Dimitrescu contra Romaniei - Actiune in revendicare bun nationalizat si vandut chiriasilor in mod ilegal
| Comentarii |
|
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 3 iunie 2008
înCauza Dimitrescu împotriva României
(Cererile nr. 5629/03 şi 3028/04)
Strasbourg
Definitivă la 03.09.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Dimitrescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 13 mai 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află două cereri cu nr. 5629/03 şi 3024/04, introduse împotriva României de doi cetăţeni români, domnii Valentin Dimitrescu şi Constantin Grigore Ioan Dimitrescu (reclamanţii), care au sesizat Curtea la data de 13 iulie 2002 şi respectiv la data de 18 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de S.I. Cazacu, avocat la Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 7 decembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererile. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii, fraţi, s-au născut în 1931 şi respectiv în 1929 şi locuiesc la Bucureşti.
5. În cursul anului 1947 tatăl reclamanţilor a cumpărat un bun imobiliar situat la Bucureşti, str. Mendeleev nr. 22 (fosta str. N. Bălcescu), sector 1. Bunul era compus dintr-un teren şi din două corpuri de clădire având mai multe apartamente.
6. În anul 1950 statul a naţionalizat bunul.
7. La data de 7 martie 1994 reclamanţii au sesizat Judecătoria Bucureşti (Judecătoria) cu o acţiune în revendicare împotriva Consiliului municipal, pentru ca bunul să le fie restituit.
8. Între timp, la data de 5 iulie 1996, reclamanţii au cerut societăţii care administra imobilul statului informaţii asupra bunului susmenţionat şi i-au comunicat să nu-l vândă eventualilor chiriaşi, deoarece au înaintat o acţiune în revendicare. În ciuda acestei comunicări, statul a vândut apartamentele terţilor care locuiau în ele ca chiriaşi (paragrafele 11, 15 şi 19 de mai jos). Terenul situat sub fiecare apartament (terenul aferent) a fost de asemenea vândut.
9. După o amânare, prin sentinţa definitivă din 14 februarie 1999, Judecătoria a admis acţiunea şi a dispus restituirea bunului reclamanţilor de către Consiliul municipal.
10. Reclamanţii au iniţiat acţiuni în justiţie împotriva cumpărătorilor, din care unele au fost admise prin decizii definitive, în timp ce altele nu au fost admise.
A. Situaţia apartamentului vândut lui G.I.
11. Printr-un contract din data de 12 decembrie 1996, statul a vândut lui G.I. un apartament situat la parterul imobilului.
12. La data de 15 noiembrie 1999 reclamanţii au sesizat Tribunalul Bucureşti (Tribunalul) cu o acţiune în revendicare împotriva lui G.I.
13. Prin decizia din data de 21 septembrie 2001 Tribunalul a respins acţiunea. Prin decizia din data de 13 martie 2002 Curtea de Apel Bucureşti (Curtea de Apel) a admis apelul reclamanţilor şi a dispus ca G.I. să le restituie apartamentul.
14. Prin decizia din data de 16 mai 2003 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul lui G.I. şi a respins acţiunea, pe motiv că G.I. a fost de bună credinţă în momentul încheierii contractului de vânzare.
B. Situaţia apartamentului vândut lui B.C.C.
15. Printr-un contract din 9 ianuarie 1997, statul i-a vândut lui B.C.C. un apartament situat la etajul imobilului.
16. La data de 10 noiembrie 1999 reclamanţii au sesizat Judecătoria cu o acţiune împotriva lui B.C.C. şi Consiliului municipal, pentru a li se restitui apartamentul şi a se anula contractul de vânzare.
17. Prin sentinţa din data de 5 iunie 2001 Judecătoria a admis parţial acţiunea, a dispus la B.C.C. să le restituie apartamentul reclamanţilor, dar a respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare. Prin decizia din data de 12 decembrie 2001 Tribunalul a admis apelul lui B.C.C. şi a respins în întregime acţiunea reclamanţilor.
18. Această decizie a fost confirmată, în urma recursului reclamanţilor, prin decizia din data de 24 mai 2002 a Curţii de Apel.
C. Situaţia apartamentelor vândute lui A.M. şi D.M.
19. La datele de 17 ianuarie şi 11 iunie 1997 statul a vândut două apartamente ale imobilului lui D.M. şi respectiv lui A.M.
20. Prin deciziile definitive din 13 noiembrie 2000 şi 13 martie 2001, Tribunalul a admis acţiunile în revendicare introduse de reclamanţi împotriva lui A.M. şi respectiv D.M. şi a dispus ca cumpărătorii să le restituie apartamentele în cauză.
