BALCAN contra României - Întârzieri în executarea unei hotărâri judecătoreşti de reconstruire a unui imobil. Neexecutarea de către unul dintre pârâţi a obligaţiei de plată a daunelor-interese.

Comentarii

0

1. Doar întârzieri imputabile autorităţilor statului conduc la constatarea nerespectării «termenului nerezonabil». în speţă, divergenţele de opinii ale instanţelor naţionale privind persoana obligată să solicite autorizaţia de construire nu au cauzat o întârziere totală semnificativă. Acest lucru este valabil şi pentru contestaţiile la executarea silită, care sunt garanţii specifice prevăzute de lege în favoarea debitorului. Obiectul litigiului, respectiv reconstruirea casei reclamantului, prin însăşi natura sa, presupunea o anumită perioadă de timp. în orice caz, nu se constată în cauză perioade de inacţiune îndelungată imputabile autorităţilor. Art. 6 alin. (1) din Convenţie: neîncălcare.

2. în privinţa executării deciziei din 22 martie 2005 şi a încheierii din 2 septembrie 2005 de către Consiliul municipal, reclamantul pretinde că nu a fost informat despre existenţa ordinului de plată din 4 octombrie 2006. Deşi executorul judecătoresc a menţionat, în procesul-verbal din 4 octombrie 2006, că trebuia să remită reclamantului suma înscrisă în acest ordin de plată, din elementele dosarului nu rezultă acest lucru. în orice caz, conform dreptului naţional, dacă executorul ar fi predat suma reclamantului, ar fi trebuit să întocmească un proces-verbal în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, încheierea din 2 septembrie 2005 nu a fost executată în privinţa obligaţiilor Consiliului municipal. Art. 6 alin. (1) din Convenţie: încălcare
Cauza BALCAN împotriva României, cererea nr. 37380/03, hotărârea din 29 iulie 2008

în cauza Balcan împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a 11l-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 8 iulie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea (nr. 37380/03) împotriva României, al cărei resortisant, dl. Ion Balcan («reclamantul»), a sesizat Curtea la 25 septembrie 2003, în baza art. 34 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»).

2. Reclamantul este reprezentat în faţa Curţii de dl. D.M. Calueanu, avocat din Bucureşti. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

3. Reclamantul invocă, în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenţie, durata procedurii civile şi neexecutarea pe o anumită perioadă a două hotărâri judecătoreşti definitive, având ca obiect reconstruirea casei sale şi plata de daune-interese la care era îndreptăţit. Acesta
invocă de asemenea, în temeiul art. 8 din Convenţie şi al art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie, încălcarea dreptului său la viaţă privată şi familială şi a dreptului la respectarea bunurilor sale.

4. La 4 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Convenţie, Curtea a hotărât să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.

ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul, dl. Ion Balcan, este cetăţean român, s-a născut în 1958 şi locuieşte în Galaţi.

A. Istoricul cauzei

6. La 24 mai 2001, reclamantul a cumpărat o casă în care a locuit apoi cu soţia sa şi fiicele lor, în vârstă atunci de treisprezece şi cincisprezece ani. Casa, de tip construcţie joasă, avea o suprafaţă de 93,28 mp şi era compusă din trei camere, două holuri, o bucătărie, o baie şi o debara.

7. în 2001 şi 2002, autorităţile locale au efectuat lucrări de canalizare în străzile învecinate.

8. La 23 mai şi 14 iunie 2002, reclamantul a încheiat contracte de asigurare pentru casă.

9. La 9 iulie 2002, din cauza ploilor abundente şi a lucrărilor efectuate, casa reclamantului a fost grav degradată.

10. La 10 iulie 2002, Inspectoratul de Stat în Construcţii («Inspectoratul») a examinat bunul, constatând că prezintă «un risc iminent de prăbuşire», şi i-a recomandat reclamantului să nu mai locuiască acolo.

11. La 2 septembrie 2002, primăria a pus la dispoziţia reclamantului şi a familiei sale o locuinţă socială în suprafaţă totală aproximativă de 50 mp, în schimbul unei chirii lunare de 177.775 ROL. Apartamentul cuprindea două camere, o bucătărie, o baie, un hol, un balcon, o cămară, o debara şi o anexă a bucătăriei. în acest sens s-a încheiat un contract de închiriere pentru o perioadă de un an.

12. La 16 septembrie 2002, în urma cererii reclamantului de a fi exonerat de la plata impozitelor pentru casa distrusă, primăria i-a adus la cunoştinţă că nu există o lege în baza căreia să îi aprobe cererea şi că exonerarea de la plata impozitelor nu se poate obţine decât în cazul vânzării sau demolării imobilului în temeiul unei autorizaţii eliberate în acest sens.
B. Acţiunea în justiţie privind reconstruirea bunului

13. La 22 iulie 2002, reclamantul a sesizat Tribunalul Galaţi («tribunalul») cu o acţiune împotriva Consiliului municipal, a Inspectoratului şi a societăţilor comerciale

I. şi A. care efectuaseră lucrările («societăţile»), solicitând instanţei să le oblige la reconstruirea casei.

14. La31 iulie 2002, tribunalul şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Galaţi («judecătoria»), care a înscris cauza pe rol.

15. La 12 septembrie 2002, reclamantul, asistat de avocat, a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi modifica acţiunea.

16. La o dată neprecizată, acesta a solicitat introducerea în cauză a companiei de asigurări cu care încheiase contractul de asigurare a casei.

17. La 17 octombrie 2002, instanţa i-a acordat reclamantului un termen pentru a plăti taxa de timbru aferentă ultimei cereri introduse.

18. Conform Guvernului, la termenele de judecată din

14 noiembrie şi 9 decembrie, instanţa a dispus amânarea cauzei, la cererea reclamantului şi a Consiliului municipal.

19. La 23 ianuarie 2003, reclamantul a renunţat la introducerea în cauză a companiei de asigurări şi a solicitat proba cu expertiză, pe care instanţa a încuviinţat-o.

20. La 20 februarie 2003, societatea I. a cerut suspendarea cauzei, pe motiv că este supusă privatizării, avocatul reclamantului neformulând obiecţii.

21. La 10 martie 2003, la cererea reclamantului, instanţa a reluat judecarea cauzei, stabilind termen pentru 3 aprilie 2003, dată la care, la cererea avocatului reclamantului, s-a acordat o amânare.

22. La 7 aprilie 2003, reclamantul a solicitat sprijinul Ministerului Justiţiei, considerând că judecarea cauzei sale a fost amânată în mod neîntemeiat.

23. La 8 mai 2003, la cererea societăţii A., s-a acordat o nouă amânare.

24. La 12 iunie 2003, s-a respins cererea reclamantului de recuzare a unui judecător.

25. La 20 iunie 2003, a fost depus la dosar raportul expertului. Reclamantul a formulat obiecţii cu privire la raport, la care expertul a formulat răspuns.

26. Prin hotărârea din 9 iuiie 2003, instanţa a respins acţiunea din 22 iulie ca nefondată.

27. La 30 iulie 2003, reclamantul a solicitat prelungirea contractului de închiriere a locuinţei sociale pe care o ocupa împreună cu familia sa (supra, § 11).
28. La 19 august 2003, contractul a fost prelungit pentru încă un an.

29. Reclamantul a formulat apel împotriva hotărârii. Apelul a fost respins de tribunal. Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei de apel, invocând faptul că instanţele inferioare au analizat superficial elementele din dosar. Acesta a arătat că în urma distrugerii casei sale, el şi familia sa nu au avut locuinţă timp de aproape două luni.

