înţeleagă prin bună învoială, dar sub incidenţa noului cod se impune să acordăm o mai mare atenţie acestor instituţii, din două motive: noul cod prevede expres posibilitatea ca reducţiunea liberalităţilor să se realizeze de părţi prin bună învoială - deci în faţa şi în prezenţa notarului public şi doar în subsidiar şi în cazul în care părţile nu se înţeleg, în instanţă. Evident că noi ne putem folosi de această dispoziţie pentru a degreva instanţele şi pentru a ne putea completa procedura din regulament cu dispoziţii speciale în acest sens.

Conform regulilor de procedură, reglementate prin articolele 68 - 88 din Legea nr. 36 /1995 a notarilor publici şi activităţii notariale şi prin articolele 72 -87 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi

(aprobat prin OMJ nr. 710/1995) şi completate de normele de procedură civilă de drept comun, eliberarea unui certificat de moştenitor şi a actului de partaj succesoral de către notarul public presupune parcurgerea (de regulă) a următorilor paşi: sesizarea notarului public, verificarea de către acesta dacă este sau nu competent în cauză, înregistrarea dosarului succesoral, stabilirea persoanelor cu vocaţie la moştenire (care ar putea să moştenească) şi a naturii vocaţiei acestora (legală sau /şi testamentară), individualizarea celor care au un drept concret la moştenire (a celor care şi pot dar şi vor să moştenească, adică a acceptanţilor, inclusiv a legatarilor şi a rezervatarilor - dacă este cazul) şi separarea celor străini de moştenire prin neacceptare sau renunţare, determinarea şi evaluarea patrimoniului succesoral - a activului brut mai întâi, a pasivului şi în final a activului net, calcularea cotelor care se cuvin fiecărui moştenitor legal sau /şi legatar şi stabilirea valorii din patrimoniu corespunzătoare acestora, atribuirea în concret a bunurilor, fiecărui beneficiar în parte. La toate acestea se pot adăuga, de la caz la caz şi alte formalităţi, cum ar fi întocmirea inventarului şi luarea măsurilor de conservare /asigurare, îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară etc.

Pe parcursul derulării tuturor acestor etape, notarii pot întâmpina diferite dificultăţi, unele datorate chiar stadiului în care se află reglementările normative actuale, lacunelor care există în actele normative, modului deficitar, incomplet sau ambiguu în care au fost formulate textele legale.

I. Prima problemă de care ne lovim în practică este legată de modul în care calculăm rezerva succesorală, în situaţia în care unii dintre descendenţii defunctului au renunţat la moştenire.

Să luăm un exemplu, relativ banal: X, de cujus, are doi fii, A şi B, dar şi un legatar universal, concubina L, care, binenţeles a acceptat legatul. Fiul A acceptă de asemenea moştenirea, în timp ce fiul B renunţă. Care va fi rezerva lui A? 1/2, întrucât este singurul descendent care-şi cere efectiv drepturile sau 2/3, întrucât X “a lăsat” doi copii? Dar cotitatea disponibilă a concubinei L? De cât este corect să beneficieze ea, de 1/2 din masa succesorală sau de 1/3?

Dacă am căuta răspunsurile acolo unde este firesc, adică în textul legii, ne lovim de folosirea de către legiuitor a unei expresii nedefinite niciunde, aceea de “copil lăsat”. Conform articolului 841, „liberalităţile fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moartea-i lasă un copil legitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii ”

De-a lungul timpului, majoritatea autorilor şi practicienilor din domeniu şi-au exprimat un punct de vedere, încercând să traducă sintagma “copil lăsat” şi    mai jos principalele argumente pro şi contra, fără a ne

să-şi argumenteze poziţia. Având în vedere complexi-    hazarda în exprimarea unui punct de vedere personal,

