Societăţile mutuale de asigurare

Dicționar juridic (DEX)

societăţile mutuale de asigurare, dacă societăţile comerciale de asigurare se bucură de o reglementare detaliată în Legea nr. 32/2000, precum şi în diferite norme emise în aplicarea acesteia, completată cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990. societăţile mutuale de asigurare nu beneficiază de o astfel de reglementare.

Este adevărat că pe piaţa asigurărilor din ţara noastră, până în prezent, nu există asigurători constituiţi sub forma societăţilor mutuale de asigurări. Aceste entităţi prezintă importanţă deoarece sunt destul de răspândite în statele membre şi au fost prezente pe scena asigurărilor din România anterior etatizării activităţii de asigurare.

Societăţile mutuale de asigurare sunt apanajul diferitelor categorii de profesii pentru care legea prevede obligaţia de încheiere a asigurărilor de răspundere civilă profesională sau a anumitor bunuri între care există o strânsă legătură.

societăţile mutuale de asigurare, Câteva aspecte de ordin istoric privind societăţile mutuale de asigurări. Noţiunea şi particularităţile societăţii mutuale de asigurare. Principalele reguli privind constituirea societăţilor mutuale de asigurare. Dobândirea personalităţii juridice de către societăţile mutuale de asigurări. Regulile privind funcţionarea societăţilor mutuale de asigurare.

În afară de societăţile pe acţiuni, legiuitorul permite exercitarea comerţului de asigurare şi societăţilor mutuale de asigurare. Deşi le pune pe acelaşi plan cu societăţile pe acţiuni, legea nu se preocupă însă în mod detaliat de înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor mutuale, ci face doar unele referiri incidentale. Nici Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, până în prezent, după ştiinţa noastră, nu a adoptat norme care să reglementeze principalele aspecte ce interesează această categorie de asigurători.

Trebuie reţinut însă că, în Codul comercial era consacrată asociaţiunea de asigurare mutuală, în cuprinsul art. 257-263, iar actualul cod civil nu reglementează această categorie de societate. Dispoziţiile Codului comercial relative la asociaţiunea mutuală, deşi la adoptarea lui constituiau fundamentul înfiinţării asigurătorilor mutuali, pentru că regulile erau copiate după Codul comercial italian şi după Codul comercial francez, sunt actualmente abrogate. De aceea, socotim necesară intervenţia legiuitorului, pentru a institui un minim de principii care să cârmuiască înfiinţarea, funcţionarea, încetarea existenţei societăţilor mutuale de asigurări, precum şi obligaţiile ce le incumbă.

Susţinerea noastră se fundamentează pe mai multe considerente. Mai întâi, aşa cum menţionam, reglementarea Codului comercial este abrogată.

Apoi, societăţile mutuale de asigurări, în majoritatea statelor europene cu tradiţie în comerţul cu asigurări, sunt prezente pe piaţa asigurărilor. Fenomenul este foarte extins în Franţa, unde aceşti asigurători deţin aproape jumătate din piaţă, motiv pentru care, în doctrina franceză, chiar s-a pus în discuţie viitorul asigurătorilor - societăţi comerciale şi asigurătorilor - societăţi mutuale. Spre exemplificare, menţionăm faptul că, în decembrie 2003, erau înregistrate în Franţa 149 de societăţi mutuale de asigurare. Multe dintre aceste societăţi sunt constituite în mari grupuri mutualiste, cum este cazul MACIF, care are 4,5 milioane de asociaţi şi 8.000 de salariaţi.

Trebuie reţinut însă că, în Franţa, asociaţiile mutuale au parcurs un amplu proces de reorganizare, o dată cu adoptarea Legii din 31 decembrie 1989 prin care s-a statuat că unica formă de exercitare a asigurărilor mutuale este societatea de

asigurare mutuală. Anterior acestei legi, asigurările mutuale puteau fi practicate sub următoarele forme: societăţile mutuale, societăţi sub formă mutuală, sub forma tontinelor şi a caselor de asigurare şi reasigurare mutuale agricole.

în sfârşit, este necesar de ştiut dacă societăţile mutuale de asigurare sunt supuse aceloraşi reguli de prudenţă financiară cu cele ale societăţilor comerciale de asigurare.

