Wos contra Poloniei - Aplicabilitatea Convenţiei Responsabilitatea statelor Delegarea responsabilităţii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Woś versus Polonia, 1 martie 2005, 22860/02
Decizia statului de a delega din puterile sale către un alt organism poate fi realizată doar dacă statul se asigură că, în cadrul acestui organ, vor fi respectate drepturile fundamentale garantate prin Convenţie.
În 1993, reclamantul a sesizat Fundaţia pentru reconcilierea germano-poloneză cu o cerere de despăgubiri pentru munca forţată pe care a efectuat-o pe teritoriul polonez în timpul celui de-al doilea război mondial. Fundaţia, plasată sub tutela ministerului de finanţe a fost înfiinţată de către guvernul polonez pentru a atribui fondurile furnizate de către Germania în urma unui acord încheiat între cele două state, cu scopul de a despăgubi victimele persecuţiilor naziste care au suferit prejudicii grave. Fundaţia a fost cea care a stabilit criteriile de acordare a despăgubirilor.
În 1994, Fundaţia a stabilit că reclamantul a efectuat muncă forţată până în ianuarie 1945 şi i-a alocat o sumă ca şi despăgubiri. Comisia de Apel a Fundaţiei a respins recursul reclamantului. În 1999, Consiliul de administraţie al Fundaţiei a adoptat o rezoluţie prin care s-a stabilit că persoanele supuse la muncă forţată au dreptul la indemnizare doar dacă au fost deportate ori dacă nu împliniseră 16 ani la data respectivă. În consecinţă, reclamantul a fost indemnizat doar pentru munca desfăşurată până la împlinirea vârstei de 16 ani, adică până în februarie 1944. Apelul reclamantului la Comisia de Apel a Fundaţiei a fost respins. Curtea Supremă administrativă a respins recursul reclamantului pe motiv că actul atacat nu este un act administrativ. Ulterior, s-a adoptat un nou plan de indemnizare a victimelor naziştilor, însă noua cerere a reclamantului a fost respinsă.
În drept.
Art. 1. Calitatea procesuală pasivă a statului polonez. Chiar dacă statul polonez nu intervine sistematic în activitatea Fundaţiei şi nu influenţează deciziile acesteia cu privire la cererile individuale de despăgubiri, el a jucat un rol esenţial în stabilirea cadrului general de desfăşurare al acesteia. Faptul că statul a ales o formă de delegare a atribuţiilor sale către un alt organ nu înlătură responsabilitatea sa în faţa Curţii. Decizia statului de a delega din puterile sale către un alt organism poate fi realizată doar dacă statul se asigură că, în cadrul acestui organ, vor fi respectate drepturile fundamentale garantate prin Convenţie. În acestea condiţii, actele Fundaţiei în raport de reclamant sunt acte care pot atrage responsabilitatea statului polonez în faţa Curţii.
Art. 6. Domeniul de aplicabilitate. Materie civilă. În speţă, contestaţia reclamantului în litigiul său cu Fundaţia este o contestaţie reală şi serioasă a unor drepturi cu caracter civil. Regulamentul Fundaţiei de acordare a despăgubirilor, indiferent de calificarea sa în dreptul intern, poate fi considerat că fiind un act prin care se creează, în beneficiul victimelor persecuţiei naziste, un drept de a cere despăgubiri. Astfel, cât timp există nişte condiţii de îndeplinit pentru a beneficia de indemnizare, aceasta nu este acordată cu titlu graţios. De aceea, reclamantul putea cere, de o manieră aparent admisibilă, acordarea unor indemnizaţii. De aceea, există în speţă o contestaţia asupra unui drept cu caracter civil, iar art. 6 este aplicabil.
Art. 6. Accesul la justiţie. Curtea a considerat că, în speţă, există cel puţin o aparenţă de violare a art. 6 şi de aceea plângerea poate fi examinată pe fond, fiind admisibilă.
| ← Karaosmanoglu şi alţii contra Belgiei - Victima unei... | Süheyla Aydin contra Turciei - Decesul unei persoane Condiţii → |
|---|
