Stabilirea, prin hotărâre judecătorească, a paternităţii copilului din afara căsătoriei
| Comentarii |
|
stabilirea, prin hotărâre judecătorească, a paternităţii copilului din afara căsătoriei, Acţiunea în stabilirea paternităţii conform Noului Cod Civil. Persoanele împotriva cărora poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii. Imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii. Dreptul la despăgubiri al mamei. Probațiunea
Codul civil de la 1864, după modelul Codului civil francez de la 1804, interzicea cercetarea paternităţii copilului din afara căsătoriei - a „copilului natural” -, cu singura excepţie a cazului în care mama fusese răpită de pretinsul tată, dar numai dacă perioada răpirii corespundea perioadei concepţiei (art. 307); însă, chiar şi pentru acest caz, juris-prudenţa mai pretindea ca răpirea să fi fost urmată de sechestrarea mamei pe tot timpul legal al concepţiei.
Pentru a justifica această interdicţie, s-au invocat tot felul de argumente, fără însă a se recunoaşte că, de fapt, scopul urmărit de lege era ferirea „familiei legitime” de pătrunderea în sânul ei a „copiilor naturali”. Copiii din căsătorie erau socotiţi descendenţi „onorabili”, cu o filiaţie sigură, care trebuiau să continue rangul social şi poziţia economică a autorilor lor. Copiii din afara căsătoriei, rezultaţi de cele mai multe ori din relaţii cu persoane de alt rang social, inferior, nu erau primiţi în familia tatălui.
Interzicerea cercetării, pe cale judecătorească, a paternităţii copilului din afara căsătoriei a fost una dintre dispoziţiile cele mai inechitabile ale Codului civil român de la 1864, care a fost aspru criticată de literatura juridică. în concepţia legiuitorului de odinioară, legitimarea copilului din afara căsătoriei nu se putea face decât prin actul de voinţă al tatălui, de recunoaştere voluntară, legătura de sânge nefiind suficientă pentru stabilirea paternităţii.
Spre deosebire de concepţia vechiului Cod civil, în concepţia legiuitorului Codului familiei din 1954, cercetarea paternităţii copilului din afara căsătoriei a fost admisă pe cale judecătorească, fără nicio restricţie. Era necesar însă ca, în cazul în care un copil beneficia de o prezumţie de paternitate, aceasta să fie răsturnată în prealabil pe calea unei acţiuni în tăgăduire de paternitate, căci cercetarea paternităţii pe cale judecătorească se referă exclusiv la copiii din afara căsătoriei. în vederea stabilirii paternităţii, Codul familiei admitea orice fel de mijloace de probă, inclusiv prezumţiile simple.
Legiuitorul acestui cod a adoptat astfel concepţia potrivit căreia paternitatea este o legătură de sânge care uneşte pe copil şi pe tată şi care există independent de voinţa tatălui. Bazându-se pe îndatoririle elementare care revin tatălui şi de care acesta nu trebuie exonerat, legiuitorul a pus la dispoziţia copilului mijloacele necesare pentru a-şi stabili paternitatea, ocrotindu-l împotriva inconştienţei, relei-voinţe şi iresponsabilităţii tatălui.
Prin urmare, considerând că legătura de sânge creează o filiaţie ce trebuie consacrată şi pe plan juridic între copil şi tată, independent de voinţa acestuia din urmă, legiuitorul Codului familiei a consacrat principiul liberei cercetări a paternităţii copilului din afara căsătoriei.
Noul cod civil păstrează această orientare sau atitudine de protecţie a copilului din afara căsătoriei, ba mai mult, chiar extinde această protecţie, prin instituirea în favoarea copilului din afara căsătoriei a unei prezumţii de filiaţie faţă de pretinsul tată (art. 426 Noul Cod Civil) dacă se dovedeşte că acesta a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii.
Prezumţia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să fi conceput copilul.
Acţiunea în stabilirea paternităţii conform Noului Cod Civil.
Conform art. 424 Noul Cod Civil, dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească. Astfel, art. 425 dispune: „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal”.
în practica judiciară s-a statornicit regula că mama sau reprezentantul legal al copilului, care a pornit acţiunea în numele acestuia, nu se poate desista de acţiune, căci, pe de o parte, acţiunea, având caracter strict personal, aparţine copilului, iar, pe de altă parte, stabilirea statutului civil al acestuia, fiind în interesul copilului, nu este un drept de care mama sau altă persoană care îi reprezintă interesul să poată dispune printr-o convenţie, renunţând la dreptul atât de personal al copilului.
Prin noul Cod civil se prevede expres inadmisibilitatea renunţării. Astfel, potrivit art. 437 alin. (2), în acţiunile privitoare la filiaţie (atât faţă de mamă, cât şi faţă de tată - s.n., M.B.) nu se poate renunţa la drept, cel care introduce o acţiune privitoare la filiaţie în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească, precum şi copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de acţiune nu pot renunţa la judecarea ei”.