Câteva aspecte de ordin istoric privind societăţile mutuale de asigurări

Societăţile mutuale îşi trag existenţa din cele mai străvechi timpuri, pentru că, apărute la început sub forma de asociaţii mutuale, aceste entităţi au constituit baza naşterii şi dezvoltării societăţilor comerciale de asigurare. Inclusiv pe teritoriul ţării noastre, existenţa unei forme de asigurare mutuală a animalelor pentru cazuri de accidente, pare a fi, după istorici, „Hopşa".

Una dintre cele mai reprezentative asociaţii mutuale de asigurare pentru animale a fost Casa de Asigurare de pe lângă Banca de Asigurare din Comuna Col-ceag, jud. Prahova, care în perioada 1906-1912 a asigurat peste 2300 de vite. în anul 1909, au fost organizate două mari asociaţii mutuale: „Reuniunea Proprietarilor de Vite din Orăştie” şi a doua la Cacova (Banat), care au reuşit să cuprindă în sfera lor 400 de comune. în anul 1914, Societatea Naţională de Agricultură a introdus asigurările mutuale de culturi agricole ale obştilor săteşti prin mijlocirea Casei Centrale a Băncilor Comunale, fiind asigurate astfel peste 155 de obşti de arendare, răspândite în întreaga ţară, cu o suprafaţă de aproximativ 878 ha. în anul 1923, Centrala Cooperativelor Săteşti a organizat un serviciu de asigurări mutuale agricole împotriva grindinei şi se pare că a fost printre primele forme de asigurare mutuală împotriva riscurilor de acest gen.

încheiem prezentarea noastră istorică prin a preciza faptul că. în anul 1937, erau cunoscute 140 de asociaţii mutuale de asigurare a animalelor, care asigurau circa 40.000 de bovine şi 3.200 de cai. După cunoştinţa noastră, în România, nu există nicio societate mutuală de asigurare, însă, comparând cifrele istorice cu cele actuale din statele cu economie dezvoltată, nu este exclusă apariţia unor astfel de asigurători cu iniţiativă românească.

Principalele reglementări ale înfiinţării şi funcţionării asociaţiilor mutuale de asigurări erau constituite, fără îndoială, de Codul comercial (art. 257-263)', precum şi de Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare, din 1930.

Noţiunea şi particularităţile societăţii mutuale de asigurare

Legea nr. 32/2000 defineşte, în art. 2 pct. 19, societatea mutuală de asigurări ca fiind persoana juridică civilă ai cărei asociaţi sunt deopotrivă asiguraţi şi asigurători. Pentru definirea societăţii de asigurare mutuală, vor trebui avute în vedere şi prevederile Codului civil, Cartea I, Titlului IV: „Persoana juridică", precum şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 care stipulează că fiecare asigurător trebuie să menţină capitalul social vărsat sau, în cazul unei societăţi mutuale, fondul de rezervă liberă vărsat.

Doctrina juridică românească nu s-a preocupat în mod deosebit de noţiunea societăţii mutuale de asigurări, ci s-a rezumat în a preciza că poartă denumirea de „mutuală” datorită faptului că fiecare asociat este, în acelaşi timp, un asigurător faţă de ceilalţi şi asigurat faţă de aceştia. Doctrina franceză nu dă nici ea o definiţie proprie societăţilor mutuale de asigurare, ci fie reproduce prevederile Codului de asigurare (art. 322.42), fie prezintă principalele elemente de diferenţă faţă de societăţile anonime de asigurare.

Având în vedere reglementările legale existente în dreptul românesc şi precizările făcute în doctrina franceză în legătură cu societăţile mutuale de asigurare, vom înfăţişa în cele ce urmează particularităţile acestei categorii de asigurători, care reprezintă, în acelaşi timp, principalele diferenţe în comparaţie cu societăţile comerciale de asigurare.

O primă particularitate a societăţilor mutuale de asigurări, din punct de vedere patrimonial, este aceea că ele nu dispun de un capital social divizat în acţiuni, cum este cazul societăţilor comerciale. Legea vorbeşte de fondul de rezervă liber vărsat, dar acesta nu are semnificaţia, componenţa şi finalitatea capitalului social. Merită reţinut faptul că există legislaţii naţionale cum este cea italiană, care permit înfiinţarea unor asociaţii fără patrimoniu propriu şi fără personalitate juridică. în comparaţie cu prevederile capitalului social din reglementările din materia asigurărilor, fondul de rezervă liber vărsat nu are o limită minimă.

