DN contra Elveţiei - Recurs contra arestării Imparţialitatea instanţei
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea D. N. contra Elveţia, 29 martie 2001, 27154/95
Curtea a considerat că, deşi art. 5 § 4 nu se referă explicit la o instanţă independentă şi imparţială, ar fi neconceput ca această dispoziţie, care vizează un element atât de sensibil ca starea de libertate, să nu impună de o manieră implicită obligaţia ca instanţa la care se referă să fie independentă şi imparţială.
Reclamanta a solicitat eliberarea sa dint-un institut psihiatric în care era internată şi, la refuzul medicul şef, a adresat o cerere Comisiei cantonale de recursuri administrative. Reclamanta a cerut expres ca expertul ce urmează a fi desemnat să nu fie dintre judecătorii comisiei. Cu toate acestea, comisia l-a numit drept expert pe unul dintre cei patru judecători ai comisiei, unicul expert în psihiatrie din completul de judecată. După ce a ascultat-o pe reclamantă, aceasta a recomandat comisiei respingerea recursului întrucât reclamanta suferă de schizofrenie. În urma avizului judecătorului, comisia a respins cererea de eliberare a reclamantei.
Art. 5 § 4. În ochii Curţii, comisia reprezintă un tribunal în sensul art. 5 § 4 din Convenţie, câtă vreme acest text oferă statelor o anumită marjă de apreciere în alegerea sistemului de control judiciar al stării de detenţie. Chiar dacă procedura la care se referă art. 5 § 4 nu trebuie întotdeauna acompaniată de garanţii absolut identice cu cele prevăzută în art. 6 al Convenţiei, Curtea aminteşte că ea prezintă un caracter jurisdicţional, astfel încât trebuie să ofere anumite garanţii din acest punct de vedere. În acest context, Curtea a considerat că, deşi art. 5 § 4 nu se referă explicit la o instanţă independentă şi imparţială, ar fi neconceput ca această dispoziţie, care vizează un element atât de sensibil ca starea de libertate, să nu impună de o manieră implicită obligaţia ca instanţa la care se referă să fie independentă şi imparţială.
În speţă, ţinând cont de actele realizate de către judecătorul în discuţie, se poate constata că activitatea acestuia se distinge de cea a unui judecător raportor, câtă vreme acesta a examinat şi comentat probele specializate din dosar. În realitate, atunci când se cere opinia unui expert, este absolut neobişnuit ca acesta să facă parte din compunerea completului de judecată, cu atât mai mult cu cât acesta îşi exprimă opinia înainte de judecată. Curtea a considerat că imparţialitatea instanţei este grav afectată atunci când instanţa este chemată să se pronunţe asupra unui probe propuse de către unul dintre judecătorii ce o compun. Ţinând cont de aceste consideraţii, Curtea a considerat că art. 5 § 4 a fost violat.
| ← Escoubet contra Belgiei - Retinerea permisului de conducere | König contra Germaniei - Aplicabilitatea art 6 Criterii... → |
|---|
