Tactica audierii persoanei vătămate
| Comentarii |
|
Pregătirea în vederea ascultării victimei
1. Studierea materialului cauzei
Studierea materialului cauzei presupune stabilirea persoanelor care trebuie ascultate în calitate de persoană vătămată, parte civilă ori parte responsabilă civilmente, a problemelor ce vor fi lămurite prin ascultare, a datelor și a probelor ce vor fi folosite în ascultare, precum și a ordinii folosirii lor.
2. Cunoașterea persoanelor care urmează a fi ascultate
Organul judiciar trebuie să manifeste o preocupare deosebită pentru cunoașterea personalității și a trăsăturilor psihice specifice persoanelor care urmează a fi audiate. Datele cu privire la identitatea, pregătirea, profesia, locul de muncă trebuie completate cu cele referitoare la comportarea persoanelor vătămate înainte și după săvârșirea infracțiunii, la profilul psihologic, la natura eventualelor relații cu persoanele antrenate în săvârșirea faptei.
3. Întocmirea planului de ascultare
Întocmirea planului în vederea ascultării vizează problemele ce urmează a fi lămurite prin ascultarea persoanei vătămate, materialul probator ce va fi folosit în timpul ascultării și ordinea în care va fi folosit acesta. Conținutul concret al planului de ascultare diferă, firește, de la caz la caz. Elaborarea unui plan de audiere, în cazul persoanei vătămate, ca și al altor subiecți procesuali, va urmări:
- condițiile în care persoanele respective au luat cunoștință despre faptele sau împrejurările cu privire la care sunt audiate;
- poziția persoanei vătămate ori a părții civile față de ceilalți subiecți procesuali; interesul lor de a declara într-un anumit fel;
- natura și valoarea probelor ce urmează a fi folosite în ascultare.
Tactica audierii în faza relatării libere
1. Conduita tactică în etapa de identificare a persoanei vătămate
La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale. Aceste întrebările se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.
De asemenea, în această etapă, persoanei vătămate i se aduc la cunoștință următoarele drepturi și obligații:
a) dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege;
d) dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabilă, precum și dreptul de a se constitui parte civilă;
e) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare; f) obligația de a comunica orice schimbare de adresă;
Una dintre cele mai mari dificultăți la prima întâlnire cu persoana vătămată este de a stabili o relație de încredere, astfel încât organele de urmărire penală și victima să poată colabora. Există numeroase procedee care pot conduce la obținerea acestui deziderat, dar le vom prezenta pe cele mai des întâlnite. Organele de urmărire penală sau poliția trebuie să abordeze o atitudine deschisă, plină de compasiune și prietenoasă (atât în exprimare, cât și în gestică). Discuțiile trebuie să se bazeze pe sinceritate, iar persoanei vătămate trebuie să i se explice cum va decurge discuția, astfel încât să știe la ce să se aștepte. De asemenea, îi vor fi prezentate toate soluțiile legale pe care le are la îndemână în cursul procesului penal, astfel ca mai târziu să poată hotărî în cunoștință de cauză. Nu în ultimul rând, persoanei vătămate i se va prezenta rolul pe care îl va avea depoziția sa în desfășurarea procesului penal.
Apoi, ascultarea persoanei vătămate continuă cu discuțiile prealabile. Ca și în cazul ascultării martorilor, aceste discuții se pot referi la activitatea profesională, preocupările extraprofesio-nale, pasiunile pe care le are, viața de familie. Prin asemenea discuții, în conștiința victimei se produce o atenuare a stării emoționale, deschizându-i astfel posibilitatea de a relata mai fluent ceea ce cunoaște în legătură cu fapta, iar organul judiciar reușește să cunoască mai bine persoana acesteia, element util pentru conducerea tactică a ascultării. După asemenea discuții, se trece la faza relatărilor libere, cu rugămintea să descrie, așa cum își amintește, tot ce cunoaște în legătură cu fapta.