Apoi, capitalul social reprezintă expresia valorică a totalităţii aporturilor acţionarilor care participă la constituirea societăţii, cu funcţia juridică de a constitui gajul general al creditorilor chirografari; fondul de rezervă constituie principala sursă financiară de plată a daunelor către asiguraţi sau terţii păgubiţi.

O altă particularitate priveşte asociaţii societăţilor mutuale de asigurări, în sensul că, spre deosebire de societăţile comerciale în care se face distincţie netă între

acţionari şi asiguraţi, în cadrul societăţii mutuale, asociaţii sunt, deopotrivă, asiguraţi şi asigurători \

O altă diferenţă semnalată şi în literatura de specialitate franceză este aceea că societăţile mutuale nu au un obiect comercial, un scop speculativ, ci unul de autoprotecţie împotriva riscurilor. De altfel şi în sistemul francez, asociaţia mutuală se completează cu regulile aplicabile societăţilor anonime. Aşadar, coroborând dispoziţiile legale referitoare la societatea mutuală de asigurări, observăm că suntem în prezenţa unei persoane juridice civile (art. 2 pct. 19 din Legea nr. 32/2000), dar care are ca obiect de activitate efectuarea unor operaţiuni care, în concepţia legiuitorului, sunt servicii de natură comercială. Chiar şi în Franţa unde, aşa cum arătam, doctrina consideră necomercial obiectul de activitate al societăţilor mutuale, acestea sunt supuse aceloraşi reguli prudenţiale, contabile, financiare şi fiscale. Acelaşi regim juridic îl au şi societăţile mutuale în sistemul italian.

în concluzie, societatea mutuală de asigurări nu este o societate comercială cum sunt cele reglementate de Legea nr. 31/1990, ci ea rămâne o societate civilă, dar dotată cu personalitate juridică.

în raport de cele mai sus arătate, definim societatea mutuală de asigurări, ca fiind societatea civilă dotată cu personalitate juridică, la care asociaţii participă cu o cotizaţie fixă sau variabilă, pentru a constitui fondul de rezervă liber vărsat, cu scopul de a despăgubi pe asociaţii care suferă un prejudiciu (o daună) ca urmare a producerii riscurilor asigurate, şi de a restitui excedentul asociaţilor sau de a-l reporta pentru perioada următoare de asigurare.

Principalele reguli privind constituirea societăţilor mutuale de asigurare

Dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 prevăd că societăţile mutuale trebuie autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art. 12. Aceasta înseamnă că societăţile mutuale de asigurări vor parcurge aceeaşi procedură administrativă de autorizare ca societăţile comerciale de asigurări. întrucât aspectele specifice procedurii reglementate de art. 12 au fost analizate la materia constituirii asigurătorilor societăţi comerciale, facem trimi

tere la ele fără să le mai reluăm, urmând să ne preocupăm doar de unele chestiuni specifice.

Actele constitutive

Una din intervenţiile legiuitorului în materia asigurărilor, în viitorul cât mai apropiat, se impune a fi aceea privind înfiinţarea societăţilor mutuale de asigurare, mai cu seamă a actelor constitutive şi a procedurii de constituire.

Condiţii de formă

în privinţa actelor constitutive ale societăţilor mutuale de asigurări, normele legale din materia asigurărilor nu cuprind reglementări speciale. Codul comercial prevedea, în art. 258, cu caracter general, că asociaţia de asigurare mutuală trebuie să fie probată prin act scris şi că se reglementează prin convenţiile părţilor.

în atare situaţie, actul constitutiv al societăţii de asigurare mutuală poate fi autentic sau poate îmbrăca forma înscrisului sub semnătură privată. Forma scrisă, este cerută ad probationem şi nu ad validitatem. Cu toate acestea, suntem de părere că forma scrisă este indispensabilă actelor constitutive, deoarece, prin lege, societatea mutuală de asigurări, deşi are natură civilă, beneficiază de personalitate juridică. Or, aşa cum vom vedea în cele de mai jos, personalitatea juridică se dobândeşte ca urmare a parcurgerii unei faze de constituire în faţa instanţelor judecătoreşti. înseamnă că nu se poate atribui personalitate juridică unei entităţi care nu prezintă actele constitutive în baza cărora instanţa judecătorească să efectueze controlul de legalitate.