tatea şi delicateţea problemei, ne limităm în a expune

I. In legătură cu această problemă, trebuie să mai semnalăm un aspect şi anume acela că, de regulă, în doctrină atunci când s-a vorbit despre modul de calcul al rezervei succesorale în prezenţa unor moştenitori rezervatari care au renunţat la succesiune, a mai existat o categorie tratată împreună cu aceştia şi supusă pe nedrept aceluiaşi regim - nedemnii. Aproape toţi autorii care şi-au exprimat un punct de vedere în chestiunea luării sau nu în calcul a renunţă-torilor la stabilirea cotelor de rezervă au vorbit despre “Problema descendenţilor renunţători sau nedemni”, considerând că cele două categorii fac corp comun, în ciuda acestei situaţii, poziţia nedemnilor nu se confundă cu cea a renunţătorilor, ar fi ca şi cum am aşeza pe acelaşi palier nulitatea cu rezoluţiunea, pornind de la premiza că în ambele cazuri efectele actului nu se mai produc. în cazul renunţătorilor, aceştia nu vin la succesiuni pentru că nu vor, nu pentru că nu pot. Vocaţia lor succesorală există şi din punctul de vedere al legii există toate condiţiile pentru ca ei să-şi poată revendica drepturile - dacă vor, binenţeles, iar faptul că aleg să nu o facă ţine exclusiv de opţiunea lor personală. Spre deosebire de aceştia, nedemnul poate să vrea să moştenească (de multe ori a ajuns nedemn tocmai pentru că “s-a grăbit” să ajungă mai repede moştenitor -J), dar nu poate, el nu are vocaţie pentru a putea moşteni, deci corect este să nu fie sub nici o formă luat în considerare. El - nu există.

Soluţia se impune cu atât mai firesc în lumina noului cod care, din unele puncte de vedere, tratează nedemnul ca şi cum ar fi predecedat. Astfel, spre deosebire de vechiul Cod Civil, nedemnul poate fi reprezentat, rezerva urmând desigur să se calculeze şi în acest caz, ca şi în cazul reprezentării clasice pentru predeces, pe tulpini. în consecinţă, dacă am admite, prin absurd, că nedemnul (fără descendeţi care să vină la moştenire prin reprezentare) ar trebui luat în calcul la stabilirea cotelor de rezervă, ar trebui să admitem luarea în calcul şi a descendenţilor predecedaţi şi nereprezentaţi.

în legătură cu reglementarea nedemnităţii în noul cod şi legătura acestei categorii cu rezerva succesorală, se mai impune o singură precizare şi anume aceea că nedemnul (de drept sau judiciar) poate fi “iertat” de cel pe care ar putea să-l succeadă într-o bună zi, noul cod reglementând şi modalitatea de înlăturare a efectelor nedemnităţii: prin declaraţie expresă a celui care va lăsa moştenirea. Evident, în acest caz, nedemnul va avea vocaţie succesorală şi când va veni momentul îşi va putea exprima dreptul de opţiune succesorală, cu toate consecinţele care decurg de aici.

II. A doua problemă delicată pe care ne propunem să o aducem în atenţie este probabil şi cea mai spinoasă:

modul cum se calculează rezerva soţului supravieţuitor sau altfel spus imputarea rezervei soţului supravieţuitor asupra moştenirii.

Ca şi în situaţia expusă mai sus, există mai multe puncte de vedere, fiecare cu argumentele sale. Fiecare dintre aceste opinii are o serie de susţinători dintre autorii de prestigiu din doctrina românească, dar şi o puternică practică în acest sens. Ne rezumăm în a “denumi” fiecare punct de vedere, după numele principalului său susţintător.

1.) opinia Mihail Eliescu - rezerva soţului supravieţuitor se impută asupra cotităţii disponibile, pe care o va micşora, fără a aduce atingere rezervei celorlalţi rezervatari

2.) opinia Fr. Deak - rezerva soţului supravieţuitor se calculează asupra masei succesorale şi nu asupra rezervei celorlalţi rezervatari sau asupra cotităţii disponibile

3) opinia D. Chirică - distinge între modalitatea de calcul - identică cu cea a lui M. Eliescu şi modalitatea de atribuire - pe rezerva calculată astfel, el aplică cotele legale

Pentru a vedea şi mai clar cum stau lucrurile, cel mai simplu este să analizăm un exemplu practic.

SPEŢĂ:

X şi Y sunt soţi, părinţi a doi copii, A şi B.

Y moare, lăsând un activ succesoral de 120.000 EURO. X, A şi B acceptă toţi succesiunea, dar au surpriza să afle că de fapt Y a făcut un testament prin care a lăsat totalitatea bunurilor mobile şi imobile care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului primei sale soţii, M, instituind-o legatar universal. M acceptă la rândul ei legatul. Cum se vor calcula părţile ce se cuvin fiecăruia?

