Cauza Miclici contra României - Contestatie decizie concediere Angajat CAS Desfiintare post Revizuire
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 20 decembrie 2007
înCauza Miclici împotriva României
(Cererea nr. 23657/03)
Strasbourg
Devenită definitivă la 20.03.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Miclici împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Domnii B. M. Zupancic, preşedinte,
C. Bîrsan,
Doamnele E. Fura-Sandtrom,
A. Gyulumyan,
Domnii E. Myjer,
David Thor Björgvinsson,
Doamna I. Ziemele, judecători,
şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 29 noiembrie 2007,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 23657/03, introdusă împotriva României de un cetăţean al acestui stat, domnul Marian Miclici (reclamantul), care a sesizat Curtea la data de 3 iulie 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Razvan Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Printr-o decizie din 3 mai 2005 Curtea a declarat cererea admisibilă.
4. Atâtt reclamantul cât şi Guvernul au depus observaţii scrise pe fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1950 şi locuieşte la Montréal, Canada.
6. Începând de la 1 septembrie 1999 reclamantul a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Casei de asigurări de sănătate Dolj (« CAS »), instituţie de stat autonomă de interes local în domeniul sănătăţii şi asigurărilor pe caz de boală.
7. Printr-o decizie din 6 noiembrie 2000 CAS a concediat reclamantul.
1. Acţiune în anulare a deciziei de concediere
8. Printr-o sentinţă din 15 decembrie 2000 Judecătoria Craiova a admis recursul reclamantului împotriva deciziei de concediere şi a dispus ca CAS să-l reangajeze pe postul său şi să-i plătească drepturile salariale datorate începând de la data concedierii până la reangajare.
9. La 21 decembrie 2000 Tribunalul Dolj a admis cererea CAS privind amânarea executării sentinţei din 15 decembrie 2000 până la data la care această sentinţă va deveni definitivă, pe motiv că postul reclamantului fiind desfiinţat prin ordonanţa nr. 180/2000, reangajarea ar fi provocat prejudicii CAS în caz de desfiinţare a sentinţei de către instanţa de recurs.
10. La 26 februarie 2001 sentinţa din 15 decembrie 2000 a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Dolj. La 8 martie 2001 sentinţa din 15 decembrie 2000 fost investită cu formulă executorie.
11. La 6 martie 2001 CAS a introdus o contestaţie în anulare împotriva sentinţei din 26 februarie 2001, care a fost respinsă la 19 martie 2001 printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj.
2. Demersuri în vederea executării sentinţei din 15 decembrie 2000
12. La 4 iunie 2001 reclamantul a cerut sprijinul unui executor judecătoresc în vederea executării sentinţei din 15 decembrie 2000.
13. La 19 iunie 2001 CAS a informat executorul judecătoresc asupra imposibilităţii de a reangaja reclamantul pe motiv că prin ordonanţa nr. 180/2000 de modificare a Legii nr. 145/1995 privind asigurările de sănătate, Guvernul desfiinţase postul de vicepreşedinte. Cu toate acestea, executorul a cerut angajatorului să execute obligaţiile impuse de tribunal.
14. Reclamantul a depus noi cereri la executor în vederea executării sentinţei, prin scrisorile din 2 august, 29 august, 2 octombrie şi 6 noiembrie 2001, 22 august şi 2 septembrie 2002.
3. Prima plată a drepturilor salariale
15. La 5 iulie şi 8 august 2001 executorul a blocat conturile CAS în vederea obţinerii plăţii salariilor corespunzătoare perioadei noiembrie 2000 – iulie 2001 şi a cheltuielilor de executare.
16. La 24 august 2001 Judecătoria Craiova a respins ca neîntemeiată cererea de recurs în procedură de urgenţă a CAS de amânare a plăţilor până când instanţele vor fi statuat asupra contestaţiei împotriva executării sentinţei din 15 decembrie 2000.
17. Prin ordinele de plată din 23 iulie şi 27 august 2001 CAS a plătit reclamantului 103.691.330 lei româneşti (« ROL ») şi 27.937.374 ROL, reprezentând salariile sale pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 31 iulie 2001 precum şi cheltuielile de executare.
