Mocanu contra României - Rele tratamente si lipsa anchetei efective. Solutionare amiabila
| Comentarii |
|
Traducere din limba franceză de BEATRICE NITA - ERDELY. TRADUCĂTOR, autorizaţia nr. 9308/2003.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
CAUZA MOCANU VERSUS ROMÂNIA
(Cererea nr. 56489/00)
HOTĂRÂRE
(Reglementare amiabilă)
STRASBOURG
24 mai 2006
Această hotărâre definitivă poate suporta retuşuri de formă
HOTĂRÂREA MOCANU VERSUS ROMÂNIA
(REGLEMENTARE AMIABILĂ)
În cauzaMocanu versus România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia a treia), reunită în camera formată din:
Dnii J. HEDIGAN, preşedinte,
I. CAFLISCH,
C. BIRSAN,
V. ZAGREBELSKY,
Dna A. GYULUMYAN,
Dl. DAVID THOR BJORGVINSSON,
Dna I. ZIEMELE, judecători, şi
Dl. V. BERGER, grefier de secţie,
După ce au deliberat în camera de consiliu din 4 mai 2006,
Dau hotărârea prezentă, adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cazului se află o cerere (nr. 56489/00) îndreptată contra României şi al cărui cetăţean din acest Stat, Dl Silviu Mocanu („petiţionarul”), a sesizat Comisia europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la data de 7 septembrie 1998, în virtutea vechiului articol 25 din convenţia de salvgardare a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Petiţionarul este reprezentat de către Dna D. O. Călinescu, avocată din Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, dna B. Ramascanu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3. Solicitantul invoca faptul că el a fost victima unei violări a art. 3 din convenţie, din cauza unor rele tratamente la care a fost supus pe timpul reţinerii sale preventive, ca şi lipsa anchetei efective în ceea ce-l priveşte. El se plângea, de asemenea, de nerespectarea art. 8 din convenţie, mai ales pe motivul deschiderii corespondenţei sale, trimisă de Curte şi de refuzul administraţiei de a-i furniza timbrele necesare pentru corespondenţa sa, şi a art. 34, ţinând cont de împiedicarea exercitării dreptului la recursul individual. De altfel, el spunea că este victima unei violări a art. 13 din convenţie, combinat cu art. 3 şi 8, din cauza absenţei recursurilor efective în ceea ce priveşte prejudiciile rezultate din aceste articole.
4. Printr-o decizie din 6 octombrie 2005, Curtea (secţia a treia) a declarat cererea parţial admisibilă.
5. La data de 22 decembrie 2005, după un schimb de corespondenţă, grefierul a propus părţilor încheierea unei reglementări amiabile în sensul art. 38 § 1 b) din Convenţie. În datele de 17 ianuarie şi respectiv 28 februarie 2006, petiţionarul şi Guvernul au prezentat declaraţiile formale de acceptare a unei reglementări amiabile a cazului.
ÎN FAPT
6. Petiţionarul s-a născut în 1976 şi locuieşte în Brăila.
7. Faptele cauzei, aşa cum au fost ele expuse de părţi, pot fi rezumate după cum urmează:
1. Arestarea petiţionarului şi procedura penală aplicată împotriva lui
8. La orele 2.00 dimineaţa, în noaptea de 25/26 mai 1997, petiţionarul şi fratele acestuia au fost arestaţi la domiciliul lor de către poliţişti şi acuzaţi de a fi comis un omor cu câteva ore mai înainte, într-o staţie - service.
În momentul arestării lor, ei erau în curs de a-şi spăla hainele pătate cu sânge.
9. Solicitantul, care a fost dus imediat la comisariatul de poliţie din Brăila şi reţinut provizoriu, invocă faptul că poliţiştii l-au supus la rele tratamente (lovituri) până la orele 9.00 dimineaţa, pentru ca acesta să recunoască faptul că a comis crima împreună cu fratele lui.
