Încălcarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei. Acordarea concediului pentru creșterea copilului numai persoanelor de sex feminin. Konstantin Markin contra Rusiei.
| Comentarii |
|
(C.E.D.O., Marea Cameră, Hotărârea din 7 octombrie 2010 în cauza Konstantin Markin c. Rusia)
- în extras -
Circumstanțele cauzei și cererea adresată C.E.D.O.: Reclamantul este un tehnician rus, născut în anul 1976, care locuiește în Novgorod. El este angajat la o unitate militară. În urma divorțului, reclamantul trebuia să crească singur trei copii minori, în calitate de unic părinte. Acesta a solicitat în luna octombrie 2005 un concediu paternal de trei ani comandantului unității militare. Solicitarea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că beneficiază de concediu pentru creșterea copilului numai personalul militar de sex feminin. Reclamantului i s-a acordat, totuși, un concediu de trei luni, pentru ca la data de 23 noiembrie 2005 să fie chemat la unitate. Reclamantul a contestat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a concediului paternal de trei ani în fața unui tribunal militar care i-a respins acțiunea. În februarie 2006, reclamantul a fost cercetat disciplinar pentru absențe de la locul de muncă.
În octombrie 2006, șeful unității militare i-a acordat concediu paternal până la data la care fiul său cel mic va împlini trei ani și totodată a primit și un ajutor financiar având în vedere situația familială, trei copii în întreținere și lipsa surselor de venit. În urma acțiunii întreprinse de șeful unității militare, tribunalul militar competent a emis o decizie în care a criticat acțiunea și a acuzat personalul competent de nerespectarea hotărârii pronunțate de tribunalul militar. În august 2008, reclamantul a sesizat Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate a Legii serviciului militar, pe motiv că prevederile legii încalcă principiul egalității de tratament între bărbați și femei prevăzut în Constituția Rusiei. Pe data de 15 ianuarie 2009, Curtea Constituțională i-a respins excepția.
Reclamantul a sesizat C.E.D.O. cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 8 și art. 14 din Convenție, care a fost înregistrată sub nr. 30078/2006. În cererea adresată Curții reclamantul s-a plâns că refuzul de a i se acorda concediul paternal constituie o discriminare între sexe.
Hotărârea Curții din 7 octombrie 2010: Curtea a respins cererea Guvernului de a scoate de pe rol cauza în conformitate cu art. 37, având în vedere măsurile luate de autoritățile naționale pentru a redresa situația reclamantului. Curtea a subliniat că măsurile sale servesc nu numai pentru a oferi ajutor individual, dar și pentru a dezvolta normele instituite prin convenție. Curtea a subliniat că, așa cum a susținut în mod constant, art. 14 completează celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției și ale protocoalelor sale. El nu are o existență independentă, deoarece acesta are un efect exclusiv în legătură cu „exercitarea drepturilor și libertăților” garantate prin Convenție. Deși aplicarea art. 14 nu presupune o încălcare a acestor dispoziții și, în acest sens, este autonom, nu poate exista loc pentru aplicarea lui, cu excepția cazului în care faptele în cauză intră în domeniul de aplicare al unuia sau mai multora dintre acestea.
Curtea a statuat, de asemenea, că nu orice diferență de tratament se va ridica la o încălcare a art. 14. Trebuie să se stabilească că alte persoane aflate într-o situație similară sau relevant similară beneficiază de tratament preferențial și că această distincție este discriminatorie. O diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, cu alte cuvinte, în cazul în care nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat.
Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a evalua dacă și în ce măsură diferențele în situații altfel similare justifică o diferență de tratament. Domeniul de aplicare al marjei de apreciere va varia în funcție de circumstanțe, obiectul și fondul acestuia, dar decizia finală cu privire la respectarea cerințelor Convenției revine Curții. Deoarece Convenția este în primul rând un sistem de protecție a drepturilor omului, Curtea trebuie să aibă totuși în vedere condițiile în schimbare din statele contractante și pentru a răspunde, de exemplu, la orice consens în ceea ce privește standardele care trebuie atinse.
