vechimea actului, problemă ce se pune în situaţia, în care, trebuie stabilită data reală la care s-a întocmit un act sau o parte a acestuia. Pentru stabilirea vechimii relative a actului se întreprind două genuri de cercetări : unele referitoare la metamorfoza materialelor de scriere, la schimbările suferite de acestea în funcţie de timpul scurs de la întocmirea actului şi altele referitoare la anacronisme. Sub primul aspect, este de reţinut mai întîi că hîrtia, care serveşte ca suport pentru materialele de scriere, oferă relativ puţine indicii asupra datei întocmirii actului (grad de îngălbenire etc.). La aceasta se adaugă faptul că un scris recent se poate executa pe o hîrtie foarte veche sau pe o hîrtie învechită artificial. În ceea ce priveşte materialele aplicate prin scriere pe hîrtie, trebuie menţionat mai întîi faptul că creionul simplu de grafit, creioanele colorate, trăsăturile executate prin intermediul hîrtiei copiative nu prezintă metamorfoze notabile, de natură să furnizeze elemente asupra vîrstei lor. Celelalte materiale de scriere, îndeosebi cernelurile, oferă o serie de indicii de constatare vechimii actelor. Ele sînt susceptibile de transformări odată cu trecerea timpului, dar trebuie reţinut că aceste transformări depind şi de alţi factori, de care trebuie să se ţină seama la aprecierea datei întocmirii actului. Ca elemente constatabile, de natură să ofere informaţii asupra timpului de cînd cerneala este aplicată pe hîrtie, se pot nota: nuanţa de culoare (gradul de oxidare), solubilitatea, copiabilitatea, viteza de reacţie la tratarea cu diverşi reactivi chimici, migrarea clorurilor sau sulfaţilor în stratul hîrtiei. Anacronismele într-un act pot fi relevate de numeroase elemente ale acestuia : hîrtia, materialul de scriere, instrumentul scriptural folosit, ortografia, evoluţia şi aspectul scrisului, conţinutul actului, caracterele dactilografice, impresiunea de ştampilă, timbrul aflat pe act ş.a. Toate acestea pot fi în neconcordanţă cu data înscrisului, fie că ele nu existau în acea perioadă, fie că aveau altă formă, alte particularităţi, fie că împrejurările despre care se menţionează în act nu avuseseră loc sau ele nu puteau fi cunoscute. Importante elemente de determinare relativă a datei întocmirii actelor le pot oferi şi textele dactilografiate. Se ştie că mecanismele şi piesele maşinilor de scris se dereglează, se uzează în cursul exploatării lor. Momentul apariţiei defecţiunilor şi intervalul de timp cît au durat acestea se constată prin analiza actelor dactilografiate în perioade cînd se presupune că s-a întocmit actul în litigiu. Constatarea unor neconcordanţe evidente va atesta irealitatea datei inserate în actul supus examinării. Nu mai puţin importante, ca surse de determinare a vechimii actului, sînt timbrele şi mărcile. În funcţie de data emiterii şi de timpul cît s-au aflat în circulaţie, ele pot furniza preţioase indici asupra posibilităţii sau imposibilităţii întocmirii actului la data inserată în el. Existenţa pe un act a unor timbre sau mărci ce însă nu fuseseră emise la data pe care o poartă acel act constituie o dovadă peremptorie a fictivităţii sale. Valoarea potenţială a oricăruia dintre criteriile de mai sus se poate fructifica numai dacă cercetătorul se află în posesia unor colecţii cît mai complete de hîrtie, de instrumente scripturale, de texte dactilografiate, de ştampile, de timbre etc., cunoscînd în acelaşi timp datele cînd ele au apărut sau au încetat să fie fabricate ori emise.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Vechimea actului
