NEMETI contra României - Anularea recursului pentru neplata taxei de timbru. Art. 6 din Convenţie
| Comentarii |
|
Anularea recursului pentru neplata unei taxe de timbru cu un cuantum de 6 ori mai mare decât veniturile lunare ale familiei reclamantei, în condiţiile în care cererea de scutire de la plata taxei fusese respinsă, nemotivat, de o autoritate administrativă iar Guvernul nu demonstrase că această decizia administrativă putea fi atacată la o instanţă, încalcă dreptul de acces la o instanţă prevăzut de art. 6 alin. (1): încălcare.
Cauza NEMETI împotriva României, hotărârea din 11 martie 2008
Comunicată la 1 aprilie 2008 Cererea nr. 37278/03
în cauza Nemeti împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecători, şi Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 1 1 martie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 37278/03), îndreptată împotriva României, al cărei resortisant, doamna Nastasia Nemeti («reclamanta»), a sesizat Curtea la 23 octombrie 2003, în baza art. 34 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»),
2. Reclamanta este reprezentată de O. Podaru, avocat din Cluj-Napoca. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, R.H. Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamanta s-a plâns, în special, de o atingere adusă dreptului său de acces la o instanţă, ca urmare a anulării recursului său de către Curtea de Apel pentru neplata taxei de timbru.
4. La data de 10 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea întemeiată pe art. 6 alin. (1) din Convenţie. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Convenţie, Curtea a hotărât să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanta s-a născut în 1954 şi locuieşte în Cluj-Napoca.
6. Prin hotărârea din 17 iunie 1983, rămasă definitivă la o dată neprecizată, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat, la cererea părinţilor reclamantei, dreptul de proprietate al acestora asupra unei suprafeţe de 5.755 mp.
7. în urma decesului tatălui său, reclamanta a introdus acţiune de partaj împotriva mamei sale şi a terţilor. Prin hotărârea din 14 martie 1994, rămasă definitivă la 14 septembrie 1 994, aceeaşi instanţă a admis acţiunea, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantei asupra unei suprafeţe de 4.830 mp din terenul menţionat. Reclamanta şi-a înscris dreptul de proprietate în Cartea Funciară.
8. La 27 februarie 2001, reclamanta a introdus împotriva statului şi a terţilor o acţiune în constatarea dreptului său de proprietate asupra unui teren de 4.830 mp, situat în Floreşti, solicitând anularea titlurilor de proprietate ale terţilor asupra acestuia. Reclamanta arăta că terenul respectiv îi aparţine, aceasta dobândind dreptul de proprietate prin uzucapiune şi succesiune, în temeiul hotărârilor definitive din 17 iunie 1983 şi 14 martie 1994.
9. Reclamanta afirmă că a plătit suma de 32.000.000 lei româneşti (ROL), echivalentul a 1.171,49 euro, reprezentând taxa de timbru pentru această acţiune.
10. judecătoria Cluj-Napoca a respins acţiunea prin hotărârea din 15 martie 2002. întemeindu-se pe ansamblul elementelor de probă depuse la dosar, şi în special pe o expertiză tehnică, Judecătoria a stabilit că terenul litigios nu era acelaşi cu cel care aparţinea reclamantei conform hotărârilor din 17 iunie 1983 şi respectiv 14 martie 1994.
11. Reclamanta a formulat apel împotriva acestei hotărâri, susţinând că Judecătoria nu a apreciat corect elementele de probă din dosar, şi a fost obligată să
plătească o taxă de timbru de aproximativ 16.000.000 ROL (respectiv 506,47 euro).
12. Prin hotărârea din 10 octombrie 2002, Tribunalul judeţean Cluj a respins apelul introdus de reclamantă, motivând că terenul litigios nu îi aparţinea şi că aceasta nu putea invoca uzucapiunea, nefiind îndeplinite în speţă condiţiile prevăzute de lege.
13. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, considerând că ambele instanţe au comis grave erori, atât de fapt, cât şi de drept.
14. La termenul de judecată din 2 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj i-a pus în vedere reclamantei să plătească taxa de timbru de 16.762.500 ROL (respectiv 471 euro). Reclamanta a cerut să fie scutită de la plata acesteia, însă cererea i-a a fost respinsă nemotivat prin decizia din 16 aprilie 2003 a Direcţiei Taxe şi Impozite Locale din cadrul Consiliului Local Cluj, decizie care, conform afirmaţiilor reclamantei, nu i-a fost comunicată.
