Persoană află sub jurisdicţia unui stat Condiţii - Manoilescu si Dobrescu contra României si Rusia
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Manoilescu şi Dobrescu versus România şi Federaţia Rusă, 3 martie 2005, 60861/00
O persoană nu se află sub jurisdicţia unui stat din simplul fapt că este parte a unui litigiu cu acel stat, judecat de către instanţele unui alt stat european.
Reclamanţii au beneficiat în 1997 de o decizie a unei comisii administrative care a admis o cerere a lor de restituire a unui bun imobil. Această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească în 1998. imobilul era utilizat de către Ambasada Rusiei la Bucureşti. Ţinând cont de imunitatea de care beneficiază o ambasadă în virtutea Convenţiei de la Viena din 1961, a fost imposibil de executat silit hotărârea judecătorească. Reclamanţii au introdus două acţiuni în justiţie, dar ambele au fost respinse. Aceştia au întreprins şi demersuri directe în faţa autorităţilor române şi ruse, fără succes.
Plângeri vizând România.
Art. 6 § 1. Accesul la justiţie. Bunul imobil al cărui restituire a fost acordată reclamanţilor constituie local al ambasadei, în sensul Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice. Autorităţile române nu au putut asigura executarea deciziei favorabile reclamanţilor din cauza principiului imunităţii diplomatice al unui stat străin pe teritoriul român. În stadiul actual al dreptului internaţional public, din care Convenţia face parte, absenţa executării unei decizii de restituire a unui local diplomatic, nu constituie o restricţie disproporţionată a accesului la justiţie. De aceea, acest capăt de plângere este vădit nefondat.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. Decizia definită prin care reclamanţii au fost recunoscuţi ca proprietari ai bunului constituie un drept cu valoare patrimonială. De aceea, art. 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil, această creanţă putând fi considerată un bun în sensul acestei dispoziţii. Refuzul autorităţilor române de a executa plata creanţei este acoperit de o cauză de utilitate publică, anume imunitatea de care beneficiază statul rus pe teritoriul României, precum şi necesitatea de evita perturbarea relaţiilor diplomatice între cele două state. În plus, în dreptul român, reclamanţii au posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru paguba suferită. De aceea, neexecutarea hotărârii judecătoreşti nu constituie o măsură disproporţionată cu scopul vizat de către statul român.
Plângeri vizând Federaţia Rusă.
Art. 1 din Convenţie. Competenţa ratione personae a Curţii. Reclamanţii nu se aflau sub jurisdicţia statului rus, în sensul art. 1 din Convenţie, din următoarele motive: Federaţia Rusă nu a fost parte în procedurile civile declanşate în România cu privire la executarea hotărârii judecătoreşti; procedura s-a derulat exclusiv pe teritoriul român; instanţele române au fost singurele care s-au pronunţat, exercitând suveranitatea acestui stat asupra reclamanţilor. Faptul că reclamanţii au discutat litigiul lor cu ambasadorul rus nu este suficient pentru a face ca persoanele să se afle sub jurisdicţia Rusiei. De asemenea, nu se poate atrage responsabilitatea Rusiei pentru neîndeplinirea vreunei obligaţii pozitive, întrucât aceasta ar fi însemnat ca Curtea să ceară Rusiei să se comporte contrar regulilor de drept internaţional public, care îi garantau imunitatea de jurisdicţie. În consecinţă, Curtea nu poate judeca capetele de plângere care vizează Federaţia Rusă, întrucât nu are competenţă personală pentru aceasta.
| ← Interpret Actele ce trebuie traduse - Husain contra Italiei | Speranţa legitimă de a obţine un bun Creanţă stabilită... → |
|---|
