Chassagnou şi alţii contra Frantei - Proprietari funciari Obligaţii propter rem Diferenţe de tratament între proprietarii de fonduri
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Chassagnou şi alţii c. Franţa, 29 aprilie 1999, 25088/94, 28331/95 şi 28443/95
Orice diferenţă de tratament nejustificată este echivalentă cu o discriminare.
Toţi reclamanţii sunt proprietari ai unor terenuri. În virtutea unei legi din 1964 privind organizarea asociaţilor comunale de vânătoare – ACCA – toţi reclamanţii trebuiau să devină membrii ai ACCA din comuna lor şi să permită utilizarea terenurilor lor pentru vânătoare, deşi fiecare dintre ei se opuneau acestei ocupaţii. Potrivit legii, proprietarii de terenuri se puteau sustrage obligaţiilor doar dacă terenurile lor depăşeau 20 de hectare, ceea ce nu era cazul în speţă. Acţiunile în instanţă pe care le-au declanşat reclamanţii au fost respinse.
Art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a constatat că, în condiţiile în care reclamanţii nu doreau să participe la vânătoare, erau nevoiţi să suporte prezenţa pe terenurile lor a unei mulţimi de vânători şi câini, fapt ce constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate asupra terenului, care presupune şi dreptul de-l folosi în mod liber. Curtea admite că această ingerinţă avea un scop legitim, respectiv acela de a evita practicarea unei forme de vânătoare anarhică şi favorizarea gestionării raţionale a patrimoniului cinegetic. Cu toate acestea, Curtea subliniază că reclamanţii nu au primit nicio compensaţie în schimbul obligativităţii de a pune terenul la dispoziţia altora, astfel încât a considerat că acestora li s-a impus o sarcină excesivă. De aceea, art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost violat.
Art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanţii s-au plâns, de asemenea, că prin legea în discuţie se instituia o astfel de obligaţie doar în sarcina proprietarilor de fonduri mici, în timp de proprietarii unor fonduri de dimensiuni mai mari erau scutiţi de astfel de obligaţii. Guvernul a încercat să justifice o astfel de opţiune prin necesitatea regrupării domeniilor mici pentru asigurarea exploatării raţionale a rezervelor cinegetice. Curtea nu poate să înţeleagă un astfel de argument, astfel încât a considerat că reclamanţii au fost victimele unei discriminări bazate pe averea imobiliară, astfel că şi art. 14 a fost violat.
Art. 11. Curtea a considerat că ACCA sunt asociaţii în sensul art. 11 din Convenţie în ciuda unor aspecte de drept public ce stau la baza creării lor. De asemenea, Curtea aminteşte că reclamanţii s-au văzut obligaţii să devină membrii ai acestor asociaţii, în ciuda dorinţei lor. Or, cum libertatea de asociere garantată prin prevederile art. 11 implică şi un drept negativ, acela de a nu face parte dintr-o asociaţie, obligaţia impusă în sarcina reclamanţilor constituie o ingerinţă în libertatea lor de asociere. În raport de proporţionalitatea acestei măsuri, Curtea a constatat că această obligaţie apasă doar asupra micilor proprietari, în timp ce domeniile statului sau ale marilor proprietari erau exceptate de la legea în discuţie. În aceste condiţii, ţinând cont şi de opoziţia reclamanţilor faţă de practica vânătorii, Curtea a constatat că obligaţia impusă în sarcina lor nu era necesară într-o societate democratică, astfel că art. 11 a fost violat.
| ← Larkos contra Cipru - Discriminare Dreptul la locaţiune | Silva Mouta contra Portugaliei - Încredinţarea copilului... → |
|---|