D. Cerere administrativă vizând restituirea bunului
21. La data de 26 iunie 2001 reclamanţii au cerut Primăriei, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea bunului.
22. La data de 28 februarie 2006 Primăria a informat Guvernul că cererea nu a fost examinată până atunci deoarece reclamanţii nu au prezentat anumite documente.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
23. Prevederile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în Hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, paragrafele 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, paragrafele 38-53), 1 decembrie 2005).
24. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire bănească echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.
25. Dispoziţiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) modificate prin Legea nr. 247/2005 prevăd următoarele:
Articolul 1
“1. Imobilele preluate în mod abuziv de stat,_ în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
2. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii_ , cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
_ .”
Articolul 10
“1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
_
8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”
Articolul 20
“1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995_ persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
_ ”
26. Articolele 13 şi 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, relevante de asemenea în prezenta cauză, prevăd următoarele:
Articolul 13
"1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor_ "
Articolul 16
"1) Deciziile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire_ se predau Secretariatului Comisiei Centrale nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) Cererile de retrocedare formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001_ care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau_ Secretariatului Comisiei Centrale_ în termen de 10 de zile de la data adoptării deciziilor autorităţilor competente să restituie bunul.
5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de avluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
6)_ Evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cunatumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
27. Funcţionarea societăţii pe acţiuni Proprietatea este descrisă în cauza Radu împotriva României (nr. 13309/03, paragrafele 18-20, 20 iulie 2006).
28. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima oară prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.
29. Conform art. 18¹ din Titlul I din ordonanţă, atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri a căror valoare nu depăşeşte 500.000 lei noi româneşti (RON), beneficiarii pot opta între acţiuni la fondul Proprietatea şi acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON interesaţii pot cere despăgubiri pecuniare în valoare de 500.000 RON şi li se vor acorda acţiuni la fondul Proprietatea pentru diferenţă.
30. Conform art. 7 din titlul II din ordonanţă, în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii de administrare a fondului Proprietatea.
ÎN DREPT
I. Remarcă preliminară
31. Printr-un contract autentic de cesiune de drepturi litigioase din data de 8 iunie 2004 reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu a cedat reclamantului Valentin Dimitrescu drepturile sale făcând obiectul cererilor prezente. Părţile relevante ale contractului prevedeau următoarele:
« Subsemnatul, Dimitrescu Constantin Grigore Ioan, declar că cedez fratelui meu, Dimitrescu Valentin, toate drepturile mele litigioase ce fac obiectul dosarelor următoare:
_
- dosarul nr. 3028/2004 CEDH, având drept obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, str.Mendeleev nr. 22, sector 1 ;
- dosarul nr. 5629/2003 CEDH, având drept obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, str.Mendeleev nr. 22, sector 1 ;
_
Sebsemnatul, Dimitrescu Constantin Grigore Ioan, declar_ că confirm cesionarului existenţa şi validitatea creanţei_
Astfel, cesionarul reprezintă toate drepturile cedentului, dobândind calitate procesuală activă în dosarele menţionate anterior.
_ Preţul cesiunii, convenit de părţi, este de 100.000.000 ROL, pe care eu, subsemnatul, cedent, declar că l-am primit în întregime din partea cesionarului astăzi, data autentificării prezentului contract.
Subsemnatul, Dimitrescu Valentin, declar că primesc din partea fratelui meu, Dimitrescu Constantin Grigore Ioan, toate drepturile litigioase ce fac obiectul dosarelor menţionate anterior, la preţul şi în condiţiile prezentului contract, cu care declar că sunt de acord. »
32. Ţinând cont de acest contract, Guvernul consideră că reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu a renunţat la drepturile sale litigioase în folosul fratelui său şi că prin urmare nu mai are calitatea de victimă în cazul în speţă. În consecinţă, el invită Curtea să respingă cererile în partea care-l priveşte pe domnul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu.
33. Drept răspuns, printr-o scrisoare din data de 10 mai 2006, reclamantul Valentin Dimitrescu susţine că fratele său nu a renunţat la drepturile sale ci i le-a transmis. Părţile relevante ale acestei scrisori sunt următoarele:
« Recunosc că fratele meu nu mai are dreptul de a obţine compensaţii din partea Guvernului român dar, pe de altă parte, am rămas singura persoană având dreptul la aceste compensaţii în baza cesiunii.
