MIŞCAREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI PENTRU DREPTURILE OMULUI contra României - Lipsa calităţii de victimă a unei asociaţii pentru ingerinţa în exercitarea drepturilor membrilor săi.
| Comentarii |
|
1. Se poate prevala în mod valabil de calitatea de victimă a unei ingerinţe în exercitarea drepturilor garantate de Convenţie în special persoana direct lezată de faptele pretinse a constitui ingerinţa. în lipsa calităţii de victimă, o asociaţie nu poate introduce o cerere împotriva unei măsuri ce îi lezează pe membrii săi.
Reclamantei i s-a recunoscut de către jurisdicţiile interne exclusiv calitatea de reprezentantă a membrilor săi şi nu de proprietară a creanţelor în discuţie. în consecinţă, reclamanta nu poate pretinde a fi victimă, în sensul art. 34 din Convenţie, a unei ingerinţe în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor proprii; excepţie admisă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
2. în măsura în care asociaţia reclamantă invocă încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie şi a luat parte în mod activ la procedurile
interne pentru apărarea intereselor membrilor săi, poate fi considerată victimă în sensul art. 34 din Convenţie, pentru capătul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenţie. Perioada relevantă în speţă a început la 1 septembrie 1994 (data debutului litigiului civil) şi continuă şi în prezent, cauza fiind pendinte la prima instanţă competentă să soluţioneze procedura falimentului.
Astfel, de-a lungul primilor 8 ani, litigiul civil a fost examinat de zece instanţe diferite acoperind trei grade de jurisdicţie şi de o instanţă ce corespunde unui recurs extraordinar, cauza fiind casată de mai multe ori pentru motive neimputabile reclamantului şi suspendată în urma deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, astfel că, în prezent, singura posibilitate a creditorilor de a-şi recupera creanţa rămâne procedura falimentului, care, pentru reclamanţi, a durat deja peste 5 ani în primă instanţă, ceea ce înseamnă o perioadă de cel puţin 13 ani de încercări de a recupera creanţele membrilor săi, contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie: încălcare.
Cauza MIŞCAREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI PENTRU DREPTURILE OMULUI împotriva României, cererea nr. 34461/02, hotărârea din 22 iulie 2008
în cauza Mişcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 1 iulie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 34461/02) îndreptată împotriva României, a cărei resortisantă, o asociaţie de drept român, Mişcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului («reclamanta»), a sesizat Curtea în nume propriu la 18 aprilie 2001, în baza art. 34 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»), precizând în cererea introductivă că dreptul de proprietate, obiect al litigiului, a fost recunoscut membrilor săi de către jurisdicţiile naţionale.
2. Asociaţia reclamantă este reprezentată de dl. Ion Scarlat, avocat din Braşov, în calitate de preşedinte. Acesta a primit împuternicire din partea asociaţiei reclamante, în numele membrilor săi, împuternicirea fiind semnată de preşedinte. La împuternicirea avocaţială s-a anexat copia unui document numit «mandat special», prin care preşedintele asociaţiei a fost mandatat să întreprindă orice proceduri penale şi civile necesare recuperării creanţelor societăţii A (infra, § 7). S-a anexat, de asemenea, o listă a membrilor asociaţiei cu semnăturile acestora, precum şi un proces-verbal din 5 ianuarie 1993, prin care douăzeci şi şase de persoane au transmis asociaţiei, reprezentată de preşedinte, dreptul de a obţine despăgubiri din partea mai multor societăţi comerciale, inclusiv din partea societăţii A.
3. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
4. Reclamanta susţine încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi dreptului său de proprietate.
5. La 21 mai 2007, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Convenţie, Curtea a hotărât să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
6. Reclamanta este o asociaţie înfiinţată în 1993, cu sediul în Făgăraş.
7. La 5 decembrie 1991, membrilor asociaţiei reclamante li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar («Legea nr. 18/1991»), dreptul de proprietate asupra unui teren de 307,38 hectare, sub formă de acţiuni la societatea Agromixt S.A. Făgăraş («societatea A.»), o societate de stat în curs de privatizare. în 1993, membrii asociaţiei reclamante şi-au pus în comun acţiunile pentru a constitui această asociaţie.
