Ilaşcu şi alţii contra Moldovei şi Rusiei - Jurisdicţia în regiunea Transnistreană
Pagina 1 din 6
| Comentarii |
|
Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei - Jurisdicţia în regiunea Transnistreană
(Cererea nr. 48787/99)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 iulie 2004
Această hotărâre este definitivă, însă poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Marea Cameră compusă din:
Dl L. WILDHABER, Preşedinte, Dl C.L. ROZAKIS, Dl J.-P. COSTA, Dl G. RESS, Sir Nicolas BRATZA, Dl L. LOUCAIDES, Dl I. CABRAL BARRETO, Dna F. TULKENS, Dl C. BÎRSAN, Dl J. CASADEVALL, Dl B. ZUPANČIČ, Dl J. HEDIGAN, Dna W. THOMASSEN, Dl T. PANŢÎRU, Dl E. LEVITS, Dl A. KOVLER, Dl E. FURA-SANDSTRÖM, judecători, şi dl P.J. MAHONEY, Grefier,
Deliberând în şedinţă închisă la 23 ianuarie, 26 februarie şi 11 septembrie 2002, 8 octombrie 2003 şi 7 mai 2004,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menţionată.
INTRODUCERE
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 48787/99) împotriva Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse depusă la Curte în temeiul articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Ilie Ilaşcu, dl Alexandru Leşco, dl Andrei Ivanţoc şi dl Tudor Petrov-Popa (”reclamanţi”) la 5 aprilie 1999.
2. Cererea se referă în principal la acţiunile comise de către autorităţile ”Republicii Moldoveneşti Nistrene” (”RMN”), o regiune a Republicii Moldova care şi-a proclamat independenţa în anul 1991, dar care nu este recunoscută de comunitatea internaţională.
3. Reclamanţii au declarat faptul că ei au fost condamnaţi de către o instanţă de judecată transnistreană, care nu era competentă în sensul articolului 6 al Convenţiei, că ei nu au avut parte de un proces echitabil, fapt care este contrar aceluiaşi articol şi că în urma procesului de judecată aceştia au fost lipsiţi de bunurile lor fiind, astfel, violat articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. De asemenea, ei au susţinut că detenţia lor în Transnistria nu era legală, contrar articolului 5 al Convenţiei, şi că condiţiile lor de detenţie erau contrare articolelor 3 şi 8 ale Convenţiei. Pe lângă aceasta, dl Ilaşcu pretindea că a fost violat articolul 2 al Convenţiei, deoarece el a fost condamnat la moarte. Reclamanţii consideră că, în conformitate cu prevederile Convenţiei, autorităţile moldoveneşti sunt responsabile de încălcarea drepturilor lor garantate de Convenţie, deoarece ele nu au întreprins măsuri corespunzătoare pentru a le pune capăt. La fel, ei au declarat că Federaţia Rusă este de asemenea responsabilă, deoarece teritoriul Transnistriei era şi continuă să fie de facto sub controlul Federaţiei Ruse datorită trupelor şi echipamentului militar ruseşti staţionate pe acest teritoriu şi a pretinsului ajutor pe care această ţară l-ar acorda regimului separatist.
În final, reclamanţii au declarat că Republica Moldova şi Federaţia Rusă au împiedicat exercitarea dreptului lor la depunerea unei cereri individuale la Curte, fiind astfel violat articolul 34 al Convenţiei.
PROCEDURA
1. Procedura cu privire la admisibilitate
4. Cererea a fost repartizată fostei Prime Secţiuni a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii). Prima Secţiune a comunicat cererea guvernelor pârâte la 4 iulie 2000. Observaţiile scrise cu privire la admisibilitatea cererii au fost prezentate Curţii la 24 octombrie 2000 de către Guvernul Republicii Moldova, la 14 noiembrie 2000 de către Guvernul Federaţiei Ruse şi la 2 ianuarie 2001 de către reclamanţi.
