Demetriu contra României - Plângere individuală a unui cetăţean român împotriva României.
| Comentarii |
|
Nedepunerea, de reclamant, a observaţiilor complementare asupra fondului cauzei şi a cererii de satisfacţie echitabilă. Absenţa intenţiei de menţinere a plângerii. Absenţa împrejurărilor speciale privind respectarea drepturilor omului care să justifice continuarea examinării plângerii. Radiere de pe rol
După declararea plângerii sale individuale ca fiind admisibilă, reclamantul nu a prezentat nici observaţii complementare asupra fondului cauzei, nici cererea de satisfacţie echitabilă, deşi termenul stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru aceasta expirase, iar reclamantul fusese avertizat de faptul că tăcerea sa poate duce la radierea plângerii de pe rol.
Având în vedere atitudinea reclamantului, de la care nu s-a mai primit nici o scrisoare de peste 2 ani şi jumătate, Curtea consideră că acesta nu intenţionează să-şi mai menţină plângerea. De asemenea, nici o împrejurare specială ţinând
de respectarea drepturilor omului nu reclamă continuarea examinării cauzei. Prin urmare, plângerea este radiată de pe rol.
(Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia a Il-a - Cameră, Hotărârea din 19 martie 2002, Cauza Demetriu c. România)
I. SITUAŢIA DE FAPT
Reclamantul Sorin Liviu Demetriu, cetăţean român, în calitate de moştenitor, introduce, la 24 iunie 1994, la Judecătoria Craiova, o acţiune în revendicare a unui imobil naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, acţiunea fiind admisă prin sentinţa din 11 octombrie 1994.
Apelul declarat de Primăria Craiova este admis la 24 mai 1995 de Tribunalul Dolj, care statuează că statul a devenit proprietarul imobilului revendicat prin Decretul nr. 92/1950, iar judecătoria nu putea să controleze aplicarea acestui decret.
Reclamantul declară recurs, care este respins prin Decizia din 26 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Craiova, prin care se reţine că instanţele judecătoreşti nu sunt competente să examineze dacă naţionalizarea imobilului a fost conformă cu Decretul nr. 92/1950.
II. PROCEDURA ÎN FATA ORGANELOR DE LA STRASBOURG
Reclamantul Sorin Liviu Demetriu sesizează, la 11 iulie 1996, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, cu o plângere individuală împotriva României, susţinând violarea art. 6 («Dreptul la un proces echitabil») din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a art. 1 («Protecţia proprietăţii») din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie. Plângerea este înregistrată sub nr. 32.935/96.
La 1 noiembrie 1998, în temeiul dispoziţiilor tranzitorii din Protocolul nr. 11 la Convenţie, plângerea este transmisă Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ea este atribuită Secţiei I, în cadrul căreia se constituie camera competentă cu judecarea admisibilităţii şi a fondului.
Prin Decizia din 10 octombrie 2000, Camera declară plângerea admisibilă.
Reclamantul şi Guvernul român depun observaţii scrise asupra fondului cauzei.
La 1 noiembrie 2001, în urma reorganizării Curţii, cauza este atribuită Secţiei a ll-a, în cadrul căreia se constituie camera pentru judecarea fondului.
Deliberările camerei au loc în şedinţa din Camera de Consiliu din 26 februarie 2002, când este adoptată hotărârea. Hotărârea este comunicată în scris la 19 martie 2002.
Hotărârea nu este definitivă, fiind susceptibilă de a fi atacată, în termen de 3 luni de la comunicare, cu cerere de retrimitere în faţa Marii Camere.
III. MOTIVAREA ÎN DREPT SI DISPOZITIVUL HOTĂRÂRII CURŢII EUFiOPENE A DREPTURILOR OMULUI
1. Chestiunea intenţiei reclamantului de a-şi menţine plângerea
Curtea notează că după adoptarea Deciziei asupra admisibilităţii din 10 octombrie 2000, părţile au fost informate de facultatea de a depune observaţii complementare, până la data de 8 decembrie 2000, şi că reclamantul a fost invitat să prezinte cererea de satisfacţie echitabilă. Curtea constată că Guvernul a depus observaţiile sale complementare în termenul indicat.
Curtea constată apoi că la 5 ianuarie 2001 grefa l-a informat pe reclamant de faptul că termenul pentru prezentarea de observaţii complementare şi a cererii de satisfacţie echitabilă a expirat, fără ca acesta să fi solicitat o prelungire a sa. Prin scrisoarea simplă din 13 martie 2001 şi prin scrisoarea cu confirmare de primire din 9 august 2001, grefa l-a avertizat pe reclamant că, în absenţa acestor informaţii, Curtea ar putea concluziona că el nu mai are intenţia să-şi menţină plângerea şi, în consecinţă, să o radieze de pe rol. Nici un răspuns nu a mai fost primit din partea reclamantului, ultima scrisoare a sa fiind din 14 iulie 1999.
Ţinând cont de atitudinea reclamantului, Curtea consideră că acesta nu intenţionează să-şi mai menţină plângerea, în sensul art. 37 parag. 1 .a din Convenţie, şi că, prin urmare, continuarea examinării cauzei nu se mai justifică.
