Legislatia si practica relevanta - Kyprianou contra Cipru - Prezumtia de nevinovatie Limitarea dreptului la aparare si a libertatii de exprimare

II. LEGISLAŢIA INTERNĂ RELEVANTĂ ŞI PRACTICA

A. Constituţia

1. Drepturile acuzatului

28. Punctele (4) şi (5) de la articolul 12, relevante până în prezent, prevăd următoarele:

(4) “Orice persoană acuzată de o infracţiune va fi considerată nevinovată până la dovedirea vinovăţiei conform legii.

(5) Orice persoană acuzată de o infracţiune are cel puţin următoarele drepturi:

(a) să fie informat imediat şi în limba pe care o înţelege şi în mod detaliat despre natura şi motivele acuzării sale;

(b) să aibă timp destul şi facilităţi pentru a-şi pregăti apărarea;...”

2. Dreptul la un proces corect

29. Punctele (2) şi (3) de la articolul 30, relevante până în prezent, prevăd următoarele:

(2) “La determinarea drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau a oricărei acuzări penale împotriva sa, orice persoană are dreptul la o audiere corectă şi publică într-un timp rezonabil în faţa unei curţi independente, imparţiale şi competente numită de lege.

...

(3) Orice persoană are dreptul:

(a) să fie informată despre motivele pentru care i se cere să se prezinte în faţa curţii;

(b) să-şi prezinte cazul în faţa curţii şi să aibă suficient timp necesar pentru a se pregăti...”.

3. Puterile Procurorului General

30. Articolul 113 punctul (2) prevede următoarele:

“Procurorul General al Republicii va avea puterea, pe care o exercită la discreţia sa în interes public, să instituie, să conducă, să preia şi să continue sau să întrerupă orice acţiune pentru o infracţiune împotriva unei persoane din Republică. Această putere poate fi exercitată de el în persoană sau de funcţionarii subordonaţi lui care acţionează sub şi în conformitate cu instrucţiunile sale”.

4. Puterile curţilor de a impune sentinţe în privinţa sfidării curţii

31. Articolul 162 prevede următoarele:

“Înalta Curte va avea jurisdicţia de a pedepsi orice sfidare a sa şi a oricărei alte curţi a Republicii, inclusiv a unei curţi înfiinţate printr-o lege colectivă conform articolului 160, şi va avea puterea să condamne la închisoare pe orice persoană care nu respectă o hotărâre sau un ordin al acestor curţi până când persoana respectivă respectă acea hotărâre sau ordin şi în orice caz pentru o perioadă care să nu depăşească douăsprezece luni.

O lege sau o lege colectivă, neţinând seama de nimic din ce este cuprins în articolul 90, după caz, poate dispune o pedeapsă pentru sfidarea curţii.”

B. Legea Tribunalelor din 1960 (Legea nr. 14/1960, astfel cum a fost modificată)

1. Recursuri la Curtea Supremă

32. Secţiunea 25 punctul (2) prevede următoarele:

“În conformitate cu dispoziţiile Codului de Procedură Penală, dar cu excepţia cazului când se prevede altceva în subsecţiune, orice decizie a unei curţi ce exercită jurisdicţie penală va fi supus recursului în faţa Curţii Supreme. Orice asemenea recurs poate fi făcut de drept din orice motiv împotriva unei decizii de achitare sau condamnare sau a unei decizii ce impune o sentinţă”.

Secţiunea 25 punctul (3) prevede următoarele:

“Neţinând seama de nimic din ce este cuprins în Codul de Procedură Penală sau în orice altă Lege sau în orice Regulament de Tribunal şi, pe lângă puterile conferite, Curtea Supremă, în ceea ce priveşte audierile şi determinarea recursurilor în cazuri civile sau penale, nu fa fi obligată de nici o stabilire a întrebărilor puse de curte şi va avea puterea să examineze toate dovezile, să-şi elaboreze concluziile, să audieze sau să primească dovezi suplimentare şi, în cazul în care o cer circumstanţele cazului, să reaudieze orice martor deja audiat de tribunal şi poate da orice sentinţă sau orice ordin pe care circumstanţele cazului le pot justifica, inclusiv un ordin de rejudecare de către Tribunalul care judecă sau orice alt Tribunal ce are jurisdicţie, după cum poate dispune Curtea Supremă”.