Curtea a reținut că părțile nu au contestat faptul că reclamantul se poate prevala de prevederile art. 14 din Convenție. Curtea a reiterat, în acest context, că, permițând unuia dintre părinți să stea acasă pentru a avea grijă de copii, concediul pentru creșterea copilului și indemnizația aferentă promovează viața de familie și afectează în mod necesar modul în care este organizată. Concediul pentru creșterea copilului și indemnizațiile pentru creșterea copilului intră în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție. Rezultă că art. 14, luat împreună cu art. 8, se aplică. În consecință, deși art. 8 nu include dreptul la concediu pentru creșterea copilului sau de a impune statelor o obligație pozitivă de a oferi o indemnizație de concediu pentru creșterea copilului, în cazul în care un stat decide să creeze un sistem de concediu pentru creșterea copilului, acesta trebuie să facă acest lucru într-un mod care să fie compatibil cu art. 14 din Convenție.
În cazul reclamantului, neacordarea concediului pentru creșterea copilului a fost bazată pe două motive: statutul militar și sexul. Curtea a apreciat că în cauza de față trebuie să examineze dacă, în ceea ce privește concediul pentru creșterea copilului, diferența de tratament dintre părinți, în funcție de statutul lor militar sau civil și de sex, este acceptabilă în conformitate cu art. 14. Curtea a examinat mai întâi dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru diferența de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la concediu pentru creșterea copilului. S-a reiterat faptul că principiul egalității între sexe reprezintă un obiectiv major în statele membre ale Consiliului Europei și că ar trebui să fie prezentate motive serioase pentru ca o astfel de diferență de tratament să poată fi considerată compatibilă cu Convenția.
Curtea nu a fost convinsă de argumentul Curții Constituționale, precum că, în ceea ce privește concediul pentru creșterea copilului, tratamentul diferit al personalului militar de sex masculin și de sex feminin este justificat de rolul social deosebit al mamei în educarea copiilor. Se observă că, spre deosebire de concediul de maternitate și alocațiile aferente, care sunt destinate în primul rând pentru a permite mamei să se recupereze după naștere și să își hrănească copilul, dacă ea dorește, concediul pentru creșterea copilului se referă la perioada ulterioară și este destinat să permită mamei să stea acasă ca să aibă grijă personal de copil. Având în vedere diferențele care pot exista între mamă și tată, în relația lor cu copilul, Curtea consideră că, în ceea ce privește rolul de a avea grijă de copil, ambii părinți sunt în mod similar plasati.
Curtea constată că, în cazul Austria v. Petrovic, o distincție pe bază de sex cu privire la concediul pentru creșterea copilului a fost apreciată că nu încalcă prevederile art. 14 din Convenție. În acest caz, o marjă largă de apreciere a fost acordată statului pârât având în vedere diferențele existente în anii 1980 între sistemele judiciare ale statelor contractante în domeniul prestațiilor părintești. Curtea a precizat că la momentul faptelor nu exista un consens european în acest domeniu și că majoritatea statelor contractante nu acordau concediu pentru creșterea copilului sau indemnizații conexe pentru tați.
Cu toate acestea, în cauza mai recentă Wellerc. Ungaria, Curtea a luat un pas distanță de abordarea adoptată în cazul Petrovic și a constatat că excluderea tatălui din dreptul de a primi indemnizații pentru creșterea copilului, atunci când mamele, părinții adoptivi și tutorele au dreptul de a le primi, reprezintă o discriminare pe motiv de statut paternal. Este de asemenea semnificativ faptul că de la adoptarea hotărârii în cazul Petrovic situația juridică în ceea ce privește drepturile de concediu pentru creșterea copilului în statele contractante a evoluat.
În majoritatea țărilor europene legislația prevede în prezent că poate fi acordat concediul pentru creșterea copilului ambilor părinți. În opinia Curții, acest lucru arată că societatea se orientează spre o repartizare mai egală între bărbați și femei a responsabilităților privind creșterea copiilor. Rezultă că statul pârât nu se mai poate baza pe lipsa unui standard comun între statele contractante pentru a justifica diferența de tratament între bărbați și femei, nici nu poate face referință la percepția tradițională a femeilor ca fiind cele care se ocupă de îngrijirea copiilor pentru a exclude tatăl de la dreptul de a lua concediu pentru creșterea copilului. În consecință, Curtea a concluzionat că nu există motive convingătoare sau cu greutate oferite de către Guvern pentru a justifica diferența de tratament dintre bărbați și femei în ceea ce privește dreptul la concediu pentru creșterea copilului.
