TĂCULESCU contra României - Legea nr. 18/1991. Neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti de către administraţia statului.
| Comentarii |
|
1. Revenea autorităţilor locale ce invocau -abia în faza de executare - imposibilitatea obiectivă de executare a hotărârilor judecătoreşti (lipsa terenurilor disponibile pe teritoriul comunei) obligaţia să aducă la cunoştinţa reclamanţilor motivele neexecutării, printr-o decizie formală, şi să efectueze demersurile necesare executării prin echivalent a hotărârilor respective. Art. 6: încălcare.
2. Imposibilitatea reclamantelor de a obţine executarea imediată a hotărârilor în cauză, care dădeau naştere unei «speranţe legitime» de a fi puse efectiv în posesia terenurilor, le-a privat pe acestea de folosinţa dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, fără vreo justificare. Art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
3. Executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti - prin emiterea titlului de proprietate pentru un teren corespunzător -abia după 3 ani şi 4 luni, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea bunurilor. Art. 6: încălcare. Art. 1 din Protocolul nr. 1: încălcare.
Cauza TĂCULESCU şi alţii împotriva României, hotărârea din 11 martie 2008
Comunicată la 1 aprilie 2008 Cererea nr. 16947/03
în cauza Tăculescu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecători, şi Stanley Naismith, grefier adjunct, după deliberarea din Camera de consiliu din data de
11 martie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 16947/03) îndreptată împotriva României, cinci resortisanţi ai acestui stat, Maria Tăculescu, Elena Asproniu, Grigoriţa Dragotoniu, Gheorghe Vasile Asproniu şi Ion Gheorghe Dragotoniu («reclamanţii»), sesizând Curtea la 1 aprilie
2003, în baza art. 34 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»).
2. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, Răzvan-Horaţiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 24 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art.
29 alin. (3) din Convenţie, Curtea a hotărât să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii s-au născut în 1933, 1 934, 1936, 1 931 şi respectiv 1 937 şi locuiesc în Drobeta Turnu Severin, România.
5. în 1991, reclamanţii au solicitat comisiei locale Izvoru Bârzii pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar («comisia locală» şi «Legea nr. 18/1991») atribuirea terenurilor ce au aparţinut autorilor lor, situate în Dudaş-Cerneţi şi deţinute la data cererii de către o societate agricolă.
6. La 13 octombrie 2000, comisia locală a pus Grupul Şcolar Agricol Halânga («GSA») în posesia terenului revendicat de reclamanţi, acesta exploatând deja terenul respectiv.
La 2 aprilie 2001, GSA a primit titlul de proprietate asupra terenului.
/. Hotărâri definitive prin care terenurile au fost atribuite reclamanţilor
a) Pentru reclamantul G.V. Asproniu
7. La 3 august 2001, în baza calităţii sale de moştenitor al lui S.I., reclamantul a introdus la Judecătoria Drobeta Turnu Severin o acţiune împotriva comisiei locale Simian şi a comisiei judeţene Mehedinţi («comisia judeţeană»), solicitând reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unui teren de 1,5 ha.
8. Prin hotărârea din 12 februarie 2002, Tribunalul judeţean a admis acţiunea. Pârâţii şi GSA au formulat apel. Prin hotărârea din 28 octombrie 2002, Tribunalul judeţean Mehedinţi le-a admis apelul şi a respins acţiunea reclamantului, pe motiv că acesta nu a urmat procedura administrativă prealabilă, nu a dovedit calitatea de moştenitor al lui S.l. asupra terenului respectiv şi că, în orice caz, terenul face parte din domeniul public.
Nepromovându-se recurs, hotărârea a rămas definitivă.
b) Pentru reclamantele M. Tăculescu, E. Asproniu et G. Dragotoniu
9. în august şi septembrie 2001, reclamantele au introdus la Judecătoria Drobeta Turnu Severin mai multe acţiuni împotriva comisiei locale şi a comisiei judeţene, solicitând să li se atribuie terenurile din Dudaş-Cerneţi.