2. Sfidarea curţii

33. Punctul (1) din Secţiunea 44, relevant până în prezent, prevede următoarele:

“Orice persoană care -

(a) în clădirea în care are loc o acţiune juridică sau în incinta acestei clădiri, aratălipsă de respect, prin cuvinte şi atitudine, privind sau cu trimiteri la acea acţiune sau la o persoană în faţa căreia are loc acea acţiune;

...

este vinovată de infracţiune şi este obligat să facă închisoare timp de şase luni sau să plătească o amendă care să nu depăşească o sută de lire, sau atât închisoare cât şi amendă.”

Punctul (2) din Secţiunea 44, relevant până în prezent, prevede următoarele:

“În cazul în care vreo infracţiune împotriva alineatului (a) ... din sub-secţiunea 1 este comisă faţă de curte, curtea poate dispune ca infractorul să fie ţinut închis şi, în orice moment înaintea convocării curţii în aceeaşi zi, poate fi pus la curent cu infracţiunea şi poate impune infractorului pedeapsa cu plata unei amenzi de cinzeci şi cinci de lire sau cu închisoarea de cel mult o lună de zile, sau atât cu închisoarea cât şi cu plata amenzii.”

C. Codul de Procedură Penală (Cap. 155, astfel cum a fost modificat)

1. Puterile Curţii Supreme în privinţa recursurilor

34. Secţiunea 145, relevantă până în prezent, prevede următoarele:

“(1) la stabilirea unui recurs împotriva condamnării Curtea Supremă... poate

(a) respinge recursul;

(b) accepta recursul şi anula condamnarea atunci când consideră că acea condamnare ar trebui respinsă pe motiv că este, având în vedere toate dovezile aduse, iraţională sau că judecarea de către tribunal ar trebui anuală pe motiv că s-a luat o decizie proastă în privinţa unei chestiuni de drept pe motiv că există o proastă administrare a justiţiei:

Atâta timp cât Curtea Supremă, neţinând seama că este de părere că problema ridicată în recurs ar putea fi hotărâtă în favoarea reclamantului, respinge recursul dacă consideră că nu a avut loc nici o proastă administrare a justiţiei.

(c) anula condamnarea şi condamna pe apelant pentru orice infracţiune penală pentru care ar fi putut fi condamnat de către tribunalul care judecă procesul în funcţie de probele ce au fost aduse şi îl poate pedepsi în mod corespunzător;

(d) dispune un nou proces în faţa curţii care a dat sentinţa sau în faţa oricărei alte curţi ce are jurisdicţie în domeniu.

(2) La stabilirea unui recurs împotriva sentinţei, Curtea Supremă poate mări, reduce sau modifica sentinţa”.

2. Puterile suplimentare ale Curţii Supreme în timpul audierii recursurilor

35. Secţiunea 146, relevantă până în prezent, prevede următoarele:

“În timpul audierii unui recurs în orice punct al acestuia, înainte de judecata finală, Curtea Supremă... poate

(a) cere curţii care judecă procesul să furnizeze orice informaţie necesară Curţii Supreme, care este furnizată de dosarul acţiunii;

(b) audia alte probe şi poate ţine hotărârea până ce sunt audiate alte probe...;”

3. Schimbarea curţii de judecată

36. Secţiunea 174, relevantă până în prezent, prevede următoarele:

“(1) Ori de câte ori, la cerere, aşa cum este prevăzut în prezenta, Curtea Supremă consideră:

(a) că nici o curte nu poate realiza o anchetare preliminară sau un proces corecte şi imparţiale;

...

poate dispune ca anchetarea preliminară sau procesul să fie realizate de către sau în faţa unei curţi, alta decât cea în faţa căreia ar fi fost realizate,.