15. La termenul de judecată din 21 aprilie 2003, Curtea de Apel a arătat că reclamanta nu a plătit din valoarea taxei de timbru decât suma de 100.000 ROL, respectiv 2,38 euro, solicitându-i reprezentantului reclamantei, în lipsa acesteia, să plătească întreaga sumă datorată. Reprezentantul reclamantei a declarat că nu putea plăti suma solicitată şi că nu avea cunoştinţă despre respingerea cererii de scutire de către Consiliul Local.
16. Printr-o hotărâre definitivă pronunţată la aceeaşi dată, Curtea de Apel, după ce a ridicat din oficiu excepţia de nulitate a recursului formulat de reclamantă, l-a anulat pentru neplata taxei de timbru. Curtea a constatat că cererea de scutire a reclamantei de la plata taxei de timbru a fost respinsă şi că, deşi reclamanta a fost citată în mod corespunzător, cu menţiunea obligaţiei de a plăti taxa de timbru, ea nu a îndeplinit această obligaţie, impusă prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
17. Din documentele justificative comunicate Curţii rezultă că, fiind casnică, reclamanta nu realiza venituri la data respectivă şi că soţul său avea un salariu lunar de aproximativ 2.500.000 ROL, respectiv 69,35 euro.
II. Dreptul intern aplicabil
18. Dispoziţiile legale aplicabile sunt cele menţionate în cauzele Weissman şi alţii împotriva României [nr. 63945/00, §§ 20-21, CEDH 2006-... (extrase)], şi lorga împotriva României (nr. 4227/02, § 22-25, 25 ianuarie 2007).
ÎN DREPT I. Cu privire ia pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie
19. Reclamanta pretinde că i-a fost încălcat dreptul de acces la o instanţă, ca urmare a respingerii recursului său pentru neplata taxei de timbru, al cărei cuantum era excesiv şi nejustificat. Ea invocă art. 6 alin. (1) din Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante prevăd:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public_ a cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
A. Cu privire la admisibilitate
20. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. De altfel, ea arată că nu există niciun motiv de inadmisibilitate, declarând-o, aşadar, admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Susţinerile părţilor
21. Guvernul subliniază că România nu este singurul stat membru al Consiliului Europei care solicită reclamanţilor să plătească anticipat taxe de timbru în cauzele civile şi comerciale. Această practică este conformă cu art. 6 alin. (1) din Convenţie (a se vedea cauza Tolstoy-Miloslavsky împotriva Regatului Unit, hotărârea din 13 iulie 1 995, Seria A nr. 316-B, p. 80-81, § 61). Citând cauza Philis împotriva Greciei (nr. 18989/91, hotărârea din 12 octombrie 1994), Guvernul arată de asemenea că obligaţia de a plăti taxe de timbru proporţionale cu valoarea pretenţiilor supuse judecăţii nu este contrară Convenţiei.
22. Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele Weissman şi alţii împotriva României şi lorga împotriva României, având în vedere că, în speţă, Ministerul Finanţelor nu este parte în procedură, spre deosebire de cauzele precitate. El atrage atenţia asupra faptului că decizia de respingere a cererii de exonerare a reclamantei aparţine Consiliului Local.
23. Guvernul remarcă de asemenea că reclamanta a obţinut hotărâri pe fond, atât în primă instanţă, cât şi în apel, şi că valoarea taxei de timbru pentru recurs, respectiv 471 euro, nu este foarte ridicată.
24. Reclamanta consideră că, în speţă, instanţele naţionale nu au asigurat un just echilibru între interesele sale şi cele ale statului - care constau în acoperirea
cheltuielilor de procedură necesare funcţionării sistemului judiciar. Ea subliniază faptul că nu i s-a comunicat decizia de respingere, de altfel nemotivată, a cererii sale de scutire sau de acordare a unei eşalonări şi că, la termenul de recurs, Curtea de Apel i-a acordat un termen de două ore pentru a plăti taxa de timbru.