30. La 27 septembrie 2004, contractul reclamantului a fost prelungit pentru încă un an.

31. Printr-o decizie definitivă din 22 martie 2005, Curtea de Apel Galaţi («Curtea de Apel») a admis recursul, obligând Consiliul municipal, Inspectoratul şi cele două societăţi («debitorii») să reconstruiască casa reclamantului şi să plătească acestuia penalităţi de 1.000.000 ROL pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii, de la data rămânerii definitive a deciziei şi până la terminarea construcţiei. Curtea de Apel a reţinut următoarele:

„Din probele cauzei rezultă că degradarea imobilului a fost consecinţa mai multor factori_ . Astfel, se fac răspunzători: consiliul municipal, ca proprietar al domeniului public_ şi beneficiar al proiectului_ , societăţile pârâte I. şi A., ca antreprenori, şi Inspectoratul, ca autoritate de control al respectării legislaţiei în domeniul construcţiilor_

Nu se reţine nicio culpă în sarcina reclamantului, proprietarul bunului."

32. Decizia a fost redactată la 1 aprilie 2005.

33. La 8 iunie şi 7 decembrie 2005, Curtea de Apel a respins contestaţia în anulare şi cererea de revizuire formulate de Inspectorat împotriva deciziei din 22 martie 2005.

C. Executarea silită a deciziei din 22 martie 2005

34. La 6 aprilie 2005, reclamantul s-a adresat Consiliului municipal, Inspectoratului şi celor două societăţi, solicitând executarea deciziei din 22 martie 2005.

35. La 4 mai 2005, reclamantul s-a adresat în acelaşi sens departamentului de relaţii cu publicul din cadrul primăriei.

36. La 6 mai 2005, la cererea reclamantului, decizia a fost învestită cu formulă executorie.

37. Prin corespondenţa din 6 iunie 2005, reclamantul a adresat grefei o scrisoare cu următorul conţinut:

„Să fii proprietar, să plăteşti impozite pentru casa ta distrusă ca şi cum ar fi în stare bună, dar să locuieşti într-o locuinţă socială cu o suprafaţă mai mică decât jumătate din locuinţa ta, să plăteşti lunar o chirie de 200.000 ROL, precum şi 2.000.000 ROL pentru întreţinere, deşi ai un venit lunar de aproximativ 4.000.000 ROL pentru o familie de patru persoane, este nedrept."

38. Tot la 6 iunie 2005, reclamantul s-a adresat unui executor judecătoresc în vederea executării deciziei, în aceeaşi zi, executorul a solicitat judecătoriei să dispună începerea executării silite. Cererea a fost admisă.

39. Prin somaţia din 1 3 iunie 2005, primăria i-a pus în vedere reclamantului faptul că nu a plătit chiria aferentă locuinţei sociale în perioada ianuarie-mai 2005 şi că urma să formuleze acţiune în justiţie pentru rezilierea contractului.

40. La 27 iunie 2005, executorul a calculat cheltuielile de executare în sarcina debitorilor şi a întocmit un proces-verbal în acest sens.

41. La 28 iunie 2005, executorul a somat debitorii să se conformeze deciziei în termen de zece zile.

42. Prin adresele din 13 şi 14 iulie 2005, societăţile debitoare au adus la cunoştinţa executorului că intenţionează să execute decizia de bună voie, însă au insistat asupra obligaţiei prealabile a reclamantului de a obţine autorizaţia de construcţie. Acestea au adăugat că obligaţiile stabilite prin decizie nu le sunt opozabile decât de la data la care reclamantul va prezenta documentele respective.

43. La20 iulie 2005, executorul aîntocmit un proces-verbal în care menţiona că societăţile erau de acord să reconstruiască locuinţa reclamantului, însă că nu au început lucrările datorită faptului că nu dispuneau de o autorizaţie în acest sens. Reclamantul a solicitat cu această ocazie poprirea conturilor celor două societăţi până la executarea obligaţiilor prevăzute prin decizia din 22 martie 2005.

44. La aceeaşi dată, reclamantul s-a deplasat la sediul societăţii A., unde s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţilor debitoare, care l-au asigurat că erau dispuşi să reconstruiască imobilul, însă că nu puteau începe lucrările până când reclamantul nu prezenta autorizaţia de construire. Aceştia au subliniat faptul că, în conformitate cu legea, proprietarului îi revenea obligaţia de a obţine această autorizaţie şi s-au angajat să înceapă lucrările imediat ce reclamantul la va prezenta autorizaţia. La rândul său, acesta a afirmat că era obligaţia celor patru debitori să procedeze la reconstruirea casei, că trecuseră mai mult de patru luni de la decizia Curţii de Apel şi că nu el trebuia să obţină autorizaţia. S-a întocmit un proces-verbal, pe care reclamantul a refuzat să îl semneze.

45. La 25 iulie 2005, executorul a solicitat băncii B. («banca») poprirea conturilor societăţii A. pentru suma
de 146.180.000 ROL, reprezentând cuantumul penalităţilor calculate începând cu 22 martie 2005.

46. La 27 iulie 2005, reclamantul a sesizat judecătoria cu o cerere de ordonanţă preşedinţială împotriva societăţii A., solicitând dau ne-interese (a se vedea infra, procedura descrisă la punctul D).

47. La 11 august 2005, reclamantul a solicitat primăriei să îi elibereze în regim de urgenţă autorizaţia necesară pentru reconstruirea casei.

48. La 12 august 2005, banca i-a adus la cunoştinţă executorului că a indisponibilizat în beneficiul reclamantului suma poprită şi că o va pune la dispoziţia reclamantului în contul acestuia.

49. La 15 august 2005, reclamantul şi-a reiterat cererea de eliberare a autorizaţiei de construire.

50. La 16 august 2005, executorul a solicitat băncii să suspende executarea popririi pe motiv că reclamantul a introdus o cerere de ordonanţă preşedinţială (supra, § 46).

51. Printr-o încheiere din 17 august 2005, judecătoria a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de societatea A. în vederea obţinerii suspendării executării silite.

52. La 22 august 2005, reprezentanţii Consiliului municipal, ai societăţilor debitoare şi ai Inspectoratului au întocmit un proces-verbal prin care se angajau să înceapă lucrările, întrucât reclamantul solicitase obţinerea autorizaţiei de construire (supra, § 47). Din procesul-verbal rezultă, de asemenea, că aceştia s-au deplasat la adresa imobilului, însoţiţi de doi terţi, însă că reclamantul a refuzat să îi primească, solicitând o locuinţă de patru camere pe durata lucrărilor, demolarea fostului imobil şi construirea unui nou imobil pe acelaşi amplasament, cu respectarea dimensiunilor primului.

53. La 24 august 2005, executorul a solicitat băncii să indisponibilizeze suma poprită (supra, § 48) până la examinarea acţiunii introduse de reclamant. El a informat-o de asemenea că îi va solicita în scris să facă plata sumei respective după soluţionarea litigiului.

54. Prin hotărârea din 13 septembrie 2005, judecătoria a admis contestaţia la executare formulată de societatea A., a anulat actele de executare şi a reţinut că reclamantul nu a depus autorizaţia de construire impusă de lege. Recursul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost anulat prin decizia Tribunalului din 6 februarie 2006, pentru nedepunerea motivelor de recurs în termenul prevăzut de lege.

55. Tot la 13 septembrie 2005, reclamantul a solicitat primăriei să îi elibereze autorizaţia solicitată.
56. La 14 septembrie 2005, el şi-a reformulat cererea, prezentându-se la ora 13.30 la primărie, însoţit de un terţ. Din procesul-verbal întocmit de reclamant şi semnat de el şi de terţ rezultă că o funcţionară a primăriei l-a informat că nu dispune de niciun document în atenţia sa şi că documentele solicitate de el se aflau la departamentul juridic.

57. Din concluziile scrise ale reclamantului prin care răspunde memoriului Guvernului, rezultă că la data de 14 septembrie 2005, la ora 14.30, s-a deplasat din nou la primărie, unde s-a întâlnit cu primarul, cu şeful departamentului juridic şi cu cel al departamentului de urbanism, care l-au informat că i se va elibera autorizaţia solicitată cu condiţia să îşi dea acordul asupra proiectului de consolidare a casei pe care i-l prezentau. De asemenea, conform întâmpinării, reclamantul a refuzat acest proiect, considerând că era necesară reconstruirea totală a casei.