10. Prin hotărârea din 27 noiembrie 2001, Judecătoria a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei E. Asproniu asupra unui teren de 1,50 ha, în intravilanul satului Cerneţi. Prin hotărârea definitivă din 22 ianuarie 2002, instanţa, îndreptând o eroare din dispozitivul hotărârii din 27 noiembrie 2001, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei fără a indica amplasamentul terenului.
11. Prin hotărârea definitivă din 3 decembrie 2001, Judecătoria a admis acţiunea reclamantei M. Tăculescu împotriva comisiei locale, dispunând în favoarea acesteia reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren de 0,5 ha în satul Izvoru Bârzii. în dispozitivul hotărârii, instanţa a menţionat că comisia locală trebuie să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren de 0,5 ha în satul Izvorul Bârzii «prin succesiune după defunctul B.I.», fără a identifica amplasamentul exact al terenului.
12. Prin hotărârea definitivă din 30 noiembrie 2001, Judecătoria a obligat comisia locală să restituie reclamantei G. Dragotoniu un teren de 1,73 ha situat în Izvoru Bârzii, indicând în dispozitivul hotărârii trei amplasamente cu o suprafaţă totală de 1,73 ha. Prin hotărârea din 4 iunie 2002, Tribunalul judeţean a respins apelul reclamantei care solicita reconstituirea dreptului său de proprietate în Dudaş-Cerneţi, pe motiv că terenul aparţine domeniului public.
c) Pentru reclamantul I.G. Dragotoniu
13. Prin hotărârea din 20 decembrie 2001, Judecătoria a admis parţial acţiunea reclamantului împotriva comisiilor judeţeană şi locală, obligând-o pe aceasta din urmă să restituie reclamantului un teren de 1 ha din satul Halânga. Hotărârea a rămas definitivă la 9 februarie 2002.
14. La 3 iunie 2005, reclamantului i s-a eliberat titlul de proprietate pentru terenul de 1 ha din satul Halânga.
2. Demersuri în vederea obţinerii executării hotărârilor prin care se recunoştea reclamanţilor dreptul de proprietate asupra terenurilor
a) Acţiuni în anularea titlului de proprietate al GSA
15. La 4 septembrie 2001, reclamanţii au introdus la Judecătoria Drobeta Turnu Severin acţiuni în anularea titlului de proprietate eliberat GSA la 2 aprilie 2001. La 29 ianuarie 2002, instanţa le-a respins cererile, pe motiv că, în temeiul H.G. nr. 517 din 29 iunie 1999, terenul respectiv aparţinea domeniului public.
16. Prin hotărârea definitivă din 21 octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova a respins recursul formulat de reclamanţi. Instanţa a considerat că nu este necesară anularea titlului de proprietate al GSA deoarece, conform legii, comisia locală poate să le atribuie reclamanţilor terenuri în alte amplasamente decât cele solicitate. Curtea a mai reţinut că terenul respectiv aparţinea domeniului public.
17. Prin hotărârea definitivă din 15 ianuarie 2007, Judecătoria Mehedinţi a admis acţiunea Agenţiei Domeniilor Statului împotriva comisiei locale şi a GSA, anulând titlul său de proprietate eliberat la 2 aprilie 2001.
b) Cereri de executare a hotărârilor definitive
18. Prin adresa din 8 iulie 2003, reclamanţii au solicitat comisiei locale executarea hotărârilor definitive prin care li se atribuiau terenurile.
19. Din documentele puse la dispoziţie de reclamanţi, rezultă că în prezent, cu excepţia hotărârii pronunţate în favoarea reclamantului I.G. Dragotoniu, celelalte hotărâri favorabile nu au fost încă executate.
II. Dreptul intern aplicabil
20. Legislaţia internă aplicabilă în cauză, respectiv extrase din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar («Legea nr. 18/1991»), Legea nr. 169/1997 privind modificarea Legii nr. 18/1991 şi Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, este descrisă în cuprinsul hotărârilor Sabin Popescu împotriva României (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004) şi Roman et Hogea împotriva României [(decizie), nr. 62959/00, 31 august 2004).