10. Printr-o scrisoare din 25 octombrie 2004, el a furnizat Curţii copiile a două declaraţii date în datele de 14 şi 18 iulie 2004 de către doi co-deţinuţi din comisariat, D.C. şi M.N.A., care au mărturisit că purtau urme de violenţă pe faţă şi pe corp, din data de 26 mai 1997. În depoziţia sa, M.N.A. precizează că în noaptea de 25/26 mai 1997, el era de asemenea reţinut provizoriu în comisariat, şi că petiţionarul, înainte de a fi interogat de către poliţişti, nu prezenta urme vizibile de violenţă. După ce acesta a fost luat de poliţişti, martorul a auzit strigătele acestuia, apoi a văzut că avea hainele rupte, faţa umflată şi însângerată, şi alte leziuni la nivelul braţelor.
11. La data de 25 mai 1997, la orele 9.00 dimineaţa, petiţionarul a fost prezentat procurorului L.D. căruia, conform spuselor sale, i-a relatat violenţele care îi fuseseră aplicate de poliţişti şi a cerut să fie examinat de către un medic, în vederea stabilirii unui certificat medical. Procurorul l-a invitat să redacteze cererea sa în scris, dar petiţionarul nu i-a dat curs. Conform petiţionarului, şi procurorul l-ar fi ameninţat şi lovit.
12. Conform Guvernului, atunci când petiţionarul a fost prezentat procurorului L.D., în dimineaţa zilei de 26 mai 1997, acesta din urmă a constatat starea fizică în care se afla persoana respectivă, şi l-a sfătuit să ceară un examen medical în scopul stabilirii cauzei rănilor pe care le prezenta.
13. În aceeaşi zi, petiţionarul a făcut, în faţa procurorului, o declaraţie referitoare la fapte. Conform spuselor sale, de frică să nu fie din nou condus la comisariat, le a recunoscut că ar fi comis omorul împreună cu fratele său.
Declaraţia a fost dactilografiată şi apoi semnată de către petiţionar, avocatul numit din oficiu şi procurorul L.D. Pasajele care privesc cazul sunt redactate astfel:
„În ceea ce priveşte leziunile pe care le am pe pometul obrazului drept, precizez că ele au fost cauzate în dimineaţa zilei de 26 mai 1997, atunci când am venit la comisariatul de poliţie. Aceste leziuni sunt rezultatul unei palme în urma căreia m-am izbit de perete. Am fost rănit la auricularul mâinii stângi după ce am fost lovit, apoi am căzut pe mână, care s-a umflat. Am fost examinat de către un medic, care a constatat cele două răni. Nu-mi pot explica pentru ce am fost lovit de poliţişti._ La întrebarea avocatului, care m-a întrebat cum explic faptul că la comisariat nu am recunoscut faptele de care sunt învinuit, în timp ce eram bătut, dar le-am recunoscut în faţa procurorului şi a avocatului, fără a fi supus la violenţe, precizez că nu am explicaţii.”
14. Reiese din dosar că petiţionarul nu a fost văzut de către un medic. Persoana respectivă invocă în plus faptul că avocatul numit din oficiu nu ar fi sosit decât la sfârşitul interogatoriului, pentru a semna un anumit număr de documente, între care şi declaraţia în chestiune, şi nu i-ar fi adresat nici un cuvânt.
15. Printr-o ordonanţă eliberată de procuror în data de 26 mai 1997, petiţionarul, inculpat pentru omor deosebit de grav, a fost plasat în detenţie provizorie la comisariatul de poliţie din Brăila. În procesul verbal redactat cu ocazia punerii în detenţie provizorie, adjutantul A.S. nota că petiţionarul nu prezenta urme vizibile de violenţă. La comisariatul de poliţie, petiţionarul nu a fost supus unui examen medical. În declaraţia sa din 18 iulie 2004, co-deţinutul D.C. preciza y petiţionarul, în timpul deţinerii sale la comisariat, purta „leziuni pe tot corpul” şi că în datele de 27 şi 28 mai 1997, el a cerut personalului din comisariat să fie examinat de către un medic, dar nu a primit nici un răspuns.