58. în anexă la concluziile sale, Guvernul a prezentat o adresă din 14 septembrie 2005 adresată de către primărie reclamantului - care contestă că ar fi luat cunoştinţă de aceasta -, în care se menţionează următoarele:

„Având în vedere faptul că la 14 septembrie 2005, la ora 15.00, v-aţi prezentat personal la biroul primarului_ şi că, în prezenţa sa, precum şi în prezenţa şefului departamentului de urbanism_ şi a şefului departamentului juridic_ , aţi refuzat autorizaţia de construire eliberată la 9 septembrie 2005, sub pretextul ilegalităţii acestui document, vă rugăm să ne puneţi urgent la dispoziţie amplasamentul_ în vederea executării hotărârii judecătoreşti şi a prezentului act administrativ."

59. La 19 şi 21 septembrie 2005, reclamantul şi-a reiterat cererea de eliberare a autorizaţiei de construire.

60. La 30 septembrie 2005, reclamantul a pus imobilul distrus la dispoziţia debitorilor în vederea începerii lucrărilor.

61. La 20 şi 27 octombrie 2005, reclamantul a solicitat primăriei eliberarea de urgenţă a autorizaţiei. La 31 octombrie 2005, aceasta a dat curs cererii reclamantului şi i-a eliberat autorizaţia.

62. La 14 noiembrie 2005, societatea I. a întocmit un proces-verbal la faţa locului, în care menţiona că accesul la reţeaua electrică şi la gaze fusese restricţionat.

63. La 23 noiembrie 2005, reclamantul şi societăţile debitoare au stabilit termenele de executare a construcţiei. între 23 noiembrie şi 23 decembrie 2005, acestea urmau să demoleze complet imobilul degradat, să cureţe terenul şi să instaleze panouri. între 23 decembrie 2005 şi 15 martie 2006, având în vedere suspendarea lucrărilor de construcţie pe perioada iernii, societăţile s-au angajat să întocmească documentaţia aferentă
construcţiei. Perioada 15 martie - 1 mai 2006 a fost prevăzută pentru executarea fundaţiei imobilului. Părţile au stabilit ca la 1 septembrie 2006 să fie terminate zidăria, stâlpii, podelele şi tavanul. Finisările şi predarea construcţiei către proprietar urmau să aibă loc la 15 octombrie 2006.

64. In concluziile sale scrise prin care răspunde pretenţiilor Guvernului, reclamantul afirmă că lucrările de demolare au debutat la începutul lui decembrie 2005 şi că s-au derulat până la 21 decembrie 2005.

65. La 28 decembrie 2005, reclamantul, împreună cu soţia şi un martor, s-au deplasat la faţa locului, constatând că imobilul nu era complet demolat şi că panourile nu fuseseră instalate pe teren. Cu această ocazie, au întocmit un proces-verbal care a fost semnat de reclamant, de soţia acestuia şi de martor.

66. La 15 martie 2006, reclamantul s-a adresat din nou executorului în vederea executării hotărârii.

67.La 16 martie 2006, reclamantul, însoţit de doi martori, s-a deplasat la adresă şi a constatat că lucrările nu începuseră încă. A întocmit un nou proces-verbal, semnat de el şi de celelalte două persoane, pe care l-a depus la Consiliul municipal.

68. Printr-o somaţie din 7 aprilie 2006, executorul a solicitat societăţilor să plătească reclamantului penalităţile calculate în temeiul deciziei din 22 martie 2005 (infra, § 103 ).

69. La 11 aprilie 2006, reclamantul şi-a dat acordul în vederea construirii imobilului pe baza planurilor prezentate de societatea A.

70. La 17 aprilie 2006, societatea I. a sesizat judecătoria cu o contestaţie la executare, solicitând anularea actelor de executare efectuate de executor, începând cu somaţia din 7 aprilie 2006 (a se vedea infra, procedura de la punctul F).

71. La 27 aprilie 2006, reclamantul, însoţit de doi martori, s-a deplasat din nou la adresă şi a întocmit un proces-verbal asemănător cu cel din 16 martie 2006. Procesul-verbal a fost depus la Consiliul municipal.

72. La 1 5 mai 2006, la cererea reclamantului, primăria a solicitat societăţilor să reia de urgenţă lucrările pentru executarea deciziei din 22 martie 2005.

73. La 29 mai 2006, reprezentanţii societăţilor au încheiat un proces-verbal, aducând unele modificări privind termenele de executare stabilite la 23 noiembrie 2005 (supra, § 63), fără a modifica totuşi termenul de finalizare stabilit iniţial la 15 octombrie 2006. Acest proces-verbal, depus la dosar de Guvern, nu a fost semnat de reclamant, care susţine că nu a luat cunoştinţă de el.
74. La 12 iunie 2006, reprezentanţii societăţilor şi ai primăriei s-au deplasat pe şantier, unde au constatat că imobilul fusese demolat, dărâmăturile ridicate, terenul complet curăţat de dărâmături iar panourile instalate, într-un proces-verbal întocmit cu această ocazie, aceştia au precizat că documentaţia privind executarea lucrărilor fusese întocmită, că terenul era pregătit iar groapa fundaţiei terminată. Aceştia au reamintit că termenul prevăzut pentru finisări şi predarea imobilului era 15 octombrie 2006. La aceeaşi dată, reclamantul a primit un exemplar din proiectul de execuţie a construcţiei.

75. La 27 şi 29 iunie 2006, reprezentanţii societăţii I. şi reclamantul au semnat câte un proces-verbal de recepţie calitativă, în care era menţionat că groapa fundaţiei fusese acoperită şi că deasupra se aşternuse un strat de balast.

76. La 18 iulie 2006, reprezentanţii societăţilor s-au deplasat pe şantier, unde au constatat că groapa fundaţiei era acoperită, placa de beton şi plăcile fundaţiei aşezate, lucrările de hidroizolaţii şi de protecţie a zidăriei în curs de execuţie iar armătura fundaţiei şi a stâlpilor fixată.

77. La 15 august 2006, reclamantul a solicitat primăriei să dispună urgentarea lucrărilor de construcţie.

78. Printr-o adresă din 9 octombrie 2006, societatea I. a adus la cunoştinţă Guvernului următoarele:

„în prezent, lucrările de reconstrucţie a imobilului_ sunt în curs de execuţie, conform proceselor-verbale întocmite de părţi, urmând a fi terminate în curând în vederea predării imobilului reconstruit către beneficiar."

79. Printr-o adresă din 11 octombrie 2006, camera executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a adus la cunoştinţa Guvernului următoarele:

„Executorul judecătoresc_ a respectat procedura prevăzută de lege pentru executarea silită. Referitor la decizia Curţii de Apel Galaţi din 22 martie 2005, se constată că, iniţial, reclamantul Balcan Ion s-a opus la aceasta, refuzând să pună imobilul la dispoziţia pârâţilor, aceştia neputând prin urmare să-şi execute obligaţiile. Ulterior, toate actele de executare au fost anulate prin hotărârea Judecătoriei Galaţi din 13 septembrie 2005. Reclamantul Balcan Ion ar trebui să urmeze demersurile prevăzute de lege în vederea executării deciziei Curţii de Apel din 22 martie 2005."

80. Printr-o adresă din 13 octombrie 2006, primăria a comunicat Guvernului următoarele, fără documente justificative:

„La data prezentei, imobilul este realizat în proporţie de 80%."

81. La 15 octombrie 2006, reclamantul s-a deplasat pe şantier, însoţit de trei martori. Acesta a întocmit un
proces-verbal care a fost semnat de cele trei persoane şi pe care l-a depus la Consiliul municipal. Conform procesului-verbal, imobilul nu dispunea încă de instalaţii electrice şi sanitare, instalaţii de apă şi gaze, canalizare şi încălzire. De asemenea, se mai menţiona că acoperişul, pereţii interiori, ferestrele, uşile şi tencuiala nu erau finalizate şi că nu se luaseră măsuri de susţinere şi consolidare a imobilului.