5. La 20 martie 2001, Camera Primei Secţiuni s-a desesizat în favoarea Marii Camere, fără ca vreo parte să prezinte vreo obiecţie (articolul 30 al Convenţiei şi articolul 72 al Regulamentului Curţii).
6. Componenţa Marii Camere a fost determinată în conformitate cu articolul 27 §§ 2 şi 3 al Convenţiei şi articolul 24 al Regulamentului Curţii. La ultimele deliberări, dl Cabral Barreto şi dl B. Zupancic, judecători supleanţi, i-au înlocuit pe dl L. Ferrari Bravo şi dl J. Makarczyk, care nu au putut participa în continuare la examinarea cauzei (articolul 24 § 3 al Regulamentului Curţii).
7. Printr-o decizie adoptată la 4 iulie 2001, Marea Cameră a declarat cererea admisibilă după o audiere cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, care a avut loc la 6 iunie 2001 (articolul 54 § 4 al Regulamentului Curţii). La audierea respectivă, Guvernul Republicii Moldova a declarat că doreşte să-şi retragă observaţiile sale din 24 octombrie 2000 sau cel puţin acea parte din ele care se referă la responsabilitatea Federaţiei Ruse.
În decizia sa cu privire la admisibilitate, Curtea a decis că chestiunile cu privire la faptul dacă responsabilitatea şi jurisdicţia Republicii Moldova şi cele ale Federaţiei Ruse ar putea fi angajate în conformitate cu prevederile Convenţiei şi dacă Curtea este competentă ratione temporis de a examina pretenţiile reclamanţilor, sunt strâns legate de fondul cauzei şi, de aceea, ea a decis să le examineze odată cu fondul cauzei.
2. Procedura cu privire la fondul cauzei
(a) Observaţiile părţilor
8. După ce cererea a fost declarată admisibilă, atât reclamanţii, cât şi Guvernul Republicii Moldova şi cel al Federaţiei Ruse au depus observaţii scrise cu privire la fondul cauzei: Guvernul Republicii Moldova - la 12 noiembrie 2001 şi 28 ianuarie 2002, Guvernul Federaţiei Ruse - la 8 decembrie 2001, iar reclamanţii - la 27 septembrie şi la 2, 4, 12 şi 16 noiembrie 2001.
De asemenea, au fost prezentate observaţii de către Guvernul României, care a fost invitat de către Preşedinte să intervină în procedură în interesul bunei administrări a justiţiei (articolul 36 al Convenţiei şi articolul 61 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii). Părţile au răspuns la ele (articolul 61 § 5 al Regulamentului Curţii). La fel, dna Ludmila Gusar a depus o cerere de a interveni, ea fiind parte civilă în cadrul procesului în urma căruia reclamanţii au fost condamnaţi de către „Curtea Supremă de Justiţie a RMN”. Preşedintele Marii Camere a respins această cerere.
9. După audierile martorilor (a se vedea §§ 12 - 15 de mai jos), Preşedintele a chemat părţile să prezinte observaţiile lor finale până la 1 septembrie 2003. Preşedintele a refuzat solicitarea Guvernului Federaţiei Ruse de a prelungi acest termen, observaţiile finale ale părţilor parvenind la Curte la această dată.
10. La 12 ianuarie 2004, Preşedintele Marii Camere a decis să invite guvernele pârâte, în conformitate cu articolul 39 al Regulamentului Curţii, să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura ca dl Ivanţoc, care era în greva foamei începând cu 28 decembrie 2003, să fie deţinut în condiţii care să corespundă respectării drepturilor sale garantate de Convenţie. Părţile au fost de asemenea invitate, în conformitate cu articolul 24 § 2 (a) al Regulamentului Curţii, să ofere informaţii despre aplicarea măsurilor provizorii solicitate. Reprezentantul dlui Ivanţoc, dl Vladislav Gribincea, şi Guvernul Republicii Moldova au prezentat Curţii informaţiile solicitate în scrisorile datate cu 24 şi, respectiv, 26 ianuarie 2004.
