Consemnarea declarațiilor martorilor în procesul penal și urmărirea penală
Comentarii |
|
Potrivit prevederilor procesuale, depoziția martorilor se consemnează în scris, acesta reprezentând principalul mijloc de fixare a rezultatelor audierii. În fiecare declarație se consemnează totodată ora începerii și ora încheierii audierii martorului. Completarea formularului declarației începe după ce persoana audiată a redat liber faptele și împrejurările percepute, timp în care organul judiciar va nota aspectele importante, unele amănunte semnificative, neclaritățile, eventualele contraziceri pe care le va clarifica ulterior. Pe parcursul acestor însemnări, nu trebuie să se neglijeze observarea cu atenție a martorului. După fixarea declarațiilor, făcută în etapa expunerii libere, se vor consemna întrebările și răspunsurile date de martor.
Consemnarea depoziției martorului se va face într-o formă cât mai fidelă și precisă, cât mai apropiată de modul de exprimare a martorului, fiind interzisă modificarea sau înlocuirea cuvintelor acestuia. Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă martorul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului. Când martorul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declarația scrisă.
Declarația scrisă este semnată și de organul de cercetare penală care a procedat la audierea martorului, de judecătorul de drepturi și libertăți ori de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret când declarația a fost luată printr-un interpret. Locurile libere se barează. Conform art. 123 alin. (2) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de cercetare penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă.