Discriminare pe motiv de cetățenie. Bigaeva contra Greciei.
| Comentarii |
|
(C.E.D.O., Hotărârea din 28 mai 2009 în cauza Bigaeva c. Grecia)
- în extras -
Circumstanțele cauzei și cererea adresată C.E.D.O.: Reclamanta, resortisant rus, a obținut anual în perioada 1993-1996 permis de muncă pe teritoriul Greciei. În anul 1995 a fost admisă la Facultatea de Drept din Atena și în perioada 1995-2005 a obținut permis de sejur pentru studii universitare. După terminarea studiilor universitare, în anul 2000 s-a înscris la studii post-universitare și tot în același an a fost și admisă în Baroul Atena în calitate de avocat stagiar. După îndeplinirea stagiului de 18 luni, în anul 2002 s-a înscris la examenul de definitivat, însă cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are cetățenia greacă, iar pentru numirea ca avocat definitiv a resortisanți-lor statelor terțe trebuie să curgă un termen de 5 ani de la dobândirea cetățeniei. Reclamanta învățase limba greacă și își efectuase studiile universitare și post-universitare în drept în Grecia.
Împotriva deciziei de neînscriere la examen reclamanta a formulat, în fața Consiliului de Stat, un recurs în anulare, solicitând totodată și suspendarea executării actului atacat. Cererea de suspendare a fost soluționată pozitiv, fapt care i-a permis reclamantei să participe la examen. Totuși, Ministerul Justiției a refuzat înscrierea ei pe Tabloul Avocaților, fapt care a determinat-o pe reclamantă să formuleze un al doilea recurs în anulare. Consiliul de Stat a respins primul recurs în anulare formulat, arătând că profesia de avocat presupune atribute de funcție publică, iar statul dispune de putere discreționară în a stabili condițiile în care o persoană poate accede la profesia de avocat. Totodată, s-a reținut că dreptul la dezvoltare profesională a reclamantei, garantat de art. 5 din Constituție, nu a fost lezat prin această limitare. Ulterior, a fost respins și cel de-al doilea recurs.
În anul 2007, printr-o decizie a baroului i-a fost anulată admiterea ca avocat stagiar, cu motivarea că admiterea s-a făcut în mod eronat, întrucât reclamanta a folosit pentru înscriere o diplomă eliberată de o facultate grecească, prezumându-se astfel că ar avea cetățenia greacă, lucru care nu era conform realității. Reclamanta s-a adresat C.E.D.O. cu o cerere, invocând art. 8 și art. 14 din Convenție cu motivarea că respingerea cererii de înscriere la examen îi lezează dreptul la viața profesională, iar excluderea resortisanților altor state de la profesia de avocat constituie o măsură discriminatorie.
Hotărârea C.E.D.O.: Curtea a constatat o ingerință în dreptul la respectarea vieții private a reclamantei, iar ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim întrucât reglementa accesul în barou, profesie care contribuie la buna administrare a justiției. Ingerința a fost apreciată însă ca nefiind necesară într-o societate democratică. Curtea a considerat comportamentul autorităților lipsit de coerență și respect față de reclamantă și viața profesională a acesteia, motiv pentru care a considerat că a fost încălcat dreptul său la viața privată, în sensul art. 8 din Convenție. Astfel, într-o primă fază, autoritățile i-au permis efectuarea stagiului, ceea ce născuse o speranță a reclamantei că va putea participa la examenul pentru înscrierea în Barou. Refuzul de a-i permite să participe la examen intervenise numai în stadiul final al procesului privind înscrierea la examen, stadiu în care chestiunea cetățeniei fusese ridicată pentru prima oară. Având în vedere natura și motivul stagiului, așa cum rezultă acestea din reglementarea internă, reclamanta nu ar fi avut niciun motiv aparent pentru a îndeplini stagiul respectiv, dacă Baroul ar fi refuzat posibilitatea acesteia de a intra în Barou. A fost considerat irele-vant faptul că motivul refuzului Baroului (cetățenia reclamantei) era întemeiat sau nu, fiind esențial faptul că autoritățile permise-seră reclamantei să realizeze stagiul, deși era clar că, odată efectuat, nu ar fi avut dreptul să participe la examen.
În ceea ce privește cele două articole coroborate, Curtea a reamintit că menirea art. 14 este de a completa dispozițiile materiale ale Convenției. Articolul 14 nu are o existență independentă, unicul său rol fiind acela de a garanta libera exercitare a drepturilor și a libertăților prevăzute în cuprinsul Convenției. Aplicarea art. 14 nu presupune în mod necesar încălcarea vreunuia dintre drepturile materiale, fiind suficient ca faptele cauzei să cadă în domeniul de incidență al cel puțin unui articol din convenție. Curtea a apreciat că art. 14 din Convenție nu a fost încălcat. Instanța europeană a amintit că statele se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce condiții este justificată diferența de tratament în situatii similare.
Curtea a statuat că, în măsura în care reclamanta critică în general condițiile de acces la profesia de avocat, o diferență de tratament nu intră sub incidența art. 14, deoarece Convenția nu garantează libertatea exercitării unei profesii. Dat fiind faptul că profesia de avocat presupune obligații specifice funcțiilor publice, Curtea a considerat că autoritățile naționale au o marjă de apreciere în a defini condițiile de acces la profesia de avocat, condiții printre care poate figura și cea referitoare la cetățenie. De asemenea, s-a reținut că reglementarea din dreptul grec care excludea de la exercitarea profesiei de avocat resortisanții din terțe state nu poate constitui o distincție de natură să atragă o sancțiune pe motiv de discriminare. Curtea a considerat că nu se poate substitui autorităților care au elaborat dispozițiile legale și cu atât mai puțin nu poate să pună la îndoială motivele care au determinat autoritățile să aprecieze drept obiectivă și rezonabilă această prevedere din Codul avocaților. În consecință, Curtea a statuat că nu a existat o violare a art. 8 coroborat cu art. 14 din Convenție.
| ← Cazuri celebre de încălcare a drepturilor omului | Muncă obligatorie. Discriminare între profesia de avocat și... → |
|---|