82. Printr-o adresă din 1 7 octombrie 2006, Inspectoratul a adus la cunoştinţa Guvernului următoarele:

„Pentru finalizarea construcţiei imobilului, este necesar un termen mai lung. în prezent, construcţia este deja ridicată până la nivelul acoperişului._

Inspectoratul de Stat în Construcţii exercită, în temeiul legii, un control de stat privind respectarea regulilor în materie de urbanism şi a regimului autorizaţiilor de construire_ , însă instanţa, printr-o hotărâre pronunţată în mod greşit, a făcut ca aceste prejudicii să fie imputate instituţiei noastre.

(...) Precizăm că, deşi nu există probe care să justifice culpa instituţiei noastre, instanţa_ a creat o jurispru-denţă periculoasă, prin neaprecierea corectă şi neapro-fundarea suficientă a voinţei legiuitorului privind caracterul specific al activităţilor desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice ce exercită un control de stat, obligându-ne să construim un imobil care a fost examinat de Inspectorat, în temeiul atribuţiilor sale şi conform dreptului aplicabil."

83. La 14 noiembrie 2006, însoţit de trei martori, reclamantul s-a deplasat pe şantier, întocmind un proces-verbal cu un conţinut asemănător celui din 15 octombrie 2006. Acesta a fost semnat de toţi trei.

84. în procesul-verbal întocmit la 10 februarie 2007, cu ocazia unei vizite pe şantier împreună cu cei doi martori, reclamantul a menţionat că termenul stabilit pentru predarea imobilului nu a fost respectat, că instalaţiile sanitare, electrice, de apă şi încălzire au fost realizate doar parţial, că ferestrele şi uşile interioare nu au fost finalizate, că imobilul nu era racordat la reţeaua electrică şi de gaze şi că nu se luaseră măsurile necesare în vederea consolidării imobilului. Procesul-verbal, semnat de ambii martori, a fost depus la Consiliul municipal.

D. Procedura privind acordarea de daune-interese

85. La 26 iulie 2005, reclamantul a sesizat judecătoria cu o cerere de ordonanţă preşedinţială împotriva debitorilor, solicitând obligarea acestora la plata de daune-interese pentru neexecutarea deciziei din 22 martie 2005. De asemenea, acesta a solicitat aplicarea unei amenzi pentru neexecutarea deciziei, având în vedere că a fost nevoit să locuiască împrună cu familia sa într-o locuinţă socială.

86. Dezbaterile au avut loc la 22 august 2005. Debitorii au declarat că reclamantul avea obligaţia de a le prezenta autorizaţia de construire.

87. Prin încheierea din 2 septembrie 2005, instanţa a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, a condamnat debitorii la plata unei amenzi de câte 500.000 ROL pentru fiecare zi de întârziere şi la plata a câte

5.000.000 ROL cu titlu de daune-interese în beneficiul reclamantului, reţinând următoarele:

„(...) apărările debitorilor sunt neîntemeiate, în condiţiile în care, fiind obligaţi să reconstruiască imobilul_ , ar fi trebuit să facă tot ceea ce era necesar în vederea executării obligaţiei ce le revenea, inclusiv să solicite în numele reclamantului şi pentru acesta eliberarea autorizaţiei de construire."

88. Recursul debitorilor a fost respins prin decizia tribunalului din 19 ianuarie 2006. La 20 februarie 2006, hotărârea a fost învestită cu formulă executorie.

E. Executarea silită a încheierii din 2 septembrie 2005

89. Pentru a intra în posesia daunelor-interese stabilite în sarcina debitorilor prin încheierea din 2 septembrie 2005 (supra, § 87), reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc care se ocupase de executarea deciziei.

/. Situaţia Consiliului municipal

90. La 22 februarie 2006, reclamantul a solicitat executorului să înceapă executarea silită împotriva Consiliului municipal. La aceeaşi dată, executorul a solicitat judecătoriei să înceapă executarea silită, cerere aprobată prin încheierea din 27 februarie 2006.

91. La 3 martie 2006, executorul a solicitat Consiliului municipal să efectueze plata daunelor-interese stabilite prin decizia din 2 septembrie 2005.

92. Printr-un proces-verbal din 4 octombrie 2006, executorul a constatat că, printr-un ordin de plată din aceeaşi zi, a cărui copie a fost depusă la dosar, Consiliul municipal a depus la CEC suma reprezentând daunele-interese la a căror plată era obligat prin încheierea din 2 septembrie 2005. Executorul a menţionat, de asemenea, că urma să achite reclamantului suma respectivă, în baza art. 569 C. proc. civ.

93. în concluziile sale scrise, reclamantul susţine că nu a fost informat de către executor despre existenţa acestui ordin de plată.
2. Situaţia societăţii I.

94. La 15 martie 2006, reclamantul a solicitat executorului judecătoresc să procedeze la executarea silită împotriva societăţii I. La aceeaşi dată, executorul a solicitat judecătoriei să dispună executarea silită, cerere admisă prin încheierea din 30 martie 2006.

95. La 7 aprilie 2006, executorul a solicitat societăţii I. executarea deciziei din 2 septembrie 2005.

96. Prin adresa din 12 aprilie 2006, reprezentantul societăţii I. a adus la cunoştinţa executorului judecătoresc că intenţiona să îşi execute obligaţia de bună voie.

97. La 1 7 aprilie 2006, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal în care menţiona că reprezentantul societăţii respective îi înmânase o copie a ordinului de plată din 13 aprilie 2006, prin care acesta achitase reclamantului daunele-interese stabilite în sarcina societăţii prin încheierea din 2 septembrie 2005. Prin urmare, executorul a notat în procesul-verbal că societatea I. şi-a îndeplinit integral obligaţiile faţă de reclamant.

98. La 17 mai 2006, executorul a întocmit un nou proces-verbal, menţionând că reclamantul s-a prezentat la biroul său, unde i s-a înmânat chitanţa privind depunerea sumei respective la CEC. De asemenea, executorul a menţionat că societatea debitoare şi-a achitat integral datoria faţă de reclamant. Procesul-verbal a fost semnat de executor şi reclamant.

3. Situaţia societăţii A.

99. La 15 mai 2006, reclamantul a solicitat executorului să procedeze la executarea silită împotriva societăţii A. La aceeaşi dată, executorul a cerut judecătoriei să dispună executarea silită, cerere admisă printr-o încheiere din 23 mai 2006.

100. La 29 mai 2006, executorul a solicitat societăţii A. executarea deciziei din 2 septembrie 2005.

101. La 4 iulie 2006, executorul a întocmit un proces-verbal în care menţiona că reprezentantul societăţii A. i-a predat suma reprezentând cuantumul daunelor-interese ce îi reveneau în temeiul deciziei precitate. La aceeaşi dată, suma a fost pusă la dispoziţia reclamantului, care a semnat procesul-verbal întocmit în acest sens.

4. Situaţia Inspectoratului

102. Printr-o adresă din 17 octombrie 2006 (supra, § 82), Inspectoratul a adus la cunoştinţa Guvernului, fără a prezenta documente justificative, că a plătit reclamantului, la 26 septembrie 2006, daunele-interese stabilite în sarcina sa prin decizia din 2 septembrie 2005. Reclamantul nu a formulat observaţii în acest sens.

F. Contestaţiile la executare

103. Prin somaţia din 7 aprilie 2006, executorul a somat cele două societăţi să plătească reclamantului suma de

380.000.000 ROL, reprezentând cuantumul penalităţilor pentru perioada 22 martie 2005 - 6 aprilie 2006, stabilite prin decizia din 22 martie 2005.

104. La 1 7 aprilie 2006, societatea I. a sesizat judecătoria cu o contestaţie la executare, solicitând anularea actelor de executare întocmite de executor, începând cu somaţia din 7 aprilie 2006.

105. în cursul anului 2006, societatea A. şi Consiliul municipal au formulat la rândul lor contestaţii la executarea silită, având acelaşi obiect.

106. La 20 iulie 2006, instanţa a decis conexarea celor trei contestaţii.

107. Prin hotărârea din 28 septembrie 2006, instanţa a admis contestaţiile, anulând toate actele de executare întocmite de executor începând cu somaţia din 7 aprilie 2006. Instanţa a reţinut următoarele:

„Din documentele depuse la dosar rezultă_ că lucrările de construcţii_ nu puteau începe decât după obţinerea autorizaţiei_ , obligaţie ce revenea proprietarului, şi nu constructorilor.