Cuprinsul actelor constitutive

în lipsa unor reglementări exprese, considerăm că actul constitutiv al unei societăţi mutuale de asigurare va trebui să cuprindă clauze privind:

- denumirea societăţii şi precizarea dacă este societate cu cotizaţie fixă sau variabilă;

- elementele de identificare ale asociaţilor;

- întinderea fondului de rezervă liberă vărsat;

- cuantumul cotizaţiei necesar pentru a dobândi calitatea de asociat şi, ulterior de aderent;

- sediul social;

- clasele de asigurare pe care le practică, riscurile de asigurare supuse asigurării şi perioada de asigurare (durata asigurării);

- administrarea şi conducerea societăţii;

- controlul şi supravegherea operaţiunilor;

- aspecte ce ţin de adunările generale ale asociaţilor şi modalitatea de adoptare a deciziilor;

- modalitatea de plată a indemnizaţiilor în cazul producerii riscurilor asigurate;

- regulile care guvernează restituirea excedentului la expirarea perioadei de asigurare şi cele ale formării fondului aferent perioadei de asigurare următoare;

- dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Precizam mai sus că societăţile mutuale de asigurări sunt supuse autorizării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, la fel ca şi societăţile comerciale de asigurare. Prin urmare, asociaţii, după ce redactează actul constitutiv şi întocmesc studiul de fezabilitate după prescripţiile art. 12 din Legea nr. 32/2000, le depun la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în vederea autorizării.

Termenul, condiţiile de admitere a cererii de autorizare, cazurile de respingere a autorizării şi mijloacele de contestare a deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, se vor soluţiona după procedura specifică societăţilor comerciale de asigurare, motiv pentru care facem trimitere la acestea.

Asociaţii

Reglementările din materia asigurărilor nu prevăd un număr minim al asociaţilor, ca în cazul societăţilor comerciale de asigurare, pentru care Legea nr. 31/1990 impune un număr minim de doi acţionari, de unde consecinţa că asociaţia îşi poate stabili numărul asociaţilor în funcţie de interesele lor. Societatea mutuală se poate constitui de către persoane fizice, de către persoane juridice sau de persoane fizice împreună cu persoane juridice.

Totuşi, din analiza reglementărilor privind asociaţia de asigurare mutuală, rezultă că, pentru a deveni asociat, persoana trebuie să aibă un bun supus riscurilor specifice societăţii, deoarece art. 262 din vechea reglementare stipula că acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat încetează de a face parte din asocia-ţiune. Ca atare, dacă un asociat pierde această calitate ca urmare a pieirii bunului supus asigurării pe parcursul asocierii, cu atât mai mult considerăm că o persoană nu poate dobândi calitatea de asociat dacă nu are un bun sau o valoare pe care să o asigure pentru riscurile specifice societăţii mutuale. în atare situaţie, potrivit stadiului actual al legislaţiei din materia asigurărilor, singura condiţie pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie asociat într-o societate mutuală de asigurări este ca aceasta să posede un bun sau o valoare socială supusă asigurării.

Nu se vor aplica interdicţiile reglementate de prevederile Legii nr. 31/1990 relative la asociaţi şi la fondatori pentru simplul motiv că. nefiind societăţi comerciale, nu intră sub incidenţa acestei legi. Cu toate acestea, legiuitorul sau Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va trebui să adopte un minim de reguli referitoare măcar la fondatorii societăţii mutuale, care să se înscrie în politica de supraveghere şi prudenţă în domeniul asigurărilor.

în exprimarea noastră am folosit noţiunea de asociat cu semnificaţia de membru al societăţii mutuale, dar considerăm că legiuitorul. în procesul de edictare a

normelor în materie, va trebui să delimiteze asociaţii fondatori de cei care vor intra ulterior în societate. Pentru aceştia din urmă se poate împrumuta denumirea din sistemul francez, acea de „aderenţi”. Până atunci însă, asociaţii sunt cei care statuează, în actele constitutive, condiţiile de acces în societatea mutuală. în ceea ce ne priveşte, credem că principiul egalităţii aderenţilor consacrat de sistemul francez' va trebui adoptat şi de legiuitorul nostru şi inserat în statutul eventualelor societăţi care se vor înfiinţa.