18. La 6 septembrie 2001 executorul a prezentat o nouă poprire pentru suma de 25.126.464 ROL, reprezentând reactualizarea sumei dispuse prin sentinţa din 15 decembrie 2000 şi cheltuielile de executare.
19. Printr-o sentinţă din 20 septembrie 2001 Judecătoria Craiova, sesizată cu o cerere de recurs în procedură de urgenţă a CAS, a dispus suspendarea executării popririi până când instanţele vor fi statuat asupra executării sentinţei din 15 decembrie 2000.
20. Printr-o sentinţă din 23 ianuarie 2002 Judecătoria Craiova a pronunţat suspendarea acţiunii în procedura de contestare la executare a popririi dispusă la 6 septembrie 2001, până la terminarea procedurii privind cererea de revizuire a hotărârii din 15 decembrie 2000 (a se vedea paragraful 27 de mai jos).
21. La 8 octombrie 2001 executorul a cerut blocarea conturilor CAS pentru a obţine plata salariului reclamantului pentru luna septembrie 2001 şi cheltuielilor de executare.
22. CAS a formulat o nouă contestaţie la executare. În plus, ea a cerut Judecătoriei Craiova să anuleze această ultimă poprire până la pronunţarea unei hotărâri definitive asupra contestaţiei la executare. Printr-o sentinţă din 23 octombrie 2001, instanţa a ordonat amânarea. Această sentinţă a fost confirmată în urma recursului reclamantului printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Dolj la 11 decembrie 2001.
23. La 31 ianuarie 2002 Judecătoria Craiova a admis contestaţia CAS şi a dispus amânarea executării până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a contractului de muncă a reclamantului (a se vedea paragraful 34 de mai jos).
24. Începând de la 1 noiembrie 2001 reclamantul a fost angajat de o societate privată, « D ».
25. La 17 ianuarie 2002 reclamantul a fost scos la pensie din motive medicale.
4. Cerere de revizuire a sentinţei din 15 decembrie 2000
26. Prin scrisorile din 13 august şi 4 octombrie 2001 Ministerul de Interne a informat CAS asupra cererii acesteia, că reclamantul şi-a stabilit domiciliul în afara României începând din 23 martie 1995.
27. La 3 octombrie 2001 CAS a formulat la Judecătoria Craiova o cerere de revizuire a sentinţei din 15 decembrie 2000, pe motiv că, conform Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, reclamantul ar fi trebuit să aibă domiciliul în România pentru a putea fi angajat într-o funcţie publică, cum ar fi cea de vicepreşedinte al CAS. Ea a invocat faptul că reclamantul ascunsese, cu ocazia semnării contractului de muncă, informaţiile privind domiciliul său.
28. Reclamantul a menţionat că la data la care a fost angajat de CAS postul respectiv nu era considerat drept « funcţie publică » şi nu implica restricţii în privinţa domiciliului candidatului.
29. Printr-o sentinţă din 14 decembrie 2001 Judecătoria Craiova a admis cererea de revizuire şi, în consecinţă, a respins contestaţia iniţială a reclamantului împotriva deciziei de concediere din 6 noiembrie 2000.
30. Curtea de apel Craiova, în urma recursului reclamantului, printr-o hotărâre din 22 aprilie 2002, a trimis cauza la Tribunal spre rejudecare în fond. La 9 septembrie 2003 Tribunalul a respins cererea de revizuire formulată de CAS pe motiv că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de codul de procedură civilă, şi anume că paşaportul reclamantului, prezentat drept probă de CAS, nu reprezenta un « act nou » necesar pentru revizuirea unei hotărâri definitive.
31. CAS a formulat recurs împotriva acestei ultime sentinţe. Printr-o hotărâre din 6 iulie 2004 Curtea de Apel a admis recursul şi a trimis cauza la Tribunal.