16. La data de 29 mai 1997, petiţionarul a fost transferat la închisoarea din Brăila. El ar fi cerut direcţiei închisorii din Brăila să fie supus unui control medical care să constate urmele de violenţă de pe corpul său, dar nu ar fi primit nici un răspuns.
17. La data de 10 octombrie 1997, petiţionarul a făcut o nouă declaraţie în faţa procurorului L.D., în care el a retractat precedenta sa declaraţie., precizând că el nu a comis nici un fel de omor. El a indicat că el a dat precedenta sa declaraţie de teamă de nu fi condus din nou la comisariat, acolo unde el a fost supus la violenţe, şi a menţionat că procurorul nu l-a lovit.
18. Printr-o hotărâre din data de 2 decembrie 1997, tribunalul judeţean din Brăila a condamnat petiţionarul la închisoare pe viaţă pentru omor deosebit de grav. El a menţionat, între altele, că petiţionarul afirmase în cursul dezbaterilor că ar fi recunoscut faptele criminale de frica represaliilor poliţiei. Această hotărâre a fost confirmată, în ultimă instanţă, de o hotărâre din 23 iunie 1998, dată de Curtea Supremă de Justiţie.
2. Procedurile penale îndreptate împotriva procurorului şi a poliţiştilor
19. Petiţionarul afirmă că plângerile privind relele tratamente la care a fost supus, le - a trimis la Comisariatul de poliţie, la Tribunalele şi la Parchetele din Galaţi, între lunile mai 1997 şi ianuarie 2001, şi că acestea au rămas fără răspuns. Persoana respectivă a indicat Curţii datele şi referinţele plângerilor pe care le-a trimis din închisorile în care era deţinut.
a) Plângerea petiţionarului împotriva poliţiştilor.
20. La data de 20 aprilie 2001, petiţionarul a introdus plângerea pentru anchetă abuzivă, împotriva poliţiştilor responsabili pentru relele tratamente la care a fost supus în noaptea de 25/26 mai 1997. el preciza că nu cunoaşte numele poliţiştilor, dar i-a identificat după aceea.
21. La data de 22 mai 2002, parchetul militar de pe lângă tribunalul militar competent a hotărât neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi poliţişti puşi în cauză de către petiţionar, fără a se pronunţa asupra subiectului altor poliţişti identificaţi de către acesta din urmă.
Parchetul a considerat că probele administrate în speţă, spre ştiinţă declaraţiile făcute de către cei doi poliţişti, ca şi procesul verbal al punerii în detenţie provizorie din 26 mai 1997, nu au confirmat comiterea infracţiunii denunţate de către petiţionar.
22. La data de 13 iunie 2002, petiţionarul a contestat neînceperea urmăririi, precizând, printre altele, că el nu a primit nici un răspuns referitor la poliţiştii pe care i-a identificat în urma plângerii sale din 12 aprilie 2001.
23. Printr-o scrisoare din data de 17 septembrie 2002, petiţionarul a reiterat prejudiciile, şi a precizat mai ales parchetului că el tocmai identificase un martor al violenţelor la care a fost supus la comisariatul de poliţie. Era vorba despre deţinutul M.N.A., care era gata să depună mărturie în cazul său.
24. Prin ordonanţa din 18 martie 2003, parchetul de pe lângă tribunalul militar competent, fără a examina alte probe, a respins ca nefondată contestaţia petiţionarului contra neînceperii urmăririi din data de 22 mai 2002. În expunerea de motive, rezumată într-un paragraf, procurorul a considerat că persoana interesată se plângea despre încălcarea procedurii penale angajate contra lui.
b) Plângerea petiţionarului împotriva procurorului L.D.
25. La data de 30 octombrie 2002, petiţionarul a sesizat parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi asupra unei plângeri împotriva procurorului L.D. pentru anchetă abuzivă. Ela invocat, printre altele, faptul că procurorul l-ar fi lovit în data de 26 mai 1997 şi că acesta nu a dat curs cererii scrise pe care el a prezentat-o în aceeaşi zi în vederea supunerii la un examen medical.