8. în temeiul Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului («Legea 268/2001»), societatea A se afla în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
A. Litigiul dintre societatea reclamantă şi societatea A
9. La 1 septembrie 1994, reclamanta a introdus în numele membrilor săi o acţiune împotriva societăţii A, la Judecătoria Făgăraş, solicitând, cu titlu de dividende pentru anii 1991-1994, 210 tone de grâu sau contravaloarea lor în bani, cu penalităţile de întârziere aferente, precum şi suma de 15.030.720 ROL, cu titlu de dividende pentru anul 1995.
10. In cauză s-au pronunţat opt instanţe, corespunzând celor trei grade de jurisdicţie existente, cauza fiind trimisă de la o instanţă la alta de mai multe ori, fie pentru lipsa de competenţă a instanţelor, fie pentru erori constatate de instanţele de control, în aprecierea situaţiei de fapt sau a respectării de către reclamantă a regulilor procedurale. Ultima instanţă care a judecat cauza a fost Curtea Supremă de Justiţie care, la 21 noiembrie 2000, a pronunţat o decizie definitivă prin care anula recursul reclamantei pentru neplata taxei de timbru.
La 6 noiembrie 2001, această decizie a fost casată în urma unei contestaţii în anulare, judecată de un complet al Curţii Supreme cu compunere diferită. Ulterior, la 12 martie 2002, un alt complet al Curţii Supreme a admis recursul asociaţiei reclamante, a casat deciziile anterioare şi a trimis cauza la Tribunalul Braşov spre rejudecare pe fond.
11. în diverse etape ale procedurii iniţiale, reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de a primi o cantitate de grâu sau contravaloarea acesteia, cu titlu de dividende cuvenite membrilor săi.
12. La 1 7 septembrie 2002, tribunalul a decis să suspende acţiunea în restituirea dividendelor, ca urmare a deschiderii împotriva societăţii A. a procedurii de faliment, prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului («Legea nr. 64»; procedură descrisă la punctul B, infra).
13. La 11 octombrie 2002, tribunalul a respins cererea de repunere pe rol a acţiunii, pe motiv că procedura falimentului era singura posibilitate a creditorilor de a-şi valorifica drepturile asupra patrimoniului debitoarei.
14. Alte cereri de repunere pe rol au fost respinse la 25 noiembrie 2002, 30 iunie şi respectiv 6 octombrie 2003 (recursul promovat fiind respins la 13 ianuarie 2005 de Curtea de Apel Braşov care a menţinut, în temeiul art. 13 din Legea nr. 64, decizia suspendării oricărei acţiuni privind întregul patrimoniu al debitoarei).
B. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului deschisă împotriva societăţii A.
15. La 8 octombrie 2001, Tribunalul Braşov a luat act de cererea depusă de unul dintre creditorii societăţii A. şi a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64, desemnând totodată judecătorul responsabil şi stabilind atribuţiile acestuia.
16. Reclamanta a fost informată despre deschiderea acestei proceduri printr-o adresă a Ministerului Agriculturii din 15 februarie 2002.
Ea şi-a înscris creanţa şi a participat activ la procedură, în cadrul căreia au avut loc până în prezent peste şaptezeci de termene, atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel, ca urmare a contestaţiilor şi recursurilor formulate de creditori sau de reclamantă şi vizând diverse aspecte procedurale, în special cuantumul creanţelor, evaluarea patrimoniului debitoarei şi distribuirea sumelor obţinute în urma vânzării bunurilor societăţii A.
17. La 3 iulie 2002, tribunalul a decis să amâne pronunţarea pentru perioada 3 iulie 2002-3 iulie 2003. Această decizie a fost menţinută ulterior, în cadrul recursului formulat de reclamantă, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Braşov din 1 7 septembrie 2002.
18. La 11 octombrie 2002, tribunalul a respins cererea asociaţiei reclamante de repunere a dosarului pe rol. La 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel a respins recursul introdus de reclamantă.
19. O nouă cerere de repunere pe rol formulată de reclamantă a fost respinsă de tribunal la 22 mai 2003.
20. La 3 iunie 2003, instanţa a reluat examinarea cauzei.
21. La 6 octombrie 2003, tribunalul a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva societăţii A.
22. La 13 decembrie 2004, statuând asupra unei contestaţii a reclamantei privind creanţele înscrise în tablou, tribunalul i-a cerut acesteia să facă dovada calităţii sale procesuale active. La 14 februarie 2005, întemeindu-se pe dovezile prezentate de reclamantă, tribunalul a dispus înscrierea reclamantei în tabloul creditorilor în locul membrilor săi şi pentru valoarea cumulată a creanţelor acestora. Totodată a constatat că reclamanta nu a făcut dovada cesiunii creanţelor membrilor săi în favoarea sa.