32. Printr-o sentinţă din 31 octombrie 2005 Tribunalul a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă pe motiv că obiectul acţiunii în fond viza contestarea deciziei de concediere din cauza desfiinţării postului reclamantului şi nu pentru că nu îndeplinea condiţiile cerute de lege pentru a ocupa postul. Tribunalul a reţinut că mijlocul invocat în revizuire de CAS nu a fost invocat şi analizat de instanţele ordinare. Or, revizuirea era o cale de atac extraordinară, părţile nu puteau invoca noi elemente care vizau fondul, încercând astfel să schimbe obiectul litigiului.
33. În urma recursului CAS, printr-o hotărâre definitivă din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel din Craiova a confirmat sentinţa din 31 octombrie 2005 citată anterior.
5. Acţiunea în anulare a contractului de muncă a reclamantului
34. La 10 octombrie 2001 CAS a formulat o cerere în anulare a contractului de muncă a reclamantului, pe motiv că la data la care fusese angajat nu îndeplinea condiţiile de ocupare a unei funcţii publice, conform legii nr. 188/1999 citată anterior. Ea a cerut de asemenea rambursarea salariilor plătite reclamantului de la începutul contractului de muncă, precum şi sumele plătite cu titlu de salariu pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 31 iulie 2001, în baza sentinţei din 15 decembrie 2000.
35. Printr-o sentinţă din 19 decembrie 2001, bazându-se pe faptul că decizia de concediere fusese confirmată prin sentinţa din 14 decembrie 2001, în urma cererii de revizuire (a se vedea paragraful 29 de mai sus) Tribunalul Dolj a admis parţial acţiunea CAS şi a condamnat reclamantul la restituirea sumei primite cu titlu de salariu pentru perioada 1 noiembrie 2000 – iulie 2001. El a precizat că la data intrării în vigoare a contractului de muncă, reclamantul îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a ocupa un asemenea post.
36. Printr-o hotărâre din 8 mai 2002 Curtea de Apel din Craiova a admis recursurile formulate de CAS şi reclamant, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza la Tribunal spre rejudecare în fond.
37. Printr-o sentinţă preliminară din 24 aprilie 2003 Tribunalul a suspendat acţiunea pe fond până la pronunţarea unei hotărâri definitive în procedura de revizuire a sentinţei din 15 noiembrie 2000.
38. La 7 iulie 2006 reclamantul a cerut Tribunalului să repună cauza pe rol, ţinând cont că acţiunea în revizuire fusese încheiată. Printr-o hotărâre definitivă din 22 mai 2007 Curtea de Apel din Craiova a respins acţiunea în anulare a contractului de muncă pe motiv că la data încheierii sale nu fusese cerută de lege nicio condiţie asupra domiciliului candidatului.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
39. Reglementarea internă pertinentă, şi anume extrasele din codurile civil, de procedură civilă şi al muncii (vechi şi nou) şi din legile nr. 168/1999 privind conflictele de muncă şi 188/2000 privind executorii judecătoreşti, este descrisă în Hotărârea Roman şi Hogea împotriva României (nr. 62959/00, 31 august 2004).
40. În temeiul art. 136 alin. 2 din codul muncii în vigoare la vremea faptelor, atunci când angajatorul era condamnat să reangajeze angajatul şi să-i plătească salariile datorate până la reangajarea sa efectivă şi atunci când angajatul a găsit un alt serviciu înainte de reangajarea sa, angajatorul era obligat să-i plătească, pentru această ultimă perioadă, diferenţa dintre salariul primit pentru noua slujbă şi salariul pe care ar fi trebuit să-l primească dacă ar fi fost reangajat pe vechiul post (dacă noul salariu era mai mic decât vechiul salariu). În urma modificării codului muncii, publicat în Monitorul Oficial din 5 februarie 2003 în vigoare începând cu 1 martie 2003, articolul 78 prevede că angajatorul trebuie să plătească angajatului salariile datorate până la reangajarea sa efectivă, fără a preciza ipoteza în care angajatul a găsit un nou serviciu înainte de reangajarea sa.
