Cipru contra Turciei - Aplicabilitatea Conventiei Nordul Ciprului Responsabilitatea Turciei

Comentarii

0

CEDO, Marea Cameră, hotărârea Cipru c. Turcia, 10 mai 2001, 25781/94

Curtea subliniază că responsabilitatea Turciei nu este limitată la actele comise de către soldaţii şi funcţionarii săi în nordul Ciprului, ci se întinde în egală măsură şi actelor administraţiei RTCN, care supravieţuieşte graţie susţinerii militare, politice şi economice din partea Turciei.

Prezenta cauză vizează situaţia ce domneşte în nordul Ciprului de la momentul la care Turcia a efectuat în zonă operaţiuni militare în iulie 1974 care au condus la divizarea permanentă a teritoriului cipriot. Din acest punct de vedere, statul cipriot afirmă că Turcia a comis mai multe violări continue ale drepturilor cetăţenilor ciprioţi de origine greacă. În faţa Curţii, statul reclamant afirmă că Turcia este responsabilă de aceste violări ale Convenţiei, în ciuda faptului că în nordul insulei s-a autoproclamat Republica Turcă Ciprului de Nord – RTCN – în noiembrie 1983, urmată de adoptarea unei constituţii a acestui stat în mai 1985. Ciprul afirmă că RTCN este o entitate ilegală în dreptul internaţional şi subliniază că comunitatea internaţional a condamnat crearea acestei republici. Turcia susţine că RTCN este un stat constituţional şi democratic, independent din punct de vedere politic faţă de Turcia. De aceea, statul pârât a susţinut în faţa Curţii că violările Convenţiei invocate în prezenta cauză sunt exclusiv imputabile RTCN, iar statul turc nu poate fi ţinut responsabil de acestea.

Pe fond, statul reclamant susţine, în primul rând, că mai multe persoane de origine greacă sunt dispărute în nordul insulei, ceea ce constituie o violare a art. 2, 4 şi 5 din Convenţie.

În al doilea rând, statul pârât susţine că Turcia a violat mai multe dintre drepturile garantate prin Convenţie persoanelor de origine greacă care s-au refugiat în sudul insulei şi nu le mai este permisă revenirea la casele lor situate pe teritoriul RTCN. De asemenea, statul reclamant susţine că, în raport de persoanele de origine greacă care au rămas în nordul insulei, există mai multe violări ale Convenţiei din cauza regimului la care sunt supuşi de către autorităţile turce ale RTCN.

Art. 1. Calitatea procesuală. Curtea a considerat, în unanimitate, că statul reclamant are calitate procesuală activă, ţinând cont de faptul că Republica Cipriotă este unicul stat legitim al Ciprului, astfel încât are un interes juridic legitim pentru a obţine un examen pe fond al plângerii sale, în condiţiile în care niciuna dintre rezoluţiile anterioare ale Comitetului de Miniştrii nu au fost puse în executare. Cu privire la refuzul Turcia de a-şi admite responsabilitatea, Curtea decide cu, 16 voturi contra 1, că faptele litigioase intră sub jurisdicţia Turciei în sensul art. 1 din Convenţie, aşa cum s-a decis de fapt în urmă cu ceva timp prin hotărârea pronunţată în afacerea Loizidou versus Turcia. În această hotărâre, Curtea a constatat că Turcia exercită practic un control global asupra nordului Ciprului graţie prezenţei sale militare, astfel încât este responsabilă de actele şi omisiunile RTCN, pe care o controlează în totalitate. Curtea subliniază că responsabilitatea Turciei nu este limitată la actele comise de către soldaţii şi funcţionarii săi în nordul Ciprului, ci se întinde în egală măsură şi actelor administraţiei RTCN, care supravieţuieşte graţie susţinerii militare, politice şi economice din partea Turciei.

Cu privire la persoanele dispărute. În raport de numeroşii cetăţeni de origine greacă care au dispărut în împrejurări rămase neclare, Curtea a constatat că lipsa unei anchete efective privind condiţiile în care au dispărut constituie o violare a art. 2 din Convenţie. În raport de familiile persoanelor dispărute, Curtea a considerat că acestea sunt victime ale unei violări continue a art. 3 din Convenţie, produsă prin tăcerea autorităţilor statului pârât în faţa neliniştii fireşti a membrilor familiilor unor persoane care au dispărut. O astfel de tăcere poate fi calificată ca fiind un tratament inuman, contrar art. 3.

Domiciliul şi bunurile refugiaţilor. În raport de persoanele care s-au refugiat în sudul insulei, lăsându-şi bunurile în nord, fără ca ulterior să li se permită să reintre în posesia lor, Curtea a considerat că acestea sunt victime ale unor violări ale art. 8, 13 şi 1 din Protocolul nr. 1, aşa cum rezultă şi din concluziile expuse în hotărârea Loizidou.

Condiţiile de viaţă ale populaţiei de origine greacă rămase în nord. Curtea a considerat că, prin cenzura manualelor şcolare ale acestor persoane, există o violare a art. 10, că prin faptul că drepturile succesorale ale unei persoane ce s-a mutat în sud nu sunt recunoscute faţă de persoane decedate în nord există o violare a dreptului de proprietate, că există o violare a art. 3 din cauza unei discriminări extrem de grave la care sunt supuse aceste persoane din cauza originii etnice în orice aspect al vieţii cotidiene.