25. Reclamanta adaugă că, în cazul său, stadiul avansat al procedurii nu prezintă importanţă, în condiţiile în care instanţa de recurs, statuând în fapt şi în drept, i-ar fi putut admite acţiunea. De vreme ce calea de recurs este prevăzută de legislaţia naţională, împiedicarea exercitării sale este, în opinia sa, contrară art. 6 al Convenţiei. Reclamanta încheie afirmând că suma pe care trebuia să o plătească în recurs era excesivă în raport cu veniturile familiei sale şi reprezenta ansamblul veniturilor respective pentru o perioadă de şapte luni.
2. Aprecierea Curţii
26. Curtea notează că, în speţă, recursul formulat de reclamantă în cadrul unei acţiuni în constatarea dreptului său de proprietate a fost anulat pentru neplata taxei de timbru, calculată sub forma unui procent din valoarea în litigiu. în privinţa legitimităţii scopului urmărit, Curtea admite că un astfel de sistem urmăreşte să limiteze cererile de chemare în judecată abuzive şi să aducă venituri la bugetul justiţiei. Se impune deci, în consecinţă, să se examineze caracterul proporţional al limitării dreptului de acces la o instanţă în cauza de faţă (a se vedea cauza lorga, precitată, § 41).
27. Curtea a soluţionat mai multe cauze având un obiect asemănător cu cel al cauzei de faţă, prilej cu care a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie (a se vedea cauzele Weissman şi alţii împotriva României, precitată, §§ 32-44, şi lorga împotriva României, precitată, §§ 34 52). Examinând toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea constată că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument de natură să conducă la o concluzie diferită în cazul de faţă.
28. într-adevăr, notează Curtea, taxa datorată în speţă se ridică la suma de 16.762.500 ROL, respectiv 471 euro. Această sumă este în mod vădit foarte ridicată în raport cu situaţia concretă a reclamantei, reprezentând de şase ori totalul veniturilor lunare ale familiei sale. în consecinţă, Curtea apreciază că suma respectivă constituie o cheltuială excesivă pentru reclamantă şi că este dificil de imaginat cum ar putea să-şi procure prin propriile mijloace această sumă.
29. Or, dacă este adevărat că sistemul naţional prevede pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obţine scutiri de la plata taxei de timbru, nu este mai puţin adevărat că Curtea a statuat deja asupra insuficienţei acesteia faţă de exigenţele art. 6 alin. (1) din Convenţie [a se vedea cauza Weissman şi alţii împotriva României (decizie), nr. 63945/00, hotărârea din 28 septembrie 2004, şi lorga, precitată, §§ 47-49)]. Desigur, în cauză, cererea de scutire a reclamantei a fost respinsă de Direcţia Taxe şi Impozite Locale a Consiliului Local. Aşadar, autoritatea care a pronunţat decizia, fără să o motiveze, era o autoritate administrativă. Or, Guvernul nu a prezentat exemple din jurisprudenţa naţională care să susţină că împotriva unei astfel de decizii se poate introduce un recurs efectiv în dreptul intern.
30. Curtea nu contestă că în cauza de faţă, spre deosebire de cauzele Weissman şi alţii şi lorga, precitate, nici Ministerul Finanţelor şi nici Consiliul Local nu erau părţi în procedură. Totuşi, Curtea observă că, anulând recursul formulat de reclamantă pentru neplata de către aceasta a taxei de timbru, Curtea de Apel nu a analizat decizia de respingere a cererii de scutire de plată.
31. Curtea constată că în dreptul românesc, Legea nr. 146/1 997 a fost modificată de Legea nr. 195 din 25 mai 2004, care prevede că acordarea de scutiri, reduceri sau reeşalonări la plata taxelor de timbru este, potrivit modificării, de competenţa instanţelor. Totuşi, la momentul faptelor, nu exista această posibilitate.
32. Ţinând cont de aceste elemente şi după o examinare de ansamblu a faptelor, Curtea constată că nu există motive care să justifice adoptarea unei soluţii diferite de jurisprudenţa precitată. Astfel, se constată încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
33. Reclamanta invocă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, arătând că i-a fost imposibil să obţină restituirea terenului în cauză.