21. în temeiul art. 374, art. 376 şi art. 377 C. proc. civ., se consideră hotărâri definitive ce pot fi învestite cu formulă executorie pentru a fi executate, doar hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel sau care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, dacă judecata acestora s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsă sau anulată.
ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcarea a art. 6 alin. (1) din Convenţie
22. Reclamanţii pretind că prin refuzul autorităţilor competente de a se conforma hotărârilor definitive favorabile lor, li s-a încălcat dreptul de acces la o instanţă. Ei invocă art. 6 alin. (1) din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante prevăd:
„Orice persoană are dreptul la judecarea_ cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
A. Cu privire la admisibilitate
23. Guvernul consideră că reclamantul G.V. Asproniu nu se poate prevala de garanţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Convenţie, în condiţiile în care instanţele naţionale i-au respins acţiunea iar acesta nu a recurs la căile de atac disponibile în dreptul intern.
Reclamantul nu formulează observaţii cu privire la acest punct.
24. Curtea constată că, în primă instanţă, reclamantul a obţinut o hotărâre favorabilă. Aceasta a fost însă infirmată în apel prin decizia din 28 octombrie 2002 împotriva căreia reclamantul nu a formulat recurs. Or, conform dreptului intern (a se vedea supra, § 21), reclamantul nu poate solicita executarea unei hotărâri infirmate printr-o decizie din apel rămasă definitivă.
25. Rezultă că acest capăt de cerere al reclamantului G.V. Asproniu trebuie respins, în aplicarea art. 35 alin. (3) şi (4) din Convenţie.
26. Pentru ceilalţi reclamanţi, Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie şi că nu există niciun alt motiv de inadmisibilitate. în consecinţă, o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
27. Guvernul consideră că, deşi executarea unei hotărâri trebuie considerată ca făcând parte dintr-un «proces» în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, există împrejurări care fac imposibilă executarea în natură a unei obligaţii impuse printr-o hotărâre definitivă, fără ca neexecutarea să constituie o încălcare a acestui articol. Guvernul subliniază că hotărârile judecătoreşti
definitive în cauză nu au dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanţilor pe vechile amplasamente. Dacă în temeiul art. 2 din Legea nr. 1/2000 privind modificarea Legii nr. 18/1991, reconstituirea se poate face pe vechiul amplasament dacă acesta este liber, în cauză, amplasamentele solicitate de reclamanţi aparţineau GSA.
28. Guvernul mai arată că executarea hotărârilor în cauză era imposibilă datorită lipsei de terenuri în comună, acestea fiind afectate unor instalaţii industriale de interes naţional. Deşi Legea nr. 1/2000 prevede alternativa unei despăgubiri băneşti în cazul în care reconstituirea nu este posibilă, autorităţile nu puteau să le-o acorde automat reclamanţilor, fiind necesară în acest sens o cerere prealabilă din partea acestora.
29. Guvernul consideră că reclamanţii ar fi trebuit să solicite instanţelor să constrângă comisia la plata unor daune cominatorii, obligând-o astfel să execute hotărârile în cauză, sau, în cazul imposibilităţii de executare, la plata de daune-interese.
30. Reclamanţii doresc să li se atribuie terenuri pe vechile amplasamente din Dudaş-Cerneţi. Dacă, însă, Curtea apreciază că acest lucru este imposibil, ei solicită atribuirea altor terenuri. Reclamanţii afirmă că au efectuat demersurile necesare în vederea executării hotărârilor definitive obţinute, în condiţiile în care au solicitat comisiei locale executarea lor. în opinia lor, neexecutarea hotărârilor nu se datorează lipsei de terenuri, ci slabei capacităţi de gestionare a bunurilor imobile de către comisia locală.
31. Curtea reaminteşte că dreptul la o instanţă, prevăzut de art. 6, garantează executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne inoperante în detrimentul unei părţi. în consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, invalidată sau întârziată în mod excesiv (a se vedea cauzele Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, CEDH 1997-11, p. 510-511, §40, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, § 34, 7 mai 2002, şi Ruianu împotriva României, nr. 34647/97, 1 7 iunie 2003).