23. La 18 aprilie 2005, tribunalul a constatat că reclamanta a depus la registratură dovada calităţii sale de mandatar al membrilor săi în vederea valorificării creanţelor acestora.
24. La 26 aprilie 2004, tribunalul a decis deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii A.
25. La 27 septembrie 2005, lichidatorul a prezentat adunării creditorilor activele societăţii, astfel cum au fost identificate, precum şi proiectul privind vânzarea la licitaţie.
26. Tabloul definitiv al creanţelor, întocmit la 24 martie 2004, a fost reactualizat la 14 noiembrie 2005.
27. Sumele obţinute în urma valorificării activelor societăţii au fost distribuite la 8 mai 2006. Din tabelul de distribuţie rezultă că doar creanţele salariale şi bugetare au fost plătite la această dată.
28. Din informaţiile disponibile rezultă că procedura lichidării judiciare deschisă împotriva societăţii A. nu a fost finalizată până în prezent, deşi întregul activ al acesteia a fost deja valorificat.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcarea a art. 6 alin. (1) din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1
29. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, reclamanta se plânge de durata acţiunii în restituirea dividendelor şi apreciază că s-a adus atingere dreptului său de proprietate, în măsura în care se află în imposibilitatea dea-şi valorifica creanţa, ca urmare a falimentului societăţii A. Articolele citate prevăd, în părţile pertinente în speţă:
Art. 6 alin. (1)
„Orice persoană are dreptul la judecarea_ într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
Cu privire la excepţia referitoare la lipsa calităţii de victimă a reclamantei
30. Guvernul ridică excepţia lipsei calităţii de victimă a reclamantei. Conform acestuia, în cadrul procedurilor interne asociaţia nu a participat niciodată în nume propriu, ci doar în calitate de reprezentantă a membrilor săi, neputând, prin urmare, pretinde că s-a adus atingere drepturilor sale. în opinia sa, simplul fapt că jurisdicţiile interne au denumit-o «reclamantă» nu îi conferă calitatea de titular al creanţelor litigioase.
31. în notele sale scrise, de răspuns celor ale Guvernului, reclamanta susţine că ea nu reprezintă doar acele persoanele ale căror nume au fost înlocuite cu ai său în tabloul creditorilor societăţii A., ci pe toate cele care au formulat pretenţii similare şi care figurează în nume propriu în tabloul respectiv (supra, § 22).
32. Curtea reaminteşte că se poate prevala în mod valabil de calitatea de victimă a unei ingerinţe în exercitarea drepturilor garantate de Convenţie în special persoana direct lezată de faptele pretinse a constitui ingerinţa. în lipsa calităţii de victimă, o asociaţie nu poate introduce o cerere împotriva unei măsuri ce îi lezează pe membrii săi [a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Otto-Preminger-lnstitut împotriva Austriei, hotărârea din 20 septembre 1994, Seria A nr. 295-A, § 39, îzmir Savaş Karşitlari Dernegi şi alţii împotriva Turciei (decizie), nr. 46257/99, hotărârea din 23 septembrie 2004, Chambovet şi alţii împotriva Franţei (decizie), nr. 11 382/85, hotărârea din 1 2 octombrie 1988, Noack şi alţii împotriva Germaniei (decizie), nr. 6346/99, CEDO 2000-IV, Norris, Federaţia Naţională a Homosexualilor (National Cay Federation) împotriva Irlandei, nr. 10581/83, decizia Comisiei din 16 mai 1985, Decizii şi rapoarte (DR) 44, p. 137; Amuur împotriva Franţei, hotărârea din 25 juin 1996, Recueil des arrets et decisions 1996-III, p. 846, § 36 şi Asociaţia şi liga pentru protecţia cumpărătorilor de automobile, Abîd şi alţi 646 împotriva României (decizie), nr. 34746/97, hotărârea din 10 iulie 2001)].
