Larkos contra Cipru - Discriminare Dreptul la locaţiune
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Larkos c. Cipru, 18 februarie 1999, 29515/95
Protecţia chiriaşilor trebuie realizată fără diferenţe de tratament.
Reclamantul este funcţionar public pensionat. La 1 mai 1967, reclamantul a luat în chirie pe baza unei convenţii locative ce prezenta numeroase asemănări cu un contract de închiriere, o locuinţă. La 3 decembrie 1986, ministerul de finanţe, fostul său angajator, i-a cerut reclamantului să părăsească locuinţa la 30 aprilie 1987. Considerând că este un chiriaş privilegiat, în raport de dispoziţiile legii interne privind controlul chiriilor, reclamantul a refuzat. Ulterior, o instanţă de judecat a dispus evacuarea sa, considerând că legea în cauză vizează doar chiriaşi ce deţin o locuinţă proprietate privată, nu şi chiriaşilor statului.
În drept.
Art. 14 raportat la art. 8. Curtea a considerat că o decizie de evacuare constituie o ingerinţă în dreptul reclamantului la inviolabilitatea domiciliului, astfel încât art. 14 este aplicabil prin raportare la art. 8 din Convenţie, fiind lipsit de relevanţă faptul că reclamantul nu a considerat că ar fi şi victima unei încălcări a art. 8 din Convenţie.
Curtea a constatat că legea internă care viza protecţia oferită chiriaşilor nu s-a aplicat reclamantului, în detrimentul său, astfel încât acesta trăieşte actualmente sub ameninţarea unei evacuări în orice moment. Câtă vreme în măsura în care reclamantul ar fi ocupat în chirie un apartament proprietate privată, legea îi oferea protecţie împotriva evacuării, Curtea a constatat că reclamantul a victima unei diferenţe de tratament. Rămâne de văzut în ce măsură această diferenţă de tratament viza un scop legitim şi era proporţională cu acesta. Curtea a considerat că deşi contractul reclamantului nu era denumit, formal, contract de închiriere, el avea acelaşi regim juridic cu o astfel de convenţie. În ochii Curţii, astfel contractul nu este un contract de drept public, ci un contract de drept privat prin care statul şi-a închiriat o proprietate unei persoane de drept privat. Astfel, statul avea obligaţia să ofere o explicaţie convingătoare refuzului de a aplica aceleaşi reguli juridice de protecţia a chiriaşilor atunci când locator este statul şi atunci când locator este o persoană de drept privat. În lipsa unei astfel de explicaţii, Curtea a considerat că diferenţa de tratament viza un scop legitim, astfel încât ea poate fi calificată drept discriminare. Art. 14 a fost violat.
| ← Boyle şi Rice contra Marea Britanie - Conditii de aplicare ale... | Chassagnou şi alţii contra Frantei - Proprietari funciari... → |
|---|