Prin urmare, invit Curtea să mă recunoască în calitate de beneficiar unic al reparaţiilor, ţinând cont de consecinţele legale ale cesiunii. »
34. Curtea constată că printr-un contract autentic reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu a transmis reclamantului Valentin Dimitrescu toate drepturile litigioase ce fac obiectul cererilor prezente. Prin acelaşi contract părţile au convenit că domnul Valentin Dimitrescu reprezenta astfel toate drepturile domnului Constantin Grigore Ioan Dimitrescu. Curtea nu vede în speţă niciun inconvenient pentru a lua în considerare convenţia părţilor şi pentru a considera ulterior pe domnul Valentin Dimitrescu ca fiind singurul reclamant. Prin urmare acesta va fi desemnat prin cuvintele « reclamantul ». Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu nu mai are locus standi în speţă şi că trebuie scoase de pe rol cererile care-l privesc.
II. Conexarea cererilor
35. Ţinând cont de asemănarea cererilor privind faptele şi problema de fond pe care o expun, Curtea consideră necesar să le conexeze, în temeiul art. 42 alin. 1 din regulamentul său.
III. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
36. Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor datorită vânzării a două apartamente ale bunului său chiriaşilor B.C.C. şi G.I., vânzări confirmate prin deciziile din 24 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti şi din 16 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, ce fac obiectul cererilor nr. 5629/03 şi respectiv 3028/04, pe care Curtea le conexează. El invocă. art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
37. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
38. Guvernul relevă că reclamantul s-a folosit de calea de atac prevăzută de Legea nr. 10/2001, adresându-se autorităţilor administrative pentru a i se acorda despăgubiri. Guvernul acordă o importanţă deosebită prevederilor Legii nr. 10/2001, modificate prin legea nr. 247/2005 şi având drept obiectiv accelerarea procedurii de restituire şi, în cazul în care o asemenea restituire se dovedeşte imposibilă, acordarea unei despăgubiri constând într-o participaţie, în calitate de acţionari, la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni. În opinia Guvernului reparaţia prevăzută de legislaţia română răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii.
39. Reclamantul consideră la rândul său că Legea nr. 247/2005 nu aduce nicio îmbunătăţire în cazul proprietarilor care încearcă să-şi recupereze bunurile. El adaugă că autorităţile nu l-au informat niciodată asupra necesităţii de a prezenta documente suplimentare în sprijinul cererii sale întemeiată pe Legea nr. 10/2001. În opinia sa, oricum, nu există posibilitatea reală de a obţine o reparaţie echitabilă în temeiul Legii nr. 247/2005, deoarece consideră că Fondul Proprietatea nu este în prezent decât un « sac gol ».
40. Curtea observă că reclamantul este în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care dispune ca autorităţile să-i restituie bunul, inclusiv aşadar cele două apartamente şi terenul lor aferent ce fac obiectul acestor cereri (paragrafele 8 in fine şi 9 de mai sus). Astfel cum Curtea a constatat deja (Străin citată anterior, paragraful 38), existenţa dreptului său de proprietate în temeiul unei hotărâri definitive nu este condiţionată de alte formalităţi.
41. Curtea a soluţionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza în speţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea în special Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, paragrafele 32-35, 16 februarie 2006).
42. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliare şi a restituirii bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun (a se vedea Porteanu citată anterior, paragraful 32). O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special Străin citată anterior, paragrafele 39, 43 şi 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu iau în calcul prejudiciul suferit datorită lipsei prelungite a despăgubirii persoanelor care, asemeni reclamantului, au fost private de bunurile lor (Porteanu citată anterior, paragraful 34).
43. După ce a examinat toate probele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul prezent.
44. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că în cazul în speţă încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentelor sale şi terenului aferent, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, l-a făcut să sufere o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
45. Prin urmare această dispoziţie s-a încălcat în speţă.
IV. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie
46. Citând articolul 6 alin. 1 din Convenţie, reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurilor soluţionate prin deciziile din 24 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti şi 16 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi afirmă că a obţinut câştig de cauză în proceduri similare, îndreptate împotriva cumpărătorilor altor apartamente ale imobilului.
47. Tinând cont de ansamblul elementelor pe care le deţine şi în măsura în care este competentă să soluţioneze invocările formulate, Curtea nu a constatat nicio posibilă încălcare a drepturilor garantate de art. 6 alin. 1 din Convenţie.