ÎN DREPT
41. Invocând art. 6 alin. 1 din Convenţie, reclamantul se plânge de imposibilitatea de a obţine executarea hotărârilor judecătoreşti care l-au condamnat pe angajatorul său să-i plătească salariile datorate. Art. 6 alin. 1 prevede următoarele:
"Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale_ de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
42. Guvernul susţine că cererea este prematură, ţinând cont de amânarea executării dispusă de instanţele naţionale (a se vedea paragrafele 20 şi 23 de nai sus), pe motiv că cererea de revizuire a sentinţei din 15 decembrie 2000 şi acţiunea în anulare a contractului de muncă al reclamantului erau în curs.
43. De altfel, Guvernul menţionează că până la amânarea executării autorităţile administrative şi executorul judecătoresc au acţionat cu sârguinţă pentru a dispune executarea sentinţei din 15 decembrie 2000, reclamantul primind plata salariilor pentru perioada cuprinsă între noiembrie 2000 şi iulie 2001.
44. Reclamantul contestă poziţia Guvernului. El consideră că autorităţile administrative au fost de rea credinţă şi că nu au acţionat cu sârguinţă pentru a dispune executarea sentinţei din 15 decembrie 2000.
15. Curtea aminteşte că dreptul de acces la o instanţă asigurat de art. 6 alin. 1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părţi (a se vedea Imobiliara Saffi împotriva Italiei [GC], nr. 22774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V), Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Colecţie de hotărâri şi decizii 1997-II, pag. 510-511, paragraful 40 şi urm. şi Karahalios împotriva Greciei, nr. 62503/00, paragraful 29, 11 decembrie 2003). Ea admite de asemenea că dreptul de acces la instanţă nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei sentinţe cu caracter civil, indiferent de împrejurări (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, paragraful 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea constată că dacă administraţia refuză sau omite să se supună sau întârzie să o facă, garanţiile articolului 6 de care a beneficiat justiţiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii îşi pierd orice raţiune de a fi (Hornsby citat anterior, paragraful 41).
46. În acest caz Curtea constată că prin sentinţa din 15 decembrie 2000 Judecătoria din Craiova a condamnat CAS, instituţie ce face parte din administraţia statului, să reangajeze reclamantul în funcţia sa şi să-i plătească salariul datorat începând de la data concedierii sale până la reangajarea sa pe post. Ea relevă că în ceea ce priveşte reangajarea reclamantului în funcţia sa, această obligaţie a durat până la ieşirea sa la pensie la 17 ianuarie 2002. În baza aceleiaşi sentinţe şi a dispoziţiilor în vigoare la vremea faptelor, CAS trebuia totuşi să-i plătească reclamantului salariile până în momentul reangajării sale în societatea « D » şi, la nevoie, diferenţa de salariu până în momentul în care reangajarea la CAS nu a mai fost posibilă din cauza ieşirii sale la pensie (a se vedea paragraful 40 de mai sus). În această privinţă trebuie remarcat că sentinţa citată anterior nu a fost decât parţial executată în partea sa privind plata salariilor datorate (a se vedea paragraful 17 de mai sus).
47. Curtea constată că sentinţa din 15 decembrie 2000, confirmată la 26 februaie 2001 de un tribunal de a cărei neexecutare se plânge reclamantul, era o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă să fie atacată printr-o altă cale ordinară de atac (a contrario Ioannis Karahalios împotriva Greciei (decizie), nr. 62499/00, 26 septembrie 2002). Or, această sentinţă nu a fost executată pe motiv că instanţele naţionale au suspendat executarea datorită faptului că CAS a formulat o cerere de revizuire a sentinţei din 15 decembrie 2000 şi o acţiune în anulare a contractului de muncă.
48. Curtea admite că faptul de a nu executa o sentinţă definitivă din cauza unei sentinţe care dispune amânarea executării poate fi conform cu principiul unei bune administrări a justiţiei. În această privinţă Curtea constată că contestaţiile la executare sunt garanţii specifice prevăzute de lege în favoarea debitorului care se aplică de asemenea statului atunci când se află în această situaţie. Astfel, trebuie să fie posibil pentru un debitor, indiferent dacă este o persoană privată sau un organ administrativ, să menţioneze în procedura de executare noile informaţii apărute după pronunţarea hotărârii definitive a cărei executare este analizată, chiar dacă aceasta poate întârzia puţin executarea sentinţei definitive.