Când prin infracțiune s-au pus în pericol sănătatea, integritatea corporală sau viața persoanei vătămate, se vor folosi procedee tactice diferențiate, în raport cu gravitatea leziunilor sau a suferinței. Ascultarea victimelor aflate sub supraveghere medicală se va face cu avizul, iar uneori și în prezența medicului curant. În anumite cazuri, este indicat ca discuția să se desfășoare într-un mediu ambiant care să nu dea impresia de confruntare, de prejudecată sau de lipsă de profesionalism. Dacă victima preferă să fie audiată într-un alt loc decât la sediul organelor judiciare, este bine să i se satisfacă această dorință, în măsura în care nu contravine intereselor anchetei.
Atunci când sunt investigate infracțiuni grave contra libertății persoanei (lipsire de libertate în mod ilegal, viol, trafic de persoane), victimei trebuie să i de dea voie să plece oricând dorește. În general, discuțiile nu trebuie să dureze mai mult de două ore. De asemenea, conform art. 111 alin. (5) C. proc. pen., persoanei vătămate i se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să fie informată cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod.
2. Conduita tactică în momentul ascultării libere
După etapa identificării și după comunicarea drepturilor și a obligațiilor, persoana vătămată este lăsată să declare tot ceea ce dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală a cărei victimă a fost. Relatarea liberă sau spontană începe prin adresarea unei singure rugăminți (de ordin general), menite să ofere persoanei vătămate posibilitatea să declare tot ce știe cu privire la faptele și împrejurările pentru a căror lămurire este ascultată („Vă rugăm să ne povestiți tot ce s-a întâmplat!"). Asemenea cerere permite persoanei vătămate să relateze evenimentele în succesiunea lor firească, logică, fără ca declarația să fie limitată în vreun fel prin intervențiile celui ce efectuează ascultarea.
2.1. Regulile tactice principale aplicate pe parcursul relatării libere
Dintre regulile tactice principale aplicate pe parcursul relatării libere menționăm următoarele:
- ascultarea persoanei vătămate cu răbdare și calm, chiar dacă aceasta relatează faptele cu lux de amănunte, unele fără semnificație pentru clarificarea cauzei; organele judiciare trebuie să demonstreze profesionalism și disponibilitate;
- nu se recomandă întreruperea victimei; doar când se observă că abaterile sunt prea îndepărtate de obiectul ascultării, este readusă la subiect cu mult tact și pricepere;
- evitarea oricărui gest, reacție, mină sau expresie, mai ales de nemulțumire, ironică, prin care se aprobă sau se resping declarațiile persoanei vătămate. Este posibil ca victima să fi trecut prin experiențe traumatizante, pe care îi este greu și dureros să le relateze;
- persoana vătămată trebuie tratată cu respect, ascultată cu atentie;
- trebuie redusă la minimum orice nouă suferință pe care i-ar putea-o cauza victimei discuția cu organele judiciare. De cele mai multe ori, este bine ca măsurile ce vor fi luate să fie mai degrabă convenite cu victima, decât impuse acesteia;
- ajutarea cu mult tact, fără a sugestiona persoana audiată sub nicio formă, dacă nivelul intelectual, cultural împiedică persoana vătămată să facă o relatare liberă, cât de cât coerentă;
- în timpul relatării libere, organul judiciar își va nota aspectele semnificative, ca și eventualele contraziceri sau neclarități în expunere.
2.2. Avantajele relatării libere
Sub raport tactic criminalistic, relatarea spontană prezintă unele avantaje:
- persoana vătămată poate relata împrejurări necunoscute de organul de urmărire penală până la acea dată;
- pot apărea date din care să rezulte săvârșirea altor fapte penale de către suspect sau inculpat;
- identificarea persoanelor care cunosc despre împrejurările comiterii infracțiunii (martori) și stabilirea modului în care au luat cunoștință despre aceasta;
- organul de urmărire penală are posibilitatea să studieze modul în care victima își formulează declarațiile sub aspectul veridicității, al încercărilor de completare a unor lacune, al explicării cauzelor agresiunii;
- pot fi evaluate sinceritatea și buna-credință a victimei, dar și dorința de răzbunare.