26. După constituirea unui dosar de anchetă compus din piesele prezentate în cadrul procedurii penale dirijate împotriva petiţionarului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dat hotărârea de neîncepere a urmăririi penale prin ordonanţa din 11 noiembrie 2002, fără a audia persoana respectivă sau pe procurorul L.D.
Procurorul însărcinat cu ancheta a concluzionat că faptele invocate, nefiind deloc probate, nu corespundeau realităţii.
27. Printr-o ordonanţă din data de 10 decembrie 2002, procurorul şef din parchetul competent a confirmat temeiul neînceperii urmăririi penale.
3. Faptele referitoare la corespondenţa petiţionarului cu Curtea
a) Fapte referitoare la scrisorile Curţii
28. La data de 17 august 1999, petiţionarul a primit, deschisă şi fără plic, scrisoarea Curţii din data de 28 iunie 1999, la care era anexat un formular de cerere. Scrisoarea, trimisă de Curte la închisoarea din Craiova, purta ştampila închisorii din Bucureşti Rahova, unde petiţionarul a fost transferat între timp. Şi un număr de înregistrare. Plicul gol a fost remis între timp petiţionarului, la cererea lui, de către personalul închisorii, la câteva zile mai târziu.
29. La data de 18 august 1999, petiţionarul a depus pe lângă parchetul militar o plângere pentru ingerinţa în corespondenţa lui, precizând în continuare că scrisoarea Curţii din 28 iunie 1999 i-a fost remisă în celula sa de către un co -deţinut. El menţiona că spre deosebire de această ultimă scrisoare, primele două scrisori ale Curţii i-au fost trimise pe data de 2 decembrie 1998 şi, respectiv, 11 martie 1999, fuseseră deschise, citite şi înregistrate de personalul închisorii din Craiova, unde se afla atunci, în prezenţa sa.
30. În urma deschiderii unei anchete penale, la data de 19 noiembrie 1999, petiţionarul dă o declaraţie în faţa unui procuror, în care reiterează prejudiciile aduse lui şi precizează identitatea deţinutului care i-a remis scrisoarea din 28 iunie 1999. totuşi, acesta din urmă nu a fost audiat de către parchet. Sergenta P.E.R., care a aplicat ştampila pe scrisoarea în chestiune, a făcut o scurtă declaraţie parchetului.
31. După ce a decis, la data de 21 iunie 2000 să angajeze urmărirea împotriva sergentei P.E.R. pentru ingerinţă în corespondenţă, printr-o ordonanţă dată în aceeaşi zi, procurorul G.R. a pus punct urmăririi şi i-a aplicat sergentei P.E.R. o sancţiune administrativă, spre ştiinţă o mustrare cu avertisment. El a motivat ordonanţa sa prin faptul că sarcina de serviciu foarte importantă a lui P.E.R., ca şi prin atingerea minimă adusă, şi în mod manifest lipsită de importanţă, a dreptului petiţionarului la respectarea corespondenţei sale. şi a precizat că dreptul al recurs al acestuia nu a fost în nici un fel atins. Printr-o ordonanţă din 21 iulie 2000, procurorul de rang superior a confirmat ordonanţa susmenţionată. Dosarul urmăririi penale conţine proba comunicării ordonanţei din 21 iulie 2000 către sergenta P.E.R., dar nu şi cea a notificării petiţionarului.
b) Fapte referitoare la furnizarea către petiţionar a timbrelor pentru corespondenţa sa cu Curtea.
32. Printr-o scrisoare din data de 5 octombrie 1999, adresată Curţii, petiţionarul a precizat că întârzierea în retrimiterea formularului de cerere s-a datorat, între altele, refuzului închisorii din Bucureşti Rahova da a-i furniza timbrele pentru corespondenţa sa cu Curtea. Acest lucru făcea parte din neliniştile lui în ceea ce priveşte riscul cenzurării din partea autorităţilor române
33. Prin scrisorile sale din 19 ianuarie 2000 şi 20 mai 2003, petiţionarul a informat Cutea că de la transferul său în închisoarea Bucureşti Rahova din iulie 1999, din cauza refuzului direcţiei acestei închisori de a-i furniza timbrele şi plicurile necesare, el a trebuit să suporte costurile corespondenţei sale cu Curtea şi cu autorităţile române pe care le-a sesizat, în timp ce el nu avea resurse. El a precizat că el nu avea familie, în afară de mama sa bolnavă şi pensionară, care primea o pensie de circa 25 de euro pe lună.
