Scopurile şi limitele simulaţiei
| Comentarii |
|
scopurile şi limitele simulaţiei, Scopurile simulaţiei, Principiul neutralităţii simulaţiei, Limitele simulaţiei.
Scopurile simulaţiei.
Folosind simulaţia, părţile produc voit, în deplină cunoştinţă de cauză, o neconcordanţă între voinţa declarată şi voinţa reală, acordul lor de voinţă realizat în scopul naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic fiind însoţit, dublat şi de un alt acord de voinţă, declarat, dar nereal, în scopul ascunderii sau mascării faţă de terţi a existenţei sau conţinutului acordului de voinţă secret, real. Tocmai în vederea atingerii acestui scop, părţile încheie actul aparent ce dă expresie unei declaraţii de voinţă falsă, nereală. Acesta este scopul abstract al simulaţiei.
La baza simulaţiei, ca operaţiune juridică, stau întotdeauna şi anumite scopuri directe, concrete care sunt diferite de la caz la caz. Astfel, părţile pot urmări evitarea sau eludarea aplicării unor norme legale prohibitive incidente în materia contractelor. Aşa, de exemplu, printr-o donaţie deghizată într-un contract de vânzare-cumpărare, părţile pot urmări să împiedice raportul donaţiei şi eventuala reducţiune a acesteia la moartea donatorului. De asemenea, prin procedeul interpunerii de persoane, părţile simulaţiei pot urmări eludarea unor dispoziţii legale care instituie o incapacitate pentru anumite persoane de a primi o liberalitate. Alteori, prin simulaţie, una dintre părţile contractante, având calitatea de debitor al altor persoane, încearcă şi uneori reuşeşte ca, printr-o vânzare-cumpărare fictivă, să sustragă anumite bunuri de la o viitoare unnărire ce va fi începută de către creditorii săi.
Scopul concret al simulaţiei poate fi însă şi de altă natură. Astfel, se poate întâmpla ca cineva să dorească a face o donaţie unei anumite persoane, păstrându-i anonimatul sau păstrându-şi anonimatul; pentru aceasta va încheia o donaţie aparentă cu o persoană interpusă, cele două părţi stabilind în secret că beneficiarul donaţiei va fi o altă persoană sau va încheia printr-un interpus o donaţie cu beneficiarul real al acesteia.
Principiul neutralităţii simulaţiei.
Deşi minciuna nu trebuie încurajată, se consideră în dreptul actual că părţile unui act au dreptul să păstreze secretă înţelegerea lor. Simpla lor intenţie de a ascunde terţilor realitatea raportului lor juridic, nu se consideră că trebuie sancţionată. De aceea, legiuitorul, prin prevederile art. 1289 alin. (1) noul cod civil consfinţeşte aşa-numitul principiu al neutralităţii simulaţiei, anterior recunoscut de doctrină şi jurisprudenţă1. Conform acestui principiu, simulaţia nu trebuie sancţionată la nivelul validităţii (prin intermediul nulităţilor), dar nici nu trebuie încurajată în sensul producerii de efecte faţă de terţi (aşadar, atrage inopozabilitatea). Cu alte cuvinte, simulaţia este neutră pentru că nu e sancţionată cu nulitatea, dar şi pentru că nu este opozabilă terţilor. Totuşi ea este tolerată de legiuitor care înţelege să confere voinţei reale a părţilor actului secret, forţa obligatorie, confonn art. 1270 noul Cod Civil Aşadar, legiuitorul recunoaşte părţilor un anume drept de a simula. Acest drept trebuie exercitat însă cu bună-credinţă pentru menţinerea caracterului neutru al simulaţiei . Excepţiile de la neutralitatea simulaţiei sunt cazurile în care dreptul de a simula este exercitat în manieră abuzivă.
Limitele simulaţiei.
Pentru a determina limitele simulaţiei este necesar să avem în vedere textul art. 1289 alin. (1) noul Cod Civil, unde se dispune: „Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal”. Limitele simulaţiei sunt date de exercitarea corectă a dreptului de a simula. O eventuală exercitare abuzivă a acestui drept se consideră în doctrină că este frauda. Frauda poate fi de două feluri: frauda intereselor terţilor şi frauda la lege.
