Martinez Sala şi alţii contra Spaniei - Ancheta eficace Deţinuţi ce susţin că ar fi maltrataţi Obligaţiile organelor de anchetă
Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, hotărârea Martinez Sala şi alţii versus Spania, 2 noiembrie 2004, 58438/00
Acuzaţiile unor deţinuţi că ar fi fost maltrataţi impun realizarea unei anchete care să privească toate aspectele posibile.
Cei cincisprezece reclamanţi au fost arestaţi, înainte de jocurile olimpice din Barcelona, în cadrul unei operaţiuni a poliţiei ce viza simpatizanţii prezumaţi ai mişcării de independenţă catalană. Aceştia au susţinut că au fost maltrataţi în cursul detenţiei înainte de a fi prezentaţi în faţa unui judecător pentru a se a decis arestarea lor. Ulterior au depus plângeri penale, însă acestea au fost respinse pe baza unor rapoarte medicale care indicau că reclamanţii au suferit doar leziuni cauzate de portul cătuşelor. În cursul anchetei a fost interogat doar medicul care a realizat aceste rapoarte, fără a fi interogaţi toţi poliţiştii acuzaţi.
1. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Tratament inuman. Curtea nu se află în posesia unor probe suficiente pentru a putea firma că reclamanţii au fost într-adevăr supuşi unor tratamente contrare art. 3. Unicele rapoarte medicale credibile, cele realizate în penitenciar, nu evidenţiază urme ale unor tratamente inumane, astfel încât acest capăt de plângere nu este fondat.
2. Ancheta eficace. Curtea a constatat că ancheta autorităţilor prezintă unele deficienţe, care o transformă într-una lipsită de eficacitate. Astfel, cu privire la rapoartele medicale realizate, numai medicul penitenciarului – care le-a şi realizat – a fost audiat în ceea ce priveşte condiţiile de realizare a rapoartelor. În plus, nu au fost audiaţi toţi poliţiştii indicaţi în plângeri de către reclamanţi. În acest condiţii, Curtea a constatat că unele probe care ar fi putut conduce la aflarea adevărului au fost ignorate de către autorităţi, astfel încât există o violare a obligaţiei de a realiza o anchetă eficace cu privire la impunerea unor tratamente inumane.
← Drăgan şi alţii contra Germaniei - Expulzarea unor persoane... | Farbtuhs contra Letonia - Deţinut bolnav Condiţii → |
---|