VLADIMIR ROMANOV contra Rusiei - Absenţa unei anchete efective asupra actelor de tortură la care a fost supus un deţinut ce a primit despăgubiri: calitatea de victimă recunoscută.
| Comentarii |
|
Cauza VLADIMIR ROMANOV împotriva Rusiei (nr. 41461/02), hotărârea din 24 iulie 2008 [Secţia I]
în fapt
în iunie 2001, gardieni ai penitenciarului în care era deţinut reclamantul au intrat în celula sa şi, pentru a-i forţa pe deţinuţi să iasă, i-au lovit cu bastoanele de cauciuc. Gardienii au continuat să îl bată pe reclamant chiar şi după ce a fost scos pe coridor şi a căzut la podea. A fost examinat imediat de către medicul dermatolog al penitenciarului care a constatat existenţa unor vânătăi lineare pe spate şi pe picioare. A fost dus ulterior la spitalul penitenciarului, unde medicii au notat că reclamantul a suferit o rană la piept, cauzată de un obiect dur. A suferit de asemenea o operaţie pentru ruptură de splină. Bazându-se pe un raport al incidentului întocmit de penitenciar, guvernul a susţinut că gardienii au trebuit să recurgă la forţă datorită tulburărilor din celula reclamantului, care riscau să se transforme într-o revoltă generalizată. Procurorul a refuzat să înceapă urmărirea penală împotriva gardienilor şi a considerat că acţiunea lor a fost legală. Ulterior, reclamantul a introdus o acţiune în despăgubiri. Instanţa a stabilit că folosirea forţei împotriva reclamantului a fost legală, dar ca urmare a serioaselor traume la care a fost supus şi datorită controlului insuficient
al penitenciarului asupra gardienilor i s-a acordat o despăgubire reprezentând echivalentul a 960 euro. In 2002, reclamantul a fost condamnat la închisoare pentru jaf în formă agravată. Instanţa şi-a bazat hotărârea pe două declaraţii date în cursul cercetării penale de presupusa victimă a jafului. Deoarece nu se afla în ţară, acesta nu s-a înfăţişat la proces iar declaraţiile sale au fost citite.
în drept
Art. 3 - Cu privire la pretinsele rele tratamente: Folosirea bastoanelor de cauciuc a avut în cazul reclamantului o bază legală în Legea instituţiilor penitenciare şi în Legea custodiei. Folosirea forţei poate fi, în unele ocazii, necesară pentru a asigura securitatea deţinuţilor, menţinerea ordinii sau prevenirea infracţiunilor în penitenciar. Cu toate acestea, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru care a fost necesară folosirea bastoanelor de cauciuc împotriva reclamantului. Intr-adevăr, acţiunile gardienilor au fost în mod evident disproporţionate faţă de fapta pentru care reclamantul a fost acuzat, respectiv nesupunere. Gardienii puteau admite că au avut nevoie de a recurge la forţa fizică în scopul scoaterii deţinuţilor din celulele lor, dar Curtea nu a fost convinsă că loviturile aplicate cu bastoanele de cauciuc erau de natură a-i face să-şi atingă scopul propus. în plus, Curtea nu a considerat stabilit faptul că reclamantul s-a opus în mod activ gardienilor. în documentele penitenciarului el nu a fost înregistrat ca fiind unul dintre instigatorii sau participanţii activi la incidentul respectiv. Menţionarea unui rol activ al reclamantului a fost făcută pentru prima dată în decizia procurorului. Nu a existat nicio explicaţie pentru acea discrepanţă. Dat fiind că gardienii au continuat să-l lovească chiar şi după ce el s-a conformat ordinului de a părăsi celula şi de a se întinde pe podea, folosirea bastoanelor de cauciuc împotriva reclamantului a fost o formă de pedeapsă. Acea violenţă punitivă a avut ca scop cauzarea sentimentelor de teamă şi de umilinţă şi înfrângerea rezistenţei fizice sau psihice. Rănile i-au cauzat suferinţe fizice şi morale grave ce au avut ca rezultat vătămarea pe termen lung a sănătăţii sale. Prin urmare, reclamantul a fost supus unor tratamente care puteau fi descrise ca şi tortură.
Cu privire la calitatea de victimă al reclamantului şi la eficienţa investigaţiei: Problema statutului de victimă al reclamatului era strâns legată de întrebarea dacă investigaţia asupra evenimentelor în discuţie a fost eficientă şi dacă compensaţia acordată a oferit o reparaţie suficientă pentru suferinţele sale. Deşi Curtea nu a fost convinsă că hotărârea ce acorda compensaţii reclamantului avea semnificaţia recunoaşterii unei încălcări în substanţă a art. 3, a decis să plece de la această prezumţie. Reclamantul a primit cel puţin o compensaţie parţială pentru relele tratamente pe care le-a suferit. Cu toate acestea, în cazul relelor tratamente comise cu intenţie, o încălcare a art. 3 nu poate fi remediată doar prin acordarea unei compensaţii victimei, deoarece, dacă ar fi aşa, ar fi posibil ca statul să evite punerea sub acuzare şi pedepsirea celor responsabili şi astfel interzicerea legală generală a torturii şi tratamentelor inumane şi degradante ar fi ineficientă în practică.
Curtea a trebuit prin urmare să examineze eficienţa investigaţiei. în ceea ce priveşte promptitudinea, administraţiei penitenciarului i-au fost necesare trei zile pentru a informa procuratura asupra incidentului, o întârziere care ar fi putut avea ca rezultat o pierdere a probelor. Cu privire la minuţiozitatea investigaţiei, nu s-a făcut nicio evaluare cantitativă şi calitativă a rănilor reclamantului, în vederea diferitelor versiuni ale evenimentelor. Procurorul s-a bazat pe trei rapoarte medicale elaborate doar de medici ai închisorii, care au furnizat informaţii medicale limitate şi nu au inclus nicio explicaţie a reclamantului cu privire la plângerile sale. Similar, evaluarea probelor a fost selectivă şi inconsistentă, concluziile bazându-se în principal pe mărturiile gardienilor, a căror credibilitate trebuia de asemenea pusă la îndoială. într-adevăr, este curios cum a fost imposibilă identificarea deţinuţilor care au fost martori oculari ai evenimentelor şi care ar fi putut aduce informaţii relevante. Niciun moment nu a existat vreo încercare de a analiza nivelul forţei folosite de gardieni şi dacă a fost necesară şi proporţională în situaţia dată. Procurorul a concluzionat, fără nicio dovadă independentă, că gardienii au atacat în mod legal reclamantul datorită rezistenţei sale fizice. în cele din urmă, instanţa internă doar s-a raliat concluziilor procurorului; martorii oculari ai incidentului, inclusiv reclamantul şi gardienii care l-au bătut nu au fost niciodată interogaţi. Curtea a fost în mod particular frapată de faptul că instanţa a acordat reclamantului despăgubiri întemeindu-se doar pe lipsa unui control suficient asupra gardienilor din partea penitenciarului. în virtutea acestor constatări, reacţia autorităţilor la un grav incident de rele tratamente deliberate din partea agenţilor săi a fost inadecvată şi ineficientă, iar măsurile luate nu au furnizat un remediu adecvat reclamantului. Prin urmare reclamantul poate să pretindă că este o victimă în sensul art. 34. în consecinţă, a existat o încălcare a art. 3 din punct de vedere substanţial şi procedural.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41 - 20.000 euro cu titlul de daune morale.
| ← CAMDERELI contra Turciei - Reclamanta care a obţinut... | TURGUT contra Turciei - Înregistrarea pe numele Administraţiei... → |
|---|