(...) Astfel, lucrările nu au putut începe decât după data de 23 noiembrie 2005_

Pentru toate aceste motive, considerăm inechitabilă şi injustă declanşarea procedurii de executare silită şi somaţia adresată debitoarelor pentru plata daunelor-interese pentru perioada 22 martie 2005-6 aprilie 2006. Nu putem contesta faptul că prin decizia Curţii de Apel Galaţi din 22 martie 2005, debitoarele au fost obligate să reconstruiască locuinţa reclamantului, precum şi să plătească penalităţi de 1.000.000 ROL pe zi de întârziere, începând de la data rămânerii definitive a cestei decizii şi până la reconstruirea imobilului.

Instanţa a reţinut că, până la sfârşitul lunii noiembrie 2005, debitoarelor nu li se poate imputa vreo abatere de la executarea de bună voie a obligaţiilor ce le reveneau în temeiul deciziei respective."

108. Printr-o decizie din 20 februarie 2007, tribunalul a respins recursul formulat de reclamant.

G. Situaţia actuală

109. Din cele două chitanţe eliberate de primărie la 15 iunie şi respectiv 10 iulie 2006 rezultă că reclamantul
plătea atât impozit pentru casa demolată, cât şi chiria aferentă locuinţei sociale.

110. La 1 februarie 2007, reprezentanţii Inspectoratului, ai primăriei şi ai societăţilor debitoare au întocmit un proces-verbal privind situaţia lucrărilor. Aceştia au constatat că imobilul pe trei niveluri (subsol, parter şi etaj), în suprafaţă de 151,70 mp, era încheiat în proporţie de 96,66 %. La aceeaşi dată, reprezentantul societăţii A. l-a informat pe reclamant printr-o adresă că, în calitate de proprietar, îi revenea obligaţia să efectueze demersurile necesare în vederea obţinerii autorizaţiilor pentru racordarea imobilului la reţelele de utilităţi. Prin aceeaşi adresă, reclamantul a fost rugat să se prezinte pe şantier pentru semnarea procesului-verbal de predare-primire pentru finisările interioare.

111. La 28 februarie 2007, aceleaşi persoane au luat act de finalizarea construcţiei şi au stabilit ca predarea-primirea acesteia să aibă loc la 30 martie 2007. Acestea au notat de asemenea că reclamantul, în calitate de proprietar, avea obligaţia să efectueze demersurile necesare în vederea obţinerii autorizaţi ilor de racordare a imobilului la reţeaua electrică şi de apă.

112. La 29 mai 2007, reclamantul şi reprezentanţii primăriei, ai Inspectoratului şi ai celor două societăţi au semnat două procese-verbale de predare-primire a imobilului reconstruit. Conform primului proces-verbal, imobilul era conform cu proiectul de construcţie acceptat de reclamant, fuseseră instalate toate racordările necesare (apă, canalizare, electricitate, încălzire), în condiţii ce permiteau reclamantului să încheie contracte pentru furnizarea serviciilor aferente, iar cartea tehnică a imobilului fusese predată reclamantului. în acest proces-verbal, reclamantul a consemnat următoarele:

„Prezentul proces-verbal rămâne definitiv după confirmarea sa de către instanţă."

113. în cel de-al doilea proces-verbal, el a menţionat următoarele:

„Imobilul este în bună stare şi dispune de toate racordările necesare."

114. La 19 iunie 2007, reclamantul a predat reprezentantului primăriei locuinţa socială sub semnătură.

115. La 22 iunie 2007, părţile au încheiat un nou proces-verbal, care confirma predarea de către reclamant a locuinţei închiriate şi buna stare a acesteia. La aceeaşi dată, reclamantul a predat primăriei contractul de închiriere şi chitanţele atestând plata chiriei.

116. La 2 august 2007, reclamantul a solicitat primăriei restituirea chiriei plătite în perioada septembrie 2002-iunie 2007, primăria răspunzându-i la 7 septembrie

2007 astfel: „La data atribuirii locuinţei s-a ţinut cont de faptul că imobilul proprietate personală era impropriu pentru a fi locuit_ , astfel încât ne aflăm în imposibilitatea legală de a da curs favorabil cererii dumneavoastră privind restituirea chiriilor pe care le-aţi plătit de bună voie, în deplină cunoştinţă a motivului plăţii."

117. La 30 august 2007, reclamantul a solicitat primăriei să îi predea de urgenţă documentaţia privind reconstrucţia imobilului.

118. Printr-un e-mail din 5 noiembrie 2007, reclamantul a adus la cunoştinţa grefei că până la data respectivă nu dispunea de documentaţia menţionată şi că decizia din 22 martie 2005 nu fusese executată în privinţa daunelor-interese.

II. Dreptul intern pertinent

119. Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor prevede:

„Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.

120. Conform art. 1 din O.G. nr. 63/2001, Inspectoratul de Stat în Construcţii este o instituţie publică cu personalitate juridică, care se află sub autoritatea Guvernului. El exercită controlul de stat privind respectarea regulilor de urbanism, a regimului de autorizare a construcţiilor şi a aplicării uniforme a dispoziţiilor legale privind calitatea în construcţii.

121. Dispoziţiile Codului de procedură civilă aplicabile în speţă prevăd:

Art. 569 alin. (1)

„Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de

15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea_ creditorilor_ "

Art. 570 alin. (1)

„Despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmi de îndată un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente."
ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie

122. Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii în cauză, precum şi neexecutarea deciziei din 22 martie 2005 şi a încheierii din 2 septembrie 2005. El invocă art. 6 alin. (1) din Convenţie, ale cărei dispoziţii aplicabile în speţă prevăd:

„(1) Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil"

A. Cu privire la admisibilitate

123. Curtea constată, în lumina tuturor elementelor de care dispune, că aceste cereri nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. De altfel, Curtea relevă că nu există niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, cererile au fost declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

7. Durata procedurii

124. Guvernul distinge existenţa a două proceduri în cauză: prima, având ca obiect reconstruirea casei reclamantului, şi cea de-a doua, având ca obiect acordarea de daune-interese. Conform acestuia, prima procedură s-a desfăşurat între 22 iulie 2002 şi 22 martie

2005, iar cea de-a doua între 26 iulie 2005 şi 19 ianuarie

2006. In opinia sa, aceste durate nu au fost excesive, având în vedere complexitatea cauzei, generată de necesitatea identificării cauzei degradării bunului. De asemenea, instanţelor naţionale nu li se pot imputa perioade de inactivitate îndelungată, acestea acţionând cu diligenţă.

125. Reclamantul respinge susţinerile Guvernului, considerând că autorităţile ar fi trebuit să rezolve problema sa cu prioritate, având în vedere situaţia sa specială. El susţine că durata procedurilor a fost excesivă, în condiţiile în care a fost obligat să locuiască timp de mai mulţi ani cu familia sa într-o locuinţă socială, care nu răspundea necesităţilor lor.

126. Curtea constată că procedurile iniţiate în speţă aveau ca unic scop reconstruirea casei reclamantului.
După ce a obţinut câştig de cauză în prima acţiune, acţiune în urma căreia debitorii au fost obligaţi să îi reconstruiască imobilul, şi ca urmare a inacţiunii acestora, reclamantul a trebuit să solicite executarea silită a hotărârii pronunţate în favoarea sa, formulând şi o acţiune în despăgubiri împotriva acestora, acţiune urmată de procedura executării silite a încheierii ce a fost pronunţată în acest sens. Faptul că reclamantul a iniţiat ulterior o acţiune în vederea obţinerii executării deciziei din 22 martie 2005 nu poate profita autorităţilor şi nici justifica examinarea separată a duratei aferente fiecărei proceduri, în condiţiile în care exista o continuitate între proceduri (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Richeux împotriva Franţei, nr. 45256/99, § 35, hotărârea din 12 iunie 2003). Pe baza acestor elemente, Curtea consideră că trebuie să ţină cont de durata totală a procedurilor, inclusiv a executării silite, procedură considerată încheiată abia la executarea integrală a deciziei în cauză [a se vedea cauza Bouilly împotriva Franţei (nr. 1), nr. 38952/97, § 1 7, hotărârea din 7 decembrie 1999], întrucât statul este ţinut să execute hotărârile judecătoreşti (cauza Sokolov împotriva Rusiei, nr. 3734/02, § 32, hotărârea din 22 septembrie 2005).