Curtea estimează de asemenea că nici o circumstanţă specială ţinând de respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu
reclamă continuarea examinării plângerii în baza art. 37 parag. 1 in fine din Convenţie.
2. Dispozitivul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului
COMENTARIU
1. Potrivit art. 59 parag. 1 din Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului, după declararea unei plângeri individuale ca fiind admisibilă, camera poate invita părţile să-i supună observaţii scrise. De asemenea, conform art. 60 parag. 1 din Regulament, orice cerere de satisfacţie echitabilă pe baza art. 41 din Convenţie trebuie, în absenţa unei instrucţiuni contrare din partea preşedintelui camerei, să fie expusă de reclamant în observaţiile scrise asupra fondului ori, în lipsa acestora, într-un document special depus cel mai târziu în termen de 2 luni după decizia prin care plângerea este declarată admisibilă. Camera poate, în temeiul art. 60 parag. 3 din Regulament, în orice moment al procedurii, să invite o parte să supună observaţii asupra cererii de satisfacţie echitabilă.
In prezenta cauză, Curtea constată, în partea din hotărâre referitoare la chestiunile în drept, că, după decizia asupra admisibilităţii din 10 octombrie 2000, reclamantul a fost informat de posibilitatea de a depune observaţii complementare asupra fondului şi a fost invitat să prezinte cererea de satisfacţie echitabilă, ambele până la 8 decembrie 2000. De asemenea, Curtea constată că reclamantul a fost informat de grefă, la 5 ianuarie 2001, de expirarea termenului pentru prezentarea de observaţii complementare şi a cererii de satisfacţie echitabilă, precum şi, la 13 martie 2001 şi la 9 august 2001, de consecinţele tăcerii sale. Curtea reţine că ultima scrisoare a reclamantului către Curte datează din 14 iulie 1999, ceea ce înseamnă peste 1 an înainte de decizia prin care plângerea a fost declarată admisibilă.
Prin urmare, reclamantul nu a uzat de facultatea de a prezenta observaţii scrise complementare asupra fondului cauzei, după declararea plângerii ca fiind admisibilă, şi nici nu şi-a îndeplinit obligaţia de a supune Curţii, în termen de 2 luni de la data deciziei asupra admisibilităţii, cererea asupra satisfacţiei echitabile.
2. în condiţiile acestor constatări clare, exprese, precise şi repetate din partea Curţii, în partea din hotărâre referitoare la chestiunile în drept, este evident faptul că menţiunea, cuprinsă în partea din hotărâre referitoare la procedură, că reclamantulşi Guvernul au depus observaţii scrise asupra fondului cauzei, în temeiul art. 59 parag. 1 din Regulament (care are în vedere procedura ulterioară deciziei asupra admisibilităţii), este o eroare materială
Conform art. 81 din Regulament, erorile de scriere şi de calcul şi inexactităţile evidente dintr-o hotărâre pot fi rectificate de Curte, fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părţi, prezentată în termen de 1 lună de la data pronunţării hotărârii.
3. Art. 37 parag. 1. a din Convenţie prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să radieze de pe rol o plângere dacă circumstanţele permit să se concluzioneze că reclamantul nu înţelege să o mai menţină. De asemenea, art. 37 parag. 1 in fine dispune că instanţa europeană poate totuşi să continue examinarea cauzei dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale o impune.
în prezenta cauză, grefa l-a informat în două rânduri pe reclamant de faptul că tăcerea sa poate duce Curtea la concluzia că el nu mai are intenţia să-şi menţină plângerea. în raport cu atitudinea reclamantului, care de peste 2 ani şi jumătate nu a mai trimis nici o scrisoare Curţii şi nu a răspuns la comunicările din partea grefei, Curtea a considerat că acesta nu înţelege să-şi mai menţină plângerea şi că, întrucât nici o împrejurare specială referitoare la drepturile omului nu reclamă continuarea examinării cererii, aceasta nu se mai justifică, decizând să radieze cauza de pe rol.
Pentru aceste motive, în unanimitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să radieze plângerea de pe rol.
4. Conform art. 44 parag. 2 fraza I din Regulament, radierea de pe rol a unei plângeri declarate anterior admisibilă se face printr-o hotărâre.
Ca şi hotărârile prin care o cameră statuează asupra fondului cauzei, nici hotărârile de radiere de pe rol nu sunt definitive, ci ele sunt susceptibile de a fi atacate, în termen de 3 luni de la data pronunţării (sau, în lipsa pronunţării, de la data comunicării în scris), cu cererea de retrimitere în faţa Marii Camere (art. 42, art. 43 şi art. 44 din Convenţie şi art. 44 parag. 2 fraza a Il-a şi art. 73 din Regulament).
Potrivit art. 37 parag. 2 din Convenţie şi art. 43 parag. 4 din Regulament, hotărârile de radiere de pe rol nu au autoritate de lucru judecat pentru Curte, ci aceasta poate să decidă reînscrierea pe rol a unei plângeri dacă estimează că împrejurări excepţionale justifică aceasta.
| ← Sorin Roşca Stănescu şi Cristina Ardeleanu contra României -... | H.B. contra Elveţia - dreptul persoanei private de libertate de... → |
|---|
