Bun naţionalizat Anularea vânzării către chiriaş Refuz Consecinţe - Strain contra Romaniei
| Comentarii |
|
Bun naţionalizat Anularea vânzării către chiriaş Refuz Consecinţe
CEDO, secţia III, hotărârea Străin şi alţii versus România, 21 iulie 2005, 57001/00
Vânzarea de către stat a unor bunuri, ştiind că nu este proprietar al acestora, nu este admisibilă prin raport la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1.
Casa reclamanţilor a fost naţionalizată în 1950. invocând ilegalitatea naţionalizării, reclamanţii au introdus o acţiune în revendicare în 1993. Cât timp procedura era în curs, locatarii celor patru apartamente din imobil au cerut să le fie vândute apartamentele în care locuiau ca şi chiriaşi. Atenţionată că exista un litigiu cu privire la proprietatea imobilului, întreprinderea de stat în patrimoniul căruia se afla casa, a refuzat să vândă apartamentele, cu excepţia unuia dintre ele, care a fost înstrăinat chiriaşului, vedetă internaţională de fotbal. Acţiunea în revendicare a fost admisă, pe motiv că naţionalizarea a fost abuzivă, însă restituirea apartamentului vândut nu s-a realizat, întrucât s-a socotit că vânzarea este valabilă.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanţii sunt titulari ai unui bun în sensul Convenţiei: în fapt, dreptul lor de proprietate a fost recunoscut cu efect retroactiv iar acest drept nu este revocabil. Faptul de a recunoaşte dreptul de proprietate al reclamanţilor şi de a refuza, în acelaşi timp, restituirea unuia dintre apartamente, constituie o privare de proprietate. Această ingerinţă în dreptul de proprietatea viza protecţia bunei credinţe. Totuşi, dreptul intern nu oferă nici o posibilitate de indemnizare a proprietarului într-o astfel de situaţie. Pe de altă parte, statul a vândut bunul deşi ştia că dreptul său de proprietate este contestat în justiţie de către reclamanţi. O astfel de atitudine din partea statului nu poate fi justificată de vreo cauză de utilitate publică, indiferent că aceasta ar fi de ordin politic, social ori financiar. Nu numai că această atitudine a creat o discriminare între chiriaşii apartamentelor în discuţie, dar ea este de natură să compromită efectivitatea puterii judecătoreşti, care nu mai în măsură să rezolve litigiul aflat în faţa sa. Ţinând cont de atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamanţilor, absenţa totală a oricărei indemnizaţii a condus reclamanţii în postura de a suporta o sarcină excesivă şi disproporţionată. De aceea, există o violare a art. 1 din protocolul nr. 1.
| ← Speranţa legitimă de a obţine un bun Creanţă stabilită... | Demolarea unei construcţii. Caracter ilegal. - Saliba contra... → |
|---|