127. Prin urmare, Curtea constată că procedura în ansamblu a început la 22 iulie 2002, cu sesizarea Tribunalului Galaţi, şi că s-a încheiat la 29 mai 2007, odată cu predarea casei reconstruite către reclamant. Durata totală a procedurii a fost deci de patru ani, zece luni şi cinci zile.

128. Curtea aminteşte că în aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri se ţine cont de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţă, şi în special de complexitatea cauzei, de conduita reclamantului şi a autorităţilor competente, precum şi de importanţa litigiului pentru părţi [a se vedea, printre altele, cauza Frydlender împotriva Franţei (GC), nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII],

129. Curtea subliniază importanţa cauzei pentru reclamant, având în vedere faptul că locuinţa sa devenise inadecvată. Aceasta arată, de asemenea, că în septembrie 2002, respectiv la două luni de la distrugerea casei, primăria a pus la dispoziţia reclamantului şi a familiei sale o locuinţă socială pe care aceştia au ocupat-o până la 19 iunie 2007 (supra, §§ 11 et 114 ). în aceste condiţii, Curtea apreciază că autorităţile au ţinut cont de situaţia reclamantului [a se vedea, a contrario şi mutatis mutandis, cauzele Cvijetic împotriva Croaţiei, nr. 71549/01, § 52, hotărârea din 26 februarie 2004, Pibernik împotriva Croaţiei, nr. 75139/01, § 69, hotărârea din 4 martie 2004, şi Novosseletski împotriva Ucrainei, nr. 47148/99, § 84, CEDO 2005-II (extrase)].
130. Curtea aminteşte că doar întârzieri imputabile autorităţilor statului conduc la constatarea nerespectării „termenului nerezonabil" [cauza Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei (GC), nr. 4901 7/99, § 49, CEDO

2004-XI]. Curtea notează în speţă divergenţa de opinii a instanţelor naţionale privind persoana obligată să solicite autorizaţia de construire (supra, §§ 54, 87 şi 107), însă consideră că aceste contradicţii nu au cauzat o întârziere totală semnificativă. Acest lucru este valabil şi pentru contestaţiile la executarea silită (supra, §§ 104-107), care sunt garanţii specifice prevăzute de lege în favoarea debitorului (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Midiei împotriva României, nr. 23657/03, § 48, hotărârea din 20 decembrie 2007). Curtea arată că obiectul litigiului, respectiv reconstruirea casei reclamantului, prin însăşi natura sa, presupunea o anumită perioadă de timp. In orice caz, nu constată în cauză perioade de inacţiune îndelungată imputabile autorităţilor.

131. Având în vedere împrejurări le cauzei şi elementele de mai sus, Curtea costată că durata litigioasă, analizată în ansamblu, nu a fost nerezonabilă.

132. Prin urmare, în ceea ce priveşte durata procedurii, nu s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.

2. Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive

133. în opinia Guvernului, nu este vorba despre o neexecutare, ci despre o întârziere în executarea deciziei din 22 martie 2005, întârziere cauzată de atitudinea reclamantului, care a refuzat să solicite autorizaţia de construire în timp util şi apoi să o primească. Referindu-se la hotărârea din 13 septembrie 2005 (supra, § 54), Guvernul apreciază că prezenta cauză este diferită de cauza Ruianu împotriva România (nr. 34647/97, § 68, hotărârea din 17 iunie 2003), întrucât în prezenta cauză doar reclamantul putea solicita autorizaţia respectivă, în timp ce, în cauza precitată, nu rezulta din dreptul intern nicio obligaţie pentru creditor. El arată de asemenea că, în cauză, autorităţile au furnizat reclamantului explicaţii adecvate privind necesitatea obţinerii autorizaţiei legale (supra, § 43) şi au obligat pârâţii la plata unei amenzi şi a unor daune-interese (supra, § 87) (a se vedea, a contrario, cauza Ruianu, precitată, § 72). Guvernul afirmă că, în orice caz, reclamantul a obţinut autorizaţia. Cu privire la încheierea din 2 septembrie 2005, acesta subliniază că ea a fost executată.

134. De asemenea, Guvernul consideră că decizia din

22 martie 2005 a fost executată între 6 mai 2005 şi 23 noiembrie 2005 (supra, §§ 36 şi 63), pe o perioadă de aproximativ opt luni, din cauza refuzului reclamantului de a obţine autorizaţia. Acesta adaugă că debitorii au respectat termenele stabilite la 23 noiembrie 2005, lucru dovedit prin faptul că la 1 3 octombrie 2006 imobilul era reconstruit în proporţie de 80% (supra, § 80) şi că, la 1 februarie 2007, acesta era încheiat în proporţie de 96,66% (supra, § 110). însă, de vreme ce reclamantul nu s-a prezentat la faţa locului pentru predarea-primirea finisărilor interioare şi nu a efectuat demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiilor privind racordarea la reţelele de utilităţi, procesele-verbale de primire au fost semnate abia la 29 mai 2007 (supra, § 112). Guvernul arată apoi că executarea încheierii din 2 septembrie 2005 s-a desfăşurat între 22 februarie 2006 şi 4 octombrie 2006, durând şapte luni şi jumătate (supra, §§ 90 şi 92).

135. Guvernul arată că, a contrario, în cauza Ruianu, perioada litigioasă a durat peste opt ani.

136. Reclamantul apreciază că autorizaţia de construire putea fi obţinută de către unul dintre debitori, în temeiul deciziei definitive din 22 martie 2005, ceea ce judecătoria a reţinut în încheierea sa din 2 septembrie 2005 (supra, § 87). El precizează că nu a fost de acord cu propunerea primăriei de consolidare a casei, întrucât debitorilor li s-a învederat prin hotărârea judecătorească să reconstruiască casa. în opinia sa, debitorii au fost de rea-credinţă, deoarece au încercat să amâne executarea deciziei, au ignorat termenele stabilite pentru lucrări, şi au dat dovadă de indiferenţă faţă de situaţia familiei sale. El subliniază că a depus toate eforturile pentru accelerarea executării, adresându-se în acest sens mai multor autorităţi. Reclamantul arată, de asemenea, că executarea deciziei din 22 martie 2005 a fost apoi contestată şi anulată (supra, § 107), ceea ce constituie, în opinia sa, un abuz din partea debitoarelor, care l-au împiedicat astfel să obţină reconstruirea casei sale şi despăgubirile prevăzute în decizia respectivă.

137. Curtea aminteşte că executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent cărei instanţe îi aparţine, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces», în sensul art. 6 din Convenţie [cauzele Hornsby împotriva Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, Culegerea de decizii şi hotărâri 1997-II, p. 510-511, § 40, şi Immobi-liare Saffi împotriva Italiei (GC), nr. 22774193, § 63, CEDO 1999-V],

138. Atunci când autorităţile sunt ţinute să execute o hotărâre judecătorească şi omit să o facă, această inerţie atrage răspunderea statului în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenţie (cauza Scollo împotriva Italiei, hotărârea din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, p. 55, § 44).

139. în speţă, în ceea ce priveşte executarea deciziei din 22 martie 2005, Curtea arată că, la 29 mai 2007, reclamantul a semnat procesele-verbale privind
primirea bunului reconstruit, recunoscând că este în stare bună (supra, § 112 şi 113).

140. în măsura în care reclamantul susţine că nu a primit documentaţia tehnică privind reconstruirea imobilului (supra, § 118), Curtea reţine că într-un proces-verbal părţile au precizat că documentaţia respectivă a fost predată reclamantului. în orice caz, din dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul ar fi contestat acest proces-verbal în faţa instanţelor.

