Ilaşcu contra Moldovei şi Federaţia Rusă - Transnistria Responsabilitatea Moldovei Juridicţia Rusiei
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Ilaşcu şi alţii versus Moldova şi Federaţia Rusă, 8 iulie 2004, 48787/99
Responsabilitatea unui stat pentru cele petrecute pe teritoriul său poate fi restrânsă în circumstanţe extraordinare, atunci când statul este împiedicat să îşi exercite suveranitatea pe o parte a teritoriului său.
În urma desfiinţării URSS, Moldova şi-a declarat independenţa în 1991. Separatiştii din regiunea Transnistria au proclamat Republica moldavă a Transnistriei (RMT), pe care comunitatea internaţională nu a recunoscut-o. În 1992, au izbucnit confruntări violente la graniţa dintre Moldova şi RMT, în cursul cărora separatiştii au primit sprijinul armatei ruse rămase pe teritoriul moldav. A existat un acord de retragere a cestor trupe, însă nu a fost niciodată ratificat de Federaţia Rusă. În 1997, preşedintele Moldovei şi cel al RMT au semnat un acord de normalizarea a relaţiilor. Cei patru reclamanţi au fost implicaţi în luptele din 1992 şi au fost arestaţi de autorităţile RMT, fiind ulterior condamnaţi, primul la pedeapsa cu moartea, iar ceilalţi la detenţiune pe viaţă. În 1993, Curtea Supremă a Moldovei i-a eliberat, însă hotărârea nu a fost pusă în executare. În 2001, primul reclamant a fost pus în libertate, în timp ce ceilalţi trei sunt încă deţinuţi. În cursul detenţiei lor au fost deţinuţi în condiţii foarte grele, izolaţi în celule, fără a dreptul la contacte cu lumea exterioară, fără asistenţă juridică, fără dreptul de ieşi din celule, fără a avea lumină naturală în celule etc.
1. Art. 1 („Obligaţia de a respecta drepturile omului”). Responsabilitatea Moldovei. Curtea a admis faptul că responsabilitatea unui stat pentru cele petrecute pe teritoriul său poate fi restrânsă în circumstanţe extraordinare, atunci când statul este împiedicat să îşi exercite suveranitatea pe o parte a teritoriului său. Totuşi, Curtea a considerat că şi în cazul în care un stat nu îşi poate exercita jurisdicţia asupra unei părţi a teritoriului, acesta rămâne responsabil pentru cele petrecute în acea zonă, în măsura în care există o pasivitate a sa, care poate să fie interpretată ca fiind o tolerare sau o acceptare a actelor unei autorităţi auto-proclamate. În speţă, Curtea a constatat că până în 1997 Moldova a făcut presiuni diplomatice şi de altă natură pentru a regla situaţia reclamanţilor, însă după această dată statul moldav nu a mai acţionat în vreun fel pentru a-şi recăpăta suveranitatea în zona RMT şi a încetat presiunile la nivel internaţional pentru eliberarea reclamanţilor. De aceea, Curtea a constatat că Moldova şi-a încălcat obligaţiile pozitive care decurg din aplicarea art. 1 şi poate fi ţinut responsabil pentru violările drepturilor fundamentale suferite de către reclamanţi.
2. Responsabilitatea Rusiei. Până în 1998, data ratificării Convenţiei de către Federaţia Rusă, statul rus a comis mai multe acte care pot să atragă responsabilitatea sa asupra situaţiei reclamanţilor. Astfel, armata rusă a fost parte a conflictului de pe graniţă, reclamanţii au fost arestaţi cu participarea acesteia, au fost deţinuţi în localuri ale armatei ruse, iar statul rus a sprijinit permanent economic, militar şi politic RMT. După 1998, RMT continuă să primească sprijin militar şi economic de la Federaţia Rusă, astfel încât RMT se află dacă nu sub controlul, măcar sub influenţa Rusiei, raporturile anterioare lui 1998 nefiind întrerupte. De aceea, Curtea a considerat că reclamanţii se află sub jurisdicţia Rusiei, care răspunde internaţional pentru cele petrecute.
3. Competenţa temporală a Curţii. Procesul reclamanţilor s-a desfăşurat anterior ratificării Convenţiei de către statele responsabile, aşadar Curtea nu are competenţă temporală pentru a examina o plângere bazată pe art. 6. În schimb, celelalte capete de plângere vizează situaţii care au persistat şi după ratificarea Convenţiei, astfel încât Curtea poate să le analizeze.
4. Art. 2 („Dreptul la viaţă”). Pedeapsa capitală. Curtea a constatat că, deşi pedeapsa cu moartea nu a fost anulată încă de către RMT, primul reclamant trăieşte acum în România, având cetăţenia acestui stat, astfel încât nu mai există un risc de a se pune în executare. De aceea, nu mai este cazul să examineze acest capăt de plângere.
5. Art. 3 („Interzicerea torturii”). Pronunţarea pedepsei cu moartea. Curtea a considerat că pronunţarea unei pedepse cu moartea care nu era nici legală, nici posibilă, în urma unui proces lipsit de toate caracteristicile unei proceduri echitabile, constituind un tratament care poate fi calificat ca fiind tortură, în condiţiile în care primul reclamant a trăit cu posibilitatea executării sancţiunii în orice moment până la eliberarea sa. De această violare este responsabil statul rus.
6. Condiţiile de detenţie. Condiţiile în care reclamanţii au fost deţinuţi, inclusiv după ratificarea Convenţiei de către cele două state responsabile, la care se adaugă privarea de hrană şi de medicamente şi tratamente medicale, constituie acte de tortură, cu privire la primul reclamant, şi acte degradante şi inumane cu privire la ceilalţi. Federaţia Rusă şi Moldova răspund pentru violarea art. 3.
7. Art. 5 („Dreptul la libertate şi la siguranţă”) parag. 1 lit. a). Curtea nu a fost competentă sa analizeze o plângere privind art. 6, însă cât timp reclamanţii au fost deţinuţi şi după ratificarea Convenţiei în baza acelei hotărâri judecătoreşti, se poate constata că detenţia unei persoane în urma unei proceduri arbitrare şi lipsită de urme elementare de echitabilitate constituie o violare a art. 5 parag. 1 lit. a), pentru care răspunde Federaţia Rusă. Moldova nu răspunde pentru violare art. 5 parag. 1 lit. a) cu privire la primul reclamant.
8. Art. 34 („Cereri individuale”). Dreptul de a sesiza Curtea. Reclamanţii au fost împiedicaţi să introducă plângerea, care a fost depusă de soţiile lor, iar situaţia lor s-a înrăutăţit după depunerea plângerii. De aceea, Federaţia Rusă a violat art. 34. În plus, după eliberarea primului reclamant, preşedintele Moldovei a ţinut un discurs prin care afirma că situaţia celor rămaşi închişi s-ar putea ameliora cu condiţia retragerii plângerii, ceea ce constituie o violare a art. 34 şi din partea statului moldav
| ← Caetano contra Portugaliei - Arest preventiv Deţinere... | RL şi MJD contra Franţei - Arestare Infracţiune sancţionată... → |
|---|