Fără a găsi un răspuns clar în lege, ne îndreptăm spre doctrină care ne va oferi nu mai puţin de trei variante de răspuns, fiecare suficient de bine argumentată încât să nu poată fi ignorată.

Astfel vom avea:

• varianta ELIESCU

- cota legală a lui X este 1/4 din activ, deci rezerva sa este 1/8 din 120.000 EURO = 15.000 EURO

- există doi descendenţi, deci rezerva lor este de 2/3; conform articolului 841 din Codul civil, care foloseşte expresia „din totalul bunurilor dispunătorului”, descendenţilor li s-ar cuveni 2/3 din activul total de

120.000 EURO, deci 80.000 EURO (40.000 EURO fiecare)

- în aceste condiţii, cotitatea disponibilă, partea legatarului universal M, va fi de 120.000 EURO -(15.000 EURO + 80.000 EURO) = 25.000 EURO

• varianta DEAK

- cota legală a lui X este 1/4 din activ, deci rezerva sa este 1/8 din 120.000 EURO = 15.000 EURO

- există doi descendenţi, deci rezerva lor este de 2/3, dar, pornind de la premiza că „partea soţului supravieţuitor, imputându-se asupra masei succesorale, micşorează părţile ce se cuvin celorlalţi moştenitori”, consideră că şi rezerva acestuia se impută tot asupra masei succesorale şi, prin intermediul ei, “micşorează rezerva celorlalţi moştenitori rezervatari cu care vine în concurs, aşa cum micşorează şi cotitatea disponibilă”; în lumina acestor afirmaţii, rezerva de 2/3 a descendenţilor se va calcula nu raportat la “totalul bunurilor dispunătorului”, adică la 120.000 EURO, ci la ceea ce râmăne după deducerea rezervei soţului, adică va fi 2/3 din (120.000 EURO - 15.000 EURO) = 70.000 EURO (35.000 EURO fiecare)

- în aceste condiţii, cotitatea disponibilă, partea legatarului universal M, va fi de 120.000 EURO -(15.000 EURO + 70.000 EURO) = 35.000 EURO

• varianta CHIRICĂ

- modalitatea de calcul - identică cu cea a d-lui Eliescu, la modul că vom avea o cotitate disponibilă de 25.000 EURO şi rezervă totală de 15.000 EURO + 80.000 EURO = 95.000 EURO

- diferă, fundamental, modalitatea de atribuire a rezervei de 95.000 EURO între cei trei moştenitori rezervatari; autorul consideră că, din rezerva totală de

95.000 EURO, soţului supravieţuitor i s-ar cuveni 1/4, deci 23.750 EURO, iar descendenţilor 3/4, adică diferenţa de 71.250 EURO (35.625 EURO fiecare)

După cum se poate observa, există cel puţin trei variante de calcul, fiecare cu logica şi argumentele sale. Este lesne de înţeles că suntem în faţa unei situaţii extrem de delicate şi puţin de dorit. Fără a ne hazarda să contrazicem punctele de vedere ale reputaţilor Fr. Deak sau D. Chirică, ne permitem să menţionăm că varianta spre care înclinăm este cea a d-lui Eliescu, aducând în sprijinul propriului punct de vedere argumentul de mai jos.

Astfel, conform normelor de interpretare unanim acceptate, respectarea voinţei, intenţiei legiuitorului este esenţială. Este adevărat că textele din Legea nr. 319/1944 sunt destul de sumare când este vorba de rezervă, limitându-se să precizeze că rezerva soţului supravieţuitor este o cotă fixă (de 1/2) dintr-o cotă variabilă (cotă de moştenire legală stabilită în funcţie de clasele de moştenitori cu care vine în concurs) şi conducând astfel la “cea mai complicată problemă teoretică de a cărei rezolvare depind drepturi succesorale considerabile”. Având în vedere economia textului, ne-am îndreptat atenţia spre un alt material şi anume “RAPORTUL MINISTRULUI JUSTIŢIEI ION. C. MARINESCU (autorul proiectului actului normativ) CĂTRE DL MAREŞAL ION ANTONESCU, CONDUCĂTORUL STATULUI”, înaintat acestuia în

1944, împreună cu textul actului normativ, în vederea aprobării şi semnării, în conformitate cu dispoziţiile Decretelor - Legi numerele 3052 /05.09.1940 şi 3072 /07.09.1940, raport care a fost publicat împreună cu legea, în ultimul număr al revistei “notariatul Public” - publicaţia oficială a Uniunii Generale a Notarilor Publici din România (numărul 7, anul VII, Sibiu, 15 septembrie 1944).

