Handyside contra Marea Britanie - Conditii de aplicare ale libertatii de exprimare
Comentarii |
|
CEDO, Plenul, hotărârea Handyside c. Marea Britanie, 7 decembrie 1976, 5493/72
Necesitatea într-o societate democratică semnifică că ingerinţa statului trebuie să corespondă unei nevoi sociale imperioase şi să fie proporţională cu scopul legitim vizat prin adoptarea sa.
Art. 10. Pentru a determina dacă o ingerinţă a statului este necesară într-o societate democratică, trebuie ţinut cont de câteva reguli generale. În primul rând, Curtea a considerat că adjectivul „necesar” nu este sinonim cu indispensabil, dar nici nu are supleţea unor termeni precum admisibil, normal, util, rezonabil sau oportun. În al doilea rând, Curtea admite că statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Această marjă de apreciere nu este ilimitată în ceea ce priveşte recurgerea la restricţii, însă decizia finală asupra compatibilităţii sale cu Convenţia aparţine Curţii. De asemenea, necesitatea într-o societate democratică semnifică că ingerinţa statului trebuie să corespondă unei nevoi sociale imperioase şi să fie proporţională cu scopul legitim vizat prin adoptarea sa. În fine, interpretarea şi aplicare acestei condiţii trebuie realizată pe calea unei interpretări restrictive, dat fiind caracterul de excepţie al domeniului în care intervine.
← Jabari contra Turciei - Expulzare Conditii de interdictie a... | Sunday Times contra Marea Britanie - Libertatea de exprimare... → |
---|