Curtea constată, de asemenea, că legislația din Rusia, în cazul personalului civil, recunoaște dreptul ambilor părinți la concediu pentru creșterea copilului. Diferența de tratament pe motive de sex se aplică numai personalului militar. Trebuie să fie prin urmare verificat dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru tratamentul special aplicat cadrelor militare în acest domeniu. Curtea reiterează că un sistem de disciplină militară, prin însăși natura sa, implică posibilitatea de a plasa limitări privind anumite drepturi și libertăți membrilor forțelor armate, care nu ar putea fi impuse asupra civililor. Aceste limitări în sine nu contravin obligațiilor statelor în temeiul Convenției. Rezultă că fiecare stat se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens, în domeniul de aplicare al ei, care variază în funcție de natura activităților restrânse și de obiectivele urmărite de către restricție.
În același timp, trebuie subliniat faptul că personalul militar are dreptul la protecția Convenției și nu se poate spune că renunță la drepturile recunoscute lor în temeiul Convenției atunci când se alătură forțelor militare. Cu toate acestea, Curtea, a acceptat în mai multe rânduri că drepturile personalului militar în conformitate cu art. 5, art. 9, art. 10 și art. 11 din Convenție poate, în anumite circumstanțe, să se limiteze la un grad mai mare decât ar fi permis în cazul civililor. Din jurisprudența Curții, rezultă că statelor le este deschisă o marjă largă de apreciere dacă doresc să impună restricții cu privire la drepturile personalului militar în conformitate cu art. 5, art. 9, art. 10 și art. 11, ținând seama de condițiile speciale legate de viața militară și specificul drepturilor și al responsabilităților care revin membrilor forțelor armate.
Situația este însă diferită în ceea ce privește restricțiile privind familia și viața privată protejate de art. 8, în sensul că statele dispun de o marjă de apreciere restrânsă în acest domeniu. într-adevăr, Curtea a constatat că statul poate impune anumite restricții cu privire la drepturile personalului militar în cazul în care există o amenințare reală la eficacitatea forțelor armate operaționale, în scopul bunei funcționări a armatei. Cu toate acestea, Curtea a adăugat că autoritățile naționale nu pot invoca regulile armatei pentru a împiedica exercitarea, de către membrii individuali ai forțelor armate, a dreptului la respectarea vieții lor de familie, a vieții private. Mai mult decât atât, afirmațiile cu privire la un risc pentru eficiența operațională trebuie să fie demonstrate cu exemple concrete.
Curtea a apreciat că militarii bărbați și femei, în relațiile cu copiii lor, sunt într-o situație similară. Pornind de la hotărârea Curții Constituționale în care s-a reținut că limitarea unor drepturi impusă personalului militar masculin are scopul de a asigura eficiența operațională a armatei și, în consecință, de a proteja securitatea națională, Curtea a reținut că și dacă scopul este legitim, acest lucru nu stabilește, în sine, legitimitatea tratamentului special al personalului militar de sex masculin în ceea ce privește dreptul la concediu pentru creșterea copilului.
Curtea a înțeles să verifice dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. În evaluarea proporționalității limitării drepturilor impuse asupra militarilor, Curtea trebuie să examineze dacă prejudiciul pretins al eficienței operaționale a armatei este susținut de exemple specifice. Curtea a observat lipsa de dovezi concrete pentru a susține pretinsul prejudiciu la adresa securității naționale, de unde rezultă că Curtea Constituțională și-a bazat decizia pe o presupunere. În plus, Curtea a constatat că nu a existat nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru tratamentul aplicat diferit între bărbați și femei în acest domeniu. În măsura în care diferența a fost fondată pe rolurile tradiționale de gen, în sensul că femeia este percepută ca având grijă de copii, iar bărbații ca susținători de familie, aceste prejudecăți de gen nu pot prin ele însele să fie luate în considerare de către Curte pentru a justifica diferența de tratament, mai mult decât orice prejudecăți similare bazate pe rasă, origine, culoare sau orientare sexuală.
Curtea a reținut că, în situația în care militarii aleg să demisioneze din serviciul militar pentru a putea să aibă grijă de copiii lor, aceștia ar întâmpina dificultăți în obținerea unui post civil în domeniile lor de specializare. Curtea a considerat că excluderea bărbaților militari de la dreptul de a obține concediu pentru creșterea copilului, în timp ce femeilor militar le este recunoscut acest drept, nu este rezonabilă și justificată în mod obiectiv. Această diferență de tratament reprezintă o discriminare pe motive de sex. Prin urmare, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție.
| ← Discriminare pe motive sindicale. Mijloace utilizate de... | Discriminare fiscală. Impozit pe venit. Driha contra României. → |
|---|
