CRUZ VARAS contra SUEDIEI — Măsură de expulzare către Chile afectând un cuplu şi copilul său, cetăţeni ai acestui stat, executată în privinţa soţului
| Comentarii |
|
61. — Dl Hector Cruz Varas, soţia sa dna Magaly Maritza Busta-mento Lazo şi fiul lor Richard Cruz sunt cetăţeni chilieni. Intrat în Suedia la 28 ianuarie 1987, primul a cerut azil politic în această ţară, chiar începând de a doua zi. Ceilalţi doi i s-au alătupt la 5 iunie.
La 21 aprilie 1988, Oficiul naţional de imigrare decide să-i expulzeze şi refuză să le acorde statutul de refugiat. Cei în cauză sesizează guvernul suedez care le respinge recursul la 29 septembrie
1988. Ca urmare, dl Varas declară în faţa poliţiei din Varberg că în Suedia a lucrat pentru o organizaţie radicală care a încercat să-l ucidă pe generalul Pinochet şi că, dacă se întoarce în Chile, riscă persecutarea politică; el pretinde, de asemenea, că a fost torturat de mai multe ori în ţara sa de orgine. Poliţia trimite dosarul la Oficiul naţional de imigrare, care îl transmite guvernului (Ministerul Muncii) exprimând opinia că decizia de expulzare trebuie executată. Cruz Varas supune atenţiei guvernului două certificate medicale privind alegaţiile sale de tortură. La 5 octombrie 1989, guvernul suedez consideră că din perspectiva art. 77 şi 80 ale legii din 1980 referitoare la străini, nu există nici un impediment la executarea hotărârii de expulzare. în aceeaşi zi, familia Cruz Varas introduce o plângere la Comisia de la Strasbourg.
La 6 octombrie, Oficiul naţional de imigrare decide să nu împiedice executarea hotărârii de expulzare. Tot la 6 octombrie, la ora 9 şi 10 minute, agentul guvernului este informat de decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului, luată în virtutea art. 36 din regulamentul său intern, potrivit căreia, în interesul părţilor şi al desfăşurării normale a procedurii, ar fi de dorit ca petiţionarii să nu fie expulzaţi în Chile atâta timp cât Comisia nu va fi avut posibilitatea să examineze plângerea înainte de această expulzare. în ciuda intervenţiei Comisiei, dl Cruz Varas este expulzat către Chile în aceeaşi zi, la ora 16 şi 40 de minute; el rămâne acolo trei săptămâni, înainte de a pleca în Argentina. Soţia şi fiul intră în clandestinitate în Suedia.
62. — Petiţionarii pretind în faţa Comisiei că expulzarea dlui Cruz Varas a încălcat art. 3 din Convenţie deoarece această expulzare l-a expus riscului de a fi torturat de către autorităţile chiliene. în plângerea lor, petiţionarii afirmă, de asemenea, că expulzarea lui Richard ar fi împotriva aceluiaşi articol. în afară de aceasta, ei văd în separarea familiei lor o încălcare a art. 8 invocând, în sfârşit, şi prevederile art. 6 şi 13 J
Hotărârea din 20 martie 1991 (plenul Curţii) (seria A nr. 201)
63. — Referindu-se la hotărârea Soering contra Regatului Unit, Curtea reafirmă principiul aplicabilităţii art. 3 în materie de extrădare, care este valabil în egală măsură şi pentru deciziile de expulzare şi, a fortiori, pentru expulzările efective.
Ea se pronunţă, în continuare, asupra aplicării art. 3 în speţă, distingând patru chestiuni în litigiu.
Prima chestiune: constatarea faptelor. Sistemul Convenţiei încredinţează, în primul rând Comisiei, stabilirea şi verificarea faptelor. Curtea nu uzează decât în circumstanţe excepţionale de propriile sale puteri în materie. Ea nu este legată de constatările raportului (Comisiei, n.t), rămânând liberă să aprecieze ea însăşi faptele, în lumina tuturor elementelor pe care le posedă. Pentru a controla existenţa riscului relelor tratamente, ea trebuie să se refere, cu prioritate, la circumstanţele de care statul în cauză avea sau trebuia să aibă cunoştinţă în momentul expulzării. Totuşi, informaţii ulterioare pot să-i servească la confirmarea sau infirmarea modului în care statul a judecat temeinicia temerilor unui petiţionar.
A doua chestiune: expulzarea lui Cruz Varas îl expunea pe acesta la un risc real de tratamente inumane? Dacă atestările medicale furnizate sprijină teza potrivit căreia petiţionarul a suferit în trecut tratamente inumane sau degradante, tăcerea păstrată de acesta, timp de optsprezece luni după primul său interogatoriu la poliţie, asupra activităţilor clandestine pe care le-ar fi dus în ţara sa şi despre torturile pe care i le-ar fi aplicat autorităţile chiliene, aruncă o îndoială asupra credibilităţii sale. Această credibilitate apare, de asemenea, pusă în cauză datorită schimbărilor pe care petiţionarul nu a încetat să le aducă relatării sale după fiecare interogatoriu şi ca urmare a faptului că nici o probă din dosar nu justifică alegaţiile sale privind activităţile politice clandestine, în afară de aceasta, trebuie să se ţină seama de mai mulţi factori: ameliorarea situaţiei politice în Chile, repatrierea voluntară a unor refugiaţi, cunoaşterea şi experienţa deosebită pe care autorităţile suedeze le posedau în examinarea afirmaţiilor de genul acelora despre care este vorba în cauză, faptul că decizia finală de a-l expulza pe petiţionar a fost luată după studierea aprofundată a cazului său. Curtea concluzionează că lipsesc motivele serioase şi dovedite de a crede că expulzarea lui Curz Varas l-ar fi expus pe acesta la un risc real de a suferi tratamente inumane sau degradante la întoarcerea sa în Chile.