49. Cu toate acestea Curtea consideră că atunci când mizele procedurii sunt importante pentru reclamant şi cu atât mai mult atunci când este vorba despre un contencios de muncă, autorităţilor naţionale le revine sarcina de a acţiona cu sârguinţă şi de a-şi organiza sistemul judiciar astfel încât să asigure executarea într-un termen rezonabil aşa cum prevede art. 6 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Ruotolo împotriva Italiei, Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A nr. 230-D, pag. 39, paragraful 17 şi Araç împotriva Turciei, nr. 69037/01, paragraful 25, 21 septembrie 2006).
50. Curtea constată că în speţă executarea sentinţei din 15 decembrie 2000 a fost supendată timp de peste cinci ani. În această privinţă ea constată că instanţele naţionale au avut patru ani şi jumătate la dispoziţie pentru a soluţiona cererea de revizuire şi circa cinci ani şi jumătate pentru a se pronunţa asupra acţiunii în anulare a contractului de muncă, în condiţiile în care executarea sentinţei din 15 decembrie 2000, pronunţată în urma unei proceduri privind de asemenea contenciosul muncii, depindea de rezultatul acestor proceduri. În plus, aşa cum reiese din dosar, durata celor două proceduri în cauză nu este atribuibilă comportamentului reclamantului. Curtea consideră că în speţă această perioadă de amânare a prelungit pentru o perioadă anormal de lungă executarea sentinţei din 15 decembrie 2000 şi că autorităţile naţionale ar fi trebuit să acţioneze cu mai multă sârguinţă pentru a evita ca reclamantul să sufere o situaţie de incertitudine juridică o perioadă atât de lungă (Durdan împotriva României, nr. 6098/03, paragraful 80, 26 aprilie 2007).
51. În plus, deşi procedurile privind suspendarea executării sentinţelor definitive sunt deschise autorităţilor administrative, Curtea consideră că trebuie să se folosească în mod rezonabil şi întemeiat de dispoziţiile aplicabile. Or, aşa cum au constatat instanţele interne, în speţă autorităţile administrative au cerut revizuirea sentinţei din 15 decembrie 2000, bazându-se pe un element cunoscut cu ocazia procedurii pe fond şi care nu putea constitui un « act nou » pentru a justifica revizuirea (a se vedea paragraful 30 de mai sus). Astfel, cerând revizuirea sentinţei din 15 decembrie 2000 din acest motiv CAS a încercat, cum de altfel au relevat şi instanţele naţionale, să modifice obiectul litigiului şi să obţină o nouă decizie în fond (a de vedea paragraful 32 de mai sus). Prin urmare, prin atitudinea lor, organele administrative au prelungit conştient şi pe nedrept durata executării.
52. În fine, Curtea constată că aşa cum reiese din dosar, deşi procedurile de revizuire şi în anulare a contractului de muncă s-au încheiat la 11 aprilie 2006 şi 22 mai 2007, sentinţa rămâne tot neexecutată.
53. În lumina celor de mai sus şi pe baza mizei litigiului pentru reclamant, Curtea consideră că comportamentul administraţiei a privat art. 6 alin. 1 din Convenţie de orice efect util.
Prin urmare s-a încălcat această dispoziţie.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
54. Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor sale, pe motiv că nu a primit încă sumele întregi dispuse de instanţe cu titlu de salarii datorate. El citează art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din cauza unei utilităţi publice şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl deţin statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii sau amenzilor.”
55. În primele sale observaţii, Guvernul susţinea că cererea era prematură, ţinând cont de amânarea dispusă în procedura de executare a sentinţei din 15 decembrie 2000 până la pronunţarea unei hotărâri definitive în procedura de revizuire a sentinţei citată anterior. Ulterior, după încheierea procedurilor de revizuire şi de anulare a contractului de muncă, deşi hotărârile pronunţate i-au fost transmise spre informare şi eventuale comentarii, Guvernul nu a informat Curtea asupra evoluţiilor cauzei nici asupra executării sentinţei din 15 decembrie 2000.