În faza relatării libere, dar și în cea a formulării întrebărilor, trebuie să se clarifice unele aspecte care pot avea relevanță pentru cauză: natura relațiilor anterioare dintre persoana vătămată și suspect; dacă s-a produs și un prejudiciu material sau moral, întinderea acestuia; dacă s-a comis fapta reclamată și cum; verificarea situației materiale în cazurile în care se pretinde pe nedrept acoperirea unui prejudiciu.
3. Conduita tactică în momentul formulării de întrebări
Întrebările, care se vor pune după terminarea relatărilor libere, au drept scop precizarea unor momente mai puțin clare, amintirea secvențelor omise sau insistența asupra anumitor detalii prin care se verifică justețea celor prezentate. De asemenea, prin întrebările puse se poate urmări stabilirea surselor din care victima cunoaște unele din datele relatate. Formularea întrebărilor presupune claritate, concizie, precizie, adaptabilitate la personalitatea, gradul de cultură, profesiunea sau inteligența persoanei vătămate audiate. Adresarea de întrebări (ascultarea dirijată) devine obligatorie în ipoteza victimelor asupra cărora există suspiciuni cu privire la sinceritatea lor, respectiv la buna-credință. În consecință, întrebările trebuie formulate astfel încât să determine persoana ascultată să facă declarații conforme cu realitatea. Sub aspectul tacticii criminalistice, ascultarea acestor persoane se aseamănă cu ascultarea unor martori mincinoși, deci cu a unor posibili suspecți.
3.1. Categoriile de întrebări adresate persoanei vătămate
Pentru stabilirea corectitudinii sau a exactității depoziției, organul judiciar va trebui să intervină cu întrebări, care se împart în mai multe categorii, din perspectiva tacticii criminalistice:
- întrebările de completare sunt necesare în cazurile în care persoana vătămată relatează mai puțin decât ceea ce a perceput în mod real;
- întrebările de precizare vizează acele aspecte la care persoana vătămată s-a referit, dar lipsa de claritate impune unele detalieri. Acest gen de întrebări se referă la aspecte aparent secundare, destinate circumstanțierii de loc, timp și mod privind producerea agresiunii;
- întrebările ajutătoare sunt destinate reactivării memoriei și înlăturării denaturărilor de genul substituirilor sau al transformărilor. Procedeul tactic îl constituie reamintirea prin asociația de idei, îndeosebi asociația prin contiguitate, ce reprezintă acele legături dintre obiecte și fenomene, caracterizate prin simultaneitatea producerii lor în timp și în spațiu;
- întrebările de control destinate verificării unor afirmatii sub raportul exactității și al veridicității.
3.2. Reguli tactice aplicate în momentul formulării de întrebări
Adresarea acestor întrebări trebuie făcută cu respectarea regulilor tactice, similare celor aplicate la audierea martorului:
- întrebările trebuie să fie clare, precise, concise și exprimate într-o formă accesibilă persoanei ascultate, potrivit vârstei, experienței, pregătirii și inteligenței sale;
- întrebările vor viza strict faptele percepute de către persoana vătămată, iar nu punctul de vedere referitor la natura acestora sau la problemele de drept;
- întrebările nu vor conține elemente de intimidare, de punere în dificultate a persoanei vătămate, iar tonul pe care sunt adresate nu trebuie, în niciun caz, să sugereze răspunsurile;
- respectul față de victimă a celui care ia interogatoriul. Victimele sunt foarte sensibile la atitudinea ostilă și vor reacționa ca atare. Dacă victima simte că cel cu care stă de vorbă o disprețuiește sau o desconsideră (din varii motive), va răspunde în consecință;
- victimei nu trebuie să i se pună întrebări care să sugereze îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților victimei, care trag victima la răspundere sau care o învinovățesc de infracțiunea care s-a comis la adresa ei.
