Farbtuhs contra Letonia - Deţinut bolnav Condiţii

CEDO, secţia I, hotărârea Farbtuhs versus Letonia, 2 decembrie 2004, 4672/02

Autorităţile naţionale trebuie să vegheze cu o rigoare specială asupra condiţiilor de detenţie, astfel încât aceasta să răspundă nevoilor specifice ce decurg din starea de infirmitate a unui deţinut.

Reclamantul a fost condamnat pentru crime împotriva umanităţii şi genocid la 83 de ani. Experţii medicali consultaţi anterior condamnării au sugerat că datorită multiplelor maladii de care suferea reclamantul, acesta nu putea executa pedeapsa prin privare de libertate decât dacă i se acorda o îngrijire permanentă şi dacă i se puneau la dispoziţie instalaţii medicale speciale. Cu toate acestea, el a fost condamnat la executarea pedepsei. Direcţia penitenciarelor a recunoscut că nu deţine nici personalul, nici mijloacele tehnice pentru a asigura îngrijirea permanentă necesară, motiv pentru care au declanşat o procedură de eliberare condiţionată din motive medicale. Aceasta a fost respins, pe motiv că în rapoartele existente nu se menţiona exact care erau bolile de care suferea reclamantul şi care erau mijloacele tehnice şi umane ce lipseau. După redactarea unui raport corespunzător, reclamantul a fost eliberat, la un an şi o lună după încarcerarea sa, timp în care a fost deţinut la infirmeria închisorii.

Art. 3 („Interzicerea torturii”). Tratament degradant. În vârstă de 84 de ani, reclamantul era invalid, neputând să realizeze singur majoritatea actelor pe care le implică viaţa de zi cu zi, neputând să se ridice din pat ori să îşi facă toaleta. La data condamnării, autorităţile cunoşteau acest fapt, în urma rapoartelor medicale făcute anterior. În aceste condiţii, Curtea a considerat că autorităţile naţionale trebuie să vegheze cu o rigoare specială asupra condiţiilor de detenţie, astfel încât aceasta să răspundă nevoilor specifice ce decurgeau din starea de infirmitate a reclamantului. Curtea a admis că atât administraţia penitenciarului, cât şi personalul acesteia au făcut eforturi considerabile pentru a-l ajuta pe reclamant. Curtea aminteşte totuşi că există o violare a art. 3 şi în lipsa voinţei de a umili reclamantul, motiv pentru care a constatat o violare a art. 3 datorită condiţiilor în care a fost deţinut reclamantul şi care au condus la instalarea unei angoase puternice şi la înrăutăţirea stării sale de sănătate, ceea ce echivalează cu impunerea unui tratament degradant.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Farbtuhs contra Letonia - Deţinut bolnav Condiţii