ÎN DREPT
34. La data de 28 februarie 2006, Curtea a primit din partea Guvernului declaraţia următoare:
„Declar că Guvernul român oferă spre vărsare dlui Silviu Mocanu, cu titlul de graţiere, suma de 17.000 de euro, din care suma de 5.657 de euro pentru costuri şi cheltuieli, plătibilă direct avocatei sale, în conformitate cu contractul pa care aceasta l-a încheiat cu petiţionarul, în vederea unei reglementări amiabile a cazului care are la origine cererea susmenţionată pendinte în faţa Curţii europene a Drepturilor Omului.
Această sumă îmi va acoperi orice prejudiciu material şi moral, ca şi costurile şi cheltuielile, şi va fi plătită în următoarele trei luni care urmează datei notificării hotărârii Curţii, dată în conformitate cu art. 39 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. În lipsa unei reglementări în numitul termen, Guvernul se angajează să verse, începând cu expirarea acestuia, şi până la reglementarea efectivă a sumei în chestiune, o dobândă simplă într-un procent egal cu cel al facilităţii marginale a Băncii centrale europene, mărit cu trei puncte procentuale.
În plus, Guvernul se angajează să nu ceară retrimiterea cazului la Înalta Cameră, în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenţie.”
35. La data de 17 ianuarie 2006, Curtea a primit declaraţia următoare, semnată de avocata petiţionarului:
„ Iau notă despre faptul că Guvernul român este gata să verse dlui Silviu Mocanu, cu titlul de graţiere, suma de 17.000 de euro, din care 5.657 euro pentru costuri şi cheltuieli plătibile direct avocatei sale, în conformitate cu contractul pe care aceasta l-a încheiat cu petiţionarul, în vederea unei reglementări amiabile a cazului care are la origine cererea susmenţionată pendinte în faţa Curţii europene a Drepturilor Omului.
Această sumă va acoperi orice prejudiciu material şi moral, ca şi costurile şi cheltuielile, şi va fi plătită în următoarele trei luni care urmează datei notificării hotărârii Curţii, dată în conformitate cu art. 39 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. Începând cu expirarea numitului termen, şi până la reglementarea efectivă a sumei în chestiune, va fi plătită o dobândă simplă într-un procent egal cu cel al facilităţii marginale a Băncii centrale europene, mărit cu trei puncte procentuale.
Accept această propunere şi renunţ de altfel la orice altă pretenţie împotriva României, apropo de faptele care stau la originea numitei cereri. Declar cazul definitiv reglementat.
Prezenta declaraţie mă angajează să nu cer, după pronunţarea hotărârii, retrimiterea cauzei la Înalta Cameră în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenţie”.
36. Curtea ia act de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile (art. 39 din Convenţie). Ea este sigură că această reglementare se inspiră din respectul drepturilor omului, aşa cum sunt ele recunoscute în Convenţie şi în Protocoalele sale (art. 37 § 1 in fine al Convenţiei şi 62 § 3 din regulament)
37. Plecând de la această reglementare, se convine ştergerea cauzei de pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Decide să şteargă afacerea de pe rol;
2. Ia act despre angajamentul părţilor de a nu cere retrimiterea cauzei la Înalta cameră.
Dată în franceză, apoi comunicată în scris la data de 24 mai 2006, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din regulament.
Vincent BERGER, John HEDIGAN,
Grefier Preşedinte
| ← Ioachimescu si Ion contra Romaniei - Impiedicarea accesului la... | SC Argintex SA si Asociatia Argintex PAS contra Romaniei -... → |
|---|
