Speranţa legitimă de a obţine un bun Creanţă stabilită prin hotărâre judecătorească - Teteriny contra Rusiei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Teteriny versus Federaţia Rusă, 30 iunie 2005, 11931/03
O creanţă suficient de certă, pentru ca reclamantul să poată avea speranţa legitimă că va obţine un avantaj patrimonial, poate uneori să fie considerată un bun.
Primul reclamant a cerut, în justiţie, consiliului local atribuirea unui apartament social. În 1994, instanţa a admis acţiunea şi a obligat consiliul local fie să îi atribuie un apartament de minim 65 m2, fie să îi închirieze un astfel de imobil. Autorităţile locale nu au putut executa hotărârea din cauză că nu avea în fondul locativ vreun astfel de apartament şi din cauza lipsei fondurilor pentru achiziţionarea ori închirierea unuia. Reclamantul s-a plâns de acest lucru în van de mai multe ori. În 2002, reclamantul a cerut ca consiliul local să îi plătească banii, reprezentând valoarea apartamentului. În 2003, executorul judecătoresc a suspendat procedura pe motiv că consiliul local nu dispune de fondurile necesare. În 2004, consiliul local i-a propus reclamantului un apartament de 25 m2, pe care acesta l-a refuzat. Ulterior, procedura de executare suspendată anterior a fost reluată, dar fără a conduce la vreun rezultat concret.
Art. 6 § 1. Accesul la justiţie. Executarea hotărârilor judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte integrantă a procesului, în sensul art. 6. O autoritate de stat nu poate pretexta cu lipsa resurselor financiare pentru a nu onora o datorie izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească. E adevărat că o oarecare întârziere este acceptabilă în situaţii excepţionale, dar întârzierea nu poate să aducă atingere substanţei dreptului garantat prin art. 6. Hotărârea din 1994 nu a fost pusă în executare deloc până în anul 2004, iar propunerea făcură în acel an nu era conformă cu obligaţia stabilită prin hotărâre. Prin omisiunea de a lua, o perioadă atât de lungă de timp, orice măsură utilă pentru executarea hotărârii, autorităţile de stat au privat accesul la justiţie al reclamantului de orice efect util şi, de aceea, există o violare a art. 6.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. Noţiunea de bun. Noţiunea de bun în sensul acestei dispoziţii nu se limitează la proprietatea corporală şi este independentă în raport de calificările formale din dreptul intern: anumite alte drepturi şi interese constituind active pot fi considerate bunuri în sensul acestei dispoziţii. Dreptul la anumite prestaţii sociale nu face parte, prin sine însuşi, din cele garantate de către Convenţie, la fel ca şi dreptul de a locui într-o locuinţă fără a fi proprietarul acesteia. Totuşi, o creanţă suficient de certă, pentru ca reclamantul să poată avea speranţa legitimă că va obţine un avantaj patrimonial, poate uneori să fie considerată un bun. În speţă, o hotărâre judecătorească a obligat autorităţile locale să pună la dispoziţia reclamantului un apartament, astfel încât acesta avea o speranţă legitimă că acest fapt se va petrece. De aceea, există un bun în sensul dispoziţiei de la art. 1 din Protocolul nr. 1, iar imposibilitatea de obţine executarea acestei hotărâri judecătoreşti constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, pentru care statul nu a oferit nici o justificare rezonabilă. De aceea, există o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
| ← Persoană află sub jurisdicţia unui stat Condiţii -... | Bun naţionalizat Anularea vânzării către chiriaş Refuz... → |
|---|