32. Curtea admite că dreptul de acces la o instanţă nu poate obliga un stat să impună executarea oricărei hotărâri civile, indiferent de împrejurări (cauza Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, § 39, 27 mai 2003). în cauza de faţă, Curtea observă că autoritatea împotriva căreia se pronunţase hotărârea judecătorească face parte din administraţie, ce constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Or, dacă administraţia refuză sau omite să execute sau chiar execută cu întârziere hotărârea, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în cursul fazei procedurii judiciare îşi pierd orice justificare (cauza Hornsby, precitată, § 41).
33. Curtea observă că reclamanţii se găsesc în situaţii diferite. în consecinţă, se impune examinarea separată a cererilor lor.
a) Reclamantele M. Tăculescu, G. Dragotoniu şi
E. Asproniu
34. Cu titlu preliminar, Curtea notează că instanţele naţionale nu au obligat comisia locală la reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantelor pe vechile amplasamente din Dudaş-Cerneţi. Mai mult, doar hotărârea din 30 noiembrie 2001, pronunţată în favoarea reclamantei G. Dragotoniu, a indicat în dispozitivul său amplasamentul exact al terenului asupra căruia comisia urma să îi reconstituie dreptul de proprietate. Dacă hotărârea din 3 decembrie 2001, favorabilă reclamantei M. Tăculescu, făcea referire la succesiunea defunctului B.I., nici motivarea nici dispozitivul acestei hotărâri nu indicau amplasamentul exact al terenului, care nu se poate considera ca fiind identificat de instanţă. Astfel, nici M. Tăculescu nici E. Asproniu nu beneficiază de hotărâri care să identifice amplasamentul terenurilor, competentă în acest sens fiind comisia locală.
35. Curtea constată că, în cauză, autorităţile naţionale nu au pus reclamantele în posesia terenurilor, conform hotărârilor din 27, 30 noiembrie şi 3 decembrie 2001. Nu se contestă faptul că, în speţă, aceste hotărâri nu au fost nici executate ad litteram, nici anulate sau modificate prin vreo cale de atac prevăzută de lege (cauza Croitoriu împotriva României, nr. 54400/00,
2004, § 28).
36. Curtea notează că Guvernul invocă o imposibilitate obiectivă de executare a hotărârilor în cauză, respectiv lipsa terenurilor în perimetrul satului Izvorul Bârzii. Cu toate acestea, Curtea observă că autorităţile locale competente nu au invocat în niciun moment un astfel de argument în faţa instanţelor naţionale iar această justificare nu a fost reţinută de instanţele naţionale în niciuna din procedurile iniţiate de reclamante împotriva comisiei locale. Un astfel de motiv nu a făcut niciodată obiectul vreunei dezbateri judiciare în cadrul unei proceduri interne. Acesta a fost invocat de către autorităţile administrative abia în faza de executare (a se vedea cauza Sabin Popescu împotriva României, nr. 48102/99, § 76, hotărârea din 2 martie 2004). Or, a accepta un astfel de argument ar însemna să se admită că, în cauză,
administraţia putea să se sustragă de la exe-cutarea unei hotărâri judecătoreşti invocând pur şi simplu lipsa unor terenuri disponibile în satul respectiv (cauza loannidou-Mouzaka împotriva Greciei, nr. 75898/01, § 33, 29 septembrie 2005).
37. în ceea ce priveşte argumentul Guvernului potrivit cu care reclamantele ar fi trebuit să ceară despăgubiri de la autorităţi, Curtea reaminteşte că a statuat deja că o prestaţie echivalentă nu poate suplini lipsa autorităţilor de a justifica refuzul de a executa integral o hotărâre judecătorească definitivă (cauza Sabin Popescu, precitată, § 76). în lumina jurisprudenţei sale (cauza Mihai-lulian Popescu împotriva României, nr. 2911/02, § 46, 29 septembrie 2005), Curtea apreciază că, în speţă, revenea autorităţilor locale ce invocau imposibilitatea obiectivă de executare a hotărârilor judecătoreşti obligaţia să aducă la cunoştinţa reclamanţilor motivele neexecutării, printr-o decizie formală, şi să efectueze demersurile necesare executării prin echivalent a hotărârilor respective.