56. Reclamantul nu este de acord cu susţinerile Guvernului.
57. Curtea constată că reclamantul a primit până în prezent aproximativ 5.000 euro reprezentând salariul său pentru perioada noiembrie 2000 – iulie 2001. Dat fiind că reclamantul a fost angajat de o altă societate în noiembrie 2001, acesta urmează să încaseze de la vechiul angajator cel puţin salariul pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2001 şi diferenţa de salariu faţă de vechiul său salariu, dacă se dovedea că era mai mare decât noul său salariu, până la ieşirea sa la pensie. Or, instanţele au amânat executarea acestei părţi din creanţă.
58. În măsura în care a constatat că în speţă neexecutarea integrală a sentinţei din 15 decembrie 2000 a adus atingere dreptului reclamantului de a fi executată o hotărâre definitivă pronunţată în favoarea sa, Curtea consideră de asemenea că imposibilitatea acestuia de a obţine executarea în întregime a acestei sentinţe reprezintă o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, care priveşte prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. Nebazându-se pe nicio justificare valabilă, această ingerinţă este arbitrară şi implică în speţă încălcarea principiului legalităţii (a se vedea, printre multe altele, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, paragraful 40, CEDO 2002-III, Kanayev împotriva Rusiei, nr. 43726/02, paragrafele 26-29, 27 iulie 2006 şi Mykhaylenky şi alţii împotriva Ucrainei, nr. 35091/02, 35196/02, 35201/02, 35204/02, 35945/02, 35949/02, 35953/02, 36800/02, 38296/02 şi 42814/02, paragrafele 60-64, CEDO 2004-XII).
Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 citat anterior.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
59. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
60. Reclamantul cere cu titlu de prejudiciu material sumele următoare:
- 1.065,80 euro reprezentând diferenţa de salariu pentru perioada 1 aprilie 2001 – 31 august 2001 ţinând cont de legea bugetului ;
- 1.774,01 euro reprezentând salariile din septembrie şi octombrie 2001 ;
- 335,94 euro reprezentând indemnizaţia pe care ar fi trebuit să o primească în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie al CAS de la 1 noiembrie 2001 până la 20 februarie 2002 ;
- 1.936,43 euro reprezentând cheltuielile de spitalizare de la 1 noiembrie 2001 până la 22 ianuarie 2002 ;
- 7.771,05 euro reprezentând diferenţa dintre suma pensiei sale şi salariul în perioada 23 ianuarie 2002 – 23 ianuarie 2003 ;
- 7.646,99 euro reprezentând contribuţiile neplătite de CAS la asigurările sociale şi fondul de pensii precum şi 22.349,82 euro reprezentând penalizările de întârziere privind plata de la 1 noiembrie până la 31 octombrie 2001.
El cere de asemenea 139.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
61. Guvernul estimează că sumele cerute de reclamant cu titlu de prejudiciu material sunt excesive. El menţionează că reclamantul a încasat deja 130 milioane de ROL, reprezentând salariile sale pe perioada 1 noiembrie 2003 - 31 iulie 2001.
62. În plus, în ceea ce reprezintă diferenţa de salariu de la 1 aprilie la 31 octombrie 2001, precum şi pentru lunile septembrie şu octombrie 2001, acesta constată că reclamantul nu a prezentat modalitatea conform căreia a stabilit această sumă. Reclamantul nu a prezentat nici modalităţile de calcul al sumei reprezentând indemnizaţia pe care o revendică în calitate de membru al consiliului de administraţie. În privinţa acestei ultime sume Guvernul informează Curtea că i-au fost plătite indemnizaţii cu acet titlu dar el a refuzat să le accepte, astfel încât la 30 septembrie 2004 suma de 21.979.018 ROL a fost depusă într-un cont pus la dispoziţia sa. În privinţa despăgubirii pentru spitalizare şi a diferenţei sumei privind pensionarea sa, Guvernul constată că nu există o legătură de cauzalitate între aceste prejudicii pretinse şi neexecutarea sentinţei din 15 decembrie 2000.
