CEDO, secţia III, deciziaUnison c. Marea Britanie, 10 ianuarie 2002, 53574/99
Art. 11 garantează libertatea sindicatului de a proteja interesele membrilor săi, iar greva este unul dintre mijloace recunoscute de luptă sindicală.
Reclamantul este un sindicat al funcţionarilor. În 1998, serviciul social al universităţilor din Londra – UCLH – a negociat transferul unei părţi din activitatea sa către societăţi private. Preluarea acestor activităţi de către societăţile private în cauză presupunea şi transferul celei mai mari părţi a angajaţilor UCLH către acele societăţi private. Sindicatul reclamant a încercat să obţină din partea UCLH asigurarea faptului că societăţile private vor oferi angajaţilor aceeaşi protecţie a drepturilor lor ca şi cea existentă în cadrul UCLH, însă cererea a fost refuzată. Din acest motiv, sindicatul a declanşat o grevă. Instanţa sesizată de UCLH a dispus încetarea grevei, pe motiv că litigiul de muncă se raportează la condiţii şi litigii viitoare şi eventuale cu angajatori necunoscuţi încă, astfel încât nu este legal în raport de legislaţia muncii.
Art. 11. Libertatea sindicală. Dacă art. 11 garantează libertatea sindicală, ca şi aspect al libertăţii de asociere, acesta nu garantează nu tratament special al membrilor unui sindicat. Art. 11 nu garantează expres dreptul la grevă şi nici dreptul la un contract colectiv de muncă. Totuşi, art. 11 garantează libertatea sindicatului de a proteja interesele membrilor săi, iar greva este unul dintre mijloace recunoscute de luptă sindicală. De aceea, Curtea a considerat că interdicţia grevei constituie o restricţie a activităţii sindicatului, astfel încât art. 11 este aplicabil în speţă. Ingerinţa statului în libertatea sindicală este prevăzută de lege şi vizează un scop legitim, anume protecţia drepturilor altuia, cât timp greva împiedica desfăşurarea activităţii UCLH.
Cu privire la necesitatea ingerinţei, sindicatul reclamant susţine că noul angajator ar fi în măsură să ofere angajaţilor transferaţi contracte de muncă mai puţin avantajoase. Curtea a considerat însă că acest drept aparţine tuturor angajatorilor în Marea Britanie, astfel încât situaţia membrilor de sindicat nu se schimbă radical odată cu transferul lor către angajatori privaţi. În plus, Curtea a constatat că potrivit unei legi intrate între timp în vigoare, sindicatul poate cere, în anumite condiţii, obligarea angajatorului de a recunoaşte drepturile preexistente ale angajaţilor în vederea negocierii contractului colectiv de muncă. Sindicatul s-a opus cu fermitate politicii guvernului de a încuraja transferul către societăţi private a utilităţilor publice. Chiar dacă a admis faptul că membrii sindicatului reclamant se pot simţi în nesiguranţă într-o astfel de ipoteză, Curtea nu poate să se pronunţe asupra politicilor economice ale statelor. În consecinţă, Curtea a considerat că, în condiţiile în care deteriorarea situaţiei membrilor sindicatului este o chestiune viitoare şi nesigură, interesul reclamantului nu a fost atât de puternic afectat pe cât a fost activitatea UCLH, în perioada grevei. De aceea, Curtea a considerat că măsura de interdicţie a grevei a fost necesară într-o societate democratică, iar art. 11 nu a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Unison contra Marea Britanie - Libertatea sindicală. Condiţii.