între 14 şi 18 ani, copilul, având capacitatea de exerciţiu restrânsă, poate introduce singur acţiunea, cu încuviinţarea mamei sau a reprezentantului legal.
Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi introdusă şi de copilul major, căci dreptul la acţiune în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului (art. 427 Noul Cod Civil).
O problemă importantă dezbătută în literatura juridică a fost aceea dacă un copil din afara căsătoriei cu paternitatea nestabilită ar putea introduce o acţiune în stabilirea paternităţii împotriva unui pretins tată, dacă el fusese deja adoptat cu depline efecte de filiaţie firească. S-a apreciat, în literatura anterioarei reglementări, că o asemenea acţiune poate fi introdusă, deoarece ea nu afectează valabilitatea adopţiei şi prezenta în reglementarea Codului familiei, pentru copilul înfiat, avantajul de a-i asigura, în termenul legal, stabilirea paternităţii, care îi poate fi utilă în caz de anulare sau desfacere a adopţiei.
Părerea noastră este că acest punct de vedere, deşi pare echitabil pentru copil, din punct de vedere juridic face să ne întrebăm la ce ar mai folosi astăzi. în primul rând, copilul adoptat de doi soţi devine, prin efectul adopţiei depline, fiul părinţilor adoptatori, la fel ca un copil născut din căsătoria lor. în această ipoteză, copilul având atât maternitatea, cât şi paternitatea stabilite nu ar mai putea avea la îndemână o acţiune în stabilirea paternităţii, care oricum, chiar dacă ar fi admisă, nu ar putea produce efectele ei juridice peste o paternitate deja stabilită; iar ca să admiţi exerciţiul acestui drept doar pentru eventualitatea anulării sau desfacerii adopţiei, ni se pare fără rost. Dacă, ulterior, ar interveni anularea sau desfacerea adopţiei, oricum în reglementarea noului Cod civil acţiunea în stabilirea paternităţii fiind imprescriptibilă în timpul vieţii copilului, fostul adoptat poate porni oricând, neîngrădit, această acţiune.
Ceea ce aduce nou Codul civil este că prin art. 425 permite moştenitorilor copilului să poată porni şi ei, în condiţiile legii, acţiunea în stabilirea paternităţii, având deci legitimare procesuală activă, nu numai să o continue, cum se prevedea în vechiul art. 59 alin. (2) C. fam.
Procurorul nu poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii, aşa cum nu poate introduce nici acţiunea în stabilirea maternităţii, având în vedere că legea exceptează expres acţiunile strict personale de la principiul potrivit căruia procurorul poate să pornească orice acţiune.
Persoanele împotriva cărora poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii.
Conform art. 425 alin. (3) Noul Cod Civil, acţiunea în stabilirea paternităţii se introduce împotriva pretinsului tată, iar în caz de deces al acestuia, împotriva moştenitorilor lui.
în ipoteza în care moştenitorii pretinsului tată ar renunţa la moştenire, aceasta nu ar împiedica introducerea acţiunii împotriva lor, dat fiind caracterul personal al acţiunii. Altfel, ar însemna că moştenitorii pretinsului tată, nedorind să se stabilească paternitatea unui copil din afara căsătoriei tatălui lor, s-ar folosi de calea renunţării la succesiune numai pentru a nu se consacra legal statutul lui de stare civilă, încăl-cându-se în acest fel dreptul la stabilirea filiaţiei celui care în fapt ar putea face parte din familie.
Procedând în felul acesta, moştenitorii ar comite, după părerea noastră, şi un abuz de drept în exerciţiul dreptului lor la moştenire, urmărind cu rea-credinţă împiedicarea pătrunderii în familia lor a celui care în fapt le este o rudă apropiată. O asemenea situaţie nu îşi poate găsi ocrotire legală, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea pornirii acţiunii în stabilirea paternităţii şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată.
în cazul în care moştenirea este vacantă, potrivit art. 439 Noul Cod Civil, acţiunea poate fi introdusă împotriva comunei, oraşului sau, după caz, municipiului de la locul deschiderii moştenirii. Citarea în proces a renunţătorilor, dacă există, este obligatorie.
Imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii.
Art. 427 Noul Cod Civil prevede că dreptul la acţiune în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului. Cu toate acestea, dacă copilul a decedat înainte de a introduce acţiunea, moştenitorii săi pot să o introducă doar în termen de 1 an de la data decesului [art. 427 alin. (2) raportat la art. 423 alin. (5) Noul Cod Civil].
Dreptul la despăgubiri al mamei.
Când acţiunea în stabilirea paternităţii este pornită de mamă în numele copilului, aceasta are un drept personal la anumite despăgubiri. Astfel, potrivit art. 428 Noul Cod Civil, mama poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate din:
a) cheltuielile naşterii şi ale lehuziei;
b) cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de lehuzie.