38. De altfel, Curtea reiterează că nu este oportun să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului, în urma unei proceduri judiciare, să fie obligată să angajeze apoi o procedură de executare silită pentru a obţine executarea hotărârii (cauza Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004). Ea a statuat deja că acele căi de atac sugerate de Guvern, respectiv cererea unor daune cominatorii sau daune-interese, reprezintă mijloace indirecte de executare a hotărârilor definitive şi nu sunt deci de natură să remedieze în mod direct pretinsa încălcare, reclamantele nefiind ţinute să recurgă la ele [cauza Roman şi Hogea împotriva României (decizie), nr. 62959/00, hotărârea din 31 august 2004].
39. Aceste elemente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că, în cauză, prin nedepunerea eforturilor necesare în vederea executării hotărârilor judecătoreşti definitive conform dispozitivelor lor, autorităţile naţionale au lipsit reclamantele de accesul efectiv la o instanţă.
40. în consecinţă, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie.
b) Reclamantul I.G. Dragotoniu
41. Curtea notează că hotărârea din 20 decembrie
2001, rămasă definitivă la 9 februarie 2002, obliga comisia locală să-l pună pe reclamant în posesia unui teren de 1 ha în satul Halânga, fără a identifica amplasamentul. La 3 iunie 2005, reclamantului i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru un teren corespunzător celui menţionat în dispozitivul hotărârii din 20 decembrie 2001, precitată. în consecinţă, Curtea apreciază că hotărârea a fost executată la 3 iunie 2005.
42. Totuşi, Curtea reaminteşte că deja a statuat că omisiunea autorităţilor de a se conforma în termen rezonabil unei hotărâri definitive poate atrage încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, mai ales când obligaţia de a executa hotărârea în cauză aparţine unei autorităţi administrative (a se vedea cauzele Metaxas, precitată, § 26, Timofeyev împotriva Rusiei, nr. 58263/00, §§ 41-42, 23 octombrie 2003, Dubenko împotriva Ucrainei, nr. 74221/01, § 36, 11 ianuarie 2005 şi Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, § 40, 26 octombrie 2006). Astfel, deşi comisia a eliberat reclamantului un titlu de proprietate, acest lucru s-a întâmplat abia la trei ani şi patru luni de la data rămânerii definitive a hotărârii din 20 decembrie 2001 (a se vedea supra, §§ 13 şi 14). Mai mult, astfel cum rezultă din dosar, acest termen nu este imputabil reclamantului.
43. Aceste elemente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să constate că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a executa cu celeritate hotărârea judecătorească favorabilă reclamantului.
44. în consecinţă, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
45. Reclamanţii invocă atingerea dreptului lor de proprietate ca urmare a neexecutării de către autoritatea administrativă competentă a hotărârilor definitive pronunţate în favoarea lor. Ei invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, ale cărui dispoziţii relevante prevăd:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
46. Guvernul consideră că reclamantul G.V. Asproniu nu dispune de un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 şi al jurisprudenţei în materie, în condiţiile în care nicio hotărâre internă definitivă nu a dispus recon-
stituirea dreptului său de proprietate asupra vreunui teren.
47. Reclamantul G.V. Astroniu arată că este reprezentantul moştenitorilor lui S.l. şi că terenul pe care îl revendică, situat în Dudaş-Cerneţi, aparţinea acestuia din urmă.
48. Curtea notează că, în cauză, reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unui teren, în calitate de moştenitor al lui S.l. Deşi instanţele naţionale i-au respins apelul, el nu a formulat recurs împotriva deciziei din 28 octombrie 2002, recurs ce ar fi constituit o cale de atac efectivă, în sensul art. 35 din Convenţie.