Cităm din material:

“Pentru ca drepturile soţului supravieţuitor să fie garantate, am prevăzut un drept de rezervă de jumătate din ele în favoarea lui, lăsând celuilalt soţ dreptul de a dispune de rest prin liberalităţi şi de a repara astfel eventuale nedreptăţi.

Dispoziţiunile art. 841 şi următorii din codul civil, rămân în vigoare în ce priveşte drepturile rezer-vatarilor, însă cotitatea disponibilă a averii de care poate dispune soţul, se găseşte modificată în sensul că ea se reduce cu partea de rezervă recunoscută soţului supravieţuitor.”

Aşadar, intenţia legiuitorului este cât se poate de limpede exprimată în expunerea de motive la lege -rezerva soţului nu aduce atingere rezervei descendenţilor şi nu o poate micşora; aceasta se va calcula în continuare la “totalul bunurilor” şi nu la o masă succesorală diminuată. Ceea ce se diminuează trebuie să fie doar cotitatea disponibilă.

III. In afară de cele menţionate mai sus şi pe care le considerăm cele mai dificile probleme care ar putea apărea în materie, ar mai exista şi altele din care alegem una şi anume: stabilirea în concret a sferei actelor prin intermediul cărora se poate aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari. Vechiul Cod Civil vorbeşte în articolele 841 - 855 de “liberalităţi făcute prin acte între vii sau prin testament”, fără a defini expres libera-lităţile, dar articolul 800 precizează că “nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament”. Codul nou reia ideea într-o formă uşor îmbunătăţită, definind expres “liberalitatea” ca fiind “actul juridic prin care o persoană dispune gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea altei persoane” (articolul 984). în continuarea articolului se precizează că nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament.

în pofida acestui fapt, Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea defineşte ca fiind un act de liberalitate şi mecenatul (mijlocul prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena, transferă, fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfăşurarea

unor activităţi în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau ştiinţific - cercetare fundamentală şi aplicată); mai mult, forma autentică este o condiţie de valabilitate a acestuia. Sponsorizarea nu este definită ca un act de liberalitate, dar este de asemenea un act juridic prin care un activ iese din patrimoniul unei persoane fizice şi intră în al alteia (pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de beneficiarul sponsorizării), fără o contraprestaţie.

Având în vedere cele de mai sus, se ridică întrebarea dacă nu cumva astfel de acte ar putea aduce atingere rezervei succesorale şi ar trebui supuse

reducţiunii, în ciuda textelor aparent imperative care delimitează modul în care se pot face liberalităţile. Fără a avea pretenţia că înţelegem argumentele legiuitorului care a dat formă textului art. 984 alin. (2) din noul cod, considerăm că, pentru identitate de raţiune şi astfel de acte intră în sfera celor ce ar putea fi supuse reducţiunii. Este adevărat că ele seamănă cumva cu o donaţie cu sarcină (act oneros în limita sarcinii) sau cu o donaţie sub condiţie, dar simila-rităţile nu sunt nici pe departe suficiente pentru a le “scăpa” de readucerea la masa succesorală.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Rezerva succesorală

Nume 

Email

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Comentează

Ceausescu Ana 18.03.2015

Va rog foarte mult sa imi raspundeti daca credeti ca se poate.Daca in cadrul dezbaterii procedurii succesorale, mostenitorii se inteleg si un bun mobil(autoturism din 1980) si imobil (garaj), hotarasc ca se doneaza, unuia sau altuia dintre mostenitori, cu consimtamantul tuturor, mai trebuie intocmit certificat de mostenitor, care presupune inregistrare la Primarie, aprobare, cerere pentru certificat fiscal, extras de carte funciara si apoi incheierea succesiunii tot prin donatie. Se poate face direct sau nu.Spuneti-mi va rog care este procedura?

Răspunde