Filiaţia față de mamă
| Comentarii |
|
filiaţia față de mamă, definiție: noţiunea de filiaţie are un înţeles larg, de şir al naşterilor care leagă o persoana de strămoşul ei şi un înţeles restrâns, de legătură directă şi imediată dintre un copil şi fiecare dintre părinţii săi.
Filiaţia privită din partea copilului exprimă calitatea de copil al unor anumiţi părinţi, iar cum părinţii pot fi căsătoriţi împreună sau necăsătoriţi, înseamnă că şi filiaţia poate să fie din căsătorie şi din afara căsătoriei.
Filiaţia privită din partea părinţilor exprimă calităţile corespunzătoare de mamă şi de tată, adică filiaţia dintre copil şi mama sa se numeşte maternitate, iar filiaţia dintre un copil şi tatăl său se numeşte paternitate.
Certitudinea maternitătii.
Filiaţia fată de mamă rezultă din faptul material şi evident al naşterii, ceea ce face ca dovada maternităţii să fie directă şi neîndoielnică, idee exprimată şi în adagiul mater in iure semper certa est.
Dovada filiaţiei.
Articolul 408 Noul Cod Civil, prevăzând modurile de stabilire a filiaţiei, statuează că filiaţia fată de mamă rezultă din faptul naşterii, dar ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească.
Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate. Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească.
Filiaţia se dovedeşte, în conformitate cu art. 409 Noul Cod Civil, prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă, precum şi cu certificatul de naştere eliberat pe baza acestuia.
Filiaţia copilului din căsătorie se dovedeşte prin actul de naştere şi actul de căsătorie al părinţilor, trecute în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă corespunzătoare.
în cazul când aceste acte lipsesc, filiaţia copilului se poate deduce şi stabili din posesia de stat. Potrivit art. 410 Noul Cod Civil, posesia de stat este o stare de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre copil şi familia din care pretinde că face parte. Posesia de stat constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări:
- o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngri-jindu-se de creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă faţă de acea persoană ca fiind părintele său;
- copilul este recunoscut de familie, societate ori de autorităţile publice ca fiind al persoanei care pretinde că este părintele său;
- copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.
Pentru a dovedi filiaţia, posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.
Articolul 411 Noul Cod Civil, prevăzând că „nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie fată de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de naştere şi posesia de stat conformă cu acesta” şi că „nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de naştere”, a acreditat ideea că ne aflăm, în realitate, în prezenţa unei prezumţii absolute de maternitate atunci când există conformitate între posesia de stat şi actul de naştere. Prin excepţie, dacă prin hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mama unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiaţii prin orice mijloc de probă.
în consecinţă, per a contrario, lipsa conformităţii dintre posesia de stat şi actul de naştere exclude ideea prezumţiei absolute de maternitate. Astfel, înţelegem că tocmai de aceea art. 421 Noul cod civil prevede că orice persoană interesată poate contesta oricând, prin acţiune în justiţie, filiaţia stabilită printr-un act de naştere ce nu este conform cu posesia de stat. în acest caz, filiaţia se dovedeşte prin certificatul medical constatator al naşterii, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilităţii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.
în lipsa acestora, maternitatea se poate dovedi, aşa cum am mai arătat, prin orice mijloc de probă, inclusiv posesia de stat, dar nu şi prin proba cu martori, decât doar atunci când a fost vorba de substituire de copil ori înregistrarea altei persoane ca mamă [art. 411 alin. (3) Noul Cod Civil].
Acţiunea în stabilirea filiaţiei fată de mamă.
în cazul în care, din orice motiv, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii ori atunci când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, filiaţia faţă de mamă se poate stabili printr-o acţiune în stabilirea maternităţii, în cadrul căreia se pot administra orice mijloace de probă.
Regimul juridic al acţiunii în stabilirea maternităţii.
Acest regim se conturează, potrivit art. 423 Noul Cod Civil, prin câteva reguli:
- dreptul la acţiune în stabilirea maternităţii aparţine numai copilului şi se porneşte, în numele acestuia, de către reprezentatul său legal;
- acţiunea în stabilirea maternităţii poate fi pornită sau continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii;
- acţiunea poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame;
- dreptul la acţiune este imprescriptibil;
- dacă copilul a decedat fără a fi introdusă acţiunea, moştenitorii săi o pot introduce numai în termen de un an de la data decesului.
