Societăţile comerciale de asigurare
| Comentarii |
|
societăţile comerciale de asigurare, legislaţia din domeniul asigurărilor nu defineşte societatea de asigurare, ci doar noţiunea de asigurător şi cea de societate mutuală de asigurări. Pentru definirea societăţii de asigurare va trebui să ţinem seama de sensul noţiunii de asigurător, prevăzut de Legea nr. 32/2000, precum şi de noţiunea societăţii comerciale pe acţiuni din dreptul comun .
Pornind de la aceste precizări, definim societatea de asigurare ca societatea pe acţiuni constituită în scopul desfăşurării activităţii de asigurare prin încheierea de contracte de asigurare în temeiul cărora, la producerea cazului asigurat, îi revine obligaţia de a plăti indemnizaţia de asigurare asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit, după caz.
Societăţile de asigurare prezintă unele caracteristici comparativ cu societăţile comerciale din dreptul comun, reglementate de Legea nr. 31/1990.
în primul rând, societăţile comerciale de asigurare nu se pot constitui decât sub forma juridică a societăţii pe acţiuni’.
Apoi, scopul şi obiectul societăţilor de asigurare este bine definit, acela de a exercita comerţ cu asigurări. Legislaţia asigurărilor impune societăţilor de asigurare obiect unic de activitate, practicarea uneia din cele două categorii de asigurări pe care le reglementează.
în fine, societăţile de asigurare contribuie la acoperirea prejudiciilor suferite de către persoanele fizice şi persoanele juridice care au încheiate contracte de asigurare cu privire la riscurile pe ce le-au generat. La producerea riscurilor asigurate, în baza contractelor de asigurare, societăţile de asigurare sunt obligate la plata indemnizaţiilor sau despăgubirilor, după caz. Desigur că prin mecanismul asigurării, din perspectiva asiguraţilor, societăţile de asigurare contribuie la o dispersie a riscurilor şi indirect la evitarea suportării unor consecinţe păguboase patrimoniului sau altor valori sociale.
în ceea ce priveşte constituirea, organizarea şi funcţionarea asigurătorilor, principalul act normativ îl reprezintă Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor. Legea nr. 32/2000 cuprinde doar regulile speciale aplicabile asigurătorilor şi reasigurătorilor, de unde consecinţa că aspectele nereglementate de această lege se vor soluţiona după normele dreptului comun. Aşadar, în materia ce ne interesează, în completare, îşi vor găsi incidenţă prevederile Codului civil, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului etc. De altfel, chiar Legea nr. 32/2000 dispune în art. 42 alin. (4) că dispoziţiile ei se completează cu legislaţia comercială, civilă, a investiţiilor străine şi contravenţională, după caz.