(2) Orice cerere pentru exercitarea puterilor conferite de prezenta secţiune va fi făcută la iniţiativă şi, cu excepţia cazului în care cererea este făcută de către sau în numele Procurorului General, va fi sprijinită de afidavit.

(3) Atunci când un acuzat face o cerere în temeiul acestei secţiuni, Curtea Supremă poate, dacă consideră adecvat, să îl dirijeze înspre executarea unei obligaţii cu sau fără garanţii cu condiţia că, dacă va fi condamnat, va plăti costurile urmăririi.

(4) Orice acuzat care face o asemenea cerere va înştiinţa Procurorul General în scris de această cerere, împreună cu o copie a afidavitului şi nu se va da un ordin final cu privire la cerere până când această înştiinţare şi afidavitul nu sunt trimise cu cel puţin douăzeci şi patru de ore înainte de audiere”.

D. Legea Avocaţilor (Cap. 2, astfel cum a fost modificat)

1. Responsabilitatea disciplinară a avocaţilor

37. Secţiunea 15 prevede următoarele:

“Orice avocat este un funcţionar juridic şi va avea responsabilitate disciplinară şi se va supune acţiunii disciplinare prevăzute în această parte”.

2. Infracţiuni şi acţiuni disciplinare

38.Secţiunea 17, relevantă până în prezent, prevede următoarele:

“(1) În cazul în care un avocat este condamnat de o curte pentru o infracţiune care, în opinia Comitetului Disciplinar, implică ticăloşie morală sau dacă un asemenea avocat este, în opinia Comitetului Disciplinar, vinovat de conduită ruşinoasă, necinstită sau neprofesională, Comitetul Disciplinar poate:

(a) dispune ca numele avocatului să fie şters din Asociaţia Avocaţilor;

(b) suspenda avocatul din funcţie pentru o perioadă pe care o consideră adecvată;

(c) obliga avocatul să plătească, prin amendă, orice sumă care să nu depăşească 500 £;

...

(d) ameninţa sau mustra avocatul;

(e) da un ordin privind plata costurilor acţiunii către Comitetul Disciplinar după cum acesta consideră potrivit.

(2) Acţiunea de aplicare a penalizărilor prevăzute de subsecţiunea (1) anterioară poate fi începută:

(a) de către Comitetul Disciplinar la propria sa iniţiativă;

(b) de către Procurorul General al Republicii;

(c) cu privire la raport elaborat de Comitetul de către orice tribunal sau Preşedinte al Comitetului Baroului Local;

(d) printr-o cerere, către Comitetul Disciplinar, făcută de orice persoană ofensată de conduita avocatului”.

E. Legea privind Închisoarea (Legea nr. 62 (I)/1996, astfel cum a fost modificată)

Eliberarea prizonierilor

39. Secţiunea 9, relevantă până în prezent, prevede următoarele:

“...

2. Eliberarea unui prizonier are loc nu mai târziu de prânzul ultimei zile de sentinţă cu închisoarea.

3. Dacă ziua eliberării este sâmbătă sau duminică sau o sărbătoare legală, eliberarea are loc în ziua lucrătoare imediat următoare”.

F. Jurisprudenţa internă

Obiecţiile în cazurile părtinirilor pretinse din partea curţii

40.Phaedeon Economides vs. Poliţia (1983) 2 C.L.R. 301

“Acolo unde este pretinsă o părtinire, trebuie făcută o obiecţie cât mai repede posibil în acţiune şi judecătorul implicat trebuie să hotărască care decizie este întotdeauna subiectivă pentru cercetarea juridică prin recurs sau prin dispoziţii prerogative în cazul în care nu rezultă nici un recurs din decizia sa finală în acţiunea cu privire la care a fost ridicată problema părtinirii

În ceea ce priveşte problema favorizării, testul care urmează să fie aplicat este dacă o persoană rezonabilă şi imparţială care ocupă o funcţie în tribunal şi care cunoaşte toate faptele relevante ar putea avea suspiciunea rezonabilă cum că nu este posibil un proces corect pentru reclamant”.