11. La 15 ianuarie 2004, Preşedintele, în conformitate cu articolul 39 al Regulamentului Curţii, a decis să ceară dlui Ivanţoc să înceteze greva foamei. La 24 ianuarie 2004, reprezentantul dlui Ivanţoc a informat Curtea despre faptul că clientul său a încetat greva foamei la 15 ianuarie 2004.
(b) Audierea martorilor
12. Pentru a clarifica anumite chestiuni controversate, în special, cea cu privire la faptul dacă Republica Moldova şi/sau Federaţia Rusă sunt responsabile pentru pretinsele încălcări, Curtea a efectuat o vizită de constatare a faptelor în conformitate cu articolul 38 § 1 (a) al Convenţiei şi articolul 42 § 2 al Regulamentului Curţii (versiunea în vigoare la acel moment). Cercetările Curţii au fost îndreptate spre stabilirea faptelor pertinente pentru a putea determina dacă Republica Moldova şi Federaţia Rusă aveau jurisdicţie, în special, asupra situaţiei din Transnistria, relaţiile dintre Transnistria, Republica Moldova şi Federaţia Rusă şi condiţiile de detenţie a reclamanţilor.
Curtea a desemnat patru delegaţi, dl G. Ress, Sir Nicolas Bratza, dl J. Casadevall şi dl E. Levits, care au audiat martori la Chişinău şi Tiraspol între 10 şi 15 martie 2003. La Chişinău, martorii au fost audiaţi în sediul Misiunii OSCE în Republica Moldova, care a contribuit în mare măsură la organizarea acestor audieri. La Tiraspol, delegaţii Curţii au audiat reclamanţii, precum şi alţi martori care se aflau în Transnistria în închisoarea nr. 3 din Tiraspol, precum şi martori care făceau parte din forţele armate ale Federaţiei Ruse, la cartierul general al Grupului Operaţional Rus din regiunea transnistreană a Republicii Moldova („GOR”).
13. În total, delegaţii au audiat 43 de martori citaţi de către părţi şi de Curte. Şeful delegaţiei a acceptat cererea a trei martori de a li se păstra anonimatul, aceştia, prin urmare, fiind desemnaţi prin literele X, Y şi Z.
14. Alţi şapte martori citaţi pentru a fi audiaţi de către delegaţi nu s-au prezentat. La finele audierilor, la cererea delegaţilor, părţile au prezentat explicaţii scrise cu privire la motivele neprezentării martorilor şi măsurile întreprinse în vederea transmiterii către aceştia a citaţiilor Curţii.
Următorii martori nu s-au prezentat: Olga Căpăţînă, care a fost internată în spital chiar înainte de audieri, deoarece a fost agresată; Vladimir Gorbov şi Mihail Bergman, pe care guvernele pârâte au declarat că nu au putut să-i găsească; Petru Godiac, absenţa căruia nu a fost explicată; Valeriu Pasat, care nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova; şi, în sfârşit, Valeriu Muravschi şi Petru Tăbuică, care nu au motivat absenţa lor.
Curtea regretă faptul neprezentării acestor martori, de exemplu, cea a comandantului Bergman, din motiv că a fost imposibil de găsit pentru a fi audiat de către delegaţi, fapt destul de greu de crezut, ţinând cont de notorietatea acestuia. În lipsa unor astfel de declaraţii, Curtea îşi rezervă dreptul de a trage concluziile care se impun.
15. Lista martorilor care s-au prezentat în faţa delegaţilor, precum şi rezumatul declaraţiilor lor pot fi găsite în anexa la prezenta hotărâre. Procesul-verbal integral al declaraţiilor martorilor a fost întocmit de către grefa Curţii şi anexat la dosar.
