CEDO, secţia II, hotărârea Wilson & The National Union of Journalists, Palmer, Wyeth & The National Union of Rail, Maritime & Transport Workers, Doolan c. Marea Britanie, 2 iulie 2002, 30668/96 şi 30671/96 şi 30678/96
Statul are obligaţia pozitivă de a veghea ca posibilitatea liberă a unei persoane de a fi membru al unui sindicat anume să fie respectată.
Fiecare dintre reclamanţii persoane fizice aparţin unuia dintre sindicatele reclamante şi aveau puterea de a le reprezenta în cadrul negocierilor colective. Angajatorii lor le-au propus contracte personalizate, ce includeau şi o mărire de salariu, cu condiţia ca aceştia să accepte să iasă din sindicatul din care făceau parte şi să înceteze să îl ai reprezinte. Reclamanţii au refuzat să semneze aceste contracte. Ulterior, angajatorii au refuzat să mai recunoască sindicatele reclamante.
Art. 11. Libertatea sindicală. Cât timp reclamanţii nu se plâng de o intervenţie a statului, responsabilitatea acestuia poate fi angajată doar dacă drepturile recunoscute prin art. 11 nu primesc o protecţie la nivel intern. La acel moment, Marea Britanie dispunea de un sistem de negocieri colective voluntare, fără a exista obligaţia legală pentru angajatori de a recunoaşte un anumit sindicat în acest scop. Totuşi, negocierea colectivă nu este un aspect indispensabil al modalităţii de acţiune al unui sindicat, membrii acestuia trebuind însă că poată să îşi expună argumentele în favoarea lor în faţa angajatorului. În speţă, sindicatul a dispus de posibilitatea de a face grevă, unul dintre cele mai importante mijloace de luptă pe care statul le poate recunoaşte unui sindicat. În consecinţă, faptul că sindicatele reclamante nu au fost primite în cadrul unei negocieri colective nu este, prin sine însăşi, o violare a art. 11.
Pe de altă parte, însă, dreptul oricărei persoane de a face parte dintr-un sindicat nu trebuie privat de esenţa sa, iar statul are obligaţia pozitivă de a veghea ca posibilitatea liberă a unei persoane de a fi membru al unui sindicat anume să fie respectată. În speţă, legislaţia a permis angajatorilor să forţeze părăsirea poziţiei sindicale de către reclamanţi şi, apoi, ca aceştia să fie trataţi discriminatoriu din punct de vedere salarial, faţă de alte persoane. În consecinţă, Curtea a constatat statul a omis să protejeze dreptul sindical al reclamanţilor, faţă de presiunile şi piedicile la care au fost supuşi. În consecinţă, ar. 11 a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Wilson & The NUJ, Palmer, Wyeth & The NUR, Maritime & Transport Workers contra Marea Britanie