Cotizaţiile asociaţilor şi fondul de rezervă liber vărsat

Societăţile mutuale de asigurare nu dispun de capital social ca societăţile comerciale, ci de un fond care în Franţa poartă denumirea de fond de constituire, iar legislaţia română îl denumeşte fond de rezervă liber vărsat. în reglementările din dreptul italian, aceste resurse financiare ale societăţilor mutuale poartă denumirea de fond de garanţie.

Finalitatea fondului de rezervă liberă vărsat nu este aceea de a constitui gajul general al creditorilor chirografari, ci de a se îndestula asociaţii care suferă un prejudiciu ca urmare a realizării cazului asigurat. Excedentul, adică diferenţa dintre fondul de rezervă şi sumele distribuite asociaţilor care au suferit daune pe unitatea de timp stabilită de către asociaţi drept perioadă de asigurare, se restituie asociaţilor, proporţional cu cotizaţia vărsată, şi nu se distribuie sub formă de dividende.

în Franţa, există şi posibilitatea ca excedentul pe care ar urma să-l primească asociaţii la expirarea perioadei de asigurare să fie socotit drept un avans al cotizaţiei pentru perioada de asigurare următoare, soluţie ce poate fi aplicată cu succes şi în sistemul nostru.

Spre deosebire de capitalul social, legea nu impune o limită minimă a fondului de rezervă liberă vărsat. în dreptul francez, legea prevede un fond minim doar societăţilor mutuale care se constituie sub forma tontinelor (asigurători de viaţă), care nu poate fi mai mic de 160.000 euro, iar durata de cel puţin 10 ani. în sistemul de drept italian, fondul de garanţie al societăţii mutuale este supus aceloraşi limite minime cu cel al capitalului social al asigurătorilor societăţi comerciale cuprins între 5 milioane de euro şi 1,5 milioane de euro, în funcţie de categoriile de asigurări ce şi le propune să le exercite'.

Participaţiile asociaţilor la fondul de rezervă liber vărsat nu se realizează prin aporturi ale asociaţilor, ci prin vărsarea unei sume de bani în cuantum fix sau variabil. De aceea, în definiţia dată societăţilor mutuale de asigurări, am optat pentru noţiunea de cotizaţii. Aceasta întrucât şi în doctrina franceză participaţiile asociaţilor poartă aceeaşi denumire. Din aceeaşi pricină, societăţile mutuale de asigurări, în Franţa, trebuie să-şi stabilească de la început, în actele constitutive, dacă

această cotizaţie este fixă sau variabilă, pentru că, în raport de această menţiune, societăţile mutuale de asigurări sunt cu cotizaţie fixă sau cu cotizaţie variabilă. Desigur că, în ceea ce priveşte întinderea participaţiilor cu titlu de cotizaţie, asociaţii au libertatea să o stabilească în actele constitutive.

Dobândirea personalităţii juridice de către societăţile mutuale de asigurări

Legea nr. 32/2000 face menţiunea că societatea mutuală de asigurări este persoană juridică română, fără să prevadă însă regulile după care se dobândeşte personalitatea juridică. Fără îndoială că autorizarea dată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate echivala cu atribuirea personalităţii juridice, în condiţiile în care actele normative în materie nu prevăd acest lucru.

în atare condiţii, personalitatea juridică se va dobândi urmând procedura dreptului comun în materie, adică regulile Codului civil relative la persoana juridică, cuprinse în Titlul IV din Cartea I, intitulat „Persoana juridică”. Având în vedere situaţia mai sus prezentată, adică lipsa unor reglementări exprese în legislaţia asigurărilor şi a unor reguli generale în dreptul comun, socotim necesară intervenţia legiuitorului sub acest aspect, însă, până atunci, considerăm că dobândirea personalităţii juridice a societăţii mutuale de asigurări va parcurge procedura de constituire reglementată de noul Cod civil.