49. Rezultă că acest capăt de cerere al reclamantului G. V. Asproniu trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în aplicarea art. 35 alin. (1) şi (4) din Convenţie.
50. Pentru ceilalţi reclamanţi, Curtea constată că această capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie şi că nu există niciun alt motiv de inadmisibilitate. în consecinţă, îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
51. Guvernul arată că hotărârile definitive interne nu au dat naştere în patrimoniul reclamanţilor la un «bun», în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar unei «speranţe» de a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra unui teren sau de a obţine o despăgubire. De asemenea, în opinia sa, prezenta cauză se distinge de cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei (nr. 41510/98, 6 martie 2003, § 44) prin aceea că singura obligaţie impusă comisiilor locale era de a-i pune pe reclamanţi în posesia terenurilor şi nu de a le plăti o despăgubire când punerea în posesie nu mai era posibilă.
52. în opinia Guvernului, chiar şi în ipoteza în care reclamanţii ar fi putut pretinde a avea un «bun», în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor în cauză era justificată prin lipsa de terenuri disponibile în satul respectiv şi prin trecerea unei părţi din teren în domeniul public.
53. Reclamanţii contestă teza Guvernului.
54. Curtea reaminteşte că noţiunea de «bunuri» se poate referi atât la «bunuri actuale» cât şi la valori patrimoniale, inclusiv creanţe, care îndreptăţesc reclamanţii să aibă cel puţin «speranţa legitimă» de a dobândi folosinţă efectivă a unui drept de proprietate [a se vedea cauza Kopecky împotriva Slovaciei (GC), nr. 44912/98, § 35, 28 septembrie 2004], în speţă, Curtea constată că hotărârile în cauză au născut în beneficiul reclamanţilor «speranţa legitimă» de a fi puşi efectiv în posesia terenuri lor (a se vedea cauza Acatrinei, precitată, § 50). în aceste condiţii, creanţele lor sunt suficient stabilite pentru a constitui o «valoare patrimonială» care să atragă aplicarea garanţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1.
55. Curtea constată că hotărârile din 27 şi 30 noiembrie 2001 nu au fost executate şi că hotărârea din 20 decembrie 2001 nu a fost executată în termen rezonabil, fapte imputabile autorităţilor administrative competente. Rezultă că imposibilitatea reclamanţilor de a obţine executarea imediată a hotărârilor în cauză se analizează ca o ingerinţă în dreptul la respectul bunurilor lor, care face obiectul primei teze a primului alineat din art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea cauza Acatrinei, precitată, §51).
56. In privinţa reclamantelor M. Tăculescu, G. Dragotoniu şi E. Asproniu, Curtea constată că, prin refuzul continuu de a executa, conform dispozitivului, hotărârile din 27 şi 30 noiembrie şi respectiv 3 decembrie 2001, autorităţile naţionale le-au privat pe reclamante de folosinţa dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, fără vreo justificare (a se vedea cauza Sabin Popescu, precitată, § 81). Reclamantele nefiind informate în mod corespunzător, conform exigenţelor Convenţiei, despre imposibilitatea executării, Curtea nu poate reţine argumentul Guvernului, conform căruia neexecutarea hotărârilor se datora lipsei terenurilor. O astfel de concluzie dispensează Curtea de obligaţia de a cerceta dacă s-a păstrat un just echilibru între exigenţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor individuale ale reclamantelor (a se vedea cauza Metaxas, precitată, § 31).
57. în privinţa reclamantului I.G. Dragotoniu, dacă este adevărat că a fost pus în posesia terenului, conform hotărârii din 20 decembrie 2001, Curtea consideră că, datorită întârzierii în executare, acesta a suferit un prejudiciu decurgând din lipsa folosinţei bunului său timp de peste trei ani (cauza Sabin Popescu, precitată, §§ 80-81). Or, Guvernul nu a oferit nicio justificare valabilă pentru această ingerinţă; ea era deci arbitrară şi atrăgea încălcarea principiului legalităţii.
