Gaillard contra Franţei - Inadmisibilitate Pasivitatea petentului Trimiterea tardiva a formularului de plangere

CEDO, secţia II, decizia Gaillard versus Franţa, 11 iulie 2000, 47337/99

Obiectul unei plângeri ce îi este adresată se determină în principal pe baza primei comunicări provine de la reclamant, în care acesta îşi expune obiectul plângerii.

Art. 35. Termenul de 6 luni. Potrivit practicii constante, data introducerii plângerii este cea a primei scrisori provenită din partea reclamantului în care să fie formulată, fie şi de o manieră extrem de succintă, capetele sale de plângere. Totuşi, atunci când între acest moment şi data la care reclamantul furnizează indicaţii complete necesare examinării plângerii sale trece o perioadă prea lungă de timp, plângerea va fi inadmisibilă. În speţă, reclamantul a trimis formularul de plângere completat la 28 decembrie 1998, adică la peste 10 luni de la data la care l-a recepţionat, iar plângerea sa viza violări ale Convenţiei datorate unor hotărâri judecătoreşti din 1994 şi 1997. În aceste condiţii, fără ca o astfel de prelungire a perioadei în care Curtea a fost sesizat, aceasta a considerat că plângerea este inadmisibilă.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Gaillard contra Franţei - Inadmisibilitate Pasivitatea petentului Trimiterea tardiva a formularului de plangere