34. Curtea apreciază că acest capăt de cerere este în corelaţie cu cel de mai sus şi îl consideră admisibil. Totuşi, ţinând cont de concluziile sale cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenţie, Curtea nu ar putea face speculaţii cu privire la rezultatul acţiunii în restituire în cazul în care dreptul său de acces la un tribunal ar fi fost respectat în faţa jurisdicţiilor naţionale.
35. Aşadar, Curtea nu consideră necesar să statueze asupra temeiniciei cererii introduse în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea cauzele lorga, precitată, § 60, şi Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, nr. 60868/00, §§ 50 şi 51, hotărârea din 8 iunie 2006).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
36. în conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
37. Reclamanta solicită suma de 555.496 euro cu titlu de prejudiciu material, reprezentând valoarea de piaţă a terenului ce face obiectul litigiului din dreptul intern, precum şi suma de 10.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral.
38. în privinţa prejudiciului material, Guvernul consideră că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat şi pretinsa încălcare a Convenţiei. Mai mult, în opinia acestuia, Curtea nu poate face speculaţii asupra soluţiei la care s-ar fi ajuns în speţă în cazul în care recursul reclamantei nu ar fi fost anulat pentru neachitarea taxei de timbru.
Cu privire la prejudiciul moral pretins, Guvernul apreciază că nu există o legătură de cauzalitate între suma cerută cu acest titlu şi pretinsa încălcare a Convenţiei. Referindu-se la jurisprudenţa Curţii în domeniu, acesta consideră că suma respectivă este în orice caz excesivă.
39. Curtea notează că în speţă, singurul temei pentru acordarea unei satisfacţii echitabile este faptul că reclamanta nu a beneficiat de dreptul de acces la un tribunal, încălcându-se art. 6 alin. (1) din Convenţie.
40. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea apreciază că reclamanta nu a dovedit că prejudiciul material pretins reprezintă rezultatul efectiv al anulării recursului său pentru neplata taxei de timbru [a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Kudla împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, § 164, ECHR 2000-XI, Dactylidi împotriva Greciei, nr. 52903/99, § 57, 27 martie 2003, şi lorga, precitată, § 64], în orice caz, Curtea nu poate face speculaţii cu privire la rezultatul la care s-ar fi ajuns în cadrul procedurilor interne în cazul în care reclamantei nu i s-ar fi încălcat dreptul de acces la un tribunal. în consecinţă, nimic nu justifică acordarea în favoarea reclamantei a unei despăgubiri în acest sens.
41. în privinţa prejudiciului moral, Curtea admite posibilitatea ca reclamanta să fi putut suferi o frustrare ca urmare a anulării recursului său. Statuând în echitate, aceasta hotărăşte să îi acorde reclamantei suma de 4.000 euro cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
42. Reclamanta solicită de asemenea suma de 1.977,96 euro pentru cheltuielile de judecată suportate în faţa jurisdicţiilor naţionale şi a Curţii, din care 300 euro cu titlu de onorariu de avocat şi 1.677,96 pentru taxa de timbru. Ea prezintă documente justificative pentru anumite cheltuieli procedurale însă nu şi pentru onorariul de avocat.
43. Guvernul notează că reclamanta nu a prezentat documente justificative pentru onorariul de avocat, însă este de acord să îi fie acordată o sumă care să acopere cheltuielile necesare, cu condiţia ca aceasta să fie reală, justificată şi să aibă legătură cu cauza.
44. Conform jurisprudenţei Curţii, reclamantul nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul lor real, necesar şi rezonabil. în cauză, ţinând cont de elementele de care dispune şi de criteriile susmenţionate, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.680 euro, pe care o acordă reclamantei.
C. Dobânzi
45. Curtea hotărăşte să aplice majorări de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie;
3. Hotărăşte că nu este necesar să examineze plângerea întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, suma de 4.000 euro (patru mii euro) pentru prejudiciu moral şi 1.680 euro (o mie şase sute optzeci euro) pentru cheltuieli de judecată;
b) că sumele mai sus menţionate vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plăţii iar la acestea se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
c) că, de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, aceste sume vor fi majorate
cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente;
5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 1 aprilie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Stanley Naismith Josep Casadevall
Grefier adjunct Preşedinte
| ← SAMOILĂ şi CIONCA contra României - Arestare preventivă.... | SPÎNU contra României - Neaudierea inculpatului şi a unui... → |
|---|