Mai întâi, menţionăm faptul că înfiinţarea legală a societăţii mutuale este supusă procesului de verificare a legalităţii de către instanţa judecătorească. în privinţa competenţei materiale, credem că este judecătoria, fundamentat pe faptul că, pe de o parte, nefiind societăţi comerciale, nu urmează procedura prevăzută de Legea nr. 31/1990 în faţa judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului, şi, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Codul de procedură civilă, judecătoriile sunt instanţele cu plenitudine de competenţă.

Apoi, instanţa de judecată învestită cu cererea de acordare a personalităţii juridice va efectua un control de legalitate al actelor constitutive, al studiului de fezabilitate şi al celorlalte cerinţe reglementate de legislaţia asigurărilor. Instanţa, nu are căderea să solicite vreo condiţie în plus faţă de cele prevăzute în actele normative, pentru simplul motiv că aceasta nu poate adăuga la lege.

în sfârşit, hotărârea de respingere a instanţei trebuie motivată, iar dacă se admite cererea, va trebui să dispună înscrierea societăţii în registrul persoanelor juridice sau într-un registru special.

Regulile privind funcţionarea societăţilor mutuale de asigurare

Legislaţia din domeniul asigurărilor nu cuprinde niciun fel de reglementare în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea societăţilor mutuale de asigurare. Din

aceste considerente, vom face dese referiri la organizarea şi funcţionarea societăţilor mutuale în sistemul francez şi cel italian.

Adunarea generală a asociaţilor

Aşa cum precizam în cele de mai sus, nu avem dispoziţii legale care să conţină prevederi exprese cu privire la asociaţiile’ mutuale, dar acestea vor fi supuse regulilor generale privind funcţionarea persoanei juridice consacrate de normele actualului Cod civil.

în legislaţia franceză, asociaţii formează adunarea generală a asociaţilor după regulile societăţilor comerciale pe acţiuni. De altfel, cu valoare de principiu, legea franceză prevede că societăţile mutuale sunt supuse aceloraşi reguli prudenţiale, contabile, financiare, cu cele ale societăţilor anonime. Şi în sistemul italian, societăţile mutuale care exercită mai multe tipuri de asigurări sunt supuse aceleiaşi politici de supraveghere prudenţială cu societăţile de asigurare comerciale.

Se observă necesitatea intervenţiei legiuitorului pentru a institui un minim de reguli referitoare la organizarea şi funcţionarea acestei categorii de asigurători. Reglementarea aspectelor specifice societăţilor mutuale se impune cel puţin datorită cotei din piaţă pe care aceşti asigurători o deţin în alte state. Spre exemplu, în Franţa, ca procent din piaţă, societăţile mutuale sunt pe acelaşi loc cu societăţile anonime, iar ca număr, sunt în jur de 150. în Italia, societăţile mutuale nu au cunoscut o asemenea amploare, fiind înregistrate, la nivelul anului 2005, 3 societăţi mutuale şi o societate cooperativă de asigurări.

în Franţa, principalele atribuţii ale adunării generale a asociaţilor societăţilor mutuale sunt următoarele:

- stabilirea cotizaţiei anuale sau pe altă fracţiune de timp, plătită cu titlu de primă:

- stabilirea condiţiilor de acces în societate şi de retragere a asociaţilor;

- alegerea administratorilor societăţii şi a privilegiilor de care se bucură aceştia şi a consiliului director, după caz;

- remuneraţia administratorilor, directorilor şi a personalului auxiliar etc.

în ceea ce priveşte chestiunile legate de adunarea generală a asociaţilor unei societăţi mutuale, potrivit dreptul pozitiv românesc, apreciem că, în virtutea principiul libertăţii asociaţilor, aceştia vor putea apela la regulile specifice societăţilor comerciale şi să le adapteze propriilor nevoi. Mai exact, asociaţii au posibilitatea ca prin actul constitutiv, sau ulterior, să stabilească toate aspectele privind condiţiile de participare în adunarea generală, cvorumul necesar adoptării deciziilor, modalitatea de convocare a asociaţilor, locul desfăşurării adunărilor generale, condiţiile pierderii calităţii de asociat, publicitatea deciziilor adoptate etc. în baza aceluiaşi

principiu al libertăţii de asociere, asociaţii vor putea recurge şi la regulile specifice persoanei juridice consacrate de noul Cod civil.