33. în speţă, Curtea observă în special că, în măsura în care asociaţia reclamantă invocă încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, ea a luat parte în mod activ la procedurile interne pentru apărarea intereselor membrilor săi. Prin urmare, Curtea apreciază prin urmare că reclamanta se poate considera victimă, în sensul art. 34 din Convenţie, pentru capătul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenţie.
34. în schimb, cu privire la capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea reţine că, deşi a introdus prezenta cerere în nume propriu, reclamanta nu a fost recunoscută niciodată ca titulară a creanţelor litigioase de către jurisdicţiile naţionale, care nu i-au conferit decât calitatea de reprezentantă a membrilor săi, în lipsa probei unei cesiuni de creanţă între membri şi asociaţie. Deşi Curtea a luat act de
contractul de cesiune din 1993, depus la prezentul dosar de reclamantă (supra, § 2), ea nu poate stabili dacă acesta a fost prezentat şi jurisdicţiilor naţionale. Chiar presupunând că asociaţia a devenit proprietară a creanţelor în discuţie, Curtea constată că ea nu a epuizat totuşi căile de atac interne, în măsura în care nu a acţionat ca reclamantă înaintea jurisdicţiilor naţionale sau, dacă apreciază că a făcut acest lucru, nu a contestat decizia instanţelor interne prin care i se recunoştea exclusiv calitatea de reprezentantă în cadrul procedurii. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază, având în vedere elementele cauzei, că asociaţia reclamantă nu se poate prevala de calitatea de victimă, în sensul art. 34 din Convenţie, a încălcării ce pretinde că s-a adus art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
35. Nu în cele din urmă, Curtea constată că membrii asociaţiei, titulari ai creanţelor înscrise în tabloul creditorilor societăţii A, nu au efectuat până în prezent o sesizare valabilă a Curţii, printr-o cerere întemeiată pe faptele din prezenta cauză. Ea constată că toate documentele comunicate de reclamantă, inclusiv cererea introductivă, au fost depuse de aceasta în nume propriu. Doar mandatul de reprezentare cuprinde menţiunea că a fost întocmit de asociaţie în numele membrilor săi, fără a fi însoţit totodată de o listă a membrilor şi de semnăturile acestora cu privire la demersurile de introducere a unei cereri în faţa Curţii. O asemenea listă, prezentată de asociaţie, ar fi permis Curţii să stabilească fără echivoc intenţia membrilor asociaţiei de a sesiza această jurisdicţie cu o acţiune în nume propriu.
36. Pentru aceste motive, Curtea admite parţial excepţia invocată de Guvern şi constată că reclamanta nu se poate prevala de calitatea de victimă pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Prin urmare, acest capăt de cerere este incompatibil rationepersonae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 alin. (3) şi trebuie respins în aplicarea art. 35 alin. (4).
2. Cu privire la admisibilitatea capătului de cerere întemeiat pe art. 6 alin. (i) din Convenţie
37. Curtea apreciază, ţinând cont de argumentele părţilor, că acest capăt de cerere ridică importante probleme atât de fapt cât şi de drept, ce nu pot fi soluţionate în această etapă procedurală, impunând o cercetare pe fond; în consecinţă, acest capăt de cerere nu poate fi considerat în mod vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. Nu s-a reţinut niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Perioada luată în considerare
38. Curtea apreciază că cele două proceduri în cauză, respectiv procesul civil iniţial care a debutat la 1 septembrie 1994 şi procedura deschisă în temeiul Legii nr. 64, trebuie examinate împreună, în măsura în care ele au ca obiect acelaşi drept cu caracter civil şi întrucât procedura falimentului constituie, în prezent, singurul mijloc la dispoziţia membrilor reprezentaţi de reclamantă de a-şi recupera creanţele (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Svetlana Naoumenko împotriva Ucrainei, nr. 41984/98, § 74, hotărârea din 9 noiembrie 2004).
39. Perioada relevantă în speţă a început deci la 1 septembrie 1994 şi nu s-a încheiat până în prezent, cauza fiind pendinte la prima instanţă competentă să soluţioneze procedura falimentului.