Frauda intereselor terţilor (frauda civilă) este de regulă, sancţionată cu inopozabilitatea faţă de aceştia a contractului aparent. în mod obişnuit, ca urmare a recunoaşterii legale a simulaţiei, terţilor le este opozabilă situaţia juridică rezultată din actul public. în cazul în care simulaţia este menită să le încalce (fraudeze) drepturile, ei au dreptul să solicite să se constate inopozabilitatea actului public faţă de ei. Exemplul tipic îl regăsim în cazul înstrăinării fictive de către debitor a unui bun pentru a-1 sustrage executării silite din partea unui creditor. Creditorul, în acest caz, are posibilitatea să dovedească fictivitatea actului public formulând o acţiune prin care să se constate inopozabilitatea acestuia faţă de el. în acest sens, consacrând soluţia avansată mai sus, art. 1290 alin. (2) noul Cod Civil prevede că „terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile”.
Frauda la lege. De multe ori, simulaţia este conformă cu legea şi în acord cu bunele moravuri. Cu toate acestea, prin crearea unei situaţii juridice aparente, contrară sau diferită celei reale, poate fi urmărită realizarea unor scopuri ilicite sau imorale, când actul juridic simulat nu mai poate fi ocrotit de lege şi deci este exclus să producă efecte juridice valabile chiar între părţile contractante. în cazul în care frauda legii este scopul urmărit prin simulaţie, sancţiunea firească este nulitatea. Tocmai de aceea, art. 1289 alin. (2) noul Cod Civil prevede: „Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.” Aşadar, prin excepţie de la regula neutralităţii simulaţiei, ea este lovită de nulitate dacă nu sunt respectate condiţiile esenţiale de validitate. între cerinţele de validitate esenţiale ale contractului sunt cele legate de cauză şi obiect, adesea ataşate fraudei la lege. în aceste cazuri, nulitatea absolută va lovi întreaga operaţiune a simulaţiei, adică atât actul public cât şi actul secret. Pe lângă aceste cazuri de nulitate, şi nerespectarea condiţiilor de validitate legate de capacitate şi consimţământ sunt sancţionate cu nulitatea, în principiu relativă a operaţiunii. Uneori legiuitorul prevede expres sancţiunea nulităţii în cazul unor simulaţii menite să fraudeze incapacităţi speciale sau alte prevederi imperative legale. De exemplu, art. 992 noul Cod Civil prevede nulitatea relativă pentru sancţionarea liberalităţilor deghizate al căror scop este încălcarea incapacităţilor de a primi donaţii pentru persoanele prevăzute de art. 991 C. civ.
Cazul particular al simulaţiei preţului (frauda fiscală). în cazul simulării elementului preţ prin indicarea în actul public a unui preţ mai mare, scopul poate fi legat de fraudarea intereselor unui terţ. Eventuala sancţiune aplicabilă ar fi inopozabilitatea actului public faţă de terţii fraudaţi în cadrul unei acţiuni a acestora în constatarea simulaţiei. Mai de interes este situaţia contratului public în care se declară un preţ inferior celui real dintre părţi. Sancţiunea unui asemenea act ridică o reală problemă de politică legislativă. Desigur că scopul unei asemenea simulaţii este frauda legii, adică încălcarea obligaţiilor imperativ stabilite prin lege din punct de vedere fiscal. Cu toate acestea, frauda la lege nu este motivul detenninant al întregii operaţiuni, ci doar un motiv complementar. De aceea, credem că nu este firesc să promovăm ideea sancţiunii nulităţii absolute pentru întreaga operaţiune şi să rămână în continuare valabilă ideea unei eventuale inopozabilităţi a actului secret faţă de terţi, între aceştia regăsindu-se chiar şi fiscul/statul care poate avea însă posibilitatea invocării simulaţiei cu toate consecinţele ce decurg de aici. In sfârşit, este de la sine înţeles că, părţile, în afara raportului civil în care se află, se supun riscului unei condamnări penale pentru mai multe infracţiuni cum ar fi fals, uz de fals, evaziune fiscală etc., mijloace care ar trebui să fie un stimulent suficient pentru o declarare reală a preţului din contractul public. Pe de altă parte, cu titlu de răspundere li se poate pretinde părţilor şi restituirea către stat a impozitelor neplătite ca urmare a utilizării simulaţiei.