Administrarea societăţilor mutuale de asigurare

Dacă în privinţa adunării generale a asociaţilor, Codul comercial nu prevedea nimic, în privinţa administrării, Codul consacra două articole acestei probleme. Astfel, art. 259 stipula că asociaţia se administrează prin asociaţi, care sunt mandatarii săi temporari şi revocabili, iar art. 260 dispunea că regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, a bilanţurilor societăţilor anonime şi la penalităţile relative la aceste societăţi sunt aplicabile şi asociaţiilor de asigurare mutuală. Deşi cele două texte din Codul comercial sunt abrogate, conţinutul lor rămâne de actualitate şi se pot constitui drept reguli directoare în privinţa administrării şi conducerii societăţilor mutuale.

Din cele două texte legale mai sus menţionate, se desprindea regula cu valoare de principiu potrivit căreia administrarea societăţilor mutuale se desfăşoară după prescripţiile specifice societăţilor comerciale pe acţiuni. Acest principiu este consacrat şi dezvoltat şi în sistemul francez, unde au fost legiferate anumite condiţii privind calitatea administratorilor, atribuţiile şi remuneraţia acestora. Potrivit legislaţiei franceze, o societate mutuală nu poate avea mai puţin de 10 administratori organizaţi într-un consiliul de administraţie, stabilind şi anumite condiţii în legătură cu această funcţie.

Fiind persoană juridică, administrarea societăţii mutuale de asigurări poate fi inspirată şi din normele Codului civil, care legiferează funcţionarea şi administrarea persoanei juridice.

în primul rând, atribuţiile administratorilor sunt asemănătoare consiliului de administraţie din societăţile anonime. Potrivit normelor de asigurare franceze, adunarea generală a asociaţilor poate aproba delegarea unor atribuţii specifice administratorilor, precum: stabilirea condiţiilor de aderare la societate, întinderea cotizaţiei de asigurare specifică perioadei de asigurare şi bunului asigurat etc. Pentru ca o persoană să poată dobândi calitatea de administrator al unei societăţi anonime, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să nu fi fost condamnată pentru infracţiunile economice şi cu caracter patrimonial reglementate în mod expres de legea franceză;

- să nu depăşească vârsta de 70 de ani, iar preşedintele şi vicepreşedintele consiliului de administraţie să nu depăşească vârsta de 65 de ani;

- să nu se afle în conflict de interese, direct sau indirect, cu o societate de asigurare de drept comun, sau cu o operaţiune comercială sau financiară a unei astfel de societăţi.

Trebuie precizat că cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească administratorii, trebuie să le respecte şi directorii, în cazul în care societatea îşi creează un consiliu director. Remuneraţia administratorilor şi a directorilor se poate face cu un

salariu fix, la care se poate adăuga până la 25% din totalul avantajelor pe care societatea hotărăşte să le atribuie personalului propriu’.

Revenind la reglementările legislaţiei româneşti, în materia administrării societăţilor mutuale, se pune problema condiţiei calităţii de asociat a administratorilor societăţii mutuale.

în sistemul de drept italian, în cazul în care societatea mutuală are şi asociaţi neasiguraţi („sovventori"), aceştia pot ocupa funcţii de administratori cu condiţia ca majoritatea administratorilor să fie asociaţi asiguraţi. Suntem de părere că, aşa cum în doctrina franceză şi chiar şi în cea românească s-a susţinut, condiţia calităţii de asociat a administratorilor nu ar trebui reţinută. Motivul este acela al dificultăţii găsirii unor persoane specializate în managementul administrării în domeniul asigurărilor, în condiţiile în care societăţile mutuale sunt variate şi grupează populaţie eterogenă. Spre exemplu: asigurările de viaţă, de daune, asigurările socio-profesionale, militare, a arhitecţilor, şoferilor de taxi, diferite categorii de persoane juridice etc.

în concluzie, în legătură cu administrarea şi conducerea societăţii, până la adoptarea unor acte normative în acest sens, pe principiul libertăţii contractuale, asociaţii sunt liberi să hotărască toate aspectele privind această chestiune, dar cu respectarea regulilor caracteristice societăţilor pe acţiuni. Mai precizăm că în procesul de legiferare a problemelor specifice societăţilor mutuale de asigurare, legiuitorul român poate folosi ca model sistemul italian, care este clădit pe structura societăţilor cooperative.