Important de menţionat, considerăm noi, spre deosebire de vechea reglementare prin Codul familiei, este faptul că reglementarea noului Cod civil aduce o noutate în sensul că acţiunea în stabilirea maternitătii poate fi şi pornită, nu numai continuată, când ea fusese introdusă de titularul ei, de către moştenitorii copilului. Prin urmare, putem spune că moştenitorii au o legitimare procesuală activă în a porni acţiunea în stabilirea maternităţii, ceea ce vechea reglementare nu permitea.
Stabilirea filiaţiei prin recunoaşterea copilului de către mamă.
Articolul 415 Noul Cod Civil prevede că, dacă un copil nu a fost înregistrat în registrul de stare civilă sau a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte. După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
Formele recunoaşterii pot fi: declaraţie la serviciul de stare civilă, înscris autentic sau testament. Dacă recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă.
Recunoaşterea este irevocabilă chiar şi atunci când este făcută prin testament.
Nulitatea absolută a recunoaşterii.
Sunt cazuri de nulitate absolută a recunoaşterii, în conformitate cu art. 418 Noul Cod Civil, atunci când:
- a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Dacă totuşi printr-o hotărâre judecătorească filiaţia anterioară a fost contestată, recunoaşterea este valabilă;
- a fost recunoscut un copil decedat care nu a lăsat descendenţi fireşti;
- recunoaşterea a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoaşterii.
Este anulabilă recunoaşterea făcută din eroare, prin doi sau ca urmare a violenţei.
Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la încetarea violenţei ori, după caz, de la descoperirea erorii sau a dolului.
Caracterele recunoaşterii.
Recunoaşterea de maternitate prezintă următoarele caractere:
a) este facultativă, în sensul că voinţa de a recunoaşte trebuie să fie liberă şi voluntară;
b) este personală, ca orice mărturisire, ea neputând fi făcută prin reprezentantul legal al mamei, ci numai personal de mamă, cu condiţia ca ea să fi avut o voinţă conştientă, chiar dacă este minoră;
c) este unilaterală, nefiind necesar şi consimţământul celui recunoscut;
d) este declarativă, întrucât prin recunoaştere se confirmă un fapt anterior, naşterea copilului, până la care retroactivează mărturisirea de filiaţie;
e) este irevocabilă, mama neputând reveni asupra recunoaşterii, nici chiar atunci când a făcut-o prin testament, dar ea poate cere anularea recunoaşterii făcute din eroare ori sub imperiul dolului sau violenţei, ceea ce nu înseamnă că aduce atingere caracterului său irevocabil, deoarece anularea nu înseamnă revocare;
f) în fine, recunoaşterea trebuie făcută în formele anume prevăzute de lege: declaraţie la starea civilă, act autentic sau testament.
Contestarea recunoaşterii.
Articolul 420 Noul Cod Civil prevede că recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată. Dacă recunoaşterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada filiaţiei este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.
în concluzie, faţă de cele arătate mai sus, putem spune că filiaţia faţă de mamă poate fi contestată nu numai în cazul recunoaşterii de maternitate, ci şi în cazul când maternitatea rezultă din certificatul de naştere, dar numai atunci când există neconformitate între acesta şi posesia de stat (art. 421 Noul Cod Civil).
Atunci când cel care contestă maternitatea este însuşi copilul, acţiunea sa în justiţie are un dublu scop: în primul rând, de contestare a maternităţii rezultate din certificatul de naştere şi, în al doilea rând, de stabilire a adevăratei sale maternităţi [art. 411 alin. (3) Noul Cod Civil].
Când însă contestarea maternităţii se face de orice persoană interesată, alta decât copilul, scopul acţiunii în justiţie este unic, acela doar de a înlătura maternitatea ce rezultă din certificat, fără a avea calitate şi pentru stabilirea unei alte maternităţi, acţiune care aparţine numai copilului.
Acţiunea în contestarea maternităţii este imprescriptibilă şi se poate dovedi prin orice mijloc de probă.