141. în măsura în care reclamantul susţine că decizia nu a fost executată în ceea ce priveşte plata penalităţilor, Curtea aminteşte că, în dreptul român, penalităţile stabilite printr-o hotărâre judecătorească nu reprezintă decât o sancţiune civilă, un mijloc indirect pentru a asigura executarea în natură a obligaţiilor. Acestea au un caracter provizoriu şi nu sunt susceptibile de executare până la pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti prin care sunt transformate în daune-interese moratorii sau compensatorii, corespunzând prejudiciului suferit efectiv de creditor în urma executării cu întârziere sau neexecutării obligaţiei iniţiale (cauza Gavrileanu împotriva României, nr. 18037/02, § 66, hotărârea din 22 februarie 2007). Or, în speţă, nu a existat o nouă hotărâre judecătorească, instanţele naţionale motivând admiterea contestaţiilor la executarea silită prin faptul că nu li se putea imputa debitoarelor nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau (supra, §§ 107 şi 108). în orice caz, reclamantul a primit, în urma cererii de ordonanţă, o anumită sumă cu titlu de daune-interese (supra, §§ 87 şi 88).

142. Prin urmare, Curtea constată că decizia din 22 martie 2005 a fost executată integral la 29 mai 2007. în privinţa duratei procedurii executării silite, Curtea s-a pronunţat deja asupra duratei totale a procedurilor iniţiate în speţă (supra, §§ 131 şi 132).

143. în ceea ce priveşte executarea încheierii din 2 septembrie 2005, Curtea arată că din procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc şi semnate de reclamant, rezultă că societăţile I. şi A. s-au achitat integral de obligaţiile pe care le aveau faţă de acesta, aşa cum au fost stabilite prin încheierea respectivă (supra, §§ 98 şi 101). în privinţa daunelor-interese pe care Inspectoratul era ţinut să le plătească reclamantului în temeiul aceleiaşi încheieri, el nu contestă faptul că le-a primit (supra, § in fine 102). Prin urmare, Curtea apreciază că încheierea respectivă a fost executată atât de cele două societăţi cât şi de Inspectorat.

144. în privinţa executării încheierii precitate de către Consiliul municipal, reclamantul pretinde că nu a fost informat despre existenţa ordinului de plată din 4 octombrie 2006 (supra, §§ 92 şi 93). Curtea arată că, deşi executorul judecătoresc a menţionat, în procesul-verbal din 4 octombrie 2006, că trebuia să remită reclamantului suma înscrisă în acest ordin de plată, din elementele dosarului nu rezultă acest lucru, în orice caz, conform dreptului naţional (supra, § 121), dacă executorul ar fi predat suma reclamantului, ar fi trebuit să întocmească un proces-verbal în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, Curtea consideră că încheierea din 2 septembrie 2005 nu a fost executată în privinţa obligaţiilor Consiliului municipal.

145. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în ceea ce priveşte executarea deciziei din 22 martie 2005 şi a încheierii din 2 septembrie 2005, art. 6 alin. (1) din Convenţie nu a fost încălcat prin raportare la obligaţiile celor două societăţi şi ale Inspectoratului, însă a fost încălcat în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor Consiliului municipal.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie

146. Reclamantul susţine că, prin refuzul autorităţilor de a proceda la reconstruirea casei, acestea i-au încălcat dreptul la viaţă privată şi de familie. El le reproşează faptul că a fost obligat să locuiască într-o locuinţă socială cu o suprafaţă necorespunzătoare necesităţilor familiei sale. Reclamantul invocă art. 8 din Convenţie, care prevede:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

A. Cu privire la admisibilitate

147. Curtea constată, în lumina elementelor de care dispune, că această plângere nu este în mod nevădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. Ea reţine de altfel că nu există niciun alt motiv de inadmi-sibilitate. Prin urmare, o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

148. Guvernul aminteşte că autorităţile au pus la dispoziţia reclamantului o locuinţă socială şi că au prelungit
succesiv contractul de închiriere, permiţându-i astfel să aibă o viaţă privată şi de familie. El apreciază că, în privinţa numărului de camere, locuinţa era echivalentă cu casa iniţială a reclamantului şi că, în orice caz, fiind vorba despre o măsură temporară, reclamantul nu a suferit cheltuieli excesive şi exorbitante. De asemenea, subliniază celeritatea de care au dat dovadă autorităţile, prin faptul că i-au pus la dispoziţie o locuinţă încă din septembrie 2002. Citând a contrario cauzele Novosseletski împotriva Ucrainei (precitată, §§ 75 şi 76) şi Moldovan şi alţii (nr. 2) [nr. 41138/98 şi 64320/01, § 103, CEDO

2005-VII (extrase)], Guvernul arată că în speţă reclamantul a beneficiat de asistenţă din partea autorităţilor. El afirmă, de asemenea, că valoarea chiriei era modică.

149. Reclamantul susţine că nici el nici familia sa nu meritau să sufere astfel de umilinţe şi un astfel de stres pentru atâta timp. El adaugă că fiicele sale, profund marcate de această situaţie, nu au avut condiţiile necesare pentru a învăţa.

150. Curtea consideră că această plângere este strâns legată de cea privind durata procedurii, examinată în lumina art. 6 alin. (1) din Convenţie. Având în vedere concluziile de la paragrafele 131 şi 132 de mai sus, Curtea apreciază că nu este necesar să statueze asupra temeiniciei plângerii întemeiată pe art. 8 din Convenţie [a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Laino împotriva Italiei (GC), nr. 33158/96, § 25, CEDO 1999-I şi Ruianu, precitată, § 75].

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

151. Reclamantul invocă încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, prin faptul că s-a aflat în imposibilitatea de a-şi folosi casa, în urma refuzului autorităţilor de a proceda la reconstruirea acesteia şi prin obligaţia de a plăti atât chirie şi întreţinere pentru locuinţa socială, cât şi impozite pentru casa distrusă. Acesta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

A. Cu privire la admisibilitate

152. Guvernul contestă calitatea de victimă a reclamantului, arătând că acestuia i-a fost recunoscut dreptul de a i se reconstrui imobilul. Guvernul pretinde că instanţele interne au recunoscut astfel consecinţele negative ale lucrărilor de canalizare asupra structurii imobilului şi că au reparat în mod esenţial încălcarea adusă bunului prin măsura cea mai adecvată, restitutio in integrum, adică prin reconstruirea bunului. în opinia sa, reparaţia este efectivă. Acesta adaugă că debitoarele au fost, de asemenea, obligate să plătească reclamantului daune-interese pentru prejudiciul cauzat prin omisiunile lor, pentru a compensa imposibilitatea utilizării bunului de către reclamant, şi că reclamantul a primit aceste sume.

153. Prin urmare, Guvernul solicită Curţii să respingă această plângere ca incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile Protocolului nr. 1 la Convenţie, întrucât reclamantul nu se poate prevala, pentru motivele mai sus expuse, de calitatea de victimă a încălcării dispoziţiei respective.

154. Reclamantul nu a formulat observaţii cu privire la acest punct.

155. Curtea apreciază că excepţia Guvernului este strâns legată de cererea întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât se impune să o unească cu fondul. De asemenea, Curtea constată că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie şi că nu există vreun alt motiv de inadmi-sibilitate. Prin urmare, o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

156. Guvernul consideră că cererea privind imposibilitatea reclamantului de a-şi utiliza bunul pe durata lucrărilor de construcţie nu face decât să reia argumentele formulate în baza art. 8 din Convenţie. Prin urmare, Guvernul solicită Curţii să nu mai examineze această cerere şi citează în acest sens cauzele Cvijetic împotriva Croaţiei (nr. 71549/01, § 55, hotărârea din 26 februarie 2004), Surugiu împotriva României (nr. 48995/99, § 75, hotărârea din 20 aprilie 2004) şi Zanghi împotriva Italiei (hotărârea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, § 23). în cazul în care Curtea ar ajunge însă la concluzia că această cerere este întemeiată, Guvernul arată că imposibilitatea reclamantului de a se bucura de bunul său pe durata lucrărilor se datorează unei situaţii obiective, respectiv reconstrucţia totală a imobilului. El adaugă că reclamantul nu a suferit consecinţele stabilite de Curte în cauza Moldovan (nr. 2), precitată, respectiv lipsa unui spaţiu locativ. în opinia Guvernului, prezenta cauză este diferită de cauzele Novosseletski, precitată, în care reclamantul a fost privat de apartamentul său timp de cinci ani, şi Pibernik împotriva Croaţiei (nr. 75139/01, § 69, hotărârea din 4 martie 2004), în care reclamanta nu şi-a putut folosi apartamentul timp de cel puţin trei
ani. într-adevăr, reclamantului din prezenta cauză i s-a reconstruit casa, primind de asemenea o locuinţă socială precum şi despăgubiri. Prin urmare, Guvernul apreciază că justul echilibru între interesele în cauză nu a fost rupt.