48. Reiese că acest capăt de cerere trebuie respins ca fiind în mod manifest neîntemeiat, în aplicarea art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
V. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
49. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
50. Cu titlu de prejudiciu material, reclamantul solicită 400.000 euro, adică 200.000 euro pentru fiecare apartament. El susţine că se află în imposibilitatea de a prezenta o expertiză, deoarece cele două apartamente sunt ocupate de cumpărători, dar precizează că suma cerută se întemeiază pe preţurile pieţii imobiliare, ţinând cont de faptul că apartamentele sunt situate în « cea mai bună zonă rezidenţială a oraşului ».
51. El solicită de asemenea 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral, adică 5.000 euro pentru fiecare cerere. El subliniază în acest sens că datorită numeroaselor proceduri judiciare ce au rămas fără rezultat, boala sa cradiacă s-a agravat şi că astfel a trebuit să sufere mai multe intervenţii chirurgicale.
52. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul susţine că reclamantul nu a prezentat niciun raport de expertiză. El consideră că numai un raport de expertiză ar putea stabili valoarea reală a apartamentelor în litigiu. În opinia Guvernului, preţurile de vânzare a apartamentelor situate în aceeaşi zonă nu pot servi decât drept indicii, fără a reprezenta totuşi o bază pentru acordarea unei sume cu titlu de prejudiciu material.
53. Guvernul prezintă la dosar o expertiză din noiembrie 2007 potrivit căreia valoarea celor două apartamente în litigiu, inclusiv terenul aferent, este de 207.027 euro, din care 99.634 euro pentru apartamentul situat la parter şi terenul său aferent şi 107.393 euro pentru apartamentul situat la etaj şi terenul său aferent.
54. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între pretinsa încălcare şi prejudiciul moral pretextat. El relevă de altfel că suma cerută cu acest titlu este excesivă şi consideră că în orice caz o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui în sine o reparaţie satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins suferit de reclamant.
55. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a celor două apartamente în litigiu şi a terenului lor aferent unor terţi, combinată cu lipsa de despăgubire.
56. Curtea apreciază că, în circumstanţele speţei, restituirea celor două apartamente şi a terenului aferent vândute lui G.I. şi B.C.C., apartamente situate la parterul şi respectiv la etajul imobilului situat în Bucureşti, str. Mendeleev (fosta str. N. Bălcescu) nr. 22, sector 1, ar repune reclamantul pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
57. În cazul în care statul pârât nu procedează la această retrocedare în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, Curtea decide ca Guvernul să îi plătească interesatului, pentru prejudiciul material, o sumă care să corespunsă cu valoarea actuală a celor două apartamente menţionate anterior şi a terenului lor aferent.
58. În cazul în speţă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului acestei sume, Curtea constată că Guvernul a prezentat un raport de expertiză care permite determinarea valorii apartamentelor. Potrivit acestui raport, această valoare este de 207.027 euro. Ţinând cont de faptul că reclamantul nu a prezentat niciun raport de expertiză, Curtea estimează în echitate valoarea actuală totală a celor două apartamente şi a terenului lor aferent la 210.000 euro.
59. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au provocat reclamantului neplăceri şi incertitudini, pentru care suma totală de 4.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.
B. Costuri şi cheltuieli
60. Reclamantul nu cere rambursarea costurilor şi cheltuielilor.
61. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care a cerut-o. În consecinţă, în cazul în speţă, Curtea decide să nu-i aloce reclamantului nici o sumă cu acest titlu.
C. Majorări de întârziere
62. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. hotărăşte să conexeze cererile ;
2. hotărăşte să scoată cererile de pe rol în ceea ce priveşte reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu ;
3. declară cererile admisibile în privinţa capătului de cerere întemeiat pe articolul 1 din Protocolul nr.1 şi inadmisibile pentru rest;
4. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
5. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantului cele două apartamente şi terenul lor aferent vândute lui G.I. şi B.C.C., apartamente aflate la parterul şi respectiv la etajul imobilului situat la Bucureşti, str. Mendeleev (fosta str. N. Bălcescu) nr. 22, sector 1, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie ;
b) că în caz de nerestituire statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, 210.000 euro (douăsute zece mii euro), la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material ;
c) că statul pârât va trebui de asemenea să plătească reclamantului, în acelaşi termen, 4.000 euro (patru mii euro), la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral ;
d) că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb din ziua plăţii;
e) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 3 iunie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
| ← Smoleanu contra României - Refuzul instantei de a judeca... | Rada contra Romaniei - Destituire director general Petrom... → |
|---|