A treia chestiune: i-a cauzat expulzarea lui Cruz Varas un asemenea traumatism încât acest tratament a încălcat prevederile art. 3? Nici un element substanţial de probă nu justifică temerile petiţionarului, astfel încât expulzarea nu a depăşit limita prevăzută de art. 3.
A patra chestiune: eventuala expulzare a lui Richard putea să încalce prevederile art. 3? Petiţionarii nu par să fi menţinut această revendicare. în orice caz, faptele nu dezvăluie vreo încălcare în această privinţă.
64. — în concluzie, în cauză nu a existat încălcarea art. 3 (18 voturi pentru, 1 împotrivă).
65. — în baza art. 8, Curtea aminteşte că soţia şi fiul lui Cruz Varas au intrat în clandestinitate, pentru a se sustrage executării deciziei de expulzare. Având în vedere probele produse şi concluzia sa privind art. 3, Curtea constată inexistenţa obstacolului care să-i fi împiedicat să ducă o viaţă de familie în ţara lor de origine. Aşadar, ea nu ar putea să impute Suediei responsabilitatea separării familiei lor. Nu a existat deci încălcarea art. 8 (unanimitate).
66. — Rămânea art. 25 § 1. Spre deosebire de alte instrumente internaţionale, Convenţia nu conţine nici o clauză explicită care să abiliteze organele sale de a dispune măsuri provizorii. Lucrările pregătitoare ale Convenţiei nu semnalează existenţa vreunei discuţii referitoare la acest subiect. Invitat de către Adunarea consultativă8 să redacteze un protocol adiţional (recomandarea 623/1971))9, Comitetul de Miniştri a apreciat drept inoportună o asemenea măsură. Ca urmare, Adunarea şi Comitetul de Miniştri au adoptat recomandările din 1977 şi, respectiv, 1980 chemând statele membre să nu procedeze la extrădarea sau expulzarea către un stat terţ atunci când Comisia sau Curtea sunt sesizate cu cereri întemeiate de prevederile art. 3.
Poate totuşi Comisia să găsească în art. 25 § 1 sau în alte surse o putere de a ordona măsuri provizorii?
Având în vedere absenţa din Convenţie a unui text consacrat măsurilor provizorii, o orientare dată în numele art. 36 din regulamentul intern al Comisiei nu ar putea fi admisă ca izvor al unei obligaţii juridice. în acelaşi sens pledează atât termenii prevederilor citate cât şi cererile formulate de Comisie în speţă.
Art. 25 § 1 interzice ingerinţele în exercitarea dreptului individului de a sesiza şi de a-şi apăra efectiv cauza în faţa Comisiei. Deşi acest drept este de natură procedurală şi se distinge de drepturile materiale enumerate în titlul I al Convenţiei, persoanele fizice trebuie să poată să se plângă de nerespecta-rea sa. Totuşi, dacă s-ar deduce o obligaţie de conformare la o orientare dată în virtutea art. 36 din regulamentul intern al Comisiei, s-ar forţa sensul art. 25 din Convenţie. Această concluzie nu-şi pierde din valoare dacă art. 25 § 1 din Convenţie se combină cu art. 36 citat mai sus sau cu prevederile art. 1 şi 19 din Convenţie.
Până aici, statele contractante au urmat, în practică, aproape mereu aceste orientări. O asemenea practică ar putea fi considerată ca atestând acordul lor asupra modului de interpretare a unei anumite dispoziţii, dar nicidecum că aceasta ar crea drepturi şi obligaţii neincluse de la început în Convenţie. în orice caz, ea reflectă grija de a coopera în mod loial cu Comisia, aşa cum o confirmă diferitele recomandări ale organelor Consiliului Europei citate mai sus.
în sfârşit, principiile generale ale dreptului internaţional nu sunt de nici un ajutor în această chestiune, căci nu există o regulă juridică uniformă.
în consecinţă, Curtea apreciază că puterea de a dispune măsuri provizorii nu poate fi dedusă nici din art. 25 § 1 din Convenţie, nici din alte surse. Aprecierea oportunităţii remedierii acestei situaţii aparţine statelor contractante. Totuşi, dacă un stat decide să nu se conformeze unei indicaţii date în numele art. 36 citat anterior, el îşi asumă în mod conştient riscul de a fi declarat de organele Convenţiei10 vinovat de încălcarea art. 3, agravat de refuzul de a urma indicaţia în cauză.
Oare expulzarea a împiedicat în mod real exercitarea eficace a dreptului la recurs? Deşi respectarea indicaţiei date de Comisie i-ar fi ajutat pe petiţionari să-şi apere interesele în faţa acesteia, nirtic nu dovedeşte că ei ar fi fost afectaţi în mod evident în exercitarea dreptului lor de recurs: Cruz Varas a rămas în libertate după întoarcerea sa în Chile, iar reprezentantul petiţionarilor a fost în deplină măsură să acţioneze în numele lor la Comisie. Mai mult, imposibilitatea în care se găsea Cruz Varas de a se consulta cu avocatul său nu pare să fi împiedicat reunirea elementelor de probă suplimentare celor produse deja în timpul îndelungatei proceduri de emigrare în Suedia. Aşadar, nu a existat in fine violarea art. 25 § 1 (10 voturi pentru, 9 împotrivă).
| ← HERCZEGFALVY contra AUSTRIEI — Internarea şi tratamentul unui... | VILVARAJAH ŞI ALŢII contra REGATULUI UNIT -Respingerea unor... → |
|---|