63. Guvernul constată că reclamantul nu poate pretinde să primească contribuţiile datorate de angajator la casa de asigurări de sănătate şi la fondul de pensii, această obligaţie revenind în exclusivitate CAS-ului.
64. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat şi eventualele încălcări ale Convenţiei şi că în orice caz suma cerută este excesivă.
65. Curtea aminteşte că o decizie de constatare a unei încălcări implică pentru statul pârât obligaţia juridică de a pune capăt încălcării şi de a-i elimina consecinţele astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia anterioară acesteia (Iatridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilă) [GC], nr. 31107/96, paragraful 32, CEDO 2000-XI). Ea relevă că singura bază de reţinut pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în speţă în neexecutarea în întregime de către autorităţile competente a unei sentinţe definitive.
66. Curtea constată că sentinţa din 15 decembrie 2000 nu mai poate fi executată în partea sa privind reangajarea reclamantului după ieşirea sa la pensie la 17 ianuarie 2002. Ea constată de asemenea că reclamantul a primit 5.000 euro reprezentând salariul său pentru perioada noiembrie 2000 – iulie 2001 şi că nu cere decât rambursarea salariilor până la 1 noiembrie 2001. Deşi reclamantul ar avea dreptul de asemenea la indemnizaţia legată de funcţia sa de membru al consiliului de administraţie, Curtea constată că CAS a plătit sumele respective într-un cont pus la dispoziţia sa.
67. Curtea consideră că în circumstanţele speţei executarea sentinţei din 15 decembrie 2000 în partea sa privind plata salariilor datorate până la 1 noiembrie 2001, ar situa interesatul pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 6 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate. Ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi statuând în echitate, Curtea consideră că prejudiciul material al reclamantului se ridică la 2.000 euro. În plus, în măsura în care angajatorul este singurul care poate plăti la casa de asigurări de sănătate şi la fondul de pensii cotizaţii corespunzătoare salariilor datorate pentru lunile august-octombrie, Guvernul trebuie să ia măsurile necesare în acest sens.
68. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza frustrării provocate de neexecutarea în întregime a sentinţei pronunţate în favoarea sa şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat de o constatare a încălcării. Pe baza ansamblului de elemente aflate la dispoziţia sa şi statuând în echitate, aşa cum o cere articolul 41 din Convenţie, Curtea alocă reclamantului 3.500 de euro pentru prejudiciul moral suferit.
B. Costuri şi cheltuieli
69. Reclamantul cere 678,04 euro pentru costurile şi cheltuielile reprezentând costurile corespondenţei cu Curtea, convorbirilor telefonice pe care le-a avut cu avocata sa, traducerile, onorariile avocatei care l-a reprezentat în procedura din România şi ale avocatei care l-a asistat pentru a întocmi cererea sa de satisfacţie echitabilă în faţa Curţii. El prezintă acte doveditoare pentru a-şi susţine o parte din cerere.
70. Guvernul constată că reclamantul nu a prezentat acte doveditoare pentru a susţine toate cheltuielile.
71. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. Curtea relevă că în cazul în speţă numai o parte din cheltuielile prezentate de reclamant a fost expusă în mod real şi necesar şi privesc încălcările constatate. Ţinând cont de elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră rezonabilă să aloce reclamantului suma de 600 euro cu acest titlu.
C. Majorări de întârziere
72. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenţie;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 2.000 euro (două mii euro) pentru prejudiciul material, 3.500 euro (trei mii cinci sute euro) pentru prejudiciul moral şi 600 euro (şase sute euro) pentru costuri şi cheltuieli ;
b) că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb din ziua plăţii la care se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 20 decembrie 2007, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Boštjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← SC Ghepardul SRL contra Romaniei - Executare silita neplata... | Tarik contra Romaniei - Apartament retrocedat Imposibilitatea de... → |
|---|