58. în consecinţă, Curtea apreciază că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
59. în conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a
Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern
al înaltei părţi contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
60. Reclamanţii solicită să fie puşi în posesia terenurilor situate în Dudaş-Cerneţi. Dacă acest lucru nu est posibil, ei cer să fie puşi în posesia unor terenuri cu o valoare echivalentă. Ei refuză orice despăgubire prin echivalent şi nu solicită repararea vreunui prejudiciu moral.
61. Guvernul admite că restituirea în natură este cea mai bună modalitate de reparare a unui prejudiciu. Ţine însă să precizeze că restituirea în natură nu este singura modalitate de reparare a unui eventual prejudiciu, putându-se avea în vedere uneori şi acordarea unei despăgubiri. întemeindu-se pe o adresă a Camerei Notarilor Publici Craiova, Guvernul arată că valoarea unui hectar de teren în intravilanul satului Izvorul Bârzii era, în octombrie 2007, de 1.000 lei (RON) iar a unui metru pătrat de teren construibil de 1,10 RON.
62. Curtea reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare atrage în sarcina statului obligaţia juridică de a pune capăt încălcării respective şi de a-i înlătura consecinţele, restabilind pe cât posibil situaţia anterioară [a se vedea cauza latridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilă) (GC), nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI],
63. Curtea a constatat, în speţă, o încălcare a drepturilor reclamantelor M. Tăculescu, G. Dragotoniu şi
E. Asproniu, ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive de punere în posesie asupra terenurilor şi datorită lipsei oricărei justificări valabile, în consecinţă, aceasta apreciază că punerea reclamantelor în posesia bunurilor litigioase, în conformitate cu hotărârile Judecătoriei DrobetaTurnu Severin din 27, 30 noiembrie şi respectiv 3 decembrie 2001 le-ar pune pe acestea într-o situaţie aproximativ echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă exigenţele art. 6 alin. (1) din Convenţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
64. în condiţiile în care statul pârât nu va proceda la executare în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Curtea, statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, acordă 1.000 euro lui M. Tăculescu, 2.000 euro lui G. Dragotoniu şi 2.000 euro lui E. Asproniu.
65. în privinţa reclamantului I.G. Dragotoniu, Curtea reţine că singurul temei pentru acordarea unei satisfacţii echitabile este, în cazul său, executarea cu întârziere a hotărârii din 20 decembrie 2001. Curtea constată însă că reclamantul nu solicită repararea prejudiciului material ce rezultă din lipsa folosinţei terenului în această perioadă, nici a unui eventual prejudiciu moral, în consecinţă, nu îi va fi acordată nicio sumă cu titlu de satisfacţie echitabilă.
B. Cheltuieli de judecată
66. Reclamanţii nu au solicitat restituirea cheltuielilor de judecată suportate în faţa jurisdicţiilor naţionale şi a Curţii.
C. Dobânzi
67. Curtea hotărăşte să aplice majorări de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în privinţa plângerii privind art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie pentru reclamanţii Maria Tăculescu, Elena Asproniu, Grigoriţa Dragotoniu şi Ion Gheorghe Dragotoniu şi inadmisibilă pentru reclamantul Gheorghe Vasile Asproniu;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie;
3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
d/ că statul pârât trebuie să execute, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, hotărârile Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din 27,
30 noiembrie şi respectiv 3 decembrie 2001, favorabile reclamantelor Elena Asproniu, Grigoriţa Dragotoniu şi Maria Tăculescu;
e) că, în caz contrar, statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 alin. (2) din Convenţie, 2.000 euro (două mii euro) Elenei Asproniu,
2.000 euro (două mii euro) Grigoriţei Dragotoniu şi
1.000 euro (o mie euro) Măriei Tăculescu;
f) că sumele sus-menţionate vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plăţii iar la acestea se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
g) că, de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente;
5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 1 aprilie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Stanley Naismith Josep Casadevall
Grefier adjunct Preşedinte
| ← VASILE contra României - Neexecutarea unei hotărâri... | BETAYEV şi alţii contra Rusiei - Dispariţia rudelor... → |
|---|