Una din problemele semnalate din practică, cu privire la interogarea persoanelor vătămate, este tendința organelor de urmărire penală de a se pierde în detalii. Spre exemplu, victimele traficului de persoane sau ale infracțiunilor de viol se simt terorizate de întrebări de genul câți clienți au avut, cât de des. Concentrând atenția asupra acestor aspecte, se pierd mărturii importante pentru bunul mers al anchetei penale.
Un pericol sau neajuns real, în această etapă, îl reprezintă posibilitatea de sugestionare a persoanei ascultate, aceasta deoarece sugestia conduce la „acceptarea fără examen critic a ideilor altei persoane”. Frecvent, tendința firească a celui ascultat este de a răspunde mai degrabă cu „da” decât cu „nu”, din pornirea de a nu contraveni dorinței anchetatorului. Este vorba de aceeași „sugestibilitate de statut", întâlnită mai cu seamă în cazul persoanelor cu un nivel sociocultural scăzut, dar și al celor refuzați de mediile de proveniență, care primesc fără rezerve tot ceea ce vine din partea autorității.
3.3. Reguli tactice aplicate în momentul ascultării răspunsurilor
Ascultarea răspunsurilor la întrebări presupune, obligatoriu, respectarea unei conduite tactice specifice, a unor reguli tactice, cum sunt:
- audierea persoanei vătămate cu atenție și seriozitate, evitându-se gesturile de enervare, expresiile ori gesturile de aprobare sau dezaprobare;
- evitarea reacțiilor bruște la contradicții, incoerențe, stări de agitație, fără exteriorizarea surprinderii ori nemulțumirii anchetatorului;
- observarea cu atenție, dar fără ostentație, a modului în care reacționează persoana vătămată la întrebări asociate cu posibili indici de nesinceritate;
- ascultarea răspunsurilor cu răbdare, fiindcă unele amănunte pot fi dureroase.
În cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă.
Audierea persoanei vătămate în timpul judecății
Facem precizarea că, și în faza de judecată, cu ocazia cercetării judecătorești se vor aplica aceleași reguli de tactică Criminalistică, precum cele menționate anterior. De asemenea, conform art. 380 C. proc. pen., instanța procedează la audierea persoanei vătămate (și a părții civile) potrivit dispozițiilor art. 111 și art. 112 C. proc. pen., după ascultarea inculpatului și, după caz, a coinculpaților.
Persoana vătămată este lăsată să arate tot ce știe despre fapta care face obiectul judecății, apoi i se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, avocatul inculpatului, partea civilă, partea responsabilă civilmente și avocații acestora. Președintele și ceilalți membri ai completului pot de asemenea pune întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluționare a cauzei. Instanța poate respinge întrebările care nu sunt concludente și utile cauzei. Întrebările respinse se consemnează în încheierea de ședință. Persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot fi reascultate ori de câte ori este necesar.
În faza de judecată, persoana vătămată poate fi reprezentată de avocat. Trebuie să precizăm că persoana vătămată poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii numai în ceea ce privește latura penală a cauzei. De asemenea, președintele pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești. Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe. În cazul când se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi oricând în cursul cercetării judecătorești.
Verificarea și aprecierea declarațiilor persoanei vătămate
Verificarea se va face prin compararea declarațiilor persoanei vătămate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, precum și prin efectuarea unor activități de urmărire penală, cum ar fi: ascultarea martorilor, a suspecților (inculpaților), confruntările, constatările tehnico-științifice ori expertizele, reconstituirile, cercetările locului faptei.
Evaluarea declarațiilor se poate realiza și prin efectuarea altor activități în afara celor de urmărire penală, precum: studierea unor înscrisuri emanate de la persoana ascultată, verificarea activităților desfășurate în perioada în care susține că s-a aflat la locul săvârșirii faptei. Evaluarea declarației victimei impune, totodată, o analiză de conținut, pe baza căreia organul de urmărire penală sau instanța de judecată interpretează în mod științific materialul probator adunat la dosarul cauzei, pentru a stabili în ce măsură acesta servește, coroborat cu alte date, la aflarea adevărului.
