Rudenia prin adopţie sau civilă

rudenia prin adopţie sau civilă, este rudenia bazată pe actul juridic al adopţiei, şi nu pe faptul naşterii sau al comunităţii de sânge.

Sfera persoanelor între care se stabilesc relaţii de rudenie civilă este reglementată de art. 451 Noul cod civil şi de art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în care legătura de rudenie se stabileşte între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi toate rudele sale, pe de altă parte. Rudenia din adopţie produce aceleaşi efecte ca şi rudenia firească şi se substituie ei, cu singura excepţie că rudenia firească nu va putea fi ignorată ca impediment la căsătorie [art. 274 alin. (3) Noul Cod Civil].

Durata rudeniei civile.

De regulă, adopţia creează o legătură civilă de rudenie permanentă. Fiind însă bazată pe un act civil, acest act, ca orice altul, poate fi afectat de o cauză de nulitate care ar duce la desfiinţarea retroactivă a adopţiei şi, prin urmare, la ştergerea legăturii de rudenie create; actul adopţiei se poate desface şi ca urmare a unei cauze ulterioare încheierii lui, situaţie în care adopţia şi rudenia bazată pe ea vor înceta pentru viitor.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Rudenia prin adopţie sau civilă