157. Ca răspuns la observaţiile Guvernului privind art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul invocă argumentele pe care le-a expus deja, precum şi piesele din dosar.

158. Curtea apreciază că această plângere este direct legată de cea privind durata procedurii, examinată în lumina art. 6 alin. (1) din Convenţie. Având în vedere concluziile de la paragrafele 131 şi 132 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunţe asupra temeiniciei plângerii întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Zanghi, p. 47, § 23, şi Ruianu, precitate, § 75).

IV. Cu privire la celelalte încălcări pretinse

159. Reclamantul invocă art. 14 şi art. 1 7 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12, fără însă a-şi fundamenta cererile.

160. Curtea nu identifică în dosar niciun element care să susţină aceste cereri, acestea urmând deci a fi respinse, în aplicarea art. 35 alin. (3) şi (4) din Convenţie, ca nefondate.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

161. în conformitate cu art. 41 din Convenţie,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".

A. Prejudiciu

162. Reclamantul solicită suma de 2.000 euro cu titlu de prejudiciu material, precizând că această sumă corespunde chiriei aferente locuinţei sociale şi cheltuielilor zilnice de transport la locul de muncă. De asemenea, acesta solicită suma de 500.000 euro cu titlu de prejudiciu moral, având în vedere umilinţele, suferinţele şi frustrările suferite de el şi familia sa, prin faptul că au fost obligaţi să locuiască într-o locuinţă socială, în condiţiile în care el a muncit toată viaţa pentru a asigura familiei sale o casă. Reclamantul acuză şi suferinţele fizice şi psihice prin care a trecut, din cauza «stresului permanent, nesiguranţei, presiunilor şi ameninţărilor».

163. în privinţa prejudiciului material, Guvernul arată că reclamantul nu a prezentat documente justificative şi că în orice caz chiria sa era modică, reprezentând în 2005 aproximativ 5 euro pe lună, astfel cum rezultă dintr-o adresă a reclamantului (supra, § 37). De asemenea, el arată că fiecare dintre cei trei debitori a fost obligat, în temeiul încheierii din 2 septembrie 2005, să plătească reclamantului daune-interese pentru prejudiciul cauzat prin inacţiunea autorităţilor. Or, aceste daune-interese erau destinate să compenseze imposibilitatea reclamantului de a-şi folosi bunul, având în vedere starea necorespunzătoare a acestuia, şi au fost încasate efectiv. De asemenea, Guvernul consideră că reconstrucţia totală a casei reclamantului a crescut gradul de siguranţă al bunului, precum şi, în consecinţă, valoarea acestuia.

164. în privinţa prejudiciului moral, Guvernul consideră că nu există legătură de cauzalitate între acest prejudiciu şi pretinsa încălcare a Convenţiei. El apreciază că o eventuală constatarea a încălcării aduse poate constitui, în sine, o reparaţie suficientă a prejudiciului moral pe care reclamantul pretinde că l-a suferit şi că în orice caz suma cerută cu acest titlu este excesivă faţă de jurisprudenţa Curţii (cauzele Cvijetic, § 60, Pibernik, § 75, Surugiu, § 81 şi Novosseletski, precitate, § 122).

165. Având în vedere elementele de care dispune şi încălcarea constatată, Curtea, statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, acordă reclamantului suma de 2.000 euro pentru toate prejudiciile.

B. Cheltuieli de judecată

166. Reclamantul solicită suma de 2.500 euro cu titlu de cheltuieli de judecată şi precizează că aceasta cuprinde taxa de timbru, diverse cheltuieli poştale (cu acţiuni în judecată, somaţii şi diverse adrese destinate instanţelor sau altor autorităţi de stat), cheltuieli pentru fotocopierea unor documente, cheltuieli de transport (cu deplasările la Bucureşti pentru a prezenta situaţia sa autorităţilor), onorariul de avocat şi de expert. El depune la dosar chitanţe pentru o sumă totală de

14.599.000 ROL pentru cheltuielile suportate în cadrul procedurii în faţa instanţelor interne.

167. Guvernul consideră că, întrucât procedurile în faţa instanţelor naţionale au fost tranşate în favoarea reclamantului, acesta avea posibilitatea să solicite rambursarea cheltuielilor, ceea ce a omis să facă.
168. El precizează că nu se opune ca instanţa europeană să acorde reclamantului despăgubiri, cu condiţia ca acestea să aibă o bază reală, dovedită, necesară şi rezonabilă.

169. Curtea reaminteşte că un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul lor real, necesar şi rezonabil. în cauză, având în vedere elementele de care dispune şi statuând în echitate, Curtea consideră adecvat să îi acorde reclamantului suma de 400 euro pentru cheltuielile de judecată suportate în faţa instanţelor naţionale.

170. întrucât reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată suportate în faţa Curţii, consideră că nu este necesar ca acest aspect al aplicării art. 41 să fie examinat din oficiu. în orice caz, reclamantul a beneficiat de asistenţă judiciară în faţa Curţii.

C. Dobânzi

171. Curtea hotărăşte să aplice majorări de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă pentru capetele de cerere întemeiate pe art. 6 alin. (1) şi (8) din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1, şi inadmisibilă pentru rest;

2. Hotărăşte că nu a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie cu privire la durata procedurii;

3. Hotărăşte că nu a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie în privinţa executării deciziei din 22 martie 2005 şi a încheierii din 2 septembrie 2005 privind obligaţiile celor două societăţi şi ale Inspectoratului;

4. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie prin neexecutarea încheierii din 2 septembrie 2005 de către Consiliul municipal;

5. Hotărăşte că nu este necesar să statueze asupra capetelor de cerere întemeiate pe art. 8 din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1;

6. Hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în temeiul art. 44 alin. (2) din Convenţie, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data plăţii:

i) 2.000 euro (două mii euro), plus orice sumă datorată cu titlu de impozit, pentru toate prejudiciile;

ii) 400 euro (patru sute euro), plus orice sumă datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată suportate în faţa instanţelor naţionale;

b) că, de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;

7. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 29 iunie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.

Santiago Quesada Josep Casadevall

Grefier Preşedinte 

← MARINI contra Albaniei - Refuzul de a soluţiona recursul...		GHEORGHE şi MARIA MIHAELA DUMITRESCU contra României -... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

MARINI contra Albaniei - Refuzul de a soluţiona recursul constituţional al reclamantului printr-o decizie definitivă, din cauza egalităţii de voturi: încălcare. GHEORGHE şi MARIA MIHAELA DUMITRESCU contra României - Accident rutier. Invaliditate. Proces penal. Constituire de parte civilă. Durata rezonabilă a procesului. MIŞCAREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI PENTRU DREPTURILE OMULUI contra României - Lipsa calităţii de victimă a unei asociaţii pentru ingerinţa în exercitarea drepturilor membrilor săi. Ioan contra României - Legea nr. 18/1991. Eliberarea de către autorităţile administrative a două titluri de proprietate asupra aceluiaşi teren. Burlacu contra României - Legea nr. 18/1991. întârzierea pe o perioadă de aproximativ 2 ani a punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti.