Tutela minorului
| Comentarii |
|
tutela minorului, definiție - în sens larg, prin tutela minorului, ca instituţie juridică, se înţelege ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează ocrotirea unui minor lipsit de ocrotirea părintească, de către o persoană însărcinată cu funcţia de tutore de către instanţa de tutelă, în scopul exercitării de către acesta a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de minor.
în sens restrâns, prin tutela minorului se înţelege sarcina tutorelui, adică activitatea pe care el o desfăşoară sau, altfel spus, drepturile şi obligaţiile tutorelui pe care le are faţă de persoana şi bunurile minorului în calitate de autoritate legală asupra acestuia.
în acest sens mai restrâns, în literatura juridică tutela a mai fost definită ca fiind „o sarcină gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată a exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un copil minor, ai cărui părinţi sunt decedaţi ori în imposibilitate permanentă de a-şi exercita atribuţiile”.
Reglementarea Noului Cod Civil
Tutela este reglementată în Titlul III, Capitolul II, art. 110-163 Noul cod civil Tutela minorului este o măsură alternativă de protecţie a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotire părintească. Dispoziţii referitoare la tutelă găsim şi în Legea nr. 272/2004 cu privire la protecţia drepturilor copilului.
Scopul tutelei.
Scopul tutelei este acela de a suplini lipsa părinţilor, de a crea posibilitatea îndeplinirii faţă de minor a atribuţiilor acestora, creând în jurul său un climat familial, adecvat formării şi dezvoltării personalităţii lui fizice şi morale.
Deschiderea tutelei minorului
Cazurile de instituire a tutelei. Tutela se instituie, potrivit dispoziţiilor art. 110 Noul Cod Civil, atunci când:
a) ambii părinţi sunt morţi;
b) ambii părinţi sunt necunoscuţi;
c) ambii părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
d) ambii părinţi sunt puşi sub interdicţie;
e) ambii părinţi sunt dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.
Persoanele obligate să înştiinţeze instanţa de tutelă că un copil este lipsit de ocrotire părintească.
Aceste persoane sunt, potrivit art. 111 Noul Cod Civil, următoarele:
a) persoanele apropriate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c) instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Caracterele tutelei
Tutela este o sarcină personală. Cu toate acestea, instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate să decidă ca administrarea patrimoniului minorului ori doar a unei părţi a acestuia să fie încredinţată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
Tutela este o sarcină gratuită. Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraţie, al cărei cuantum va fi stabilit de instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Acest cuantum al remuneraţiei va putea fi modificat sau suprimat de către instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, potrivit împrejurărilor.
tutela minorului, 1. instituţie juridică cuprinzând ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează regimul ocrotirii unor minori de către alte persoane decât părinţii lor, sub supravegherea, controlul şi îndrumarea permanentă a autorităţii tutelare; 2. sarcină gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, numită tutore, este chemată a exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un minor, ai cărui părinţi sunt decedaţi ori în imposibilitate permanentă de a-şi exercita atribuţiile; 3. activitatea desfăşurată de tutore şi de autoritatea tutelară în vederea asigurării, în condiţiile legii, a protecţiei unor minori. T.m. se caracterizează prin aceea că: a) este o sarcină cu caracter social; b) se exercită în interesul exclusiv al minorului; c) este, în principiu, o sarcină gratuită; d) se instituie de către autoritatea tutelară, sub a cărei supraveghere, control şi îndrumare se şi exercită; e) trebuie să îndeplinească sarcinile şi funcţiile unei adevărate familii a minorului, exercitarea ei trebuind să ţină locul părinţilor [v. şi procedura de instituire a tutelei minorului; tutore].
tutelă, 1. Instituţie juridică de ocrotire a minorilor, aparţinând dreptului familiei şi cuprinzând totalitatea reglementărilor legale privitoare la protecţia de către o altă persoană decât părinţii şi sub supravegherea, controlul şi îndrumarea autorităţii tutelare. 2. Activitate desfăşurată de către tutore şi de către autoritatea tutelară în legătură cu această protecţie. Instituirea tutelei are loc şi în situaţiile în care minorul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, datorită faptului că aceştia: a) sunt decedaţi; b) sunt necunoscuţi; c) sunt decăzuţi din drepturile părinteşti; d) sunt puşi sub interdicţie; e) nu şi-au redobândit drepturile părinteşti asupra copilului lor firesc a cărui înfiere a fost desfăcută.
Citește mai mult
grija de batrana de casa de animale si gradina;de ce ptr.trecerea casei pe numele minorei are nevoie de un tutore?