CEDO, secţia III, hotărâreaStambuk c. Germania, 17 octombrie 2002, 37928/97
Responsabilitatea profesională a medicilor poate explica anumite restricţii privind publicitatea comercială.
Reclamantul, oftalmolog de meserie, a primit o amendă de o mie de mărci germane pentru încălcarea interdicţiei medicilor de a-şi face publicitate. În fapt, un ziar a publicat un articol cu privire la o tehnică de intervenţie cu laser pe care reclamantul o utiliza, articolul fiind însoţit de o fotografie a reclamantului în cabinetul său medical. Articolul indica că reclamantul a tratat peste 400 de pacienţi având o rată a succesului de 100 %. Instanţa sesizată cu anularea amenzii a considerat că articolul şi fotografia aveau un caracter publicitar şi nu se mărgineau la transmiterea unor informaţii obiective.
Art. 10. Cu privire la necesitatea ingerinţei, Curtea a considerat că responsabilitatea profesională a medicilor poate explica anumite restricţii privind publicitatea, însă că astfel de reguli nu pot conduce la împiedicarea presei de a publica informaţii privind şi a publicului de a primi astfel de informaţii. În speţă, Curtea a constatat că articolul furniza publicului informaţii cu caracter general şi oferea o descriere echilibrată a tehnicii chirurgicale utilizate. Curtea a constatat că afirmaţiile din cuprinsul articolului nu erau false, iar publicarea unei fotografii nu poate fi considerată ca o informaţie lipsită de obiectivitate ori o formă de publicitate mincinoasă. De aceea, Curtea a constatat că interpretarea strictă a situaţiei realizată de către instanţele germane nu este compatibilă cu libertatea de exprimare. De aceea, art. 10 a fost violat, lipsind echilibrul între interesele generale şi cele ale presei de publica informaţii.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Stambuk contra Germaniei - Libertatea de exprimare. Publicitatea comercială. Medic.