stabilitatea vocii, însuşire a vocii ce se instalează după pubertate, cînd aceasta se stabilizează pentru tot restul vieţii pînă la bătrîneţe, ceea ce presupune că trăsăturile generale şi individuale proprii anatomiei şi fiziologiei aparatului fonotor al fiecărei persoane îşi menţin o stare relativ neschimbătoare. Odată cu înaintarea în vîrstă scade debitul vocal, respectiv numărul mediu de sunete sau cuvinte emise în unitatea de timp. De multe ori se instalează chiar un fel de răguşeală, o frecvenţă mai joasă şi o intensitate mai slabă.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Stabilitatea vocii