(c) Probele documentare
16. Pe lângă observaţiile părţilor şi declaraţiile martorilor, Curtea a luat în consideraţie numeroase documente prezentate de către părţi şi autorităţile transnistrene pe toată durata procedurilor: scrisorile dlui Ilie Ilaşcu; declaraţiile şi scrisorile dlui Andrei Ivanţoc; documente ale autorităţilor moldoveneşti cu privire la investigaţiile asupra reţinerii şi detenţiei reclamanţilor; declaraţiile scrise ale martorilor, inclusiv cele ale Olgăi Căpăţînă şi Petru Godiac; documente cu privire la procesul reclamanţilor la „Curtea Supremă de Justiţie a RMN” şi „graţierea” dlui Ilaşcu; documentele şi declaraţiile cu privire la Transnistria şi la prezenta cerere ale diferitelor autorităţi administrative din Republica Moldova şi Federaţia Rusă; extrase din presă care evocă declaraţii făcute de către politicieni şi alţi oficiali din Federaţia Rusă; documente oficiale cu privire la prezenţa militară a Federaţiei Ruse în Transnistria şi reglementarea diferendului transnistrean, inclusiv tratatele şi acordurile încheiate între Republica Moldova şi Transnistria, precum şi cele încheiate între Federaţia Rusă şi Transnistria, la fel ca şi casete video despre conflictul militar din anul 1992 şi situaţia din Transnistria.
17. Curtea de asemenea a luat cunoştinţă de anumite documente prezentate de către „Ministerul Justiţiei al RMN” prin intermediul Misiunii OSCE la Chişinău, în special extrase din fişele medicale ale reclamanţilor şi din registrele cu înregistrări despre vizitele şi coletele pe care le-au primit reclamanţii la locurile lor de detenţie. Guvernele pârâte, de asemenea, au prezentat documente ale Comisiei responsabile pentru aplicarea acordului din 21 iulie 1992 („Comisia Unificată de Control”, „CUC”).
18. De asemenea, Curtea a avut la dispoziţie mai multe documente publice cu privire la Transnistria şi situaţia reclamanţilor ale organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale precum OSCE, Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante („CPT”), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei şi Consiliul Uniunii Interparlamentare.
ÎN FAPT
I. RECLAMANŢII
19. Reclamanţii, cetăţeni ai Republicii Moldova la momentul depunerii cererii, s-au născut în 1952, 1955, 1961 şi, respectiv, 1963. La momentul depunerii acestei cereri, ei erau deţinuţi în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
20. Deşi era deţinut, dl Ilaşcu a fost ales ca deputat de două ori în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1994-2000. În calitate de deputat în Parlament, el a fost desemnat să facă parte din delegaţia Moldovei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. La 4 octombrie 2000, dl Ilaşcu a dobândit cetăţenia română. În luna decembrie a anului 2000, el a fost ales senator în Parlamentul României şi desemnat ca membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
21. Dl Leşco şi dl Ivanţoc au dobândit cetăţenia română în anul 2001.
22. Dl Ilaşcu a fost eliberat la 5 mai 2001, de atunci el locuieşte la Bucureşti (România). Domiciliile celui de-al doilea şi al treilea reclamant sunt în Chişinău (Republica Moldova), pe când domiciliul celui de-al patrulea reclamant este în Tiraspol (Transnistria, Republica Moldova). În prezent, ultimii trei reclamanţi sunt deţinuţi în Tiraspol.
23. Ţinând cont de faptul că, aşa precum pretind reclamanţii, ei se aflau în imposibilitate de a se adresa direct Curţii, cererea a fost depusă de către soţiile acestora, respectiv dna Nina Ilaşcu, dna Tatiana Leşco şi dna Eudochia Ivanţoc, şi de către sora celui de-al patrulea reclamant, dna Raisa Petrov-Popa.
24. Cel de-al doilea reclamant a fost reprezentat la Curte de către dl Alexandru Tănase, avocat în cadrul baroului din Chişinău. Ceilalţi reclamanţi au fost reprezentaţi de către dl Corneliu Dinu din cadrul baroului din Bucureşti, până la decesul acestuia în decembrie 2002. Începând cu luna ianuarie a anului 2003 ei au fost reprezentaţi de către dl Vladislav Gribincea, avocat în cadrul baroului din Chişinău.