40. Curtea reţine că, de-a lungul primilor opt ani, litigiul civil a fost examinat de zece instanţe diferite acoperind trei grade de jurisdicţie şi de o instanţă ce corespunde unui recurs extraordinar, cauza fiind casată de mai multe ori pentru motive neimputabile reclamantului (supra, § 10) şi amânată în urma deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64, astfel încât în prezent singura posibilitate a creditorilor de a-şi recupera creanţele rămâne procedura falimentului, care, pentru reclamantă, a durat deja peste cinci ani în primă instanţă, ceea ce înseamnă o perioadă cumulată de cel puţin treisprezece ani de încercări de a recupera creanţele membrilor săi.
C. Cu privire la fond
41. Referitor la primul litigiu, dintre membrii asociaţiei reclamante şi societatea A., Guvernul subliniază complexitatea cauzei, care a confruntat mai multe părţi cu interese contrare şi a ridicat serioase probleme legate de dreptul de proprietate. El reaminteşte apoi complexitatea inerentă procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului. Guvernul susţine că cele două proceduri nu au cunoscut perioade de inactivitate imputabile autorităţilor şi că, dimpotrivă, reclamanta a fost cea care a contribuit la prelungirea procedurii.
42. Reclamanta apreciază că durata procedurilor în cauză nu a fost rezonabilă.
43. Curtea reaminteşte că în stabilirea caracterului rezonabil al duratei procedurilor trebuie să se ţină cont de circumstanţele cauzei şi de criteriile determinate în jurisprudenţa Curţii, în special de complexitatea cauzei şi de comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi de importanţa rezultatului litigiului pentru cei interesaţi [a se vedea, printre multe
altele, cauza Frydlender împotriva Franţei (CC), nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII].
44. Ea aminteşte totodată că a analizat în nenumărate rânduri cauze în care au fost invocate aspecte similare cu cele din prezenta speţă, în care a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie (cauza Frydlender, precitată).
45. De asemenea, în opinia Curţii, complexitatea procedurii falimentului nu justifică întârzieri importante în soluţionarea cauzei (a se vedea, printre altele, cauzele Michele Tedesco împotriva Italiei, nr. 44425/98, hotărârea din 27 februarie 2001, Zanasi împotriva Italiei, nr. 44462/98, hotărârea din 1 martie 2001 şi Meneghini împotriva Italiei, nr. 51677/99, hotărârea din 11 decembrie 2001). Ea reaminteşte că, în speţă, casările şi amânările succesive dispuse în cadrul litigiului civil iniţial au cauzat întârzieri care nu pot fi imputate reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Wierciszewska împotriva F’oloniei, nr. 41431/98, § 46, hotărârea din 25 noiembrie 2003, şi Nicolau împotiva României, nr. 1295/02, § 38, hotărârea din 12 ianuarie 2006).
46. Examinând ansamblul elementelor cauzei, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio împrejurare sau argument care să poată conduce în prezenta cauză la o concluzie diferită faţă de cea stabilită în jurispru-denţă. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că în speţă durata procedurii litigioase este excesivă şi nu corespunde exigenţelor unui «termen rezonabil».
Prin urmare, a fost încălcat art. 6 alin. (1).
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
47. în conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
48. Reclamanta solicită pentru membrii săi următoarele sume: 550.000 euro cu titlu de prejudiciu material pentru încălcarea dreptului lor de proprietate şi 550.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru nerespectarea garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţie.
49. Guvernul consideră că nu există o legătură de cauzalitate între încălcările pretinse şi prejudiciul invocat şi că pretenţiile sunt, în orice caz, excesive faţă de jurisprudenţa Curţii.
50. Având în vedere că reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru violarea drepturilor sale şi că membrii săi nu au calitatea de victimă în cauză (supra, §§ 36 şi 37), Curtea respinge în totalitate cererea de despăgubiri.
B. Cheltuieli de judecată
51. Reclamanta nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată suportate.
52. Prin urmare, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,
In unanimitate,
1. Respinge parţial excepţia preliminară a Guvernului;
2. Declară cererea admisibilă pentru capătul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenţie şi inadmisibilă pentru rest;
3. Hotărăşte că s-a încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie;
4. Respinge în totalitate cerere de acordare a unei satisfacţii echitabile.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 22 iulie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
| ← GHEORGHE şi MARIA MIHAELA DUMITRESCU contra României -... | Ioan contra României - Legea nr. 18/1991. Eliberarea de către... → |
|---|