Potrivit legii, mama poate solicita aceste despăgubiri chiar şi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunţarea hotărârii privind stabilirea paternităţii. Dreptul la acţiune al mamei se prescrie, potrivit art. 428 alin. (3), în termen de 3 ani de la naşterea copilului.
Aceste despăgubiri nu pot fi cerute de mamă dacă nu a formulat şi acţiune pentru stabilirea paternităţii.
în afara cheltuielilor prevăzute la alin. (1), mama şi moştenitorii ei au dreptul la despăgubiri pentru orice alte prejudicii, potrivit dreptului comun.
Probaţiunea paternităţii copilului din afara căsătoriei.
Dovedirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, dacă nu este cazul aplicării prezumţiei prevăzute de art. 426 Noul Cod Civil, deci pârâtul nu a convieţuit cu mama copilului în timpul legal al concepţiei, necesită stabilirea de către instanţa de judecată, pe baza probelor administrate, a faptului că:
- pretinsul tată a avut relaţii sexuale cu mama copilului în timpul legal al concepţiei şi că
- din aceste relaţii a rezultat copilul.
în practica judiciară s-a decis că sunt irelevante în stabilirea paternităţii relaţiile sexuale dintre mama copilului şi pretinsul tată, dacă ele au fost premergătoare timpului legal al concepţiei sau posterioare acestuia.
Dovada paternităţii se poate face prin orice mijloc de probă, deoarece este vorba de dovedirea unor fapte, iar, întrucât în cauzele privitoare la cercetarea paternităţii se pune o problemă de statut civil, spre deosebire de dreptul comun, pot fi martori şi rudele apropiate ale părţilor, cu excepţia doar a descendenţilor lor.
La dovedirea paternităţii este admisă ca mijloc de probă şi mărturisirea, deoarece ea valorează recunoaştere de paternitate.
înscrisurile, în special scrisorile pe care pârâtul şi mama copilului şi le-au adresat unul altuia, pot constitui probe importante şi uneori hotărâtoare, prin precizările pe care le cuprind cu privire la relaţiile dintre pârât şi mama copilului. în literatura juridică s-a subliniat că nu poate fi primit cu valoare probatorie certificatul de naştere în care mama l-a declarat ca tată pe un anumit bărbat, afară de cazul când menţiunea s-a făcut la cererea pârâtului, având astfel caracterul unei recunoaşteri.
în acest domeniu, în care probele directe despre viaţa intimă a mamei şi mai ales despre paternitatea pârâtului sunt rare, capătă o pondere tot mai mare probele indirecte cu martori şi prezumţiile simple. Astfel, faptul, greu de dovedit direct, că pârâtul este tatăl copilului se poate deduce, în mod obişnuit, prin raţionament, din faptul conex, uşor de dovedit, că pârâtul a avut relaţii sexuale cu mama copilului în timpul legal al concepţiei. Datorită strânsei corelaţii care există între acest fapt conex - cunoscut din probele administrate - şi faptul necunoscut al paternităţii pârâtului se trage, prin raţionament, concluzia că pârâtul este tatăl copilului.
Acţiunea în stabilirea paternităţii nu poate fi paralizată de către pârât prin opunerea faptului că în timpul legal al concepţiei mama copilului a avut relaţii sexuale şi cu alţi bărbaţi (exceptio plurium con-cubentium)] invocarea acestui fapt poate doar să slăbească forţa prezumţiei judecătoreşti că el ar putea fi tatăl copilului.
în acest caz, pentru a se stabili dacă pârâtul este sau nu tatăl copilului reclamantei, este obligatoriu ca instanţa de judecată să dispună efectuarea tuturor probelor posibile, mai ales a expertizelor medico-judiciare.
Efectele hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în stabilirea paternităţii.
Hotărârea judecătorească de stabilire a paternităţii are efect declarativ, deoarece prin ea se constată un fapt anterior - paternitatea copilului la momentul naşterii lui până la care trebuie să retroactiveze efectele sale, confirmând astfel legătura de sânge dintre copil şi tatăl său.
Citește mai mult
ne deranjeze cînd vrea el iar el să nu contribuie cu bani cînd trebuie numai cînd vrea el.Am o fetita de 10 ani si este in grija mea, m am judecat cu tatăl ei la tribunal si avem custodie comună, el nu a venit nici macar o data sa o vada, nici pensie alimentară nu i a plătit..
Eu între timp mi am refăcut viața cu un alt bărbat si sunt însărcinată cu un alt copil. Voiam să stiu daca actualul meu sot poate cumva sa o ia in grija lui, sa ii fie tata si sa fie pe numele lui, ea purtând numele tatălui ei chiar daca noi nu am fost căsătoriți.
Citește mai mult
cealalta de la o clinica privata).deocamdata ea nu a ridicat nici o pretentie dar ce ar trebui facut daca vine si doreste ca sotul meu sa recunoasca copilul deoarece el susutine ca nu este copilul luiEu vreau doar un singur lucru sa am dreptu egale fata de acest copil ci ce sanse am sal trecut pe numele meu Eu fiind tatal biologic